sâmbătă, octombrie 06, 2012

INTERMEZZO LIRIC: SONETELE LUI DIONIS (18)

SUMARUL BLOGULUI



DIN SONETELE
SĂRMANULUI DIONIS


LII

Contemporani mi-au fost şi buni, şi răi,
şi nimănui nu-mi place să-i fiu jude,
dar, gură-cască-a bietei caracude,
Junimii-i ştiu mai toţi clienţii săi.

Şi azi, în pacea-acestei triste-odăi,
vreun chip se iscă sau vreun glas se-aude,
dar toate-mi par pompoase sau zălude,
iar geniul pus la zid de nătărăi.

Mai mare, cum şi numele i-o spune,
[loc indescifrabil] era-ntre ei,
un fel de Stradivarius fără strune,
dar ocoşit ca Joe printre zei…
Şi el, şi alţii aveau mai multă dare
de mînă decît spirit viu şi mare.


LIII

Era Mihai uriaş printre pigmei
şi-adeseori bîrfeam prin cafenele
pe-atîţia ipochimeni plini de ei
şi care nu-şi mai încăpeau în piele.

„Aşa-i pe lume, frate Dionis:
au pururi proştii pîinea şi cuţitul,
iar cei deştepţi bolesc de cîte-un vis
şi-abia-şi cîştigă traiul lor, pîrlitul…”

Avea atunci o toamnă în priviri
pe care n-am s-o pot uita vreodată…
Să nu-l deplîngi şi nici să nu-l admiri
nu era chip, şi cafeneaua toată
mi-apare azi, în mucede-amintiri,
ca un oracol sfînt de altădată.


LIV

Aşa de mult ni-s zilele tristeţe
că ne-amărăsc fiinţa pîn’ la gînd,
dar tot n-am vrea ca moartea mai curînd
în pacea ei stelară să ne-ngheţe.

Să fim, cu orice preţ, rîvnim cu toţii
şi ne-ndoim de-o viaţă viitoare,
crezînd deplin doar clipei care moare,
ce iar şi iar o tot furăm, ca hoţii.

De-am putrezi ca Iov printre gunoaie
şi răni făptura-ntreagă de ne-ar fi,
ne-am vrea mereu în trupul nostru vii,
ca mine-n ferecata mea odaie...
O, Doamne, de-am avea nărav în tine,
cu cît ne-ar fi şi-aici, şi-n veci mai bine!

Pentru conformitate,
Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire