RADU PREDA: NENEGOCIABIL

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Cel puţin un adevăr ar trebui să ne (re)devină în an centenar evident: succesul proiectului de ţară este suma chestiunilor care nu se negociază, asupra cărora nu se revine, nu se lasă impresia că ar putea intra pe agendă, că sînt „deschise“. Nu este negociabil faptul că românii sînt acea majoritate care şi-a pus amprenta pe un teritoriu cu graniţe frecvent schimbate şi pentru fixarea cărora, acum o sută de ani, s-au dus lupte militare, politice, culturale şi emoţionale de o anvergură aproape uitată azi. Afirmaţia de mai sus nu reprezintă crezul unei extreme, nu este o prelungire a patriotismului criminal al naţional-comunismului şi nici o declaraţie de adversitate faţă de minorităţile cu care împărţim şi binele şi răul. Este doar expresia unei constatări pe care nu avem cum să o negociem. Cum nu putem negocia numărul orelor unei zile sau succesiunea anotimpurilor, tot aşa nu putem dezbate asupra limbii pe care majoritatea o vorbeşte, scrie şi visează. Înainte de oricare alt instrument, limba a fost liantul unităţii în profunzime a unor oameni trăind în jurisdicţii politice, supuşi regulilor şi imperativelor dintre cele mai diferite. De la Imperiul Austro-Ungar la cel Țarist şi de la controlul otoman la protectoratul marilor puteri occidentale, limba a fost cea care a hrănit, precum pînza freatică, un difuz şi permanent dor de patrie comună. Cultura construită prin această limbă şi pe fundamentul experienţelor istorice este, la rîndul ei, un bun care nu stă la dispoziţie, nu se plebiscitează. Cunoaşterea ei este nu doar o simplă obligaţie prin satisfacerea căreia ne deosebit de alţii, cu alte culturi, ci reperul care ne ajută să aflăm cine sîntem cu adevărat. În consecinţă, educaţia care transportă cultura noastră nu este nici ea tranzacţionabilă, oricît de mari sînt onorariile specialiştilor de tot felul care propun strategii şi programe al căror scop este tocmai ieşirea din matcă, emanciparea sinucigaşă de noi înşine. În fine, dacă pămîntul este un dat, cu atît mai mult cerul spre care aspirăm. Dimensiunea religioasă a unei societăţi nu poate fi pe masa negocierilor de nici un fel. Faptul că nu mereu aşa au stat lucrurile reprezintă un argument de a nu repeta tentativele de inginerie sufletească la care generaţiile anterioare au fost din păcate supuse. Nu trebuie să fii ortodox (şi nici român) pentru a avea respect faţă de alcătuirea spirituală a altcuiva. Identitatea nenegociabilă a celuilalt nu exclude însă dialogul, împrumuturile şi inspiraţiile din alte părţi. Dimpotrivă. Dovada? Noi!