CERCUL VICIOS AL STÎNGII

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Răspunzînd mai multor îndemnuri prietenești și urmînd calea deschisă de prietena Mirona-Ioana Tatu (pe pagina sa de Facebook), reunesc aici cîteva observații risipite în corpul de comentarii al unei postări pe FB („Un deștept în plus nu e un prost în minus...”).

Stîngismul e un fel de cancer al gîndirii despiritualizate. Comunismul e numai metastaza lui.

Dacă în perioada interbelică (de departe cea mai strălucită din istoria noastră politică și culturală) am avut o intelectualitate preponderent de dreapta, astăzi avem o intelectualitate preponderent de stînga (chiar și atunci cînd se preface că ar fi de dreapta), iar asta, cred eu, este principala cauză pentru care nu reușim să ne rupem pînă la capăt nici de marxism, nici de neomarxism, nici de primatul ideologiilor în general. Morala și spiritualitatea sînt (au ajuns) mai degrabă niște sperietori ale vieții publice. Și cum ele stau, firesc, pe tradiție, tradiția este aproape sistematic dezavuată. Referendumul din 6-7 octombrie – la care poporul, „dizgrațios” (Mircea Cărtărescu), spre scandalul „elitelor” lui leftiste, încearcă să apere normalitatea – trimite inevitabil la morală, la spiritualitate, la tradiție. De aceea el agită toți demonii neomarxismului cultural sau ai marxismului rezidual. Adică tot cancerul stîngist despre care vorbeam mai sus.

Același este și motivul pentru care n-am reușit să închegăm, în 28 de ani de așa-zis postcomunism, o dreaptă politică credibilă și viabilă, care să ne poată scoate cu adevărat dintr-o paranteză istorică de aproape trei sferturi de veac: nu poți face dreapta cu oameni care gîndesc și se complac, într-un fel sau altul, în forme mentale de stînga. Rămași în cercul vicios al stîngismului, n-am reușit decît „să cădem din lac în puț” (din turpitudinile comunismului roșu în turpitudinile comunitarismului albastru). Iar bruma de angajare națională a rămas pe mîna unor reziduuri toxice ale național-comunismului ceaușisto-vadimist (la care s-au raliat decerebrat și anumiți epigoni obscuri ai legionarismului), care între timp au făcut pui ce se găinățează și piuie agramat pe tot internetul. Aceasta a fost la noi – și continuă să fie, cu excepți neînsemnate - adevărata „trădare a intelectualilor”, ajunși în divorț asumat și cu tradiția, și cu propriul popor. De aici s-a recrutat și o clasă politică patibulară, de specimene șmechere și fără scrupule, care n-au nimic sfînt și care nu prestează decît pentru interesele lor personale sau de gașcă. Acesta este pasul cu stîngul pe care l-am făcut în secolul XXI – și cu care unii mai au și tupeul să se mîndrească, încîntați de sine ca rahatul de moțul lui!

Răzvan CODRESCU