marți, martie 27, 2018

GALAXIA ZUCKERBERG: CENZURAT DIN NOU ȘI BLOCAT 30 DE ZILE PE FACEBOOK



Viermii de serviciu ai lui Zuckerberg mi-au șters încă o postare (veche cam de acum un an) și m-au blocat din nou pe Facebook, de data aceasta pentru 30 de zile. Sătul să-i tratez cu o politețe pe care n-o merită, i-am întrebat fără înconjur dacă sînt sifilitici sau e vorba, totuși, de o greșeală. Cum încă n-am primit vreun răspuns, se pare că speranța exprimată de mine, cum că ar fi vorba, totuși, de o greșeală („tind să cred că este vorba de o greșeală, pentru că ceea ce ați șters este o prezentare istorică de manual”), se dovedește una naivă și deșartă: sînt mai degrabă sifilitici (probabil la mai multe generații). Sifilisul mental (numit evaziv de unii „corectitudine politică”) înseamnă prostie dispusă la ticăloșie și bună vecină cu paranoia. O formă complexă de patologie în care excelează - și prin care se definește - viermele virtual de closet în „Galaxia Zuckerberg”. 
Dar iată despre ce este vorba:

Am şters ceva postat de tine
Se pare că un element de conținut postat de tine nu respectă Standardele comunității noastre.

CELE TREI MONOTEISME 
I. IUDAISMUL (1) 
Mozaismul sau iudaismul este religia tradițională a evreilor (neamul lui Eber, strănepotul lui Sem, cunoscut și cu alte denumiri etnice: iudei, israeliți, ovrei, jidovi, jidani, unele dintre ele căpătînd de-a lungul timpului o nuanță peiorativă și ieșind din uzul larg actual sau păstrîndu-se doar în sintagme încetățenite, ca de pildă „jidovul rătăcitor”) și a luat naștere în urmă cu aproape patru milenii, o dată cu „chemarea lui Avraam”, primul dintre patriarhi, ales de Dumnezeu, după tradiția biblică, din mijlocul populațiilor semite ale Orientului Apropiat, pe atunci nomade, politeiste și idolatre. „Ieși din pămîntul tău, din neamul tău și din casa neamului tău și vino în pămîntul pe care ți-l voi arăta Eu [Canaan, „Țara Făgăduinței” sau „Țara Promisă”, locuită de neamul semit al canaaniților – n. n.]. Și Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvînta, voi mări numele tău și vei fi izvor de binecuvîntare” (Facerea 12, 1-2). Dumnezeu încheie „legămînt” cu Avraam: „Să vă tăiați împrejur și acesta va fi semnul legămîntului între Mine și voi” (Facerea 17, 11). Tăierea-împrejur sau circumcizia n-a rămas însă doar un obicei al evreilor, ci s-a generalizat printre semiți. Stîlpii religiei avraamice au fost monoteismul (Facerea 17, 1: „Eu sînt Dumnezeul cel Atotputernic”) și credința (Facerea 18, 14: „Este oare ceva cu neputință la Dumnezeu?”). Lui Avraam și soției sale Sarra li s-a arătat Sfînta Treime, în chipul a trei Îngeri, la stejarul din Mamvri (episod relatat în Facerea, cap. 18). Credința avraamică, mergînd pînă la jertfă (cf., pentru proba credinței prin disponibilitatea jertfirii lui Isaac, Facerea 22, 1-11), va fi valorificată integral abia de către creștinism (cf., de pildă, Romani 4, 3-5). Marele reformator și legislator religios al evreilor a fost însă Moise („Moșe Rabenu”, adică „Moise, Învățătorul nostru”), care trebuie așezat în timp cam cu douăsprezece veacuri înainte de Hristos. Lui – cel ce, scoțîndu-i din Egipt, i-a adus pe evrei în Palestina, pe care au ocupat-o prin violență, după 40 de ani de rătăcire prin deșert – îi sînt atribuite primele cinci cărți ale Bibliei (Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul). De la numele său, religia evreilor se mai cheamă și cult mozaic (mozaism). Principalele caracteristici ale acestei religii consolidate sînt monoteismul (mai bine precizat decît în faza avraamică) și mesianismul (pentru întîia oară închegat doctrinar în istoria religiilor). Evreii, prin darul revelației divine, au ajuns mai devreme decît alte neamuri la o clară concepție monoteistă. Dumnezeul cel unic este Iahve (Iehova), „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacov”, cum i se spune în Vechiul Testament. El Însuși Și-a descoperit numele cu care se cuvine să fie numit, dinaintea lui Moise, pe Muntele Horeb: „Eu sînt Cel ce sînt [ebr. „Iahve”]: Așa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!” (Ieșirea 3, 14, subl. n.). Anterior fusese numit „El” (însemnînd în ebr. „Zeul atotputernic”), de unde și pluralul de maiestate „Elohim” (prin care unii cercetători, prea grăbiți sau rău-voitori, au crezut că ar putea contesta vechiul monoteism evreiesc, insinuînd o concepție pluralistă asupra divinității). Așa cum s-a conturat în imaginarul evreiesc, Iahve este prezentat în Vechiul Testament ca un Dumnezeu național al evreilor, capricios și exclusivist, ocrotindu-i și îndrumîndu-i numai pe ei, ca „popor ales”, într-o istorie considerată sfîntă. Ca principal îndreptar de viață și de credință, Iahve i-a dat lui Moise Tablele Legii, pe Muntele Sinai. Aceste table de piatră, „scrise cu degetul lui Dumnezeu” (Ieșirea 31, 18), cuprind Decalogul (cele zece porunci), în care se concentrează toată Legea cea veche (Ieșirea 20, 1-17): 1. Să nu ai alți Dumnezei în afară de Mine! (poruncă dată împotriva rătăcirilor politeiste și devenită formula clasică a monoteismului). 2. Să nu-ți faci chip cioplit! (poruncă dată împotriva idolatriei și antropomorfismului primitiv). 3. Să nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău...! 4. Să-ți aduci aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești! (este vorba despre demnitatea mitico-religioasă a zilei a șaptea a săptămînii, în care Dumnezeu Însuși „S-a odihnit”, după cele șase „zile” ale creației lumii). 5. Să cinstești pe tatăl și pe mama ta...! 6. Să nu ucizi! 7. Să nu fii desfrînat! 8. Să nu furi! 9. Să nu mărturisești strîmb împotriva aproapelui tău...! (poruncă prescurtată în „Să nu minți!”). 10. Să nu dorești casa aproapelui tău, să nu dorești femeia aproapelui tău... și nimic din cîte are aproapele tău! (cu mențiunea că pentru evrei aproapele nu însemna orice om, ci numai un alt evreu, față de neevrei – „goim” – exigențele comportamentale diferind în mare măsură). În ce privește mesianismul, prezent în toate etapele istoriei evreiești, dar accentuat în veacurile imediat anterioare venirii lui Hristos, trebuie spus că el a căpătat la evrei un pronunțat caracter rasist. Profeții, începînd cu Moise, vestesc venirea unui Mîntuitor de sînge evreiesc și destinat strict evreilor, „o mlădiță” ieșită „din tulpina lui Iesei” (Isaia 11, 1). Acest Iesei fusese tatăl regelui David (1013-973), de unde și vestita temă iconografică creștină „Arborele lui Iesei”, figurînd genealogia lui Iisus. David însuși primise făgăduință de la Dumnezeu: „Iată, Domnul îți vestește că-ți va întări casa, iar cînd se vor plini zilele tale și vei răposa cu părinții tăi, atunci voi ridica după tine urmaș, care va răsări din coapsele tale, și voi întări stăpînirea sa. Acela va zidi casă numelui Meu și Eu voi întări scaunul domniei lui în veci...” (II Regi 7, 12-16). Acest Mîntuitor din neamul regelui David este numit Mesia (ebr. „mașiah”), ceea ce va să zică „unsul” lui Dumnezeu, de la obiceiul străvechi al ungerii cu ulei sfințit (semn al supremei consacrări, hărăzit regilor și patriarhilor). De aici provine termenul de mesianism, răspîndit pînă astăzi, uneori cu un sens lărgit (năzuința salvării printr-un personaj excepțional, individual sau colectiv), în istoria religiilor și a culturii. Dacă profeții din vechime îi atribuiau acestui Mesia o misiune mai pronunțat spirituală, considerînd chiar că prin Israel aveau să fie binecuvîntate toate neamurile pămîntului (cf. Facerea 12, 3), în perioada de după cucerirea Ierusalimului de către Nabucodonosor (586 î. Hr.), cînd evreii își pierd independența politică, idealul mesianic devine tot mai îngust, iar Mesia, acest „al doilea David”, este înțeles tot mai mult ca un rege în sensul pămîntesc, ca un eliberator național, menit să scape „poporul ales” de toate robiile istorice și să-l facă stăpîn peste toate celelalte neamuri: „Și în ziua aceea, zice Domnul Sabaot [alt nume dat lui Dumnezeu, cu sensul de Domnul Oștirilor, referitor inițial la oștirile cerești/îngerești, apoi și la războinicii lui Israel – n. n.], voi sfărîma jugul de pe grumazul lor și lanțurile lor le voi rupe. Și nu vor mai sluji străinilor, ci vor sluji Domnului Dumnezeului lor și lui David, regele lor, pe care li-l voi pune din nou... Căci Eu sînt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; voi pierde de tot celelalte popoare, printre care te-am risipit pe tine, iar pe tine nu te voi pierde... Dar toți cei ce te mănîncă vor fi mîncați și toți vrăjmașii tăi vor merge și ei în robie, și toți jefuitorii tăi vor fi jefuiți. Și îți voi lega rănile și te voi vindeca, zice Domnul” (Ieremia, cap. 30). Orbiți de această formă îngustă de mesianism, provenit dintr-o înțelegere tendențioasă a revelației și exaltat mai cu seamă de literatura talmudică de mai tîrziu (comentarii rabinice la vechile texte biblice), evreii nu L-au priceput și nu L-au primit pe Iisus Hristos, în al Cărui universalism generos, întemeiat pe imperativul suprem al iubirii (mai presus de limitările etno-­politice), ei n-au putut vedea – cu puține excepții – altceva decît o primejdie la adresa credinței lor fanatice și înguste în supremația exclusivistă a lui Israel („isra’il” va să zică „lupta cu Dumnezeu”; nume dat inițial patriarhului Iacov, după lupta sa cu îngerul – cf. Facerea, 32, 24-28). Rămași pînă astăzi credincioși vechilor idealuri (mai mult politice decît religioase), îl mai așteaptă și acum pe acel Mesia terestru, pe „noul David” (ebr. „davidum” are chiar înțelesul de „conducător general”). [Va urma] 
Răzvan CODRESCU 
(Din volumul „O introducere în creștinism”, Ed. Christiana, București, 2016, pp. 46-50)

Permisiunea de a posta ţi-a fost blocată temporar
Această blocare temporară va dura 30 de zile și nu vei putea posta pe Facebook până la expirarea ei.
Dacă mai creezi postări care încalcă standardele noastre, contul tău va fi blocat încă 30 de zile.
Reține că este posibil să ștergem permanent conturile persoanelor care postează în mod repetat elemente ce nu sunt permise pe Facebook.

Așa stînd lucrurile, îi rog încă o dată pe prietenii care au conturi de Facebook să semnaleze pe scurt situația, ca să știe lumea de ce nu mai pot nici posta, nici răspunde la mesaje sau comentarii. Le mulțumesc anticipat tuturor și îi invit la posibile întîlniri pe acest blog.

Răzvan CODRESCU

Mai puteți citi pe acest blog:

* „Exmatriculat” de FB pentru 24 de ore
* Blocat din nou pe Facebook
* Blocat 7 zile pe Facebook

6 comentarii:

La 27/3/18 2:06 p.m. , Blogger Anghel Paunescu a spus...

Înțelepciune, răbdare, tărie și putere! Cu rugăciune și ajutorul lui Hristos-Domnul veți izbândi!

 
La 27/3/18 5:31 p.m. , Blogger Gabriel Alexe a spus...

Textele academice trebuie și ele să se supună standardelor comunității.

 
La 28/3/18 5:56 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anghel Păunescu

Amin.

 
La 28/3/18 10:58 a.m. , Anonymous Alexandru Rădescu a spus...

...aveti mai mult timp de citit si scris :)

 
La 28/3/18 2:56 p.m. , Anonymous Valentin Dan a spus...

Dacă ai intrat în casa cuiva, trebuie să-i respecți regulile de ordine interioară. Acele sănătoase "standarde ale comunității". Aici e o normă socială.

Dar, dacă după ce intri ești amendat pentru un comportament nepotrivit – în numele celorlalți invitați sau, și mai dezonorant, în numele gazdei –, apăi doar gazda are căderea să te dea, firesc, afară.

Întrebarea-i cine-i gazda în cazul FB. Pentru că, uite, întodeauna în cazul FB, epurarea e făcută doar de cîțiva invitați, fie ei și invitați speciali.

În ce privește "standardele comunității", acestea sînt prea străveziu asemănătoare cu cele clamate de personajul Ilie (fost Ițic) al lui Victor Ion Popa.

Ce-i de făcut? – nici bieții neomarxiști nu știu să răspundă oblu, iar premarxistul Cernîșevski nu le-a lăsat decît întrebarea.

Oablă e, însă, a doua replică a personajului Ilie (fost Ițic): "Ce poftesc? Poftesc un calup de săpun!".

PS. Să vezi că numele teatrului din Bărlad o să fie schimbat în curînd.

http://regizorcautpiesa.ro/piese-de-teatru-online/Take-Ianke-si-Cadar-2419-1560.html

 
La 28/3/18 3:49 p.m. , Anonymous Valentin Dan a spus...

În cel mai rău caz, pentru astfel de postare – care are inclusă prezumția de impuritate – ar putea fi cineva epurat dintr-o societate a comunicării. În niciun caz pentru cele pentru care ai fost tu suprimat (vorba lui Caragiale) – unele dintre ele, lecții clare de istorie (a oamenilor sau a religiei).

De fapt, cred că te-ar izgoni standardele astea ale comunității chiar și dacă ai posta poze cu pisicuțe din Tel Aviv lingîndu-se pe labe – pardon, scuzați, lăbuțe :)

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire