INTERMEZZO LIRIC: DESENGAÑOS

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME
  

 
I 

Adam e trist în straiul lui de piele 
și trage-n sus cu ochiul, către cer, 
căci cît ar fi pe lume de stingher, 
mai poartă-n el un tînjet după stele. 

În poala lui, cu pletele rebele, 
își doarme Eva leneșul mister 
și șerpii toți spre visul ei se cer 
precum spre larg umflatele vîntrele.
  
El greu de-aievea, ea de vis ușoară, 
par doi străini în lumea ne-ncepută 
și n-au habar ce-nseamnă c-o să moară; 
s-ar vrea din nou un trup cînd se sărută, 
dar de urît sînt blestemați să-și țină 
cu-atît mai mult cu cît bolesc de vină. 


II 

Tu iei pe tălpi edenica splendoare 
a pajiștilor mele-nrourate 
și raiu-ntreg pe umbra ta se bate, 
rîvnind cu ea iubirea s-o măsoare. 
  
Dar ce folos să fii frumoasă oare 
cînd nu te vrei mai pură decît toate 
și orice șarpe-nvîrtoșat te poate 
prăda mereu, din creștet la picioare?
  
Ce-i frumusețea dacă n-are cer 
și dragostea de n-are veșnicie? 
Ce-i strălucirea-n cele care pier 
și ce ești tu de nu-mi ești coastă mie? 
De ce mă simt sub vraja ta stingher 
și cît mai este moartea-n noi de vie? 


III
  
Nicicînd n-a fost uimirea ta mai pură, 
nicicînd n-a fost tristețea mea mai vie: 
de-acum rămînem singuri pe vecie, 
cu-gustu-amar al timpului în gură. 

Cînd din aievea visul nu ne fură, 
cînd din tăceri cuvîntul nu se-mbie, 
nu mai e loc de nici o bucurie 
și nu mai are dragostea măsură.
   
Dar ce îi pasă lumii-ntregi de noi, 
cînd toate par mereu ca mai-nainte 
și alții vin din urmă, cîteșdoi. 
crezînd să-i dea de cap iubirii sfinte? 
Doar Dumnezeu, în mila lui de noi, 
se-ndură poate și ne ține minte... 

Răzvan CODRESCU