SUMARUL BLOGULUI
Am primit și dau mai departe...
CĂSĂTORIILE HOMOSEXUALE
ȘI DESCREȘTINAREA EUROPEI
În 2018 nu e „politic corect” să spui că eşti împotriva a ceva sau anti
cineva. Astfel de poziţii atrag etichete neplăcute: „intoleranţi”,
„bigoţi”, „înapoiaţi”,
„medievali”
şi altele asemenea. E mai diplomatic să spui că eşti pentru
sau în favoarea a
ceea ce detestăm. Un exemplu e avortul. E mai
diplomatic să spui că eşti „pentru dreptul la viaţă al copiilor
nenăscuţi” decît că eşti „împotriva
avortului”. Afirmaţia din urmă atrage reacţii
negative. Sînt însă evenimente şi lucruri foarte
serioase, care trebuie discutate pe faţă şi fără ambiguităţi,
pentru a fi înţelese de către toţi. Legalizarea ori interzicerea
căsătoriilor între persoane de acelaşi sex sînt astfel de subiecte. Pe 6 şi 7
octombrie românii vor vota asupra unui aspect social
unic în istoria omenirii, a creştinismului şi a civilizaţiei în
general. Asupra instituirii ori nu a unei instituţii sociale
în întregime necunoscute istoriei omenirii şi experienţei umane de
pînă acum: căsătoriile homosexuale. Acest subiect aparţine
bătăliilor spirituale cu care se confruntă generaţia noastră în raport cu un
secularism agresiv, care caută să treacă peste noi
asemenea unui buldozer şi să elimine valorile creştine. Deoarece legalizarea
căsătoriilor homosexuale a avut consecinţe radicale şi negative în Occident,
trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca să ne asigurăm că ele nu sînt legalizate în România.
O opoziție
fermă
Trecem deci
la subiect şi spunem din nou, aşa cum am tot spus-o din 2005 încoace, că sîntem ferm împotriva căsătoriilor homosexuale. Nu ne e ruşine să abordăm
subiectul din această perspectivă. Deseori,
din 2005 încoace, am scris o mulţime de articole şi comentarii în care ne-am exprimat
fără echivoc poziţiile împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex ori
ale parteneriatelor civile (atît între persoane de acelaşi sex, cît şi între persoane de sex opus).
Am făcut acelaşi lucru şi la nivel european şi internațional.
De fapt, prima intervenţie internaţională pe care am făcut-o, la Agenţia Europeană pentru Drepturi Fundamentale, în 2008, a fost o pledoarie împotriva „căsătoriilor
între persoane de acelaşi sex”. A fost un comentariu care ne-a atras
multă critică din partea Agenţiei, care de fapt ne-a şi penalizat după cîţiva
ani, respingînd cererea AFR de admitere în Platforma
Consultativă a Agenţiei.
Cert e că ori
de cîte ori ne-am exprimat opoziţia faţă de căsătoriile homosexuale am făcut-o
în mod respectuos şi pe baza unor argumente lucide, raţionale şi fondate pe
studii şi rapoarte sociologice şi de altă natură,
peste care am dat de-a lungul anilor. Cu alte cuvinte, nu am exprimat opinii
subiective, ci poziţii ferme şi clare, bazate pe date şi dovezi obiective.
Astăzi vom face un scurt tur de orizont al acestor argumente, afirmînd din nou, în pragul referendumului, că ne opunem categoric căsătoriilor
homosexuale şi că recomandăm tuturor românilor
să voteze pe 6 şi 7 octombrie pentru căsătoria şi familia naturală.
Pînă astăzi, însă, nu am argumentat împotriva căsătoriilor homosexuale
din perspectiva faptului că ele facilitează descreștinarea
Europei şi păgînizarea ei. Argumentația aceasta
am formulat-o în vara acestui an, urmărind evenimentele petrecute în Irlanda catolică în doar ultimii
trei ani, dar încă nu am avut oportunitatea s-o
prezentăm publicului mai larg.
Irlanda la un
pas de descreștinare
Căsătoriile
homosexuale sînt un factor care facilitează decreștinarea
Europei. Irlanda e un caz de studiu lucid în această privinţă. În mai 2015
irlandezii au decis, cu un vot de aproape două treimi pentru, legalizarea
căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în ţara lor. Asta a însemnat,
într-un sens, că irlandezii au votat să nu mai fie o ţară creştină. Pentru că a decreta
în societatea civilă opusul a ceea ce Dumnezeu a rînduit, şi anume că bărbatul
şi femeia alcătuiesc, prin căsătorie, „un singur trup”
(Facerea 2, 24),
înseamnă a respinge instituţia care păstrează şi transmite de la o generaţie la
alta creştinismul şi credinţa în Dumnezeu: căsătoria şi familia creştină. Trei
ani mai tîrziu, în mai anul acesta, irlandezii au votat, tot cu o majoritate
similară, dezincriminarea avortului, adică uciderea copiilor nenăscuţi, fără consecinţe penale. Şi această lovitură dată doctrinei creştine a
constituit un pas decisiv către întoarcerea Irlandei la
păgînism.
Poate unii
dintre noi îşi zic că „cerul nu s-a prăbuşit” (încă) şi că aici se termină procesul de
secularizare a Irlandei. Nu tocmai. Luna viitoare Parlamentul Irlandei va lua
în discuţie pasul următor înspre secularizarea completă şi decreștinarea totală a țării: eliminarea din Constituţia Irlandei a
oricărei referinţe la creştinism, Dumnezeu, Biserica, Biserica Catolică,
Trinitate şi dogmele creştine! Mintea secularistă e într-o permanentă
stare de gestaţie diabolică. O dată zăgazurile rupte, avalanşa
secularistă se prăbuşeşte peste societate şi îngroapă marele edificiu creştin
clădit de 2000 de ani încoace cu sîngele martirilor.
Procesul de păgînizare a Irlandei e prevăzut să aibă
loc în mai multe etape. În prima fază se prevede eliminarea din
Constituţie a Articolului 40.6.1, care interzice blasfemia împotriva
Bisericii. Urmează eliminarea ori reformularea Preambulului din Constituţia
Irlandei care conţine referinţe la „Sfînta Trinitate”,
şi „Divinul Domn, Iisus Hristos”.
Pasul următor va fi eliminarea Articolului 6,
care afirmă că autoritatea civilă decurge din „autoritatea
poporului sub oblăduirea lui Dumnezeu”. Urmează Articolul 44, care afirmă că irlandezii datorează „închinare
lui Dumnezeu”, cu „reverenţă şi respect”. Argumentul politicienilor irlandezi
care urmăresc acest obiectiv e să aducă Irlanda „în pas cu lumea” şi cu „standardele europene”.
Asupra acestui subiect, puteți citi aici un articol din presa catolică.
Dacă exemplul
Irlandei nu vi se pare suficient, vă amintim că în ultimii 10-15 ani,
adică perioada din istoria omenirii în care societatea occidentală
a experimentat abolirea familiei şi a căsătoriei naturale, procentul
occidentalilor care se declară creştini ori cu credinţa în Dumnezeu a scăzut
vertiginos. Practic vorbind, Biserica Anglicană e pe moarte în Marea
Britanie, la fel ca şi Biserica Episcolală din Statele Unite sau Biserica Luterană din Norvegia şi Danemarca. Numărul
ateilor în Norvegia a crescut, procentul norvegienilor care se declară atei
fiind mai mare ca al norvegienilor care se declară creştini. Iar dacă în
America numărul ateilor nu a crescut îngrijorător, numărul persoanelor
care se declară creştine a scăzut sub 80%, iar al celor care se declară fără
religie a crescut la peste 20%. Corelaţia între secularizare – manifestată,
printre altele, şi prin abolirea căsătoriei creştine – şi decreștinizare
e lesne de observat.
Căsătoriile
homosexuale
nu au nici o utilitate socială
Am spus-o de
mulţi ani şi o reamintim astăzi:
căsătoriile între persoane de acelaşi sex nu au nici o
utilitate socială. Nici un rost. La ce folosesc ele? Căsătoria naturală e utilă
societăţii, datorită funcţiilor ei procreative şi parentale, asigurînd succesiunea în mod ordonat a generaţiilor umane. Nu
am dat încă peste nici un comentariu ori articol care să fi explicat utilitatea
socială a căsătoriilor homosexuale, motivul fiind acela că... nu există. Chiar şi homosexualii cu integritate
intelectuală au scris şi afirmă
curent că nu există motive întemeiate pentru
instituirea căsătoriilor homosexuale.
Căsătoriile
homosexuale
nu sînt decît o modă
frivolă
Tot de mai
mulţi ani am explicat frivolitatea căsătoriilor homosexuale. Ele sînt o modă
trecătoare şi un stil de viaţă care nu poate
dăinui. Pentru primii 2 sau 3 ani după
legalizarea căsătoriilor homosexuale, homosexualii se căsătoresc în număr
relativ mare, din motive uşor de înţeles. Dar după 2 sau 3 ani, numărul lor
scade vertiginos. Asta a fost experienţa Canadei, Marii Britanii, Franţei şi Noii
Zeelande. Pe parcursul anilor v-am dat date statistice privind descreștarea constantă a numărului homosexualilor care se căsătoresc.
Căsătoria e incompatibilă cu modul de viaţă promiscuu al homosexualilor.
Majoritatea lor nu cred în monogamie şi nici n-o
practică, ci practică „căsătoriile deschise”, care permit relaţii sexuale cu persoane terţe.
Căsătoriile
homosexuale
le dăunează copiilor
De-a lungul
anilor v-am semnalat o sumedenie de articole şi studii sociologice care
atestă foarte clar efectul toxic, nociv şi nefast al căsătoriilor homosexuale
asupra copiilor. Date statistice obţinute în ultimii 20 -25 de ani reflectă
numeroase efecte negative. Copiii crescuţi de cupluri homosexuale, căsătorite
ori nu, sînt mai slabi la învăţătură, au o incidenţă de recidivism mai
ridicată, suferă de confuzie sexuală, tind să fie mai dependenţi de alcool,
droguri şi tutun decît ceilalţi copii şi le lipseşte stima de sine.
Căsătoriile
homosexuale
cauzează
confuzie sexuală
și predispun la suicid
În ultimii
ani explozia confuziei sexuale la copii şi adolescenţi a crescut enorm. Majoritatea covîrşitoare a acestor copii şi adolescenţi parvin din
famlii „ne-tradiționale”, adică formate din doi bărbaţi ori două femei.
Ultimul studiu depistat l-am comentat acum două săptămîni. Îl puteți (re)citi aici.
De asemenea, incidența suicidului e extrem de ridicată la
copiii transgender. Recent a fost emis în Statele Unite un studiu
conform căruia 50% din fetele care
se consideră băieţi, ori şi-au schimbat sexul din fete în băieţi, au încercat
să se sinucidă în ultimele 12 luni. La băieţii care se consideră fete, ori şi-au
schimbat sexul în cel feminin, procentul a fost de 30%. Studiul a fost de amploare şi a cuprins 120.000 de tineri americani între 11 şi 19 ani. În 2017
aproximativ 150.000 de adolescenţi americani se identificau ca fiind
transgenderi. Asta reprezintă o epidemie catastrofală,
cauzată în primul rînd de modificările artificiale făcute de societatea
seculară în relaţiile de familie şi căsătorie,
care nu se conformează firescului şi naturii. Puteți citi aici un articol în care
este discutat studiul respectiv. Un alt articol, abia publicat, discută explozia transgenderismului în Western Australia,
unde în ultimii partu ani numărul copiilor şi adolescenţilor care se identifică drept transgenderi a crescut de 350 de ori! Cu alte cuvinte, explozia transgenderismului se
transformă într-un fenomen global
(vezi aici).
Căsătoriile
homosexuale
ne subminează
drepturile
Peste tot
unde căsătoriile homosexuale au fost instituite,
ele au dus la subminarea şi înăbuşirea libertăţilor şi drepturilor celorlati
cetăţeni. Libertatea religioasă a suferit, creştinii care nu sînt de acord cu căsătoriile homosexuale fiind penalizaţi, excluşi
din universităţi, de la locul de muncă, stigmatizaţi, excluşi din programe
guvernamentale de interes public. De-a lungul anilor v-am dat sute de exemple
de acest gen. Căsătoriile homosexuale au şubrezit şi libertatea de conştiinţă,
creştinii fiind constrînşi, împotriva conştiinţei lor, să oficieze căsătorii homosexuale. Cei care s-au opus, într-un fel sau altul, au fost sancționați. Cazul lui Kim Davis, care a făcut un tur prin România anul trecut, e probabil cel mai
cunoscut la noi. În vară, universitatea creştină canadiană Trinity Western University a pierdut un caz la
Curtea Constituţională Canadiană pentru că nu permitea studenţilor să
întreţină relaţii homosexuale. Ca urmare, era pe punctul să-şi piardă
acreditarea şi Universitatea a cedat.
Căsătoriile
homosexuale
şi gayspato-ul homosexual
Știm bine că există o mişcare globală de penalizare a persoanelor
care se opun căsătoriilor homosexuale, inclusiv intelectuali (academicieni, teologi, psihologi).
În literatura on-line această mişcare anti-valori e numită gayspato. Intelectualii nu pot să-şi publice materialele care contrazic dogmele homosexuale
ori transgenderiste. În România mişcarea homosexuală merge mînă în mînă cu CNCD, cele două avînd în comun o ură înverşunată faţă de
creştini şi mişcarea pro-familie din România, urmărind,
prin hărţuire şi denigrare, eliminarea noastră de pe scena publică.
Un ultim exemplu
parvine recent din publicaţia britanică The Spectator, unde a apărut un articol despre atacurile înverşunate ale
transgenderilor împotriva celor care nu sînt de acord cu ei, cerînd
ca oamenii de bună-credinţă,
ca şi cititorii acestor rînduri,. să fie internaţi în gulaguri de tipul celor staliniste!!! Dacă nu credeți, citiți aici! Iar în Statele Unite a fost publicată ştirea că un profesor american transgender a întocmit
o listă a profesorilor care se opun transgenderismului,
cu scopul de a-i ataca online
(vezi aici)!
Căsătoriile
homosexuale cauzează
declinul
căsătoriei şi al familiei
Se pune persistent întrebarea: Au
căsătoriile homosexuale un impact asupra familiei şi căsătoriei ca instituţii
în general? Răspuns: fără îndoială. De cînd societatea experimentează căsătoriile homosexuale, numărul căsătoriilor în lumea
occidentală a scăzut drastic. Tinerii au optat pentru concubinaj ori
parteneriate civile. În schimb, asta a redus numărul căsătoriilor, a cauzat un
declin demografic, a cauzat creşterea numărului copiilor care cresc fără mamă
ori tată, ca şi instituirea familiilor sociale în detrimentul
familiilor naturale. Ultimul studiu peste care am dat în această privință este No Ring, No Baby: How Marriage Tends to
Impact Fertility („Fără verighetă, fără copii: căsătoria
afectează fertilitatea”), de Lyman Stone
(vezi aici). Articolul a fost publicat în martie 2018.
Conform
autorului, one vital driver of birth rates is
marriage („un
factor decisiv care afectează rata naşterilor este căsătoria”). După Stone, fertilitatea în America a atins punctul de vîrf în 2009, iar apoi a scăzut vertiginos. Nivelul fertilităţii a rămas mai în
întregime neschimbat la persoanele căsătorite, dar a scăzut vertiginos la
persoanele necăsătorite care trăiesc în concubinaj ori parteneriate civile. Motivul
principal, conform studiului lui Stone, e că the
changing cultural norms and values about sex, family, and religion [...] may have reduced the value of marriage („schimbarea
normelor culturale şi a valorilor privind sexul, familia şi religia [...]
au redus valoarea căsătoriei”). Între 2006 şi 2013 procentul tinerilor americani care doreau să se
căsătorească a scăzut de la 73% la 64%. Neîndoielnic, există o corelaţie
palpabilă între ascensiunea parteneriatelor civile,
iar apoi a căsătoriilor homosexuale, şi declinul drastic
al interesului tinerilor pentru căsătorie şi al
numărul celor care se căsătoresc.
Căsătoriile
homosexuale
schimbă vocabularul curent
În Occident,
căsătoriile homosexuale au forţat o modificare drastică a vocabularului,
modificări care au devenit şi mai ridicole în era transgenderismului. În unele
ţări cuvintele „soţ” şi „soţie” au fost abolite din actele oficiale. La fel cuvintele „mama” şi „tata” sau „băiat” şi „fată”. Ultimele schimbări bizare şi iraţionale cauzate în
vocabular de revoluţia transgenderistă le puteţi citi aici.
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro
Un film care merită văzut:
https://www.facebook.com/stefan.stancu.718/videos/vb.656201479/10153776819081480/?type=2&theater
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire