joi, martie 25, 2021

PROȘTI, DA' MULȚI...




GULLIVER ÎN ȚARA PROȘTILOR

(fragment inedit)

Motto:
„Într-o țară care-a fost
Era mare cel mai prost…”
Tudor Arghezi 
(„Horă de băieți”)

„Pe acolo circulă o vorbă: «Prost să fii, partid să ai!». În Parlament și-n Guvern ajung însă numai cei mai proști dintre proști («proștii de top», am putea spune). Restul, proștii mai puțin performanți, alcătuiesc doar masa electorală.
În țara proștilor, cea mai mare problemă o reprezintă eventualii deștepți, care nu pot fi decît «dușmani ai poporului». Pe deștepți, oricît de prost ai fi, îi cunoști după nume (Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Baconschi, Papahagi, Neamțu… – și tot așa). Pe unii ca ăștia comuniștii au încercat să-i reeduce, dar n-au reușit, așa că s-au rezumat să-i extermine. Astăzi, în democrație, trebuie să-i rabzi, de ochii Europei, dar nu trebuie în nici un caz lăsați să ajungă în față.
Deșteptul, dacă-i dai un deget, umblă să-ți ia toată mîna. Uitați-vă la AUR: s-au strecurat acolo doi deștepți (Lavric și Târziu) și au început să-i dea pe proști afară din propriul lor partid! Au dat-o afară chiar și pe mama proștilor, fără să se sinchisească de faptul că-i mereu gravidă (spre deosebire de proști, deștepții sînt lipsiți de scrupule: n-au respect nici pentru „cămașa morții”!). Dar asta este: proștii care nu știu să se păzească de deștepți își merită soarta!” (tălmăcire în limba română de Răzvan Codrescu).

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire