miercuri, septembrie 15, 2010

10 ANI FĂRĂ POETUL «LUMINII LINE»

SUMARUL BLOGULUI



Lumină lină lini lumini
Răsar din codri mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Şi niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină…

Chiar dacă poate prea prolific pentru a fi mereu egal cu sine însuşi, Ioan Alexandru rămîne, cu sau fără girul belferilor desbisericiţi ai culturii noastre actuale, cel mai de seamă poet creştin din istoria postbelică a literaturii române. Cu el pare a se fi încheiat, în apoteoza “Luminii line” (capodopera indiscutabilă a liricii lui religioase), şirul marilor poeţi tradiţionalişti ai Ardealului. Naşterea lui în chiar ziua de Crăciun a anului 1941 ne apare astăzi ca semnul unei elecţiuni: între pruncul dumnezeiesc din Betleemul Iudeii şi pruncul moroşenesc din Topa Mică se va fi întins dintru început o tainică punte de lumină, în răspărul vremurilor vitrege ce vor veni - şi cu care va fi nevoit să-şi măsoare veleatul...

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Că într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor veni să-l vadă…

Scurta lui viaţă a fost, cel puţin în lamura ei, ardere-de-tot pe altarul credinţei şi limbii din bătrîni. Şi-a făcut studiile medii şi superioare la Cluj şi Bucureşti, iar în 1968 a devenit asistent la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii bucureştene. Bursier în Germania (1968-1972), în scurta perioadă a “destinderii” ceauşiste, a studiat cu Heidegger, atrăgându-şi simpatia şi poate aprecierea marelui filosof. A debutat editorial – şi încă neaşezat sufleteşte – cu volumul de versuri Cum să vă spun? (1964), dovedindu-se apoi de o crescătoare şi lămuritoare vrednicie (poezii, traduceri, studii, eseuri), mereu mai aproape de “Soarele Dreptăţii”, de “Răsăritul cel de Sus”: Viaţa deocamdată (1965), Infernul discutabil (1967), Vămile pustiei (1969), Imnele bucuriei (1973), Patria la Pindar şi Eminescu (teză de doctorat, 1973), traducerea Odelor lui Pindar (3 vols., 1974-1977), Imnele Transilvaniei (1976), traducerea comentată a Cîntării Cîntărilor (1977), Imnele Moldovei (1980), Imnele Ţării Româneşti (1981), antologia Pămînt transfigurat (1982), Imnele iubirii (1983), Imnele Putnei (1985), Imnele Maramureşului (1988)…

Lumină lină lini lumini
Răsar din codri mari de crini
I-atîta noapte şi uitare
Şi lumile-au pierit din zare
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor…

După 1989, a desfăşurat o efervescentă activitate politică anti(neo)comunistă, făcînd să răsune dojana iubitoare a Verbului dumnezeiesc în Parlamentul României, unde a reuşit să statornicească pînă în ziua de astăzi dacă nu duhul, măcar semnul Sfintei Cruci. Dumnezeu a rînduit însă ca poetul cruciat “să se adauge la neamul său” încă din toamna lui 2000 (16 septembrie, Bonn), după 6 ani de slăbiciune şi suferinţă trupească, pe care a ştiut să le îndure în chip creştinesc, mărturisindu-L pe Hristos pînă în clipa din urmă, aşa cum flacăra mai pîlpîie peste lemnul scrumit în vatră…

Lumină lină lini lumini
Înstrăinîndu-i pe străini
Lumină lină nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel plîns şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat
În vatra ta au înnoptat…

Înfruntînd – cînd suav, cînd viforos – cecitatea vremurilor şi suspiciunile mai vechi sau mai noi ale prea mulţilor oameni deştepţi (sau ale prea mulţilor “oameni de bine”), robul lui Dumnezeu Ioan a urcat în felul lui patetic Golgota veacului XX, alternînd diatriba proorocească a Bibliei cu maiestatea sublimă a imnicii bizantine, “nebun” întru Hristos şi întru Neamul lui răstignit printre imperii (văzute şi nevăzute). “Sărac cu duhul” în sensul pur al Evangheliei, el a fost, într-un tîrziu uituc de lume românească, înainte-mergătorul Răsăritului fără de apus, “glasul care strigă în pustie” şi nu cunoaşte preget, logos-ul seren-apocaliptic al “pămîntului transfigurat”…

Lumină lină leac divin
Încununîndu-l pe străin
Deasupra stinsului pămînt
Lumină lină – Logos sfînt

Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ţină pururi viu în inimile noastre. 

Răzvan CODRESCU



9 Comments:

At 15/9/10 7:32 p.m. , Blogger Iulian Capsali said...

Sa ne aducem aminte si de poeti... Exista o asociatie care se opinteste sa puna numele sau unei strazi din Bucuresti si, in general, sa fie cinstit asa cum se cuvine. Din pacate, la slujba de acum cateva zile de la Biserica Sf. Gheorghe au fost putini cei care l-au pomenit. A fost, fara indoiala, una dintre putinele personalitati imbisericite de la noi. O data cu el, cu invatatul Virgil Candea, cu mai discretul dar marele poet Daniel Turcea, cultura romana si-a pierdut din suflul celest.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

 
At 15/9/10 9:14 p.m. , Anonymous Anonim said...

A fost un mare poet ortodox si o mare constiinta romaneasca, chiar daca a avut nesansa sa traiasca in comunism. Nu cred insa ca poezia pe care ati ales-o e cea mai semnificativa pentru el. Eu as fi ales una inchinata Sfintilor Martiri Brancoveni sau Maramuresului natal.
Oricum, va felicit pentru evocarea frumoasa care m-a uns pe suflet.

 
At 16/9/10 10:26 a.m. , Anonymous Pas cu vremea said...

Dumnezeu sa-l ierte pe poetul Ioan Alexandru, dar pe prea putini mai intereseaza astazi acest gen de discurs nationalist-ortodoxist si misticoid care e si al lui si al d-voastra. O fi frmumos, dar e din alt film...

 
At 16/9/10 1:50 p.m. , Anonymous Anonim said...

După un comentariu care începe cu Dumnezeu şi continuă cu batjocorirea celor care cred în El, ce poţi să spui?
Este şi o picătură de adevăr aici, căci puţini sunt astăzi cei care mai trăiesc într-adevăr Credinţa. Ceilalţi fie o scuipă deschis, fie se cred "credincioşi luminaţi şi raţionali" pentru că se mărginesc la o credinţă filosofică, fără trăire.
Ce nu înţelege domnul care e autorul comentariului despre care scriu?
Nu înţelege că în toate, chiar în toate vremurile, au fost majoritari cei care scuipă Credinţa sau se opresc la vorbe, şi nu merg la trăire. Asta nu ţine de progres, de a fi "în pas cu vremea". Ţine de prostia omenească. Pentru că, se ştie, prostul până nu-i fudul încă nu e prost destul. Şi dacă nu ne ridicăm noi împotriva Bisericii şi a Credinţei, nu suntem, se înţelege, destul de aşa cum suntem. Moderni, contemporani, ba chiar postmodernişti.
Şi ce mai uită domnul care este autorul comentariului contradictoriu amintit?
Că toţi cei din trecut care n-au trăit Credinţa - şi cu atât mai mult cei care au scuipat-o - sunt la groapa de gunoi. Atât a istoriei, cât şi a lui Dumnezeu.
Unde vor ajunge şi netrăitorii şi filozofarzii de astăzi, dacă nu se vor pocăi la vreme.

P.S. Respectând "identitatea" domnului care este autorul postului anterior semnez şi eu: Anonim. E "frmumos", nu?

 
At 16/9/10 2:03 p.m. , Blogger Iulian Capsali said...

Da, face parte dintr-un film in care dumneata nu joci, nici macar in reluare (desi nu se stie niciodata). Crestinul nu o sa fie "in pas cu vremea", ci impotriva ei (a lumii), asa cum a fost de la inceputuri, de la Evanghelie si pana astazi. Acomodarea cu aceasta lume ar fi buna pentru moment, dar moarte pentru vesnicia asta in care nu crezi. Si daca nu crezi, de ce te mai obosesti sa-ti exhibi neputintele pe aici? Daca toti "crestinii" ar fi gandit asa, Biserica nu ar fi existat. Un hristos in pas cu vremea o sa vina, iar cei asemenea dumitale abia il asteapta.

O sa-ti priasca aici, dar numai aici, din pacate...

 
At 16/9/10 2:50 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Lui "Pas cu vremea":

Şi eu trăiesc pe lumea asta şi ştiu că aşa este, dar nu mi-am propus niciodată să cuceresc masele în pasul vremii, iar blogul ăsta îl ţin pentru sufletul meu vetust şi pentru prea puţinii de aceeaşi teapă. El poate fi lesne evitat de oamenii mai evoluaţi, care au cu asupra de măsură unde să-i ţină vremii hangul şi unde să-şi investească "deşteptăciunea" majoritară.
Eu sînt împăcat şi mulţumit să fiu lăsat în plata Domnului de unii ca aceştia, cu blogul şi cu "proştii" mei (vii sau adormiţi). E loc pentru toţi, slavă Domnului, şi în spaţiul virtual, şi sub cerul lui Dumnezeu (Care, ca să existe, nu are nevoie nici de bunăvoinţa "deştepţilor" în pas cu vremurile, nici de habotnicia "proştilor" depăşiţi de vremi).

P. S. Păi ce, e puţin lucru să fii minoritar într-o lume obsedată de drepturile minorităţilor?!

 
At 16/9/10 10:05 p.m. , Anonymous Elena Dulgheru said...

Pe ce internet gasiti dumneavoastra intotdeauna poze mai bune decat gasesc eu?...

 
At 17/9/10 4:08 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Nu-s numai de pe internet...
Acestea, cu Ioan Alexandru, nu-s grozave, dar altele n-am avut la îndemînă...

 
At 18/9/10 9:50 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu said...

Îi cer iertare Anonimului postat cu întîrziere: comentariul său se rătăcise printre spamuri. Acum este la locul lui, imediat după "Pas cu vremea" (16/9/10 1:50 PM).

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire