sâmbătă, octombrie 20, 2012

INTERMEZZO LIRIC: SONETELE LUI DIONIS (21)

SUMARUL BLOGULUI

Antonio Gonzalez García, El Sufrimiento

DIN SONETELE
SĂRMANULUI DIONIS


LXI

De-ai fi şi sfînt, jigodiile toate
să nu-ţi găsească vină sau cusur
în ţara mîrlei vlahe nu se poate,
căci cel stricat nu-l rabdă pe cel pur.

La noi ocara-i cel mai des huzur
şi pizma capul peste tot şi-l scoate,
şi jegul şmecher dă cu tifla-n jur
şi-i merge mojicia ca pe roate.

Iar scroafa care în copac se suie
nu-şi mai încape-osînza în şorici
şi pînla rîtul ei prăjină nu e.
De se întîmplă om de omenie
să nască sau s-ajungă pe aici,
mai bine lui de n-ar fi fost să fie!


LXII

Închis aici, abia de-un şoarec parte
avui cîndva, dar mi-a fugit şi el…
Deşi hain la suflet nu-s de fel,
ce-i viu de mine fuge ca de moarte.

Aş da orice, nu zic vreun om să-şi poarte
prin preajmă paşii, dar şi-o muscă zborul…
Zadarnic însă: tras pe veci e storul
ce fără rest de lume mă desparte.

Doar gîndu-n mine-şi vîntură năluca,
dar simt că-ncet şi-acesta oboseşte,
şi-mi pică-n palme fruntea mea, năuca,
iar somnul orb mă biruie trupeşte,
încît mi-ar fi o izbăvire duca,
de nu m-ar ţine ceasul rău în cleşte!


LXIII

Am vrut să-mi pun o ordine-n sonete
(nici eu nu ştiu de ce şi pentru cine)
şi le-am citit din nou, pe îndelete –
de nu le-aş fi citit deloc mai bine!

Nu-i unul care pe deplin să-mi placă,
ci toate-mi par aşa de chinuite
că-mi blestem limba cît mi-e de săracă
şi gîndul cît mi-e pus pe bîjbîite.

Cu inima, oricît ar fi de plină,
n-ai ce să faci, cînd arta nu-ţi dă ghes,
ci-abia cîrpeşti un vers sau o terţină,
mereu cu jumătate de-nţeles,
iar sonul sfînt, ce l-ai rîvnit în vise,
rămîne mut în slova filei scrise…

Pentru conformitate,
Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

4 comentarii:

La 21/10/12 1:16 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Domnule Codrescu, faceti tot posibilul sa creati un nou indice de nume al blogului pentru ca fara motor de cautare este esential, altfel de consulta foarte dificil.

 
La 21/10/12 3:18 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Ştiu şi eu că aşa este, mai ales la amploarea pe care a căpătat-o blogul (mă apropii de 800 de postări). Am început să-l refac, după nefericitul accident de luna trecută, dar nu merge uşor. Poate să fie gata mai spre sfîrşitul acestei luni...

 
La 21/10/12 3:58 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonim (nepostat)

Ceea ce vă interesează găsiţi în SUMARUL BLOGULUI, la luna august 2008.
Răzvan Ionescu de pe acest blog, actorul, nu are nici o legătură (chiar dacă a făcut şi Teologia) cu un anume preot de la Paris.

 
La 21/10/12 8:50 p.m. , Anonymous Lucian a spus...

Sonetul LXI este pentru stim noi cine?

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire