TAXI – «SMERENIE»: CÎTEVA REACȚII

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

Video-clip din Țara Piticilor

 

Săptămîna trecută s-a consumat un moment pe care l-aș califica drept penibil, dacă n-ar fi de fapt tragic: lansarea pe piață a cîntecului-manifest „Despre smerenie”, al trupei Taxi, cu complicitatea a peste 30 de vedete ale scenei și presei românești (printre care s-a amestecat, din păcate, și scriitorul Mircea Cărtărescu, parcă ținînd să dovedească încă o dată că talentul și inteligența nu sînt neapărat corelative). Aceste „glorii” triste ale unei Românii crepusculare și-au conjugat cecitățile ideologico-sentimentale pentru a ne arăta – repetînd un refren stupid, „Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul, lemnul şi spaţiile mici”, fiecare cu nota sa de turpitudine „expresivă” – halul jalnic în care a ajuns, pe fondul ideologiilor manipulatorii, o mare parte a intelectualiății noastre din punct de vedere spiritual, confundînd patetic Ortodoxia cu mioritismul și smerenia cu minimalismul. Această pledoarie concertată pentru o Ortodoxie diminutivală ignoră, cu suficiență serenă și cu accente antibisericești de tip protestant, toată măreția evlaviei creatoare a tradițiilor religioase ale lumii (fie ele creștine sau necreștine), ceea ce vădește nu doar confuzie spirituală, ci și stînjenitoare confuzie culturală. Dintre cei care au marșat la acest demers propagandistic, deghizat „artistic” (te pui cu libertatea „artei”?), deși este de un primitivism muzical care rușinează ideea de creație artistică, numai un Grigore Leșe s-a grăbit să retracteze, pretinzînd a nu fi știut în ce a fost momit...
Cît despre smerenie, creștinește vorbind, ea ține de „sărăcia cu duhul” (o virtute creștină care n-are nimic de-a face cu definiția ei din dicționare) și nu prea cade în lotul „idolilor” de carnaval.

Am adunat mai jos (și le voi adăuga și altele, probabil) cîteva reacții de bun-simț ale unor oameni – mai puțin radicali decît mine – care nu sînt VIP-uri, dar care conservă fără emfază un rest de normalitate într-o lume ce-și merită din ce în ce mai puțin și trecutul, și viitorul (nesfiindu-se să facă din Dumnezeu Însuși, în spiritul dizolvant al postmodernității, prezumtivul complice „oniric” al complexelor ei psihanalizabile). (R. C.) 

Macheta Catedralei Mîntuirii Neamului

Creştinism şi corectitudine politică

Subiectul zilei îl reprezintă videoclipul formaţiei Taxi şi al artiştilor invitaţi, intitulat „Smerenie”. În acel vis pe care îl descrie solistul trupei Taxi, Dumnezeu nu era de găsit în imensitatea spaţiilor de beton ale virtualei Catedrale a Mîntuirii Neamului, cu multitudinea sa de anexe şi elemente funcţionale ale civilizaţiei şi confortului modern. Mai degrabă, ne spune visul transpus în cîntec, Dumnezeu poate fi aflat în micile bisericuţe de lemn. „Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici”, glăsuieşte refrenul cîntat sau rostit de numeroase vedete ale României, artişti binecunoscuţi.

Acest cîntecel a stîrnit – cum era de aşteptat – numeroase controverse în spaţiul virtual. Majoritatea reacţiilor contrare au fost crispate, denotînd iritare şi generînd un noian de critici moralizatoare. Nejustificate? Pentru unii da, căci în fond e vorba de un cîntecel simplu şi decent, fără accente blasfemiatoare explicite. Mesajul e transmis cu inteligenţă, chiar dacă nu e obligatoriu să fim de acord cu el. Unul dintre puţinii critici care şi-a păstrat luciditatea şi a sesizat acest fapt este părintele Aldea, care face un apel la bunul simţ, în ceea ce priveşte exprimarea opiniilor contrare. 

De fapt, ieşirile acestea intempestive îşi au totuşi o justificare, numai că ea trebuie căutată în altă parte. Prin urmare: nu trageţi în artişti! Nu ei sînt principalii vinovaţi! De acord, majoritatea dintre ei, posesori de vile şi limuzine scumpe, nu sînt în măsură să ţină lecţii publice de smerenie. Să proclame superioritatea simplităţii, a „lemnului şi a spaţiilor mici” asupra grandorii şi opulenţei. Dar oferiţi-le măcar şansa să îşi asume ceea ce propovăduiesc! Poate că n-au făcut-o pînă acum, însă după transmiterea în public a unui asemenea mesaj, nu vor mai putea spune că n-au ştiut, sau că nu îi interesează problematica. Vom avea ocazia să vedem cum vor pune în practică, de acum înainte, ceea ce au proclamat la modul colectiv, prin grupul în care s-au reunit într-un entuziasm mai degrabă naiv, de factură flower-power. Vor şti de-acum să se poarte altfel? Nu de ochii lumii, ci faţă de propria conştiinţă? Să facă adevărate acte de caritate, dar la modul discret, nu însoţite de publicitate? Să doneze bani pentru construirea de mici bisericuţe de lemn (dacă ei cred că Dumnezeu le preferă pe acestea), să sprijine financiar cîte o mică mănăstire din vreun colţ uitat de lume? Iar lista faptelor bune ar putea, evident, continua, căci imaginaţia artiştilor e prin definiţie bogată şi plină de inspiraţie, iar nevoia de fapte creştineşti este una ubicuă. 

Oricum, nu noi sîntem cei care se cade să îi judecăm de aici înainte. O va face chiar Dumnezeu, Care bineînţeles că preferă smerenia aerelor de vedetă.  Dar, atunci cînd vor privi pe viitor în ochii publicului, îşi vor reaminti în permanenţă că sînt la rîndul lor priviţi în lumina asumării acestei smerenii. Dacă a fost un simplu gest de ipocrizie, vor simţi privirile mute, dar arzătoare, care îi vor străpunge pînă în străfundurile conştiinţei. Pe scurt, acest refren pe care l-au declamat îi face datori faţă de Dumnezeu şi faţă de noi toţi, indiferent dacă şi-au dat sau nu seama de această consecinţă. Aşa că, de fapt, urmările acestui videoclip sînt mai degrabă pozitive (căci oricum nu are cum să mai împiedice construirea catedralei). 

Cine e însă adevăratul vinovat pentru avalanşa de reacţii încrîncenate, uneori chiar agresive la adresa sa? Nimeni altul decît „corectitudinea politică”, ale cărei mesaje agresive împotriva valorilor creştine sînt promovate cu insistenţă şi în mod interesat pe toate canalele mediatice. Mulţi din cei care au criticat videoclipul „Smerenie” au văzut în el un nou atac de această factură. De fapt s-au înşelat, dar e de înţeles în faţa multitudinii de atacuri concertate şi bine finanţate la adresa familiei, a tradiţiei, a orelor de religie şi, în general, la adresa oricărei prezenţe normative a acestor valori în societate. Nu, cîntecul nu se referă la aceste lucruri. Nu se serveşte de limbajul de lemn şi de clişeele corectitudinii politice. Nu respinge creştinismul, ci încearcă să scoată în evidenţă una dintre virtuţile cardinale, cea a smereniei. Dacă sugerează (în mod subiectiv) faptul că Dumnezeu va fi absent dintre pereţii unei construcţii de dimensiuni grandioase, sugestia merge mai departe şi trimite implicit la soluţia împînzirii capitalei cu zeci şi sute de bisericuţe tradiţionale de lemn, care Îl vor aduce astfel pe Dumnezeu la fiecare colţ de stradă. Poate fi şi acesta un punct de vedere, ca simbolurile creştine în spaţiul public să fie de o natură mai puţin emfatică, dar vizibile şi mai ales … omniprezente. Fireşte, argumentele pentru ridicarea catedralei se concentrează pe alte aspecte,  în special pe nevoia unui edificiu reprezentativ, cu caracter simbolic, care să fie asociat pe sute de ani de aici înainte cu creştinismul organic al poporului român. Prin urmare, stricto sensu, e vorba de o dezbatere în interiorul aceluiaşi spaţiu creştin şi nu de o agresiune din afară. Avem o spumoasă dispută teologică asupra preferinţelor divine: lemnul şi spaţiile mici versus piatra şi/sau spaţiile mari. De parcă am putea noi pătrunde cugetările lui Dumnezeu … 

A, că activiştii corectitudinii politice îşi freacă mîinile de bucurie, crezînd că acest videoclip le cîntă în strună? E posibil, dar entuziasmul lor pripit poate fi cu uşurinţă tăiat printr-o argumentaţie pertinentă. 

Să lăsăm deci artiştii în lumea lor şi să ne oprim asupra adevăraţilor adversari, adică tocmai aceşti activişti ai corectitudinii politice. Avem şi aici la îndemînă un exemplu cît se poate de recent, care chiar merită o replică pe măsură. E vorba de înfierarea de tip bolşevic a lui Mircea Toma: „Sfîntă bătrîneţe legionară: Ana Blandiana şi disidentul Gabriel Liiceanu”. Apelul Anei Blandiana prin discursul rostit cu prilejul primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cluj a fost unul fără echivoc: pentru a face faţă actualului val de imigraţie islamică şi pentru a putea supravieţui la scara istoriei, Europa trebuie să îşi regăsească valorile creştine. Atitudine taxată prompt drept una ţinînd de... „legionarism”. De asemenea, sugestia lui Gabriel Liiceanu pentru o politică mai organizată, menită să ţină sub control fenomenul imigraţionist, a fost taxată nici mai mult nici mai puţin decît... „nazistă”. 

Folosirea inflaţionistă şi aberantă a unor asemenea etichetări e descalificantă. Se va spune că în rîndurile de mai sus am folosit la rîndul meu termenul de „bolşevic”. Dar chiar şi aşa, în mentalul colectiv european gradul de oroare al diferitelor etichete nu este echivalent. Oamenii nu tresar în aceeaşi măsură cînd au de-a face cu eticheta de „bolşevic” cum o fac cînd aud de „nazism”. Aici e vorba, fără îndoială, de „meritul” unei asidue propagande postbelice a corectitudinii politice, care demonizează exclusiv excesele dreptei, exonerîndu-le sau minimalizînd-le pe cele ale stîngii. 

Pentru a spune lucrurilor pe nume: Mircea Toma nu e de fapt decît un activist, un mercenar, care pune şi el umărul la această propagandă. Bineînţeles, nu neapărat în mod dezinteresat. Însă replicile pe care le-a primit au fost binemeritate. Pare foarte plauzibilă explicaţia pe care o sugerează Alexandru Lăzescu într-un articol publicat în Revista 22: „E drept, sînt voci care țin totuși să observe că există un apetit special pentru proiecte cu tematici generos finanțate de către establishmentul de la Bruxelles sau din alte state occidentale. Și, avînd în vedere apetitul destul de redus din România pentru poziționări ideologice tranșante (se vede asta cel mai bine în zona politică), nu poți să nu te întrebi: sînt astfel de proiecte abordate datorită apelului lor ideologic asupra aplicanților sau mai degrabă aceștia din urmă își «modelează» convingerile pentru a prinde finanțările?”. 

Numeroasele şi pertinentele critici cu care s-a ales insinuarea excesivă a lui Mircea Toma arată că anticorpii normalităţii şi ai bunului simţ încă mai funcţionează în societatea românească. Uneori, însă, aceşti anticorpi, provocaţi fiind de propaganda indecentă a corectitudinii politice, reacţionează cu vehemenţă şi în cazuri care s-ar cuveni privite cu mai multă detaşare şi care ar permite de fapt o dezbatere de idei pertinentă şi argumentată.

Bogdan MUNTEANU 

(pe site-ul www.rostonline.ro)

Sfînta Sofia, unde „Dumnezeu nu e de găsit”...

Despre simboluri, smerenie 

și Catedrala Mîntuirii Neamului

Ieri [7 aprilie] a fost lansat un videoclip al formației Taxi intitulat „Despre smerenie”, la care au mai colaborat 33 de persoane, unele dintre ele personalități din diferite domenii. Mesajul pe care vor să-l transmită este că nu avem nevoie de Catedrala Mîntuirii Neamului, pentru că Dumnezeu ar prefera bisericile mici, din lemn. Le respect părerea, dar nu cred că au dreptate. Ce preferă Dumnezeu nu avem cum să știm. Știm doar că Dumnezeu este pretutindeni, atît în bisericile mici, din lemn, cît și în Catedrale.  

Iar de Catedrala Mîntuirii Neamului avem nevoie și pentru că reprezintă un simbol al identității naționale a românilor. Lumea este plină de asemenea simboluri, atît religioase, cît și nereligioase. E suficient să amintim de piramidele din Egipt, Partenonul din Atena, Colosseumul din Roma, Catedrala Sfînta Sofia din Constantinopol, Catedrala Sfîntul Petru de la Vatican, Catedrala Notre-Dame din Paris, Catedrala Sagrada Familia din Barcelona, Catedrala Sfîntului Sava din Belgrad și atîtea altele. 

Toate aceste monumente reprezintă simboluri identitare, care au în comun impozanța, măreția. Cu siguranță că la momentul cînd au fost construite au fost destui cei care s-au împotrivit, sau măcar au avut o opinie contrară, deşi n-au îndrăznit să o exprime. Doar că peste secole aceste simboluri au rămas. Dacă ne referim doar la catedrale, trebuie să amintim că ridicarea Catedralei Notre-Dame din Paris a durat din 1163 pînă în 1345, că are o capacitate de 10.000 de persoane și 130 metri lungime, 45 metri lățime și 35 metri înălțime. 

Catedrala Sagrada Familia a fost începută în 1882 și încă nu este terminată. Catedrala are o lungime de 95 de metri, o lățime de 60 de metri, iar cel mai înalt turn o înălțime de 170 de metri. Capacitatea sa este de 13.000 de persoane. 

Catedrala Sfînta Sofia din Constantinopol (actualul Istanbul) a fost construită între anii 532 și 537 de către împăratul Iustinian, avînd următoarele dimensiuni: 75 metri lungime, 70 de metri lățime și o înălțime de 54 de metri. Tocmai grandoarea a salvat-o de la distrugere cînd sultanul Mohamed al II-lea a cucerit Constantinopolul în 1453. Se spune că acesta a rămas uimit de frumusețea Catedralei și că a tratat-o cu respect, înainte de a intra pentru prima oară înăuntru turnîndu-și un pumn de țărînă pe cap în semn de umilință. 

Mai aproape de noi găsim Catedrala Sfîntul Sava din Belgrad, care are o lungime de 91 de metri, o lățime de 81 de metri şi o înălțime de 70 de metri. 

La Sofia, capitala Bulgariei, găsim Catedrala Sfîntul Alexandru Nevski, cu o suprafață de 3170 mp și o capacitate de 5000 de persoane. 

Și exemplele ar putea continua. 

Un alt motiv pentru care avem nevoie de Catedrală este tocmai expansiunea Islamului în lume. Oare de ce nu fac cei de la Taxi o piesă împotriva construirii plănuitei mari moschei de la București, finanțate de Turcia? Cum de cei ce se opun acestei construcții sînt considerați extremiști sau rasiști, în timp ce aceia care se opun construirii Catedralei Mîntuirii Neamului sînt considerați a fi moderni, sofisticați, ancorați în prezent, toleranți și democrați? 

În final, am doar o întrebare pentru cei ce au participat la filmarea videoclipului trupei Taxi: Dumnezeu poate sau nu poate fi găsit în aceste Catedrale?

Tudor MARINCU

(pe site-ul www.rostonline.ro)

Scrisoare deschisă 

celor de la Taxi și prietenilor lor

Iubiți frați în Hristos,
Dan, Cornel, Monica, Virgil, Andi, Dorina, Ștefan, Robin, Andi, Dani, Paula, Horia, Toni, Irina-Margareta, Dan, Teo, Oreste, Pavel, Ada, Călin, Mircea, Horia, Guess Who, Laura, Răzvan, Alexandru, Emilia, Grigore, Mircea, Alexandra, Oana, Andreea, Dan și Victor,
de unde știți voi că Dumnezeu nu iubește spațiile mari? L-ați întrebat voi pe Dumnezeu? E ca și cum ați spune că Dumnezeu iubește spitalele, dar nu și catedralele. „Textierul” celor două strigăte este același.
Vă rog, reveniți-vă! Dumnezeu în mod sigur iubește Sfînta Sofia, Catedrala Sfîntului Mormînt, Marea Lavră și multe altele, mari și mici.
Cred că, de fapt, ați vrut să loviți în Catedrala Mîntuirii Neamului.
M-aș bucura să vă văd peste un timp cîntînd (sau dictînd, cum ați făcut acum): „Dumnezeu iubește și spațiile mari”.
Vă îndemn să citiți cartea Leviticului, cap. 26, și să vă înspăimîntați cînd veți afla ce pățesc aceia care „disprețuiesc așezămintele” Domnului.
Dumnezeu v-a dăruit talent, reputație și bani. Nu vreți să aibă și Dumnezeu o catedrală? Nu v-a luat din averea voastră și, probabil, chiar dacă v-ar fi cerut, nu I-ați fi dat nimic.
Conform textelor biblice, știți ce înseamnă „a-ți veni în fire”? A te uita înlăuntrul tău și a vedea cu claritate cine ești. Nu e chiar greu. Ca să reușești aceasta, îți trebuie o singură virtute: SMERENIE. Practicați-o și voi, neretoric! O să simțiți cît de mult vă iubește Dumnezeu, Căruia vreți să-I răpiți Casa.
Bănuiesc că – în practică – decurge cam așa: unul dintre voi este marele manipulator și ceilalți căldiceii păcăliți.
Ce istorie tristă a acestor meleaguri! Cînd s-au dărîmat biserici, nu s-a opus nimeni. Acum, cînd se construiesc catedrale, frații noștri creștini cîntă împotriva lor!

Iubită Trupă,
Nu mai derutați creștinii! Dumnezeu este peste tot. Așa zice Sfînta Scriptură în Psalmul 138:
„Minunată este știința Ta, mai presus de mine; este înaltă și n-o pot ajunge. Unde mă voi duce de la Duhul Tău și de la fața Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi coborî în iad, de față ești. De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginile mării, Și acolo mîna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta”.
Vă spun un secret: Dumnezeu este în inima voastră, iar voi Îl căutați în lifturi. După „cîntecul smereniei”, ne-ar prinde bine tuturor un cîntec al pocăinței.
Lumina Sfintei Sărbători a Învierii Domnului să vă aducă în inimă o bucurie mare cît Catedrala Mîntuirii Neamului!

Al Dumneavoastră în Hristos,
Dr. Pavel CHIRILĂ
(pe site-ul activenews)

Mircea Cărtărescu: cel mai „nesărat” dintre „smeriți”...

Scrisoare deschisă 

către formația TAXI și către România

Am privit videoclipul „Despre smerenie” și ziua mi-a devenit copleșitor de tristă. Încet-încet, cerul a început să se întunece în fața ochilor mei. Nu mă înțelegeți greșit, am apreciat mereu melodiile formației TAXI și am simpatie față de vedetele care au apărut în acest videoclip. De asemenea, am un respect deosebit față de actorii Oana Pellea și Victor Rebengiuc. Ce să vă zic? În timp ce ascultam și priveam clipul, inima mi se strîngea cu durere. Mă doare și acum cînd scriu aceste rînduri. Și știți de ce? Pentru că nu cred că voi, oameni-model, realizați că printr-o astfel de acțiune ne sabotăm neamul.

Actori pe care îi respect și îi apreciez pentru activitatea lor, oameni cu o anumită lumină în ochi s-au strîns pentru o acțiune împotriva Catedralei Mîntuirii Neamului, dar oare s-au gîndit unde va duce această acțiune a lor? 

Dacă există ceva ce prețuiesc mult la oamenii din jurul meu, atunci acel ceva este echilibrul. Doamne, cît de multă nevoie avem de echilibru în această lume!  

Indiferent de nivelul de educație, iubesc omul așezat în Dumnezeu. Omul care are puterea să cîntărească lucrurile și care nu se grăbește să acționeze, cel care are puterea de a discerne, de a nu se lăsa manipulat și de a vedea dincolo de aparențe. 

Dragi oameni de Bine din acest videoclip, protestul vostru mă doare enorm! Vă recomand să citiți cărțile lui Ioan Ianolide: Întoarcerea la Hristos, Testamentul unui nebun și Deținutul profet. 

Vă rog stăruitor, vă implor să le citiți! 

Declarăm că sîntem creștini, dar luptăm contra construcției unei catedrale ortodoxe! Vrem moschee? Pentru că acolo ne va duce acest drum al binelui gratuit. Da, am înțeles că nu doriți ceva măreț, impunător, care să reprezinte credința ortodoxă. Dar oare puteți să vedeți ce drum deschideți prin exemplul oferit? 

Nu sînt eu în măsură să vă judec și nu doresc să o fac. Poate toți încercăm, după putință, să Îl urmăm pe Hristos. Și toți sîntem plini de neputințe. 

Poate voi mergeți la Sfînta Liturghie într-o biserică mică, din lemn, unde vă rugați Celui de Sus și așa ÎI aflați Voia… sau poate nu. Ceea ce simt este că atît timp cît în Biserica Ortodoxă se vor sluji: Sfînta Liturghie, Vecernia, Privegherea, Utrenia, Maslul, neamul românesc va rezista. 

Iar dacă sînteți creștini adevărați, dacă aveți trăire În Hristos, vă rog din inimă să luptați pentru Biserica Ortodoxă și nu contra ei! 

Dacă, ca prin minune, ar învia Sfîntul Constantin Brâncoveanu și ne-ar cere să-l privim astăzi în ochi… am putea? Domnul Brâncoveanu a renunțat la onoruri și a suportat cu demnitate cerească calvarul declanșat de Imperiul Otoman contra familiei sale. 

Oare ce a fost în sufletul domnitorului cînd i s-a cerut să renunțe la credința ortodoxă, pentru a salva viața copiilor săi? Asta nu știm, dar știm că nu a cedat, că nu și-a trădat neamul, chiar dacă prețul a fost viața sa și a copiilor săi. 

El, Domnul Brâncoveanu, și-a iubit țara, neamul, credința ortodoxă… pînă la sînge! 

De-a lungul istoriei, domnii Țării Românești – Neagoe Basarab, Ștefan cel Mare și mulți, mulți alții – au ridicat și împodobit mănăstiri spre Slava Celui de Sus. 

Și dacă a fost ceva care ne-a ținut cu adevărat ca neam, care ne-a făcut să ținem „inima sus”, cred că acest ceva a fost credința poporului și a conducătorilor lui. Oare ce șanse aveam ca neam în fața păgînilor, care ne-au călcat pămîntul, ne-au jefuit, ne-au ucis bărbații și ne-au luat soțiile? Dar nu ne-au luat credința și puterea de a rezista ca neam. România a rezistat! Credința ortodoxă a rezistat!

Și acum? Ce facem, oameni buni? 

Ne-am aliat împotriva neamului nostru și sîntem permisivi și îngăduitori cu construcția unei mega-moschei în București, dar condamnăm construcția unui lăcaș de cult ortodox! 

„Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește” – a spus Hristos. 

Mă doare pentru că devenim orbi și surzi în fața Adevărului și tare îmi este teamă că atunci cînd ni se va cere să dovedim dîrzenie și credință, ne vom lepăda de Hristos, de Cel Care s-a urcat pe cruce pentru ca noi să avem Viață și Lumină Veșnică. 

Mi-e teamă de consecințele unui astfel de videoclip, în care oameni, care pot oferi un model, s-au unit. Pentru ce, oameni buni?! 

În urmă cu doar cîteva clipe, Alexandra Svet, autoarea manifestului „România, trezește-te!”, a scris pe contul de Facebook următorul lucru: 

„Impresionant! Atîtea personalități care cred că știu ce preferă Dumnezeu și știu atîtea despre smerenie… M-au convins! Nu sînt eu în măsură să îmi dau cu părerea despre ce preferă Dumnezeu și nici că ar conta părerea mea… și pînă acum am stat deoparte, cuminte… dar clipul acesta m-a convins. E clar că e timpul să donez, pentru prima oară, bani pentru terminarea Catedralei Mîntuirii Neamului!!! Să fie totuși făcută… în caz ca Dumnezeu preferă altfel!”. 

Da, Alexandra, nici eu nu am donat pentru Catedrala Mîntuirii Neamullui, dar acum voi dona! Vom dona aici! 

Voi dona pentru construcția ei, pentru că atît timp cît în cadrul catedralei se va sluji Sfînta Liturghie, oamenii Îl vor primi pe Hristos! Tot la Sfînta Liturghie se vor pomeni și martirii din temnițele comuniste, cei care s-au jertfit pentru ca noi să avem un neam creștin, să nu devenim păgîni! Ce preț au plătit ei pentru neamul acesta! 

Oare sîngele lor a fost vărsat în zadar? Oare oasele celor care s-au jertfit pentru țara aceasta nu vor striga către fiecare dintre noi, pentru că închidem ochii și permitem Răului să crească? România, trezește-te din somnul cel de moarte și urmează-L pe Hristos prin fapte, nu prin vorbe! 

România, să nu uiți niciodată că ai sînge de martir în Tine și doar prin dreaptă credință vei dăinui! 

România, aruncă-ți vălul negru de pe față și Vezi ce poți și ce Ești! Cu Hristos Înainte!.

Magda CÂMPEANU

(pe site-ul frumusete-fara-limite.ro)

Trei (zeci și trei), Doamne, și toți trei (zeci și trei)!

Despre… ce vreți voi…

  

La 1 ianuarie 2015 după ultimul recensămînt al populației s-a înregistrat un număr de 22.279 milioane de persoane. Ce legătură are asta cu ce urmează sa scriu, aveți ’țintică răbdare și o să aflați.

După cum bine știm cu toții, zilele acestea mai toți s-au întrecut în condeie să dezbată problema Catedralei Mîntuirii Neamului. Și ce mi-am zis… să încerc și eu că doar n-o fi așa greu, iar dacă dau greș ce aș putea să pierd, mai nimic sau un like, cam tot aia e. 

Pe artiști nu poți să te superi, pentru că toți îi iubim, e drept, pe unii mai mult, pe unii mai puțin și asta pentru că nu toți sînt iubibili. Da, și eu îi iubesc, recunosc, dar de admirat nu i-am admirat, asta pentru că psihologic vorbind, admirația e un soi de invidie asumată, oricît de mult mi-aș fi dorit să am atîția copii cîți are domnul Bitman….dar vezi tu că Dumnezeu dă fiecăruia cît poate să ducă, asta pentru că nu am salariul doamnei Esca. Oricum ar fi , artiștii sînt credincioși, așa spunea părintele Galeriu: „artistul este credincios, chiar dacă el încă nu a aflat asta, pentru că artistul este creator și tot ce este creator este bun”. 

Am ascultat cu atenție versurile și am înțeles supărarea lor. E vorba de mărime și costuri, dar ce faci cînd ai concert sau spectacol, atunci nu preferă și ei spațiile mari și numărul record de bilete vîndute? Evident că da. Una peste alta, nu o să cad în capcana întrebărilor de genul: pe mine m-a întrebat cineva cînd primăria a cheltuit banii publici pentru refacerea stadionului Lia Manoliu, că doar eu nu mă uit la fotbal… sau cînd tot primăria cheltuie bani pentru știu eu ce concert al lui Robbie Williams... Și asta pentru că am înțeles cu mult timp înainte de a se face facebook-ul că noi oamenii avem gusturi și păreri diferite și că fiecare dintre noi are dreptul să meargă acolo unde se simte bine. 

Costurile Catedralei se ridică undeva la 80 de milioane de euro. Acum, la un calcul rapid, 80 de milioane împărțit la, să spunem 20 de milioane de români, pentru că numai 86% s-au declarat creștini ortodocși, ar veni de fiecare 4 euro, da, doar 4 euro. Cum unii nu au, nu pot sau nu vor să doneze, singura mea rugăminte este să nu o facă, oricum nu le oprește sau le cere nimeni banii ăștia. Singurele impozite care se opresc pe cartea de muncă sînt cele pentru CASS, Șomaj, Asigurări de sănătate și alte fonduri de riscuri și accidente. Dacă una din cele 33 de persoane publice au fost păgubite sau înșelate cu acei 4 euro, promit sa fac un efort personal, și să le restitui această sumă, dar pe rînd, că am un copil de crescut și alocația lui este de doar 84 de lei. Da, doar 84 și nu mai vreau să mă plîng, pentru că nu vreau să se mai trezească nu știu ce cretin și să spună că biserica e de vină și pentru asta. Asta cred ca ar fi o idee pentru un cîntec, domnule Teodorescu… „mamele nu iubesc alocațiile mici ”… și vă las pe dumneavoastră să continuați, că vă pricepeți mai bine. 

Eu nu m-am supărat, ci doar întristat, și cu toate astea o să-i iubesc în continuare, și știți de ce, că parcă nu vreau să pierd mîntuirea pentru un număr de 33 și alți 666 de mii sau milioane de simpatizanți cîți or mai fi în spate. 

Oricum aș suci-o, oricum aș învîrti-o, de s-ar face osuar în Catedrala Mîntuirii Neamului, credeți-mă că ar fi neîncăpători cei 110 metri pătrați pentru cei care au murit pe cîmpurile de luptă, pentru apărarea și demnitatea poporului nostru, pentru mîntuirea noastă ca neam, pentru toți eroii și martirii uciși în temnițele comuniste, iar dacă voi nu îi știți, nu-i vina voastră, asta pentru că EI au fost cu adevărat SMERIȚI.

Anna IVAȘCU

(de pe Facebook: Anna Ivașcu)

Ursulețul păcălit de vulpe...

 

Taxiul evlaviei

33 de meșteri mici 

Au plecat prin țară 

Cu elanuri de pitici 

Dup-o catedrală.

Cu taxiul evlaviei

Căutau de zor

Un lăcaș de-nchinăciune 

La televizor.

Fanți, starlete și masoni 

Toată fruntea țării 

Caută la unison

Locul închinării.

Margarete, trandafiri 

Bine pomădate 

Antrenate în figuri 

Scump remunerate.

Și o crainică de știri 

Plină de langoare 

Zîna relelor vestiri 

Telecomandate.

Playboy, barzi cu umeri lați, 

Show-meni, ce de fețe! 

În smerenii exersați 

Vin să ne învețe.

Dacă stai să îi asculți, 

Numai platitudini 

Depănate prețios 

De la altitudini.

Monștri sacri, cu verb greu, 

Ași în declamații 

Caută un Dumnezeu 

Pentru-a lor ovații.

Scriitori stipendiari, 

Fîțe aclamate 

O capelă cer, de lemn, 

Pe nerăsuflate.

O capelă de-un pogon, 

Cam cît patru scînduri 

Să-și ridice un blazon 

- citiți printre rînduri!

Cu smerenie și mult sîrg 

33 de vipuri 

Au făcut rumoare-n tîrg 

Și mai multe clipuri.

Dar mă dor Apolodor, 

Doare Oana Pellea,

Leșe cu al său fior 

- asta vă e pielea?!

Oameni buni, seduși de huni, 

Prinși de o stihie, 

Ce-ați cătat în ăst conclav

Și-n babilonie?

De-L aveți pe Dumnezeu 

-n inimile bune, 

Dați-I loc și-n tîrgul meu, 

El să ne adune!

De vă place să cîntați 

Pe o scenă plină, 

De ce vreți să-L sechestați 

Pe Cel Ce-i Lumină?

Dacă pentru show-ul tău 

Alegi stadionul 

De ce-i dai lui Dumnezeu 

Spațiu cu pogonul?

Cu taxiu-n bălării 

33 de vipuri 

Se-mproșcară-n evlavii 

Nu poți să-ți închipui!

Elena DULGHERU 

(pe Blogul Elenei Dulgheru)