joi, aprilie 01, 2021

ÎNTRE TIRANIE ȘI ANARHIE



Da, domnule Țuțea: „un popor de idioți cărora le curg balele”. Nu mai e o metaforă a indignării conjuncturale, ci o realitate certificată zi de zi, pe fondul unui dezastru național fără precedent (fanariotismul și comunismul n-au fost decît niște preludii infantile). Idioți de jos pînă sus și de la stînga la dreapta, dar fiecare crezîndu-se „buricul pămîntului”. Idioții șmecheri sînt în Guvern și în Parlament (păziți de cei pe care i-au cumpărat: Justiție, Poliție, Jandarmerie), iar idioții neșmecheri (sau mai puțin șmecheri) strigă pe străzi, ca oltenii la prune tîrzii. Cu o clasă politică de idioți concurențiali (pesediști, liberali, useriști, auriști – unii mai idioți decît alții și fiecare mai idiot decît toți la un loc), România nu se poate mișca – acefal, nevertebrat și fatalmente sinucigaș – decît între două fundături simetrice ale vieții istorice: TIRANIA și ANARHIA.
De la dvs. am auzit vorba asta, domnule Țuțea (și nu vă mai aminteați cine a spus-o): „Tirania – această anarhie a canaliei de sus; anarhia – această tiranie a bestiei de jos”. Tirania am experimentat-o din plin (iar unii, propter imbecilitatem generis, mai trăiesc cu nostalgia ei), acum experimentăm, tot din plin, anarhia („această tiranie a bestiei de jos”, care confundă libertatea cu descreierisirea și cu patologia sifilisului terțiar). Tirania și-a trăit „iepoca de aur” și a cam rămas fără boașe, anarhia își pregătește „viitorul de AUR” și are (încă) boașele la ea. Haznaua de ieri devine mormîntul de mîine, iar viermii de closet devin viermi de cadavre, căci „semințiilor condamnate la o sută de ani de idioțenie nu le este dată o a doua șansă pe pămînt”.

zvan CODRESCU



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire