marți, octombrie 09, 2012

RELIGIA ÎN ŞCOLILE ROMÂNEŞTI



La rubrica de comentarii din subsolul unei postări recente de pe acest blog („Familia şi erotismul mediatic”) s-a iscat o discuţie (fără legătură directă şi necesară cu tema postării) despre religia în şcolile româneşti (ecou al discuţiilor mai ample ce au avut loc, în vremea din urmă, în presă sau pe internet). Fiind o problemă de viu interes (inclusiv pentru cititorii curenţi ai acestui blog), am primit mai multe sugestii de a posta intervenţiile mai la vedere, ceea ce am decis să fac şi pentru faptul că postarea în subsolul căreia s-au angajat discuţiile era una conjuncturală, anunţînd o întîlnire tematică la Librăria Sophia (marţi 9 octombrie 2012), după a cărei consumare era firesc ca anunţul să fie şters de pe blog (cum îndeobşte se scot „afişele” după orice eveniment).
Reproduc deci aici, pe pagina principală a blogului, comentariile respective, în ordinea lor cronologică şi cu semnăturile aferente, inclusiv intervenţiile mele (marginale în context şi deliberat „reţinute”). Mi-am îngăduit, spre facilitarea lecturii, să pun diacriticele acolo unde erau lipsă şi să îndrept tacit unele erori de formulare sau scriere strecurate în comentariile redactate la repezeală (în ce priveşte strict ordinea gramaticală, ortografia – unificată după uzanţa curentă a blogului – sau punctuaţia).
Discuţiile pot continua, desigur, în subsolul postării de faţă (care rămîne permanentă şi la îndemîna oricui). Eu îmi voi păstra rolul de moderator discret şi atenţionez încă o dată că cele postate aici nu reprezintă decît în parte şi relativ ceea ce cred şi gîndesc eu însumi despre problema respectivă. (R. C.)


Anonim spunea...
Domnule Răzvan Codrescu, e dezbatere mare la ordinea zilei pe tema religiei în şcoli. Dumneavoastră chiar nu aveţi nimic de spus?! (8/10/12 6:42 PM) 

Răzvan Codrescu spunea...
Sigur că aş avea destule de spus pe tema respectivă şi că sînt principial de partea religiei. Dimensiunea creştină a fost şi rămîne dimensiunea esenţială a scrisului meu. Sînt, ca să spun aşa, creştin ortodox şi prin neam, şi prin botez, şi prin asumare lăuntrică, şi prin mărturisire publică, iar unii m-au calificat chiar drept „ortodoxist” şi „misticoid”.
Constat însă că lumea românească nu este în stare să poarte pertinent o discuţie atît de delicată şi de complexă cum este cea despre religie ca obiect de învăţămînt (ceea ce – ne place sau nu – este, în contextul actual, cu totul altceva decit învăţătura religioasă ca instrument catehetic confesional). Tabăra ateilor nu-şi poate depăşi patimile şi interesele antireligioase, iar tabăra ortodocşilor nu-şi poate depăşi nici ea patimile şi interesele confesionale. Rezultă un dialog al surzilor, confuz şi belicos, în care oricine intervine riscă să fie înţeles anapoda sau să trezească suspiciuni indigne în ambele tabere. Mă simt prea bătrîn ca să mă mai bag în aşa ceva şi nici nu cred că se poate combate eficient o formă de abuz cu o altă formă de abuz (cum se întîmplă de regulă pe la noi, în mai toate împrejurările). Pot face o singură afirmaţie categorică: RELIGIA TREBUIE SĂ RĂMÎNĂ PRINTRE OBIECTELE DE ÎNVĂŢĂMÎNT. (8/10/12 8:03 PM) 

Peregrinul transilvan spunea...
Orele de religie din şcoli nu trebuia să fie date pe mîna unei Biserici, fie şi majoritare. Dacă statul democratic modern este laic şi învăţămîntul tot laic, atunci Biserica nu avea ce să se amestece în treburile şcolii, ci să îşi facă liber orele ei de cateheză a copiilor, fiecare în confesiunea lui, iar la şcoală să se înveţe noţiuni generale de cultură şi morală religioase, necolorate confesional sau ideologic. (9/10/12 8:39 AM) 

Anonim spunea...
Şi cine să fi predat orele de religie? (9/10/12 9:52 AM) 

Peregrinul transilvan spunea...
Trebuia să se facă facultăţi specializate în care să se studieze istoria religiilor, filozofia religiei, mitologia generală, arta şi literatura religioase de pretutindeni, tot ce este cultură religioasă în general în istoria omenirii. Pînă ieşeau primele serii de absolvenţi, puteau preda provizoriu, plătiţi separat pentru munca lor, profesorii care se ofereau (şi fiţi sigur că s-ar fi oferit destui, dacă erau remuneraţi corespunzător) de alte materii umaniste (istorie, filozofie, limba română, limbi străine). Programele şi manualele ar fi trebuit să fie elaborate de oameni ai şcolii, Bisericile avînd doar un aport consultativ pentru esenţializarea şi corectitudinea informaţiei, nu cu interese prozelitiste. Libertatea bisericească recîştigată de pe urma căderii comunismului trebuia să şi-o manifeste orice Biserică prin o activitate catehetică specifică a preoţilor în spaţiul fiecărei Biserici în parte, independent de şcoală (care e generală şi obligatorie şi pusă pe baze cultural-ştiinţifice, nu religioase – şi cu atît mai puţin confesionale). Biserica e Biserică şi şcoala e şcoală, popa e popă şi profesorul e profesor: metodele şi scopurile sînt diferite, chiar dacă există şi puncte de convergenţă. (9/10/12 11:19 AM) 

Anonim spunea...
Să înţelegem că dumneata, domnule peregrin transilvan (greco-catolic?), te afli în dezacord cu toate protestele înaintate de numeroase organizaţii şi asociaţii religioase către Ministerul condus pe Abramburica? (9/10/12 12:56 PM) 

Peregrinul transilvan spunea...
Mă aflu în dezacord în primul rînd cu tonul dumitale persiflant şi necivilizat, în spatele căruia se ascund neînţelegerea problemei şi partizanatul confesional. Poate că multe proteste sînt bine intenţionate, dar aceasta nu însemnează că nu pot fi alăturea de drum, adică pe lîngă adevărata esenţă a discuţiei (cum este un anumit domn Ghiţiu), fiecare voind numai ce îi convine lui din propria perspectivă îngust confesională (ceea ce nu este admisibil într-un stat de drept în care sînt cetăţeni liberi de cele mai diverse naţionalităţi, religii şi confesiuni).
Şi eu sînt ferm împotriva ateismului şi favorabil existenţei religiei ca obiect de învăţămînt, cum spunea şi dl. Codrescu. Şi ca să răspund la insinuare, deşi sînt ardelean, nu sînt unit, ci ortodox (din tată în fiu). Iar uniţii sînt pentru mine fraţi înstrăinaţi, nu duşmani ireductibili.
Faceţi revoluţie (eu m-aş bucura şi chiar aş da o mînă de ajutor), prefaceţi România într-un stat teocratic creştin ortodox, puneţi şcoala, prin Constituţie, sub tutela absolută a Bisericii majoritare, iar atunci pretenţiile vă vor fi perfect legitime! (9/10/12 2:00 PM) 

Anonim spunea...
Mai moderaţi, domnule Codrescu? (9/10/12 3:38 PM) 

Răzvan Codrescu spunea...
Da, dar în limitele pe care mi le-am propus.
Principial, nu-i pot contesta „Peregrinului” dreptatea, chiar dacă în unele puncte eu văd lucrurile puţin altfel. Pe de altă parte, înţeleg şi îngrijorările diferiţilor protestatari. Cred că problema s-a pus greşit, într-o pripă decerebrată, din capul locului (adică de la începutul anilor ‘90), ca mai tot ce s-a făcut în România postcomunistă sub tutela dezastruoasă a lui Ion Iliescu (et comp.). Acum se trag, în diferite feluri şi măsuri, consecinţele multor cîrpeli populist-demagogice de atunci.
Am fost profesor timp de 16 ani (dintre care 9 după 1989 – ba chiar la liceul pedagogic din Bucureşti, unde, ca să zic aşa, se mînca învăţămînt pe pîine), am fost martor al reintroducerii religiei în şcoli şi preocupat de problemă chiar prin sensibilitatea şi preocupările mele predilecte, am urmărit îndeaproape programele şi manualele (ba chiar am scris despre ele), am cunoscut numeroşi tineri profesori de religie şi am asistat efectiv la nu puţine ore de religie (şi în ciclul primar, şi în ciclul gimnazial, şi în licee), ba chiar am predat eu însumi, într-o vreme, noţiuni de religie în învăţămîntul postliceal (ca şi ore de metodică pentru viitorii învăţători). În virtutea tuturor acestora, pot să afirm – nu doar teoretic, ci şi practic – că problema a fost foarte prost gestionată oficial – şi la pornire, şi pe parcurs. Sînt unităţi de învăţămînt (şi în Bucureşti, dar mai ales în provincie) în care predarea religiei nu-i doar un eşec, ci un adevărat dezastru (prin incompetenţa pedagogică sau culturală, lipsa de tact şi înclinaţiile abuzive ale unor absolvenţi de Teologie, prin calitatea slabă a manualelor şi metodicilor aferente, prin ostilitatea mai mult sau mai puţin făţişă a celorlalţi membri ai corpului profesoral, prin atitudinea greşită a părinţilor şi implicit a copiilor, prin imixtiunea cel mai adesea incompetentă şi tendenţioasă a oficialităţilor bisericeşti, prin turpitudinea sau indolenţa reprezentanţilor Ministerului de resort sau ai Inspectoratelor locale etc.). Puţinele locuri care au făcut sau mai fac excepţie se datorează unor reziduuri de bun-simţ popular şi harului şi onestităţii morale şi profesionale a unor tineri teologi inimoşi (mult mai puţini decît nechemaţii şi adeseori luxaţi de propriii lor superiori eclesiastici sau de micile invidii „colegiale”). Presa a contribuit şi ea, din păcate, la crearea destul de frecventă a unor tensiuni inutile şi la vicioasa receptare a problemei în conştiinţa publică (ca să nu mai vorbesc de grupurile de presiune ateiste, cum a fost şi cel al politrucului neomarxist Remus Cernea, despre care aud că, mai nou, a ajuns, pînă una-alta, consilier guvernamental!).
Într-un cuvînt, mai totul e altfel decît s-ar fi cuvenit să fie, iar dezbisericirea şi chiar descreştinarea noilor generaţii se vede cu ochiul liber, de către orice observator lucid şi sincer, în pofida prezenţei formale a orelor de religie în şcoli. Şi impresia mea este că, în loc să căutăm, în sfîrşit, o soluţie lucidă şi realistă, noi ne înverşunăm să ne împiciorongim în fundătură, prefăcîndu-ne a nu vedea realitatea şi mişcîndu-ne într-un cerc limitat şi vicios de idei fixe sau de prejudecăţi nostalgice (confundate de unii cu slujirea cauzei ortodoxe şi creştine în general, cum este – pentru că veni vorba – şi cazul prietenului meu drag Paul Ghiţiu, care de data aceasta mi se pare că s-a băgat unde nu-i fierbe oala, cum se spune, făcînd afirmaţii discutabile chiar din punct de vedere teologic). Lucrurile ar trebui reexaminate cu principialitate şi responsabilitate, de oameni competenţi şi teologic, şi pedagogic, şi juridic, iar Biserica ar trebui să înţeleagă că prezenţa religiei în programele de învăţămînt public nu este pentru ea un cadou compensatoriu şi nu o scuteşte nicidecum să-şi facă datoria catehetică la nivel parohial, adică pe terenul ei şi cu mijloacele ei specifice, care nu pot fi extrapolate abrupt în mediul şcolar, structurat astăzi, la noi şi aiurea, pe cu totul alte coordonate funcţionale (separaţie care – nota bene – începuse să se facă, mutatis mutandis, oricît li s-ar părea de straniu urechiştilor ce se cred datori să-şi dea cu părerea, încă dinspre sfîrşitul Evului Mediu!). Un ideal paideic al secolului XXI, fie el şi creştin, trebuie să ţină seama de complexitatea realităţilor, să-şi găsească şi să-şi impună strategii noi, să nu rămînă „încremenit în proiectul” unui tradiţionalism inerţial şi constipat-resentimentar. Şi înainte de a se rezolva în şcoală, problema trebuie să se rezolve în Biserică. (9/10/12 4:55 PM) 

Anonim spunea...
Domnule Codrescu, la ce aţi scris dumneavoastră, cred că răspunsul este: Amin. Viorel. (9/10/12 7:54 PM) 

Anonim spunea...
În faţa adversarilor răuvoitori nu mai contează nuanţele şi cred că trebuie făcut corp comun. Sigur că sînt multe de îmbunătăţit, inclusiv pe linie de învăţămînt teologic (pentru care actualul patriarh n-a făcut nimic în cinci ani de zile). (9/10/12 8:20 PM) 

Anonim spunea...
Aş fi curios ce are de spus despre toate acestea un teolog ca Radu Preda. M. B. (9/10/12 8:24 PM) 

Răzvan Codrescu spunea...
Strămut totul pe pagina principală a blogului. Comentariile rămîn deschise (în subsolul noii postări). Întrucît şi aşa m-am lăsat pînă la urmă ispitit să spun mai mult decît îmi propusesem, nu voi mai interveni în eventuala prelungire a discuţiilor – ce riscă deja să devină oţioase în blogosferă – decît în mod excepţional (şi cît mai pe scurt cu putinţă). (9/10/12 8:32 PM)


Mai puteţi citi pe acest blog:

27 comentarii:

La 9/10/12 9:38 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Buna solutie! Sper ca dezbaterile vor continua.

 
La 9/10/12 10:31 p.m. , Anonymous Un pedagog de şcoală nouă a spus...

Stimate Domnule Profesor Răzvan Codrescu, nu înţeleg de ce Dvs., pentru că aţi lucrat câţiva ani ca profesor de română la un liceu pedagogic, Vă credeţi mai competent decât alţi pedagogi ce au lucrat mai mulţi ani în alte instituţii de învăţământ?!

 
La 10/10/12 12:11 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Un pedagog de şcoală nouă

Stimată Doamnă (am temeiurile mele să cred că sînteţi o doamnă), pedagogia n-a fost niciodată pasiunea mea şi nu “competenţa” mi-am invocat-o eu aici, ci experienţa pură şi simplă (strîns legată, vrînd-nevrînd, de contextul în care mi-am desfăşurat activitatea didactică – poate, vorba cutărui personaj al lui Mircea Eliade, “pentru păcatele mele”).
Eu, în Şcoala Normală “Elena Cuza”, am fost obligat de context să predau, pe lîngă limba şi literatura română sau literatura universală (unde s-ar putea vorbi de anume “competenţe”), şi literatură pentru copii, şi metodica predării limbii române la clasele I-IV, ba să mai şi îndrum (mărturisesc că fără vreo deosebită plăcere) practica pedagogică a elevelor din anii terminali (băieţii, în paranteză fie spus, se puteau număra acolo pe degete). Pregătind viitoare cadre didactice şi mişcîndu-mă printre numeroşi pedagogi şi psihologi specializaţi, s-a întîmplat să mă hîrşesc, teoretic şi practic, cu pedagogia generală şi cu psihologia şcolară în mult mai mare măsură decît în cazul în care aş fi funcţionat în altă parte. Atîta tot. Şi acolo s-a mai întîmplat să-i am colegi (iar pe unii şi prieteni apropiaţi), ca tineri profesori de religie, pe excepţionalul Jean Nedelea (acum paroh la Ploieşti şi cadru universitar la Bucureşti), sau pe Vasile Bănescu (actualul director al Editurii Institutului Biblic), sau pe Laurenţiu Tănase (cadru universitar şi, între timp, fost ministru), dar şi pe alţii mai slăbuţi (pe care nu-i cazul să-i nominalizez). De prin 1996, funcţionînd şi la Editura Anastasia (care a scos, printre altele, şi îndrumare sau metodici de predare a religiei în şcoli), s-a întîmplat să cunosc multă lume în domeniu şi să mă confruntat în fel şi chip cu problemele respective. Lucrurile au continuat mai tîrziu şi sub egida Christianei (unde am funcţionat şi ca editor de carte religioasă, şi ca profesor, întîmplîndu-se să am contact direct şi cu aspecte medicale şi sociale ale psihologiei, psihiatriei şi psiho-pedagogiei creştine). Toate acestea s-au întîlnit, în fiecare etapă, şi cu interesul meu constant pentru tradiţie, credinţă şi fenomenul religios în genere (pe care-l atestă, de peste 20 de ani încoace, cărţile şi publicistica mea, bune-rele cum sînt). Încît e vorba nu de cine ştie ce competenţe (pe care nu mi le-am propus cu tot dinadinsul, formaţia mea de bază fiind cea filologică), ci de experienţă şi familiarizare pur şi simplu, atît cu problemele cultural-religioase, cît şi cu cele psiho-pedagogice. Nu mi-a trecut prin gînd să uzurp sau să umbresc competenţele altora, nici nu am impresia că cineva n-ar mai avea loc de mine (fie şi sub ingenuu pseudonim caragialesc)…

 
La 10/10/12 12:46 a.m. , Anonymous Cristina a spus...

Domnule profesor, mi-aţi adus aminte de vremurile bune şi frumoase. Vă mulţumesc pentru asta.

 
La 10/10/12 11:04 a.m. , Anonymous Barbu Catargiu a spus...

La noi se pleaca de la o premisa gresita: anume ca statul roman este laic. Gresit. Statul roman este religios, constitutia permitand si neingrading invatamantul religios. Dar chiar si de-ar fi laic, statul trebuie sa se conformeze cu credintele cetatenilor sai. Iar daca peste 90% se declara crestini( includ aici si catolicii), statul trebuie sa tina cont de asta. Cam cum este in Turcia, unde statul este oficial, laic, dar in scoli se preda islamul sunit, in ore obligatorii! Si acolo vorbim de 80% suniti. Deci mai putini decat ortodocsii declarati de la noi.

 
La 10/10/12 5:58 p.m. , Blogger Diana a spus...

Dincolo de sinuozitatea problemei, nu vad ce e discutabil din punct de vedere teologic in cea mai recenta postare a domnului Ghitiu.

 
La 10/10/12 6:31 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

nu știu cum sa formulez mai simplu, dar o sa întreb așa (retorico-bun-simțist): nu credeți că dacă fotbalul ar fi introdus ca materie în școli, mulți puști cărora le place fotbalul, ar ajunge sa-l...evite, înjure, urască?

 
La 10/10/12 10:44 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Barbu Catargiu

Mă bucur pentru dvs. că trăiţi într-un stat român religios. Probabil că sînteţi singurul...


@ Diana

De pildă, afirmaţiile cu privire la icoane. Dar nu mi-am propus să discut aici textul respectiv şi nu cred că e cazul să insistăm, mai ales că autorul nu se bucură mai puţin de consideraţia mea (pe multe alte temeiuri).


@ Mai multor Anonimi (nu toţi postaţi):

Nu răspund la aberaţii.

 
La 11/10/12 3:24 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Daca nu raspundeti la aberatii, dle. Codrescu, atunci de ce lui "Barbu Catargiu" ii raspundeti totusi?!? Eu nu cred ca pe blogul dv. a scris cineva aberatii mai mari!
In ce priveste religia in scoli, una este discutia ca se face prost )profesori, programe, manuale) si alta ca daca ar trebui sa se faca sau nu. De facut trebuie sa se faca, dar altfel, asa incat sa nu favorizeze si sa nu lezeze pe nimeni. Orice materie scolara are scopul ca elevul sa isi insuseasca niste cunostinte generale despre. Cunostintele religioase trebuie sa faca si ele parte din cultura lui generala. Iar cu cunostintele dobandite la orele de religie sa se foloseasca si la alte materii (romana, istorie, educatie artistica etc). Din punct de vedere scolar, elevul trebuie sa stie, nu sa creada. Foarte bine daca si crede, dar credinta e treaba lui, a familiei, a bisericii din care face parte (daca face parte), nu a scolii. Scoala nu e facuta sa indoctrineze: nici politic sau ideologic, nici religios, si nici chiar stiintific (evolutionism etc.).

 
La 11/10/12 9:44 a.m. , Blogger Octavian Brânzei a spus...

Dragă Adolf, ce e mai jos n-are legătură cu subiectul discuţiei da' îmi e mai comod să îţi trimit astfel decît pe mail. O glumă care pe mine m-a amuzat şi m-am gîndit că te va amuza şi pe tine:

...bancul cu socialistul francez.

- Camarade! daca ai avea doua case, ai da una revolutiei?
- Da! Vine raspunsul tovarasului.
- Camarade! Daca ai avea doua masini de lux, ai dona una revolutiei?
- Da ! raspunde tovarasul.
- Dar, camarade! daca ai avea un milion de euro in cont in banca, ai dona jumatate revolutiei?
- Da ! raspunde mandru tovarasul .
- Camarade! dar daca ai avea doua gaini a dona una revolutiei?
- NU ! raspunde tovarasul.
- Dar de ce ai fi dat o casa daca aveai doua, ai fi dat o masina daca aveai doua, ai fi dat jumatate din bani si de ce nu donezi o gaina, desi ai doua ??!!
- Pentru ca gainile le AM !!

MORALA : Este f usor sa fii socialist cu proprietatea, munca si banii altora !

Stiti de ce in Franta sint doar 39 de ministri? Pentru ca daca ar fi avut 40, presedintele Frantei - Francois Hollande s-ar fi numit Ali Baba....

 
La 11/10/12 11:34 a.m. , Anonymous Barbu Catargiu a spus...

Articolul 2 al constitutiei Turciei: Republica Turca este un stat democratic, SECULAR si social, guvernat de lege, avand in vedere conceptele de liniste publica, solidaritate si justitie nationala, loialitatea fata de nationalismul lui Ataturk...etc..

In constitutia Romaniei NU este specificata laicitatea sau secularizarea statului. Asa ca din punctul de vedere al legii, Romania NU este un stat secular sau laic. Mai mult, in Constitutia Turca este specificata clar interdictia factorului religios in viata publica. Ceea ce nu este cazul la noi.

Eu n-am spus ca statul roman, este, de facto, religios, ci ca este asa punctul de vedere al legii fundamentale.

Haideti sa lasam ironiile de 2 bani si sa ne informam un pic.

 
La 11/10/12 11:35 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonimului de la 3.24 AM

Cu unele nuanţări, ceea ce spuneţi în a doua parte a comentariului dvs. ar trebui să fie indiscutabil.
În ce-l priveşte pe comentatorul „Barbu Catargiu”, se întîmplă că a devenit un familiar al blogului şi nu tot ce a spus în intervenţiile sale a fost aberaţie. Am impresia că este vorba de un tînăr puţin pripit în judecăţi şi reacţii, dar care dovedeşte interes viu pentru lucrurile esenţiale şi uneori reuşeşte să fie pertinent. Aberaţiile altora – nepostaţi, de regulă – sînt meteorice şi anonime la modul absolut, iar uneori şi obraznice sau chiar licenţioase. E o diferenţă, totuşi…


@ Octavian Brânzei

Salut, Octavule! Descreţirea frunţilor e întotdeauna binevenită.

 
La 11/10/12 11:36 a.m. , Anonymous Barbu Catargiu a spus...

Completare la comentariul anterior:

Articolul 29, alineatul 5 al Constitutiei Romaniei: (5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură DE SPRIJINUL ACESTUIA, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.

Daca asta e constitutie de stat laic...

 
La 11/10/12 11:49 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Pr. Nicolae (de data aceasta nepostat):

Iertaţi-mă, părinte, dar am crezut că s-a înţeles că nu intenţionez să angajez aici o discuţie pe seama textului respectiv. Observaţiile dvs. sînt, desigur, juste, dar cred că nu-şi au locul aici. Le puteţi trimite, dacă doriţi, chiar pe blogul cu pricina (nu mă îndoiesc că autorul, om cinstit sufleteşte, s-ar folosi cuviincios de ele şi nu v-ar păstra ranchiună).

 
La 11/10/12 12:07 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Barbu Catargiu

Bine, ne-am informat şi înţelege fiecare ce şi cît vrea (sau poate).


@ Anonimul de joi (nepostat, la cerere):

Permisivitatea legii este o chestiune de echidistanţă democratică. Dacă statul acordă drepturi homosexualilor, nu înseamnă că e un stat homosexual.
Că nouă, creştineşte vorbind, nu ne place această stare a lucrurilor, aceasta e o altă discuţie.

 
La 11/10/12 1:24 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonimul de joi (nepostat, la cerere)

Da, este vorba de acelaşi gen de confuzie. Eu nu am ascuns niciodată că nu sînt un fan al democraţiei, dar ne afăm, oarecum, în faţa unei fatalităţi a lumii contemporane şi trebuie să-i înţelegem logica internă. Nu am vrut totalitarism, am vrut democraţie. Dar dacă am optat pentru democraţie, trebuie să înţelegem şi să acceptăm, chiar strîngînd din dinţi, că ea are regulile ei.
Din păcate, la meridian românesc, noi am reuşit performanţa de a nu valorifica pe deplin nici una dintre părţile bune ale democraţiei, dar am radicalizat multe dintre părţile ei rele. De aceea am ajuns să trăim într-o lume mai confuză şi mai inconsistentă şi decît cea totalitară, şi decît democraţiile consolidate din Occident.
În "democraţia originală" pe care am cîrpit-o iresponsabil sau inabil se împotmoleşte totul, inclusiv chestiunea religioasă.

 
La 11/10/12 5:20 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Profesorii de religie sa se faca popi, iar popii sa isi faca datoria de popi. La biserica, nu la scoala.

 
La 11/10/12 6:05 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Anonimului de la 5.20 PM:

E uşor să judeci în abstract, dar în concret lucrurile nu sînt aşa de simple.
Mai întîi că religia trebuie să existe ca obiect şcolar şi că cineva trebuie să o predea.
Al doilea, s-a creat o inflaţie de teologi şi nu există parohii pentru toată lumea. Iar mulţi profesori de religie nu sînt căsătoriţi şi deci nu s-ar putea preoţi.
Al treilea, nu există numai profesori, ci şi profesoare de religie, care n-au alternativa preoţiei. Iată cum o decizie luată în pripă, de nişte oficialităţi iresponsabile şi chiar semioligofrene, generează situaţii dramatice pe termen mediu şi lung.
Lucrurile s-au petrecut în aşa fel încît sîntem, după 20 de ani, împotmoliţi în fundătură.
Ar fi nevoie de o prefacere completă şi profundă a învăţămîntului teologic şi a raporturilor şcoală-Biserică, care nu se poate realiza peste noapte şi pe care mă îndoiesc şi că ar avea cine să o facă, ştiind bine cu toţii care ne sînt momentan oficialităţile laice şi bisericeşti şi cîte parale fac (fiecare în parte şi toţi laolaltă). Nu există, printre cei care ar avea efectiv puterea şi căderea să o facă, oameni care să aibă nici suficientă voinţă, nici suficientă pricepere, iar tensiunile e de presupus că vor continua, cu multă pagubă generală. Dar aceasta este însăşi povestea României postcomuniste.

 
La 11/10/12 9:00 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Acum vreo opt ani am avut ocazia sa citesc cateva manuale de religie pentru cursul primar si gimnazial. Le cumparam pentru o nepoata si mai intai le frunzaream eu. Erau editate la Iasi. Mi s-au parut foarte bune, chiar si pentru un adult. Cred ca acum cei de la ASUR au scos niste fraze din context, ca sa-i sperie pe cei care n-au vazut niciodata un manual de religie.

 
La 11/10/12 9:36 p.m. , Anonymous Un fost profesor de religie a spus...

Adevarul este ca in douazeci de ani manualele de religie au evoluat de la foarte slabe la unele destul de bune. Manualele sunt insa numai o latura a problemei. Vorba este despre programele care impun linia si continutul manualelor, adica despre conceptul general de religie in scoala.

 
La 11/10/12 10:15 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Unui anonim (I. L.) nepostat:

Aţi identificat corect confuzia între teologia dogmatică şi teologia morală. Vă rog însă să citiţi răspunsul pe care i l-am dat mai sus preotului Nicolae şi să înţelegeţi de ce nu v-am postat. De asemenea, ţin să vă atrag atenţia că textul în discuţie are şi o serie de observaţii pertinente, ce ar putea fi oricînd invocate într-un alt context.

 
La 12/10/12 3:52 a.m. , Anonymous Alexandru a spus...

Biserica Ortodoxă a crezut că poate recuceri abuziv, prin catedra şcolară, ceea ce a pierdut din nevrednicie, prin amvonul bisericesc.

 
La 12/10/12 9:11 a.m. , Anonymous cosmin a spus...

@Alexandru
Ce a pierdut prin amvon? Cand?

 
La 12/10/12 9:45 a.m. , Anonymous Alexandru a spus...

@ Cosmin

Oamenii, si mai ales tanara generatie.

 
La 12/10/12 10:00 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Alexandru, Cosmin

Nu se poate contesta o anume nevrednicie instituţională a BOR (prelungită, din păcate, pînă astăzi), dar nu trebuie pierdut din vedere nici contextul ingrat în care Biserica a trebuit să supravieţuiască după 1945. Ea a pierdut, într-adevăr, mult teren, dar nu numai din vina sau slăbiciunile ei interne. Reintroducerea religiei în şcoli a fost privită ca o „pleaşcă” pe care noul context democratic a făcut-o să cadă peste o instituţie slăbănogită, dar gata (prevalîndu-se şi de statutul de Biserică majoritară) să-şi recucerească poziţiile chiar prin unele abuzuri şi impurităţi, cu o precipitare şi cu o superficialitate care nu aveau cum să nu se recunoască şi să nu se răzbune în timp. Ea şi-a jucat cartea fără prea multe scrupule, dar şi-a jucat-o prost, discreditîndu-se, în ochii multora, şi sub aspect moral, şi sub aspect intelectual. Iar în felul acesta riscă să piardă mai tot terenul pe care părea să-l fi recîştigat.

 
La 15/10/12 9:49 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ar fi trebuit sa postati mai din vreme trimiterea de la urma la interviul cu dl. Radu Carp. E lamuritor inn multe privinte.

 
La 15/10/12 9:55 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Mai bine mai tîrziu decît deloc... Îmi cer iertare că nu m-am gîndit mai din vreme şi mă bucur că îl apreciaţi cu atîta promptitudine. D-l Carp nu-i neapărat un om religios, dar e un om cinstit şi foarte bine informat.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire