INTERMEZZO LIRIC: JUXTA CRUCEM (IV)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

CÎNTECUL MAICII SUB CRUCE

Mi-a spus cîndva în templu un bătrîn

că o să treacă sabie prin mine,

dar nu mi-a spus nici chinul cît va ţine,

nici cîte răni în urma lui rămîn.

Şi ce-i durerea mea ascunsă-n sîn

pe lîngă groaza cuielor haíne,

ce-ţi trec întregi prin oase şi prin vine,

din mîini spurcate de popor păgîn?

Dat în vileag cetăţii cîrtitoare

sus pe Golgota, între doi tîlhari,

nu carnea ta, ci duhul însuşi doare,

şi cerul tot se strîmbă cînd tresari,

încît mă-ntreb de vor putea să poarte

toţi vecii lumii chinul tău de moarte.

CÎNTECUL UCENICULUI IUBIT

Rămîne azi tăcerea din cuvînt

şi visul tău tăiat în carne vie,

dar eu, şi-aşa, tot cred cu cerbicie

că nu încape cerul în pămînt.

Trei zile-i dau (şi tot prea multe sînt)

crucitei morţi în groapă să te ţie,

căci crapă timpul ros de veşnicie

şi dă pe-afară miezul lumii, sfînt.

Eu bine ştiu din tîlcul veştii tale

că nu e crucea capăt, ci-nceput,

că bucurie vine după jale

şi nici nu ştie moartea ce-a pierdut

cînd ţi s-a pus nevolnică în cale

şi te-a vîndut, ca Iuda, cu-n sărut!  

SUB ALTĂ CRUCE

Nu crucea ce-i înfiptă pe coline,

ci crucea ce o porţi adînc în tine

e cea mai grea, iar sub a ei povară

se face carnea foc şi duhul pară.

Ne sîntem cruce nouă, fiecare,

şi lumea ni-i Golgotă sub picioare,

iar timpul-gîde rînd pe rînd ne joacă

la zaruri zeghea trupului, săracă.

Amurgul, cînd ca Iuda ne sărută,

rămîne gura cîntecelor mută,

iar peste stîrvul dragostei se-adună

vultanii morţii şi din pliscuri sună…

Cînd vis cu vis şi zgîrci cu zgîrci ne piere

făptura, mai ştim noi de înviere?

PLÎNS PASCAL

E-atîta îndoială în noi pe cît păcat,

căci sfinţi de-am fi, cu tifla şi cruntei morţi i-am da

şi ca pe vrej am creşte mai vii din crucea ta

şi-am miresma a raiul de care n-am uitat.

Tu, Doamne, cel în mile statornic şi bogat,

mai jos decît pe cruce nu te puteai urca:

măsura – de ţi-o ştie pe lume careva –

nu-i Fiul cel din ceruri, ci Fiul întrupat.

Mai sus ca-n gura morţii n-ai cum să te pogori

şi-n tine ca micimea nimic mai mare nu-i,

dar noi rămînem jertfei nevrednici şi datori,

şi mai degrabă-ţi batem în cruce înc-un cui

decît să-ţi fim asemeni în patimi şi-n splendori

şi să-nviem cuvîntul murind pe limba lui.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Juxta crucem (I)

* Intermezzo liric: Juxta crucem (II)

* Intermezzo liric: Juxta crucem (III)