Pagini

miercuri, iulie 04, 2012

CENTENAR N. STEINHARDT (II)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Astăzi, 4 iulie 2012, 
la încheierea Sesiunii de Comunicări 
închinate Centenarului N. Steinhardt 
şi desfăşurate în Aula Academiei Române 
(au luat cuvîntul, între alţii, 
ÎPS Andrei Andreicuţ, 
PS Iustin Hodea Sigheteanul, 
acad. Alexandru Surdu, 
pr. conf. dr. Ştefan Iloae, 
lector dr. George Ardeleanu, 
iar PS Macarie Drăgoi a dat citire 
unui amplu mesaj patriarhal), 
academicianul Alexandru Surdu 
a anunţat oficial 
că regretatul N. Steinhardt a fost declarat 
membru post mortem al Academiei Române.




Ţinînd seama, ca şi altădată, de sugestiile unor cititori fideli (bunăoară: „Mereu mi-e ciudă […] că texte ale dvs. utile şi de interes cum este şi cel de aici rămîn în subsolul comentariilor, unde nu ştiu cîţi mai ajung să le citească. Chiar nu s-ar putea ca măcar pe unele să le repostaţi şi pe faţa blogului?”), repostez aici un comentariu de acum cîteva zile, în care răspundeam întrebării unui anonim ce, referindu-se la un pasaj din postarea „Centenar N. Steinhardt (I)” („Dacă nu ne-am dovedit în stare să onorăm cum s-ar fi cuvenit, cultural şi mediatic, anul 2012 ca «Anul Steinhardt», măcar luna iulie a acestui an s-o onorăm ca «Luna Steinhardt»!”)”, spunea (insinuant sau numai nedumerit): „În afară să răspundem la invitaţia la Academie, ce am putea face noi, domnule Codrescu, ca să «onorăm»?”. Răspunsul meu (nu mai mult decît unul de bun-simţ) a fost următorul:

Mi-e greu să-mi dau seama cu cîtă seriozitate aţi formulat întrebarea, dar eu încerc să vă răspund serios (cu naivitatea intelectuală… a secolului trecut):
- Propuneţi-vă să citiţi în luna iulie o carte a lui Steinhardt pe care n-o citiseţi (nu cred că-s prea mulţi care să le fi citit pe toate).
- Recitiţi (dacă nu zilnic, măcar în fiecare din următoarele 4-5 săptămîni) fie şi numai cîte un capitol din Jurnalul fericirii sau o predică din Dăruind vei dobîndi.
- Amintiţi-vă măcar o dată în zi de monahul de la Rohia, pomeniţi-l într-o rugăciune şi aduceţi măcar în treacăt vorba despre el (cu un copil, cu un prieten, cu un coleg etc.).
- Dacă sinteţi utilizator de internet, daţi search pe numele lui măcar la cîteva zile o dată şi citiţi ceva despre el (chiar dacă ar fi numai prezentarea de pe Wikipedia) sau priviţi-i fotografiile postate din belşug pe diferite site-uri, încercînd să vi-l imaginaţi în carne şi oase.
- Dacă daţi întîmplător de un articol despre el în presa scrisă, sau de o emisiune despre el la radio sau la televizor, nu pregetaţi să citiţi sau să urmăriţi.
- Dacă vi se iveşte ocazia şi timpul vă permite, luaţi parte, fie cît de discret, la eventualele manifestări care-i sînt dedicate.
- Într-un cuvînt, străduiţi-vă, în luna care vine, să-i faceţi un cît de mic loc în viaţa şi în cugetul dvs.!
Restul – articole, comunicări, dezbateri, evocări, lecturi aprofundate, cercetări de arhivă, tălmăciri, demersuri editoriale sau mediatice – reprezintă treaba „belferilor” (fie că şi-o fac, fie că nu). De la patibularele noastre „oficialităţi” (politice şi chiar academice) e clar că nu-i mai nimic de aşteptat (d-l Eugen Simion, de pildă, fost preşedinte al Academiei şi actual şef de secţiune, s-a recuzat de la manifestarea din 4 iulie… pentru că nu poate să-l înghită pe singurul specialist adevărat în Steinhardt pe care-l avem, profesorul George Ardeleanu, pe care iniţial îl ştersese de pe lista de participanţi!!!). (Răzvan Codrescu)


Mai puteţi citi pe acest blog:


O carte care ar merita să fie măcar răsfoită 
şi de academicianul Eugen Simion...
 
 

6 comentarii:

  1. Eu am citit pana acum de Nicolae Steinhardt numai "Jurnalul Fericirii" si cartea lui de predici religioase "Daruind vei dobandi". Ce alta carte a lui mi-ati recomanda sa citesc de preferinta?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu sînt eu cel mai potrivit sfătuitor în privinţa lui Steinhardt, dar, pentru că m-aţi întrebat, v-aş recomanda cu precădere volumul "În genul... tinerilor" (1934), ca să vedeţi cum poate arăta geniul în faşă.

    RăspundețiȘtergere
  3. "În genul tinerilor" este chiar genială. Cunoscându-le scriitura "incriminaţilor", am râs mult (şi nu în singurătate) când am citit-o prima dată dintr-o bibliotecă prăfuită şi nici măcar nu ştiam că "Antistihius" este Nicolae Steinhardt.
    Impresionante sugestiile comemorative.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Olivian Breda

    Vă mulţumesc în numele tuturor celor ce se vor bucura să poată accesa şi de aici "follow-up"-ul dvs.

    RăspundețiȘtergere