marți, septembrie 29, 2015

INTERMEZZO LIRIC: NOU ADAOS LA «EROSSTIHURI»

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME



I

Retrași petrecem azi, ca doi sihaștri,  
pe măgurile-aducerii-aminte; 
pămîntul trist pe limba lui ne minte, 
dar cerul rîde-n ochii tăi albaștri.

Nu știu citi ce scris ne este-n aștri,  
nici tîlc să dau atîtor semne sfinte, 
dar simt cum cresc măiastrele cuvinte 
pe nevăzuții visului pilaștri.

Departe-mi ești în zarea lumii goale,  
dar cît de-aproape și de-aievea-n duh! 
Cu-n cîntec pot să-i prind nălucii tale 
mlădia unduire din văzduh 
și să te-nchid din nou la loc în mine, 
ca la-nceputul facerii divine. 


II

Nu știu nimic să-ți pun pe dinafară,
ci toate le citesc din ochii tăi 
ca dintr-o carte scrisă cu văpăi,
în limba dimineților de vară.

Tu ție-ți ești serafică vioară
și fug din fața ta toți anii răi 
să se ascundă-n tainicele văi
pe unde trag păcatele să moară.

Ești mai presus de ce te crezi și vrei,
în neprihana ta înfiorată, 
și cît ți-e visul neclătit temei
din firea ta tu n-ai să cazi vreodată: 
doar eu te pot, cu pași de vrajă grei,
trezi din somnul tău suav de fată... 


III

Stau drepți în fața fecioriei tale 
și-i rugăciune visul meu frumos,
iar dragostea rămîne de prisos 
pe linul povîrniș al cărnii goale.

Tu nu exiști din tălpi și pînă-n poale,
ci-n ochi se-adună-ntregul tău prinos 
cînd mută-ți lași privirile în jos
și vîntu-ți dă prin părul blond tîrcoale.

E-o taină-n tine dintr-un alt eon,
iar tîlcul ei doar Dumnezeu îl știe, 
cu întreita slavei bucurie
și cu cerescul îngerilor zvon: 
în trup de-ar vrea să nască-a doua oară,
ți-ar fi arcuș, iar tu i-ai fi vioară. 


IV 

Ne sîntem unul altuia-ncercare 
și nu mai știm de două cruci avem
sau o purtăm pe-aceeași fiecare, 
sub nesfîrșitul dragostei blestem.

Pe zi ce trece, mai înaltă pare
Golgota noastră și mai greu putem, 
tîrîndu-ne desculțele picioare,
s-o-mpărtășim în rostul ei suprem.

De n-am fi doi, am dispera de sine,
iar doi fiind, ne vrem uniți deplin; 
mă simt atît de doldora de tine,
eu ție pîine și tu mie vin, 
și-așa de una sîntem că nu-mi pasă
ce ia din noi iubirea și ce lasă. 


V

Tu ești din tălpi în creștet frumusețe
și nu știu nume să te-ncapă-n el, 
de-aceea singur Dumnezeu e cel
ce cum să-ți spun putea să mă învețe.

Deși din mine ești, te simt străină
și, năpîrlind ca șarpele de piei 
de nurii tăi, tot altă față iei
și nu te crezi pentru nimic de vină.

De mii de ani te iscodesc și-mi pare
virgină taina ta și veșnic nouă, 
și cred că Dumnezeu e bun și mare
că ne-a lăsat făptura pe din două, 
din dragoste să moară și să-nvie,
spre nelumeasca lui împărăție. 


VI 

Nu ești nici cum te vreau, nici cum te vrei, 
dar e-n puținul tău o vrajă vie,
pe care singur Dumnezeu o știe 
în ce își are tainicul temei.

Te-ai vrea mai rea de vis și mai mlădie,
iar eu te-aș vrea mai una-ntre femei, 
dar orice chip s-ar întîmpla să iei,
tot m-aș smeri și m-aș încrede ție.

Blestem îmi ești sau binecuvîntare?
Pe Dumnezeu nu vreau a-l ispiti, 
ci-așa te am precum și el te are,
cum ești dintîi și cum etern vei fi, 
ca o lumină care iar răsare,
de-oricîte mii de dăți ar asfinți. 


VII

Domnița mea de viță levantină,
ca pe-o icoană-n visul meu te port 
și nu aș da năluca ta nici mort
pe vreo iubire ce de cald să-mi țină.

Cînd te năzari din caier de lumină,
n-aș cheltui pe-aievea nici un ort, 
ci pe Taborul cîntecului cort
ți-aș ridica din slova mea puțină.

Nu-ncapi în grai cu frumusețea toată,
nici ochiul minții vrednic nu-i de tine, 
dar pot să-ți dau cu duhul tainic roată,
cum trece-un nor prin poala lunii pline, 
și știu că Dumnezeu o să ne scoată
cîndva la țărmul dragostei divine.

Răzvan CODRESCU

1 comentarii:

La 30/9/15 6:55 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Prea mult Dumnezeu si prea putin Eros. Versurile sunt frumoase dar stranii. In orice caz nu sunt pentru Laura ci pentru Beatrice.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire