duminică, aprilie 27, 2014

INTERMEZZO LIRIC: TRIPTIC POSTPASCAL




CÎNTEC PAULINIC

Nu-i tîlc mai pur al vieţii-ntru iubire
decît e crucea ta biruitoare,
pe care-Adam cel vechi aievea moare
şi-Adam cel nou stă gata să se-nfire.

Pe trupul tău, ca pe un vrej subţire,
dă iar făptura primenită-n floare:
cum nu s-ar cere după tine oare
ce-i cast, precum mireasa după mire?

În tine-şi află plinătatea toate
pe cît smerite sînt de sinea lor,
dar tu ne laşi şi greaua libertate
de-a fi părtaşi cu cel ispititor,
iar lumea-n cuie iar şi iar te bate,
căci nu pe tine, ci pe ei se vor.


CA NOI

O viaţă-n veac primim cu toţii-n dar
şi-atîtea ştim cît pot să-ncapă-n ea,
şi însuşi Dumnezeu, ca om sadea,
trăi în trup un singur trai amar.

Ca noi avu pe pielea lui habar
de cît de bună-i lumea sau de rea
şi nimeni să-l acuze n-ar putea
c-a stat ascuns în turnul lui stelar.

Cu-atît mai mare e cu cît mai mic
s-a fost făcut, din multa lui iubire,
să scape-o lume scoasă din nimic
de stricăcioasa firii nărăvire:
aşa-i pe veci de-al nostru şi cu noi
că fără el rămînem sîmburi goi.


FECIOARĂ

De-atîta frumuseţe rămîne visul greu
şi gata să te nască pe limba lui mereu,
iar vremea nu răzbeşte cu valul ei să-ţi ude
sfioasa gingăşie a cărnurilor crude.

Suavă sui spre raiul ce-aşteaptă înapoi
să te întorci, cu noaptea pe umerii tăi goi,
cu stelele în plete şi luna în priviri,
vecia legănînd-o pe gleznele subţiri.

Tu mai presus de îngeri chemată eşti să fii
şi să răsfeţi lumina cu coapsele mlădii,
iar firea să se facă pariu ceresc în tine,
sub tainica umbrire a dragostei divine,                         
căci Dumnezeu, cît este în cerul lui de mare,
ar vrea mereu să-şi afle din tine întrupare.

Răzvan CODRESCU

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire