SUMARUL BLOGULUI
Mai mulți corespondenți on-line, frecventatori ai blogului sau
pur și simplu amici, din țară și din străinătate, mă tot întreabă de la o vreme
(și mai ales în zilele din urmă), cu o nedumerire adeseori dojenitoare, de ce
nu scriu nimic pe blog, ca om de dreapta, cu privire la noua inițiativă a d-lui
Marian Munteanu („Alianța Noastră”) și de ce n-am preluat și aici, eventual cu
specificarea „Am primit și dau mai departe...”, recenta sa „spovedanie” (datată
4 aprilie), lansată „la liber” pe internet
(„Ea poate fi publicată oriunde, de oricine, cu condiția ca textul meu să fie
redat integral și corect reprodus”) și despre care autorul însuși e de părere că
ar fi „un text plictisitor”, dar a cărui lectură ar merita totuși „un
sacrificiu de cîteva minute”, în contextul unei adevărate inflații de „insulte...
denigrări grosolane... insinuări viclene... falsificări sau minciuni prin
omisiune” de care a avut parte de-a lungul vremii și care tind să fie reiterate
conjunctural de draconica „mașinărie a defăimării”.
Eu
unul n-am nimic de împărțit cu d-l Marian Munteanu și am și spus într-un
comentariu, nu demult, că „mi-a fost dintotdeauna mai simpatic decît i-am
arătat-o”, urîndu-i succes la reapariția sa pe scena publică, mai ales că
lucrurile pe care le invocă mi se par vital necesare lumii românești (atît din
punct de vedere social, cît și din punct de vedere identitar). M-aș bucura din
toată inima ca „Alianța” ieșită la rampă în această primăvară (după cîteva luni
de gestație discretă) să coaguleze cu adevărat, în mod credibil, funcțional și
viabil, forțele naționale oneste și responsabile, fie că din ea va crește sau
nu și un partid politic propriu-zis (despre care deocamdată e prematur să discutăm).
Mărturisesc că, rămas mai degrabă izolat
într-o marginalitate falimentară și îmbătrînit mai devreme decît mi-ar fi
plăcut, eu mă simt prea mic pentru o „insurecție civică” atît de mare și sînt pe
deplin conștient că nici n-aș putea aduce vreun folos real unei astfel de
„construcții”, căci bruma de popularitate pe care o am este mai degrabă una cu
semn negativ, sînt un om fără bani și fără relații importante, nu mă pot lăuda
cu competențe economice sau manageriale, mă simt în cele mai multe privințe
depășit de vremurile pe care le trăiesc și împotmolit în modestele mele circumspecții.
Nici nu-mi propun însă să demobilizez pe cineva și urmăresc cu interes
admirativ tentativele mai tinerești de angajare civică sau politică, nu fără
speranța că mă vor bucura la alții reușitele pe care eu nu le-am putut avea sau
de care n-am fost vrednic. De aceea am privit și privesc cu toată înțelegerea
implicarea unor apropiați (ca prietenul Claudiu Târziu, bunăoară) în acest nou
proiect civico-politic, fie că mi-au cerut părerea, fie că nu. Neputîndu-mă
face altfel util, le rămîn aproape măcar cu gîndul și cu inima, dar mai ales cu
creștineasca nădejde că Dumnezeu, în mare mila Lui, îi va da românului „mintea
cea de pe urmă”, indiferent prin cine sau în ce fel.
În ce privește „spovedania” d-lui Marian
Munteanu (căreia n-am prididit să-i sacrific cele cîteva minute de „plictiseală
care merită”), n-am de făcut decît observația că mi se pare că lasă în ceață
(nu vreau să vorbesc de vreo „omisiune” vinovată, așa cum autorul le-o
reproșează altora) tocmai aspectul cel mai incitant și mai controversat al
biografiei sale de interes public: cum oare, fără
„a primi bani de la alte persoane sau fundații românești ori străine,
instituții de stat, fonduri europene etc.”, fără „a participa
niciodată la vreo ilegalitate, nici direct, nici indirect”, fără „a primi nici
un fel de sprijin (finanțări, aporturi de capital, contracte preferențiale
etc.) de la nimeni”, fără „a privatiza nimic” și fără „a dobîndi terenuri,
clădiri, spații sau alte bunuri, mobile sau imobile”, fără „a avea asocieri sau
colaborări cu persoane din zona politică sau de putere, a cercurilor de afaceri
sau de influență conectate la acestea”, fără a face, în fine, „comerț cu nimic
(cu excepția cărților pe care le-am editat, dar de pe urma cărora nu am cîștigat
nici un ban)”, trăind doar „din munca mea” și nefiind „dator nimănui cu nimic”,
ba – admirabil! – „refuzînd public și diploma de «revoluționar»” cu avantajele
ei aferente, avînd ca „singure resurse materiale salariul de muncitor în anii
1983-1987, bursa de student (1987-1991) și [așa, dintr-o dată!] veniturile
realizate, legal, de companiile create de mine” (a activat mai ales „în domeniul resurselor umane”, conducînd mai multe societăți „în perioada 1995-1999 și în care încă mai
dețin acțiuni”), fostul lider al Ligii Studenților a ajuns peste
noapte, dintr-un simplu cetățean pauper cu
studii filologice și indezirabil puterii neocomuniste, un prosper om de afaceri,
ales
chiar vicepreședinte al Confederației Naționale a Patronatului Român (CNPR) și al
Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR)?! Nu vreau să trag nici o concluzie pripită și nu mă
îndoiesc că – chiar într-o țară în care „meritocrația” este mai degrabă de
domeniul fantasticului – meritele personale ale d-lui Marian Munteanu explică
într-o măsură acest salt miraculos (pe care nu l-a făcut mai devreme doar din
cauză că s-a „risipit”, „rupt în coate”, în aventuri romantice de interes obștesc,
ca Piața Universității sau Mișcarea pentru România). Este cu adevărat
impresionant și, chiar în pofida cunoscutei formule „Nu mă întreba cum am făcut
primul milion!”, cititorii „sacrificiali”, gata să-și asume cele „cîteva minute”
de „plictiseală” lămuritoare, ar fi meritat să afle nu doar că se poate, ci și cam cum se poate,
ca pildă și model de pragmatism revoluționar pentru generația actuală și pentru
generațiile viitoare.
Pînă
la un eventual surplus de „spovedanie”, tot ce se poate spune este că două lucruri s-au făcut „din nimic” (ex nihilo): lumea și omul de afaceri
Marian Munteanu. Dar lucrurile tainice și miraculoase vor suscita mereu
întrebări (nu neapărat indigne), iar harismaticul personaj e de presupus că va avea de luptat în
continuare – Dumnezeu să-l lumineze și să-l întărească – nu doar cu inerțiile
sinucigașe ale lumii românești, ci și cu umbrele provocatoare ale propriului
său „miracol” (ce se vede a nu fi dintre cele care „durează doar trei zile”...).
Răzvan
CODRESCU
62 comentarii:
Telegrafic: Caragiale nu se răsucește în mormînt. Stop. Scrisoarea rămîne pierdută. Stop.
Dar despre Summit-ul conservatorilor si reformistilor din Romania?
Numai în țara lui Caragiale putem avea conservatori reformiști, socialiști liberali și republicani monarhiști...
Să nu fie lăsat în uitare exemplul lămuritor al g-ralului Candiano-Popescu. Republican, republican, dar – la o adică – pac! la cancelaria regelui. Probabil, la fel ar fi făcut și g-ralul Popescu-Candiano.
Răzvan, dacă n-am avea scris atîta viitor, cît prezent am fi avut deja...
Sunteti prea delicat, domnule Codrescu. Marian Munteanu chiar ne crede tampiti pe toti?
M. B.
@ M. B.
Nu cred că despre asta e vorba. Pe de altă parte, vă întreb așa, ca între netîmpiți: ce alternativă mai bună vedeți momentan la dreapta?
@ Cornel (nepostat)
Se poate să fie așa, dar trebuie dovedit. N-a fost doar inginerul Sfințescu, au fost și mulți alții. Ca și în cazul „catindatului” Emil Constantinescu.
Pe de altă parte, demarcația dintre „ilegal” și „imoral” trebuie avută și ea în vedere. La dreapta, desigur, moralitatea ar trebui să atîrne mai greu decît legalitatea. Dar observați că discuția nu se mai poartă în termeni de „dreapta” și „stînga”...
Vă invit să verificati activitatea mea de 21 de ani in domeniul resurselor umane. Dacă sunteti atât de nelămurit cu privire la ce se poate face prin muncă, vă rog să constituiti o echipă de audit si să verificati. Vă garantez accesul la toate datele, documentele și informatiile privind activitatea mea (așa cum am făcut-o pt. toti jurnalistii si "comentatorii" care au vehiculat tot soiul de prostii despre mine in acesti ani). Evident, nimeni nu a venit să verifice nimic. Niște mizerabili...
@ Marian Munteanu
Eu n-am nici intenția și nici căderea unor astfel de „verificări”, n-am pornit pe ideea vreunei incriminări, ci doar mi-am explicat poziția față de nedumeririle unor cititori, pe care se pare că nu ați reușit să le risipiți în suficientă măsură. M-aș bucura să găsiți modalitatea de a o face și să duceți cu bine la capăt ceea ce ați început, căci sînt lucruri mai presus de mizele personale. Nu știu dacă are vreo importanță, dar nu aveți în mine un adversar, ci doar un observator atent și dezinteresat (fie că mă credeți, fie că nu). Aveați pe vremuri o rubrică la ”Mișcarea”: ”Sîntem cu ochii pe voi” (sau așa ceva). Cred că dreptul ăsta îl avem principial cu toții, nu neapărat într-un mod amenințător. Eu nu aspir la nimic care ne-ar putea face „concurenți”, așa cum nu nutresc nici iluzia vreunei prietenii (care altminteri poate că ne-ar fi stat mai bine amîndurora).
M. B. (de data aceasta nepostat)
Vă rog să vă măsurați cuvintele! În ce privește poziția mea față de Asociația ROST, ea rămîne aceeași ca și pînă acum.
Și mai e ceva: mi se pare cel puțin neavenită comparația între d-l Marian Munteanu și d-l Bogdan Diaconu. Nu poți compara o legendă cu un banc.
(Îndoieli putem avea cu toții, dar aceasta este altă discuție.)
Va asigur ca Marian Munteanu e sincer in demersul sau. Problema, la fel ca in 1990 - cand eu am maturat Piata Univeristatii in cateva randuri (si va asigur ca mi-am dat intreaga silinta, cu toate ca minerii au fost de o cu totul alta parere) - e ca societatea romaneasca sufera de aceeasi cecitate politica ca si atunci. Nu stiu daca ne vom tamadui vreodata. Dupa ce am trecut cu totii prin ce am trecut, asteptam rezultatele votului.
Buna seara, domnule Codrescu.
Imi puteti da, va rog, un e-mail al dumneavoastra?
As vrea sa va trimit un eseu, pentru o eventuala parere.
Multumesc.
Nicolae Coande
koan_de2001@yahoo.com
@ Nicolae Coande
Îmi puteți scrie pe adresa Editurii Christiana:
editurachristiana@yahoo.com
Ne-ar interesa ce credeti - si d-voastra, dar si d-nul Marian Munteanu - despre Smerenia formatiei Taxi.
@ Daniela
Sînt sigur că d-l Marian Munteanu se va exprima la locul și la timpul potrivit. Și nu cred ca în această privință să avem păreri prea diferite.
În ce mă privește, voi posta aici, în zilele următoare, un grupaj pe această temă.
Și eu aștept cu interes unele reacții, ca de pildă pe cea a d-lui Andrei Pleșu, sau pe cea a d-lui Paul S. Grigoriu. Și, eventual, unele retractări (un Grigore Leșe a făcut-o deja) ale celor care s-au lăsat tîrîți de context în această iresponsabilă aventură „artistică” și „intelectuală”.
Oamenii se lasă furați de duhul vremii și aproape că au pierdut obișnuința de a-și mai folosi bagajul cultural și de a mai gândi cu mintea lor. Iar Biserica, din nefericire, rămâne în continuare extrem de stângace cu tinerii și cu intelectualii. Gafa de după Colectiv își arată acum consecințele.
E trist ce se intampla. Nenorocirea noastra, ca popor actual, este ca suntem ori prosti, ori impuri.
Grigore Lese a cerut sa fie scos din videoclip. Dar membrii trupei spun ca a stiut bine despre ce era vorba si ca chiar a participat la repetitii. Cine ce si pe cine sa mai creada? Biata Ortodoxie!
Iarta-mă, frate Anonim, că mi-am dat și eu cu părerea! Acum e clar: știi dumneata mai bine. Sănătate să ne dea Dumnezeu!
@ I. P.
Mă bucur că vă păstrați umorul în fața suficienței agramate, domnule Iulian Popescu. Ce să le faci, au și ei - cu cît sînt mai anonimi - „tăria opiniunilor” lor...
Bine, așa-i. Consider discuția încheiată aici, mai ales că nu are nici o legătură cu postarea.
Marian Munteanu despre cazul Taxi-Smerenie:
"Câțiva prieteni mă înștiințează că niște băieți și fete (unii, altfel, chiar simpatici) ar fi aflat „ce îi place lui Dumnezeu”…
Trecând peste patetismul „minimalist” al invocației (spații mici etc.), descoperim un fel de … neo-feng shui mai mult decât bizar… .
Măi să fie…
Și eu, bietul, care mă „limitam” la Sfânta Scriptură…"
http://www.activenews.ro/stiri/Marian-Munteanu-despre-clipul-celor-de-la-Taxi-si-despre-ADEVARATA-SMERENIE-132056
@ RC
bine monser, dar chiar asa de agramat si fundamentalist am fost incat sa nu-mi publicati comentariile anonime? Pai, dati replici la stafii?
mari intelectuali... veti sfarsi in anonimat
pr. Constantin G.
Eu sunt uimit de absurditatea acestei campanii anti-catedrală, în condițiile în care catedrala e deja pe jumătate ridicată. Ce să facem acum: să dărmăm sau să abandonăm ceea ce s-a făcut deja?!
E mai degrabă de presupus că toate acestea sunt doar pretexte de a lovi Biserica în general, de pe pozitiile ateismului sau laicismului intelectual. Am ajuns, încetul cu încetul, să fim mai ideologizați decât pe vremea comunismului!
„Noi cântăm, nu cugetăm!”. Voce ai, minte ce-ți mai trebuie?! (Cel mai rău e de unul ca Mircea Cărtărescu, care n-are nici una, nici alta...)
@ Păstorelul
Nici pe un Liviu Rebreanu cică nu-l dădea mintea afară din casă - și totuși a rămas referențial în istoria literaturii. A avut însă măcar un plus de discreție, sau instinctul de a nu se da în stambă. D-l Cărtărescu se simte însă dator să nu tacă, iar asta îl expune unui ridicol pe care talentul lui nu l-ar merita. Mă tem însă că aceasta e o tendință care ne paște pe toți - talentați sau netalentați - și că poate ne-ar sta mai bine să nu judecăm tranșant.
Eleganta replica lui Marian Munteanu. Ma intreb, insa, de ce tac atatia altii?
@ Pr. Constantin G. (recuperat din Spam-uri)
Amin, părinte! Iertați cît se poate! În rest, Dumnezeu cu mila...
Domnule profesor, e o problemă cu preoții ăștia: au un fel de fixație cu „intelectualii”. Cred că le-ați face un serviciu să nu-i mai postați.
@ Cristina
Să nu generalizăm!
P. S. Îți mulțumesc pentru semnalarea de alaltăieri. Între timp, după cum vezi, am postat grupajul. Sper să fie cu folos.
@ M. G. (nepostat, la cerere)
Știu toată povestea, dar nu cred că ar mai folosi nimănui, după atîția ani... (Oricum, Dan nu cred să se mai bage, iar în ce-l privește pe Florin - despre morți, numai bine...)
O premieră (ce ți-e și cu Biserica!): scrisoarea deschisă către Taxi a doctorului Chirilă a fost reprodusă și pe basilica.ro!
Deci Mariam Munteanu este pana la urma cadidatul liberalilor pa primaria Capitalei... Nici un comentariu?
M. B.
@ M. B.
Nu pot decît să-l felicit și să-i urez succes. Cred că este într-adevăr singurul care poate da dureri de cap candidaturii pesediste. Mă îndoiesc însă că, intrat pe orbita liberală, va mai putea construi ceva paralel cu adevărat credibil. S-ar părea că a prevalat pariul personal... Dar să nu ne pripim cu concluziile!
Cum am mai spus și altădată, în politica românească nu există capacitate de construcție, ci numai interese imediate. Ar fi fost prea frumos ca Marian Munteanu să constituie excepția așteptată de 20 de ani. Trist ar fi să rateze și cu Alianța, și cu Primăria. Sper însă să nu fie așa, mai ales pentru voi, bucureștenii.
De la Zoe Trahanache încoace, e greu să le reziști femeilor în politichia românească. Nici Teodor Baconschi nu i-a rezistat Elenei Udrea, nici Marian Munteanu Alinei Gorghiu. Apropo: nu cumva au fost colegi?
Telegrafic 2: Onor lipsește oraș alee modrogan chef / (campanie electorală) / Votat toți piața endependenți.
@ Bloggoslovul
„Cherchez la femme” e vorbă veche. Aveți umor, dar nu știu dacă situațiile sînt comparabile.
Păi de ce să nu fie? Doar că în cazul lui Teodor Baconschi, el o găsea perfectă pe ea, în timp ce în cazul lui Marian Munteanu, ea îl găsește perfect pe el. Lui Baconschi nu i-a folosit. Să vedem cât îi va folosi lui Munteanu... În orice caz, păcat că avem caragialism, dar nu mai avem un Caragiale!
Totusi, pana la proba contrara, nimeni n-a "tradus" pe nimeni. Iar "cherchez la femme" nu vine de la Caragiale, ci de la Dumas.
@ Anonim 7:37 a.m.
Zău? E bine de știut.
@ Răzvan Codrescu 7.46
E bine și de uitat, uneori.
Domnule Codrescu, este adevarat ca, dupa ce in 2004 fusese respins impreuna cu Corneliu Vadim Tudor, in iarna acestui an Marian Munteanu a participat la Micul Dejun cu Rugaciune de la Washington, unde a fost invitata, tot atunci, si... Alina Gorghiu?
@ Anonim 5:16 p.m.
Chiar n-am habar. De ce mă întrebați pe mine?! Întrebați-i chiar pe d-l Munteanu sau pe d-na Gorghiu!
(Iar dacă e așa, ce-ar fi de mirare ca din 2004 în 2016 să fi existat o „evoluție”? Sau ca d-l Munteanu și d-na Gorghiu să fie cunoștințe mai vechi? Trăim într-o lume „în mișcare” și nici un personaj public nu-i pe ea doar de azi sau de ieri. S-ar fi putut întîmpla să dejuneze, la Washington sau în altă parte, chiar și cu d-na Gabriela Firea...)
@ I. V. (nepostat)
Sper că vă dați seama că, oricîte amănunte s-ar întîmpla să cunosc din viața intimă a unor personaje notorii ale momentului, nu m-aș preta să le discut pe blog (sau în oricare alt cadru public). Sînteți ispitit pe o cale care nu vă face onoare.
@ Anonimului de la 5:16
Daca va intereseaza episodul respectiv, vedeti precizarile facute de un senator liberal (Iulian Dumitrescu):
http://psnews.ro/un-senator-pnl-dezvaluie-culisele-intalnirilor-din-sua-ale-liberalilor-exclusiv-interviu-2-112651/
@ Blog-trotter
Pe mine m-ar fi interesat ce cauta acolo si taman atunci Marian Munteanu. Dar vad ca aceasta discutie nu este agreata pe acest blog.
@ Anonim 6:36 p.m.
Agreată sau neagreată discuția, nu sîntem în măsură să vă satisfacem curiozitatea. Mai căutați pe net!
Ati vazut delirul de pe Hotnews? Mai merita ceva tara asta? Sincer, nu eram un admirator al lui Marian MUnteanu, dar acum incep sa fiu.
Prestatii bune pe Antena 3 si Realitatea TV. Ramane de vazut ce se va intampla inauntrul PNL, unde sunt fierberi foarte mari, ce ar putea duce la o rasturnare a situatiei in zilele urmatoare...
Asa se vede cat suntem de dezbinati, ca sa nu zic de bolnavi. Bun sau rau, Marian Munteanu ne-a facut sa ne aratam asa cum suntem: o infectie a istoriei. Cazul lui particular ramane secundar in aceasta tragedie generala.
Ca sa fie carnavalul complet, vin minerii!
Domnule Codrescu, dumneavoastra, care ati scris o carte despre "Legiunea pierduta", il considerati pe Marian Munteanu de orientare legionara?
@ Manuel
Nu-i gugumănie mai mare. M. M. poate fi calificat ca naționalist (cum au fost atîția, de la Tudor Vladimirescu încoace, și cum i-ar sta bine oricărui român adevărat), dar a fi naționalist nu-i totuna cu a fi legionar. Ar trebui să se termine odată cu această „sperietoare” expirată: legionarismul este povestea altei lumi, care nu mai există și nici nu are sorți să se mai întoarcă.
Dar charisma, chiar credeti ca are?
@ Daniela
Dacă n-ar fi avut, nu s-ar fi făcut atîta vîlvă în jurul lui. Dar la măsurarea harismei eu nu mă pricep mai bine decît oricine altcineva. E genul de întrebare la care cel mai bine vă puteți răspunde singură.
O postare pro-Munteanu pe Facebook a literatului Alex Ștefănescu :
A intrat în funcțiune malaxorul (de multă vreme pregătit) de sfărâmare a reputației lui Marian Munteanu. Sunt reciclate afirmațiile bolșevice ale lui Ion Iliescu din 1990, conform cărora în Piața Universității s-ar fi aflat legionari.
Vom asista la o luptă înverșunată, pentru că patriotismul și anticomunismul lui Marian Munteanu stârnesc furia și spaima celor care se simt vinovați de distrugerea civilizației românești. Vom avea acum prilejul să-i identificăm pe cei care, de douăzeci și șase de ani, ne tot injectează transchilizante, ca să nu putem urma îndemnul din imnul național. „Deșteaptă-te, române!”
Marian Muntean este un democrat (ceea ce înseamnă automat un anticomunist) și un patriot (ceea ce înseamnă automat un om interesat de soarta tuturor cetățenilor României, indiferent de naționalitate). Este un lider cu vocație de lider, nu unul distribuit de forțe obscure în acest rol, un simbol al curajului, libertății și eroismului, un cărturar angajat în scrierea unor lucrări cu caracter enciclopedic despre civilizația românească.
Tare mi-e teamă că malaxorul pus în funcțiune pentru sfârâmarea reputației lui Marian Munteanu nu va reuși decât să se sfărâme el însuși.
Toate acestea erau de prevazut. E destul de straniu ca liberalii s-au bagat in asa ceva. Sistemul e conformat, la nivel european, sa ejecteze orice discurs de dreapta autentic, fie el si moderat. Onorabil sau nu, Marian Munteanu NU are loc in viata publica oficiala, mai ales la nivel inalt. Asta nu inteleg nici cei care au intrat in Alianta Noastra: oricat de bune intentii ar avea, sansele ei sunt iluzorii. Din pacate.
@ Anonim 7:31 p.m.
Probabil că aveți în mare măsură dreptate, dar realitățile sînt adeseori imprevizibile, iar dracul nu-i întotdeauna chiar atît de negru cît pare. Ceea ce cred eu este că prestația d-lui Marian Munteanu va conta cel mai puțin în context: este un război ideologic care depășește orice caz particular (și în care România este doar un front periferic). Rămîne de văzut pînă la ce punct se va întinde asumarea liberală a unei candidaturi atît de incomode.
Cred că intrarea lui Marian Munteanu îm PNL aruncă în ridicol Alianța Noastră și că ar fi momentul ca oamenii principiali care au intrat în această combinație să se retragă elegant, dorindu-i succes în aventura personală pe care a ales-o. Sub pălăria liberală nu văd cum ar mai fi posibilă o dreaptă autentică sau o construcție civică echidistantă față de orice formă de politicianism. Nici cum s-ar mai putea naște din Alianță un partid nou și credibibil. Nu mai avem un lider, ci (încă) un primar (în cel mai bun caz, căci rămîne să se mai și aleagă). Dreapta moare în liberalismul de circ. S-a întâmplat și cu Varujan Vosganian, ajuns între timp personaj penal. Ăștia suntem și gata!
@ I. P.
Tind să vă dau dreptate, dar nu mă aventurez să mai sfătuiesc pe nimeni. Fiecare să-și joace cartea (sau iluzia) pînă la capăt, după cum îl duce mintea sau îl trage inima. Spectacolul merită însă urmărit, căci va avea, bănuiesc, dezvoltări fără precedent. Cred că la vîrsta noastră ne putem permite deja luxul de a fi spectatorii resemnați ai unei lumi cu care nu mai avem nimic în comun.
Vi se pare de mirare că Marian Munteanu a ales pasărea din mână în locul celei de pe gard?
@ Corneliu
Mie nu mi se (mai) pare de mirare nimic. Urmăresc doar „spectacolul”, cum spuneam. Slavă Domnului că există pe lume atîtea alte preocupări și mize decît politica! Chiar d-l Marian Munteanu, la o adică, ar putea face pe etnologul și folcloristul. Sau ar putea să se întoarcă la afacerile cu „resurse umane” (care i-au adus negreșit mai mult profit).
Eu, în locul lui Marian, aș fugi cu Alina într-un... „paradis fiscal”. Vorba poetului:
Tu ești copilă, asta e...
Hai și-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Și nu ne-or ști de nume,
Căci amândoi vom fi cuminți,
Vom fi voioși și teferi,
Vei pierde dorul de părinți
Și visul de luceferi...
@ Păstorelul
Mda... Și Quintus ar putea fi Demiurgul... Iar a merge pe mîna lui Eminescu, mai ales ca om de dreapta, chiar că ar fi onorant.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire