Blogul lui Răzvan Codrescu: ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CLII)

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2008

DE CE BRAM STOKER AICI?!

Stau surprins şi clipesc des după ce am citit pe placa de pe un soclu subicos: „Bram Stoker, 1847-1912, autorul romanului Dracula”. Iar sus, pe soclu, aşezat, chiar el însuşi în persoană, Bram Stoker de bronz, sau doar vopsit într-o culoare bronzulie. Falnic, în costum croiala englezească şi cu cravată, priveşte spre Vîrful Pietrosu Rodnei şi ţine în mîini o carte. Nu ştiu dacă e o listă de meniu de la un pub din Whitby – England, unde a stat vreo trei ani şi a clocit romanul cu Dracula, sau altceva. Sincer, sînt semiaiurit şi perplexo-buimăcit să dau cu ochii peste bustul irishman-lui, adică a irlandezului, aici la Piatra Fîntînele, în faţa unui hotel numit „Dracula” chiar de pe vremea „iepocii de aur”! Sînt şi puţin contrariat fiindcă, în referirile anglofone despre această scriere se precizează, de cei ce ştiu ce citesc şi vor să fie corecţi, că este a horror novel şi nu credeam că, pentru atîta lucru, ce dezmorţeşte plictiseala adolescenţilor sau prelungeşte insomnia pregeriatricilor, se ridică un monument în Carpaţi!!!
Hotelul a fost ridicat în vremea acelui cincinal în care pe toate le-am făcut pe jumătate în patru ani şi a ieşit o clădire-cocktail, cu amestecături împrumutate din medieval pînă în socialism, nepotrivindu-se unele cu altele, dar trec neobservate datorită măreţiei peisajului carpatin ce-i estompează incongruenţele. A fost atunci un moment în care unii tovarăşii din conducere şi-au adus aminte că sînt şi români pe lîngă comunişti şi România noastră e falnică, cu un mare potenţial turistic, dar trebuie, întîi, să prezentăm bogăţiile frumuseţilor carpatine, iar apoi să creăm o bază turistică adecvată. Imediat s-a înfiinţat un Minister al Turismului, cu direcţiuni şi direcţii în fiecare judeţ („şi a fost un lucru bun”, cum se zice în Geneza biblică, dar pe care parvenitul arogant Adrian Năstase l-a desfiinţat, creînd în locul lui un minister al intratului în NATO, altul al intratului în UE şi al treilea, mai mic, al intratului în francofonie). În judeţul Bistriţa-Năsăud, în care se află unul dintre cele mai frumoase pasuri transcarpatine din România, cel dintre Transilvania şi Bucovina, tovarăşii de la judeţ s-au orientat – just – să facă un hotel turistic la Piatra Fîntînele. Şi în loc să-i zică „Trăiască 23 August” sau „La coana Leanţa”, s-a găsit un tovarăş epigramist-isteţ, cu simţul afacerilor turistice în pantaloni, şi i-a zis „Dracula”! Dar nu Dracula, nepotul lui Mircea cel Bătrîn, nici fiul lui Vlad Dracul sau domnul Munteniei din secolul al XV-lea, ci acel Dracula de horror fiction al lui Bram Stoker. Şi ca atestat, certificat sau dovadă că de ăla este vorba, într-o hrubă întunecoasă din hotel a fost montat un sicriu mecanizat, care la comandă începea să se mişte cu un zgomot lugubru, iar capacul, scîrţîind, începea să se ridice pe o latură, prin care ieşea o mînă ce ţinea două degete răsfirate în V mare. Nu erau ale lui Churchill, ci ale lui Dracula de Bram Stoker, în semn de victorie că a ajuns la Piatra Fîntînele să sperie toate turistele occidentale amatoare de horror fiction and movies! Intrarea se făcea pe bază de bilet plătit şi certificat medical că nu suferă cu inima (de cap nu se făcea nici o precizare).
Toate bune şi turistice, însă statuie să-i facă lui Bram Stoker pe aceste mirifice plaiuri mioritice celor de la OJT-ul bistriţean nu le-a trecut prin cap, că atît le-ar mai fi trebuit! Dar, cum vreme trece, vreme vine, într-un decembrie a venit frontul salvării, în frunte cu Iliescu şi Petre Roman, zis şi „Neulander cel frumos”, care au dat bani chiar şi pentru statui, orice fel de statui, pentru început. De necrezut, dar în judeţul Bistriţa-Năsăud nu lipsea decît o singură statuie: a lui Bram Stoker! Or, o asemenea înapoiere euro-atlantică era inacceptabilă! Toată Europa Occidentală şi America Unchiului Sam clocoteşte de horror novel and movies about Dracula, numai noi, aici pe Valea Bîrgului şi-n Pasul Tihuţa, să nu-l onorăm pe Bram Stoker! Se poate?! Cum să ieşim noi din tunelul lui Ciorbea, din tranziţie, cum să intrăm în Europa fără statuia irlandezului care ne-a dus faima de vampiri carpatini în lumea mare?! Acum, l-au cocoţat aici, la Piatra Fîntînele, pe soclu înalt, bust falnic privind turiştii ce cască gura la el. Unii rămîn cu ea căscată şi cînd se pozează cu statuia. Aşa le stă şi mai bine, apar naturali!
„Dragă, da ăsta cine mai e?!”.
„Vai, dragă, ignorantă mai eşti! E ăla care a scris că Vlad Ţepeş le sugea sîngele la femei, de fac americanii un film cu vampiru în fiecare an! Hai, fă-mi o poză cu Bran ăsta, să moară ăia de ciudă, cînd are să mă vadă cu cine m-am pozat, aici în Maramureş! Şi pe urmă mergem la WC. Oare o fi curat?”.
Chiar aşa, cine mai este şi ăsta?!
Abraham „Bram” Stoker s-a născut la Dublin în 1847. Bun elev şi student, termina colegiul cu honourus in mathematics, dar se apuca de scris povestioare de oroare, după care se dau în vînt anglofonii. Şi cum este mare cerinţă în anglofonie de groază, oroare şi şoc, Bram se apucă serios de treabă, citind ce scrisese în literatura cultă ori fusese cules din folclorul european pe această temă. Citind mult, îi cade în mînă şi Transylvania superstitions (carte scrisă de o scoţiancă, Emily Gerald, căsătorită cu un cavalerist ungur, după care începe să-i fiarbă în imaginaţie o altă graforee de groază, în care personajul principal să fie un conte ungur, pe care-l numeşte Wampyr). Merge înainte cu cititul şi-l descoperă pe Arminius Vambery (fost Herman Bamberger), o personalitate intelectuală interesantă, poliglot şi publicist, profesor universitar şi aventurier, născut evreu în Ungaria şi ajuns agent şi spion al Foreign Office din Anglia, posesorul unei vaste culturi şi înzestrat cu un farmec de narator deosebit. Bram Stoker îl cunoaşte personal şi este fascinat de talentul cu care îşi etalează aventurile, călătoriile euro-asiatice şi poveştile de superstiţii populare din cuprinsul austro-ungar. De la el primeşte sugestia să mute locul acţiunii din Styria – Austria, pe care şi-l alesese iniţial, în Transylvania, unde înapoierea şi superstiţiile sînt şi mai îngrozitoare.
Bram Stoker se retrage pentru cercetare şi inspiraţie necesară într-un mic orăşel pescăresc la Marea Nordului, Whitby, al cărui peisaj pietros şi întunecos i se pare că ar avea elemente adecvate scriiturii sale. Aici, în biblioteca orăşelului, găseşte cartea consulului englez de la Bucureşti, William Wilkinson, An Account of the Principialities of Wallachia and Moldova, o relatare geografică, etnică şi istorică în limite informaţionale corecte despre principatele române, în care Bram Stoker dă, pentru prima dată, peste Dracula, ce este tradus devil, evil. Impresionat de sonoritatea şi înţelesul cuvîntului, îi declanşează o efervescentă imaginaţie de groază cu sînge, fără a mai ţine seama de celelalte date istorice, adevărate, trecute de William Wilkinson în raportul său diplomatic despre domnitorul muntean.
(O paranteză: diplomatul englez William Wilkinson a scris şi tipărit un account despre lumea românească în 1820 – repet: în 1820 a fost tipărit – şi apoi răspîndit în toată Anglia, de vreme ce un exemplar a ajuns şi în biblioteca micuţei aşezări pescăreşti de la Whitby, unde l-a găsit Bram Stoker. Mă întreb şi vă întreb: oare William Wilkinson nu merita o statuie în Bucureşti, fiindcă a făcut cunoscut englezilor şi anglofonilor din lumea largă, acum aproape două sute de ani, existenţa celor două principate române, distincte, ce se zbăteau de secole pentru suveranitate între trei imperii? Constatăm că, în vremurile de azi, cei care fac o relatare istorică corectă despre români nu sînt recunoscuţi, în timp ce lui Bram Stoker, un horror scribbler, care s-a folosit de numele unui domnitor muntean într-o fabulaţie, distorsionîndu-i şi denigrîndu-i memoria, i s-a ridicat o statuie pe unde nici nu a călcat!)
Ca fapt divers, tot pentru dosarul cu mici amănunte adevărate, la Whitby, unde Bram Stoker a stat şi cugetat la singurul său roman timp de trei ani, locuitorii, anglofoni ca el, au aşezat o bancă pe ţărmul stîncos, pe care scrie: „The view of this spot inspired Bram Stoker (1847-1913)”, pentru că aici, în portul lor, a naufragiat fregata cu care a sosit Dracula ce s-a dat la gîtul frumoasei Lucy Westera, sugîndu-i sîngele, de nu ştiau admiratorii şi doctorii care este cauza anemiei ferprive de care începuse să sufere...
Şi, ca să încheiem conturile cu Bram Stoker şi admiratorii care i-au ridicat statuia, adaug: „The novel Dracula was completed and published in 1897 to a little acclaim”, scrie Shauna Banta în www.essortment.com/all/whitbyengland_rbqg.htm. Lectura liberă! Răspîndirea şi popularitatea scrierii de groază Dracula s-a făcut, şi încă se mai face, de către Hollywood – film industry, căreia, probabil, cei ce dirijează postcultura în România îi vor ridica, între hotelul „Dracula” şi statuia lui Bram Stoker, un obelisc cît brazii de aici şi vor înfrăţi Piatra Fîntînele cu Pădurea de ilice (asta înseamnă Hollywood, nu?)...

Corneliu FLOREA

* Corneliu Florea, „De ce Bram Stoker aici?!”, în Puncte cardinale, anul XVIII, nr. 11/215, noiembrie 2008, p. 2 (rubrica „Atitudini”).