miercuri, septembrie 07, 2011

INTERMEZZO LIRIC: EUGEN SEREA

SUMARUL BLOGULUI


Nu demult, la Editura Platytera din Bucureşti, cu un scurt cuvînt înainte al d-lui Florin Caragiu (“În spini, ca trandafirii…”), a apărut volumul de versuri VECERNIE, debutul editorial al unui remarcabil poet creştin şi al unui ales al rostirii româneşti, EUGEN SEREA, de care nu auzisem pînă acum, dar care pentru mine a constituit o plăcută revelaţie, dintre cele numai cîteva pe care le-am avut ca nu prea generos cititor de poezie contemporană. Îi mulţumesc din inimă monahului Valerian de la Pătrunsa, prieten serafic şi nedezminţit, prin care mi-a parvenit prospătul volum, din care îmi îngădui să reproduc şi pe acest blog – inclusiv în întîmpinarea praznicului de mîine, 8 septembrie – patru poeme, zic eu, reprezentative, în pofida unui anume exces de majusculare, ce riscă să dizolve liricul în conceptual... (R. C.)

DERIVĂ

Pe un ocean de spaime ancestrale,
Prin ceaţă lunecăm, triste corăbii,
Şi ne-nchinăm la semnele astrale:
“Pe-un singur ban, nu cumperi două vrăbii?”.
Străini ai emisferei australe,
Gîndim în pîini, dar vorbele ni-s săbii…

Cu vele rupte şi etrave sparte,
Plutim greoi unde ne poartă vîntul,
Hrăniţi doar cu nădejdile deşarte:
“În sinea noastră locuieşte-Avîntul!”.
Pierdut-am călăuze-n zări, departe,
Acolo unde s-a-ntrupat Cuvîntul…

E-adevărat, avem cîte o hartă!
Dar cine are timp de ea, cînd bordul
E plin de apă?!... Marea nu te iartă!
Şi-apoi – să nu uităm! – n-avem acordul
Celor în drept Cunoaşterea s-o-mpartă:
“Voi singuri cum să-i ştiţi busolei Nordul?!”.

Şi uite-aşa trec nopţi, aşa trec zile…
Cu săptămîni şi luni ne-apasă anii,
Necruţători cu vieţile umile
Ce se tot plîng că nu se-ajung cu banii…
Striviţi de stînca zilnicelor sile,
Ne naufragiază-n iad sărmanii…

Doar uneori, în nopţi cu lună plină,
Cînd adormim, visăm, plîngînd, Pămîntul…
Cad stelele, căci Bolta se înclină,
Arzînd sub pleoape-n dar Pogorămîntul…
De plouă-a doua zi, Taina-i deplină:
Un Curcubeu sfinţeşte Legămîntul!


ISPITA

Dansează Salomeea, dansează, dansează,
Prin sala-mbîcsită de fumul din torţe
Şi-n danţu-i fierbinte se simt cum pulsează
Ale Infernului tainice forţe…

Ce dans o fi ăsta, ce mintea ne-o ţine
Vrăjită, captivă-ntre veghe şi somn,
Uimită de forme, ieşită din sine,
Perfid proslăvind pe Satana ca Domn?!

O, Doamne, Iisuse, cum oare se poate
De Tine-aşa iute să ne lepădăm?
De-al Tău prooroc, Făcătorule-a toate,
Ajută-ne, iar, umiliţi, s-ascultăm…

“Cînd moartea v-atinge-ale frunţilor riduri,
În ceasul din urmă, voi, oameni, treziţi-vă!”.
Un glas ca de tunuri răzbate prin ziduri,
Strigînd din adînduri spre noi: “Pocăiţi-vă!”.

Pluteşte în aer cumplita osîndă
Şi monştri de fum raţiunea visează…
Cu pas unduind, ca de fiară la pîndă,
Dansează Salomeea, dansează, dansează…


VECERNIA LUMINII

Vedenii de-ntuneric în ochi mi s-au topit
Şi s-au prelins, fierbinte, pe-obrajii mei de piatră,
Săpînd adînci făgaşe spre duhul cotropit
De flacăra de sare a sîngelui din vatră…

Din cer, atîtea boabe de mană am tot strîns
În Sfînt Potir de aur al inimii de tină,
Că Pîinea Ta şi Vinul n-au încăput de plîns –
Şi de atunci sînt rază golită de Lumină…

Amar de vremi trăit-am pe muchie de-Abis,
Lumina Ta de Taină apusu-mi-a-n vecernii,
Pînă cînd Tu, Iisuse, trezitu-m-ai din vis
În pragul nehotarnic şi ucigaş al iernii…

De Azi, Nemărginirea cu Viaţă m-a umplut
Din Lacrima de Sînge pe Cruce izvorîtă,
Lumina Sieşi Templu din vasul meu de lut
Şi-a înălţat şi curge spre toţi, nezăvorîtă…


COBOARĂ-TE, LUMINĂ!

Coboară din Lumină, o, Maică a Luminii,
Atinge-ne şi ochii, şi gura, nevăzut,
Îmbracă-ne făptura în mantia ruşinii,
Adu-ne-n inimi îngeri să tămîieze crinii
Şi-arată-ne tu Slava din care am căzut!

Doar cioplitori în piatra vremelnicelor chipuri
Sîntem în roada firii şi ne-nchinăm tăcut
Clepsidrei ce răstoarnă din Cer în lut nisipuri…
Neguţătorul are pentru oricine şipuri
Şi-n elixir, veninul în miere-i prefăcut…

Ne-a învăţat Vrăjmaşul cu neagră iscusinţă
Icoana ta de Taină s-o-ntemniţăm în trup,
Să nu mai izvorască Lumină-n umilinţă…
Şi-n loc să naştem Pruncul din Duhul, prin credinţă,
Se nasc în noi doar lanţuri de iad, ce nu se rup…

Fecioară Preacurată, îngenuncheată Rază
La Tronul Veşniciei, cu lacrimă de dor,
La fel ca pe Golgota, în umbra Crucii, trează
Cînd numai ucenicul Iubirii nu trădează:
Trimite Duh de Viaţă la fiii care mor!

Nemărginită-n tine e pentru noi Iubirea
Ce se revarsă darnic, umplînd potire vii
Cu Sîngele Iertării!... Ce dulce-i dezrobirea!
Dar, pîn la Înviere, a fost întîi Zdrobirea
Pe Lemn de către oameni, rătăcitorii fii…

Coboară-te, Lumină, în noaptea lumii noastre,
Că vremea e aproape şi Timp nu mai e Sus…
Ne-ating pe tîmple aripi de serafim, albastre,
Şi tremură petale de crini arzînd, în glastre:
La uşi de inimi bate, încetişor, Iisus…


LA MULŢI ANI, CU BUCURIE, SĂNĂTATE ŞI SPOR, TUTUROR
MARIILOR ŞI MARIANILOR CARE CERCETEAZĂ ACEST BLOG!

Icoana praznicului din 8 septembrie: Naşterea Maicii Domnului

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire