SUMARUL BLOGULUI
1997
NICI PRINTRE EVREI N-A
LIPSIT
ADMIRAŢIA FAŢĂ DE
CODREANU!
Corneliu Z. Codreanu
(1899-1938), “Căpitanul” Mişcării Legionare (înfiinţate în vara anului 1927), rămîne
una dintre figurile cele mai controversate ale istoriei noastre interbelice.
Caracterul controversat al posterităţii
lui nu ţine însă atît de “paradoxurile” acestei personalităţi harismatice (destul
de egală cu ea însăşi, atunci cînd este bine cunoscută şi onest judecată), ci
de uriaşul efort mistificator pe care
l-au desfăşurat de-a lungul timpului adversarii
neprincipiali ai legionarismului, fie români, fie neromâni.
Multe documente de epocă
(unele “clasice”, altele dezvăluite relativ recent), provenite din cele mai
felurite tabere ideologice, îl prezintă într-o cu totul altă lumină decît l-a
reţinut propaganda (şi chiar istoriografia) “oficială”.
Deşi evreii au fost, programatic
sau conjunctural, adversarii cei mai ireductibili ai lui Codreanu şi ai Mişcării
sale, n-a lipsit nici printre ei evaluarea
lucidă sau chiar admiraţia faţă
de acest om excepţional, ce a marcat profund conştiinţa istorică şi religioasă
a mai multor generaţii. Obtuzitatea patologică a unui Z. Ornea [1] (principalul
detractor actual al dreptei creştine româneşti) este amendată, aşa cum vom
vedea, chiar de către unii dintre consîngenii săi.
Cazul lui N. Steinhardt
este îndeobşte cunoscut (mai ales prin referinţele din Jurnalul fericirii), dar acolo era vorba de un evreu creştinat
(apropiat cercurilor de dreapta, botezat ortodox într-o închisoare comunistă şi
ulterior călugărit). Aici oferim alte mărturii, provenite de la cîţiva evrei
(un rabin, un istoric şi un scriitor) rămaşi întru totul fideli idealurilor
rasei lor, ce au înţeles însă poziţia complexă
a lui Codreanu, în nici un caz asimilabilă “antisemitismului” curent al grupărilor
de tip fascist (mai exact: nazist, căci
fascismul italo-spaniol, bunăoară, nu s-a caracterizat prin radicalism
antievreiesc).
Din păcate, aceste mărturii
(şi altele asemănătoare, pe care nu vom întîrzia să le publicăm într-un nou
grupaj [2]) sînt de regulă ignorate, deşi, în
alte privinţe, autorilor respectivi, suficient de iluştri, li se dă tot creditul (recentul Jurnal al lui M. Sebastian, în jurul căruia
s-a făcut atîta vîlvă tendenţioasă, reprezentînd exemplul cel mai grăitor [3])! (R. C.)
DAVID ŞAFRAN (rabin [4])
“Intrasem
în Casa Verde la ora 1 şi 20 [5].
Vorbeam de acum de peste două ceasuri [6].
Eram decis să mai rămîn, pentru a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet,
ci s-au amestecat aici durerile lumii. Ştiam că l-am pus într-o situaţie
delicată. De afară răzbăteau voci care ne împiedicau să ne concentrăm. Adevărurile
lui şi ale mele ardeau, chinuiau gînd şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri,
argumente, pentru a ne despărţi ca prieteni. Venisem la el cu sinceritate. Îl văd
cum se ridică, îmi întinde mîna şi îmi spune:
–
Am avut mare plăcere de întîlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme,
dar am învăţat fărîme din taina infinită a credinţei... Eu n-am venit să provoc
ură sau răzbunare. Mi-e sufletul curat. Nu ştiu dacă toţi legionarii gîndesc ca
mine. Dacă un evreu a fost lovit sau rănit, ori jignit pe plan moral, iartă-i
pe răufăcători! Ei nu-s decît oameni, poate chiar buni creştini... Nu pe omul
superior încercăm noi să-l şlefuim, ci pe omul-om...
Am
plecat. Am cîntărit mult ultimul său răspuns. Am văzut în trăirea lui un început
de logică. Apoi a venit tăvălugul: Codreanu a fost ucis din ordinul lui Carol
al II-lea, în [noaptea de 29 spre 30 noiembrie]1938”.
(A
se vedea textul mai amplu [dar nu integral]
reprodus în Gazeta
de Vest, nr. 1/1991 [7])
NICHOLAS M. NAGY–TALAVERA (istoric [8])
“În
micul spaţiu din faţa bisericii mişunau ţărani îmbrăcaţi în pitoreştile lor
haine de diminică. [...] Prefectul de Turda – aşa cum fac deseori funcţionarii
regimurilor ineficiente şi corupte – făcuse tot posibilul pentru a irita mulţimea:
îi interzisese lui Codreanu să vorbească, dar nu interzisese întrunirea. Şi mulţimea
de ţărani simpli şi sărmani se înteţi, pînă cînd cimitirul nu-i mai putu
cuprinde. Deodată, în mulţime se făcu linişte. Un om înalt, de o frumuseţe
tristă, îmbrăcat în costumul alb al ţăranilor români, întră în cimitir călare
pe un cal alb. Se opri în apropierea mea, iar eu nu putui vedea nimic monstruos
sau vătămător într-însul. Dimpotrivă, zîmbetul său sincer de copil iradia
deasupra mulţimii nevoiaşe, părînd totuşi, în chip tainic, că venea de
altundeva, de departe. Carismă este
un cuvînt nepotrivit pentru a defini forţa ciudată care emana din acel bărbat.
El era, ca să spun mai bine, bucată ruptă din acele păduri, din acei munţi, din
viforul ce bîntuie năprasnic culmile înzăpezite ale Carpaţilor, din lacuri şi
din rîuri. Şi aşa, în tăcere, rămase în mijlocul mulţimii. Nici n-avea nevoie
de cuvinte. Tăcerea sa era ea însăşi grăitoare; părea a fi mai puternic decît
noi toţi, mai puternic în rang decît prefectul care-i interzisese să vorbească.
O ţărancă încărunţită de vreme îşi făcu semnul crucii şi şopti: «Trimisul Arhanghelului Mihail!». Apoi,
clopotul cel trist al bisericuţei porni să bată, iar slujba religioasă,
nelipsită înaintea oricărei întruniri legionare, începu. [...] După mai bine de
un sfert de veac, n-am uitat întîlnirea mea cu Corneliu Codreanu”.
(Nicholas
M. Nagy-Talavera, The Green Shirts and
the Others.
A history of Fascism in Hungary and Romania,
Hoover Institution
Press, Stanford – Cal., 1971, p. 247;
anul trecut, cartea a fost editată şi în
limba română [9];
traducerea
fragmentului de faţă s-a efectuat în Redacţie)
FELIX (FROIM) ADERCA
(scriitor [10])
“Aderca,
pe care l-am întîlnit aseară la cercul «sefard», unde am vorbit amîndoi despre [Camil]
Baltazar, într-un fel de şezătoare «festivă», îmi spunea că deploră moartea lui
Codreanu, care a fost un mare om, o apariţie genială, o forţă etică fără seamăn
şi a cărui «moarte de sfînt» este o pierdere ireparabilă”.
(Mihail
Sebastian, Jurnal – 1934-1945,
Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 195)
*
“Aderca,
văzut alaltăieri, regretă moartea lui Codreanu. E convins că el, Aderca, ar fi
reuşit să obţină de la Codreanu un regim bun pentru evrei. Crede că Pentru legionari este o carte istorică.
Regretă că Garda este antisemită: fără de asta, s-ar fi înscris acolo. Regretă
că nu l-a cunoscut pe Codreanu, care era o mare personalitate (ca Sarah
Bernhardt, ca Goga)...”
(M.
Sebastian, op. cit., p. 335)
*
“Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia faţă de
Codreanu!”, în Puncte cardinale, anul
VII, nr. 8/80, august 1997, p. 16.
Cînd admiraţia o ia razna...
Mai puteţi citi pe acest
blog:
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) - “Doar o vorbă să-ţi mai
spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) - “«Doar o vorbă să-ţi mai
spun…»” (1996)
8 comentarii:
Ne puteti spune in ce biserica se afla pictura?
1.Unde e pictura?
2.Dl Codrescu scrie despre evreii care-l admira pe Codreanu, recomanda siteul "Teologie Sociala Ortodoxa", care la randul recomanda...blogul lui Vladimir Tismaneanu...
Sa intelegem ca dl Tismaneanu face parte din categoria evreilor care-l admira pe Capitan?
1) Fapt este că "pictura" există undeva în "spaţiul public ortodox", indiferent unde (dacă intenţionam să divulg locul, aş fi făcut-o deja).
2) Ce au a face blogul Teologie Socială Ortodoxă şi Vladimir Tismăneanu?! E vorba de o pagină de revistă de acum 15 ani! Şi nu spune nici mai mult şi nici mai puţin decît rezultă din textele citate.
Mi-ar fi placut sa divulgati locul pentru a admira respectiva pictura in persoana, nu de altceva.
"Ce au a face blogul Teologie Socială Ortodoxă şi Vladimir Tismăneanu?!" - pai asta ma intrebam si eu. Ca respectivul blog va are si pe dvs si pe dumnealui la recomandari.
Mergand pe principiul tranzitivitatii, ar insemna ca dvs, care scrieti asa de frumos despre Codreanu, il recomandati pe Tismaneanu. Evident, stiu ca nu asa se pune problema si totusi...nu vad legatura dintre ortodoxie si v.tismaneanu.
Păi între ortodoxie şi Tismăneanu chiar nu este nici o legătură, numai că legăturile pe lumea asta nu se stabilesc numai pe bază de ortodoxie.
În orice caz, nu mă puneţi pe mine să dau socoteală de legăturile altora! Eventual întrebaţi acolo, să vedeţi ce vi se răspunde...
Ar fi mers sa il citati si pe Eugen Weber (Dreapta romaneasca).
Cu toata stima, dar nu cred in admiratia pe care David Safran i-ar fi purtat-o Capitanului! Safran are mai degraba, daca urmariti atent textul, o atitudine de superioritate. Vezi: "Stiam ca l-am pus intr-o situatie delicata"..., "Am vazut in trairea lui un inceput de logica".
Deci, un pic cam fortata admiratia... Parerea mea.
Fragmentul din istoricul Nagy Talavera este pur si simplu cutremurator!
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire