ANANIA 100: GEOGRAFIA UNUI DESTIN

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Bunicii erau ciobani din Ardeal care au trecut Carpații în Oltenia cu climă mai blîndă și taxe mai mici. Plecat de acasă, tînărul Valeriu a făcut seminarul la București și a intrat în monahism la Mănăstirea Antim alături de prietenii lui de o viață Sofian Boghiu și Grigorie Băbuș. A continuat studiile la Universitatea din Cluj, s-a refugiat, după ruperea Ardealului de Nord, la Sibiu. A revenit, după război, la Cluj, pentru a fi alungat de noua putere comunistă, răspuns la greva anticomunistă și antirevizionistă din 1946. A umblat prin munți, pe creste, mereu însoțit de busola dăruită de un fost general din Armata Regală. A ajuns iarăși la București, adus de Patriarhul Iustinian, unde la scurt timp a fost arestat, fiind „plimbat” de la Jilava la Aiud, cu diferite alte „popasuri” carcerale. Eliberat, în 1964, își face un neverosimil pentru epocă debut literar cu piesa în versuri scrisă în închisoare, Miorița. Cerut de românii din America, pleacă peste Atlantic, trăind în lumea liberă 11 ani, timp în care drumurile l-au purtat din Canada în Hawai. Împiedicat să revină în America de Securitatea ceaușistă, a mai lucrat la București, la Institutul Biblic, pentru a ieși la pensie cît de repede a putut, în 1982. De atunci, mănăstirea Văratec i-a devenit a doua casă. Avea să locuiască în casa construită de Partenie Ciopron, ultimul episcop al Armatei (Regale). Acolo avea să îi ajungă, în ianuarie 1993, vestea alegerii ca arhiepiscop al Clujului, orașul din care fusese izgonit și în mijlocul căruia, pe Strada Clinicilor, avea să își încredințeze, 18 ani mai tîrziu, sufletul Domnului. Desigur, statornicia chiliei este idealul monahului îmbunătățit. Dar și cînd Dumnezeu te scoate teafăr din toate încercările și din locurile în care, trupește sau sufletește, ai fi putut să te pierzi, nici această lecție nu este de lepădat. Dumnezeu să îl odihnească iar pe noi, nomazii lumii moderne, ținuți acum cu forța la sol de pandemie, să ne lumineze!

 

Pr. Radu PREDA