S-A DUS, DAR N-O VOM UITA!

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Da, o să ne aducem aminte de ea de cîte ori o să cumpărăm și o să mîncăm mîncare zilnic, și o să ne stea mîncarea în gît. Poate că o să ne mai și abținem în amintirea ei, sau poate o să mai mîncăm, din cînd în cînd, și altceva decît mîncare... Cum ce altceva? Păi se mai poate mînca, după caz, rahat, jăratec, răbdări prăjite, îți poți mînca unghiile (sau de sub unghie), îți poți mînca tinerețile, poți mînca zilele (ale tale sau ale altora), îi poți mînca pe alții, poți mînca pămîntul (dar și el pe tine), sau, cine-i deștept, poate să mănînce cartea... și, mă rog, nu mai zic ce... E drept, există și riscul să fii mîncat tu de alții (cu fulgi cu tot), să te mănînce cineva de bani, să te mănînce vreo boală (cancerul, ciuma, lepra, oftica, damblaua etc.), să te mănînce vreun animal („Stai, lupe, nu mă mînca!”), să te mănînce puricii sau păduchii, să te mănînce viermii (inclusiv cei neadormiți), să te mănînce rîvna, să te mănînce cineva de drag („Mînca-te-ar mama!”), să te mănînce pielea, să te mănînce limba, să te mănînce - pardon! - în fund ș.a.m.d. Cu mîncatul și mîncarea nu se știe niciodată! Și dacă am ajuns așa de mîncăcioși (cum se pare că nu eram în rai), ni se trage tot de la mîncat (din pomul interzis)... Așa că nu-i deloc de glumă cu mîncarea (cumpărată sau nu), cum poate li se pare unora. Iar d-na Andreea Moldovan ne-a amintit asta și de aceea merită toată prețuirea noastră, antumă și postumă.

Răzvan CODRESCU