ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CXXX)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Grafica: Victor Noti 
(imaginea care a însoţit textul în revistă)

2006 

TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÎNEŢE

Din bogata şi puternica publicistică a lui Mircea Eliade, opt ani după Itinerariul spiritual ce pentru întîia oară punea problema tinerei generaţii care se identifică şi se recunoaşte ca atare, reţinem articolul numit "Mitul generaţiei tinere" (1935). Acolo ne vorbeşte de acea stare binecuvîntată care este tinereţea, "cînd absolut toată lumea poate depăşi condiţia umană", întruchipînd vechiul mit românesc al "tinereţii fără de batrîneţe şi vieţii fără de moarte", dincolo de determinările vîrstei biologice, ajungînd la o viaţă "perfectă, plenară, firească – adică tînără". Speranţele lui Eliade asupra caracterului unic al generaţiei ce se ridica după sfîrşitul primului război mondial s-au verificat, acei tineri au rămas ne-întrecuţi în căutarea Absolutului, de o înaltă spiritualitate ce, unită cu profunda lor erudiţie, le-a asigurat multora un renume mondial.

Ne întrebăm ce ar fi gîndit Eliade despre colosalele potenţe ale noastre, ale celor ce aveam la "revoluţie" 18-25 de ani, prima generaţie ce putea gîndi şi scrie liber după infernalul holocaust comunist, atît de selectiv, care a secerat floarea elitei noastre şi a zdrobit tot ce putea fi bănuit de intelectualism sau spiritualitate.

 În aceasta lună decembrie, la17 ani după Timişoara şi masacrele din toată ţara, nu putem decît constata că generaţia noastră nu numai că nu s-a afirmat, dar – ceea ce este mult mai grav – nici măcar nu s-a conturat. Răspîndiţi prin exil sau prin ţară, nu am ştiut să ne adunăm dincolo de acel dureros moment al Pieţii Universităţii, după care am ajuns a ne răspîndi care încotro, pradă unei lumi necunoscute, ce-i îmbogăţea exponenţial pe vechii securişti şi condamna la mansarde mizere, alcoolism şi ratare pe tinerii creatori care, prin definiţie, nu puteau exploata în folosul lor structuri economice clădite pe naţionalizări şi nepotism comunist. După lunga noapte bolşevică, cei ce trăiseră în ţară aveau încă frica înşurubată în conştiinţă sau erau atît de uimiţi de proaspăta libertate de a vorbi şi scrie fără cenzură încît au lăsat pe mai tîrziu rolul lor misionar, cel de a păstra vie memoria, trăgînd concluziile comunismului, fie şi în mod uşor ridicol, cu auto-suficienţa caracteristică vîrstei. Iar cei ce scăpasem de frică, prin trai îndelungat în exil, nu i-am ajutat, nu i-am împins, mulţumindu-ne să le rezumăm lecturi pentru ei pînă atunci inaccesibile sau încercînd să împărtăşim o credinţă într-un destin imperialist al ţării şi culturii noastre, crez ce nu se mărturisea decît în discuţii de cafenele.

 Regretăm că nu s-a făcut un Nürnberg al comunismului? Spunem că este injust? Dar cine oare ne împiedică pe noi, noi ce încă mai vrem şi mai putem face acest lucru, să facem după puterile noastre, fiecare cu fărîma lui de talent, teza, antiteza, sinteza, să explicăm pe limba tuturor monstruozitatea stalinistă, şi asta pînă nu vom mai vedea pe umerii tinerilor de 20 de ani tricouri cu Che Guevara, sau, mult mai dureros, cu Ceauşescu însuşi?

Credinţa noastră este că nu mai putem asista doar cu dezgust la lichefierea coloanelor vertebrale, la dezintegrarea societăţii româneşti, la inversarea valorilor, la renunţarea oricărei demnităţi naţionale, fără măcar a releva aceste anomalii profunde şi a încerca să le combatem. Asistăm la o banalizare şi la o relativizare a ocupaţiei sovietice, ce nu a luat sfîrşit nici în 1989; nu rari sînt azi tinerii care se pretind comunişti, aşa cum probabil părinţii lor regretă vremurile ceauşiste, în care, de bine, de rău, aveau o gheară de pui în farfurie, un apartament insalubru şi împodobit cu ţurţuri, dar cu o chirie aproape simbolică.

Din vina noastră s-a ajuns la această banalizare, nu am făcut destul în anii aceia glorioşi, cînd a muta munţii ni se părea un minim efort. Cine oare în 1990 ar fi îndrăznit să arboreze un tricou în slava lui Ceauşescu, nume la auzul căruia tot omul scuipa, după care-şi făcea repede semnul crucii, pentru a alunga necuratul? Dar noi tăceam. Aveam tinereţea noastră de trăit, şi apoi eram convinşi că bunul simţ al românului, hrănit de scrierile predecesorilor noştri, nu va permite o repetare a istoriei.

Şi iată că acum, după 17 ani, vechii securişti şi-au refăcut o sfidătoare virginitate, ba sînt chiar respectaţi cu ajutorul confortabilelor conturi prin băncile străine sau româneşti. Creatori de cultură nu au ajuns – şi nu au cum să ajungă –, dar creatori de "opinie publică" au devenit aproape pe nesimţite.

Dacă nici acum nu reacţionăm, nu punem mîna pe condei, încă şi încă o dată, de cîte ori va fi nevoie, pentru a explica acestori tineri "comunişti" sau indiferenţi tragedia prin care a trecut poporul nostru, nu putem spera într-o continuitate a sclipitoarei noastre culturi, făurite cu atîtea jertfe prin exil sau prin temniţele comuniste. Nu putem spera ca aceşti tineri de 20 de ani să cunoască – şi cu atît mai puţin să-şi însuşească – autenticele valori creştine şi naţionale ale românilor.

Putem scrie despre ce ne macină, despre acel Piteşti sau Aiud ale căror nume stau scrise în conştiinţele noastre cu litere de foc, fie şi numai despre faptul că cel mai învrăjbit torţionar al Piteştiului îşi termină viaţa de membru activ al societăţii româneşti cu o pensie cochetă servită din banii obşteşti, în libertate bineînţeles, avînd oricînd posibilitatea de a se întîlni cu vreunul dintre puţinii foşti deţinuţi care ar fi supravieţuit torturilor onfernale. Putem scrie oriunde ne publică, despre acele lucruri ce ne dor şi vor continua să ne doară.

Să aşteptăm oare cuminţi să se îndeplinească blestemul din închisori, să vină Dunărea puhoi, spălînd ţara de gunoi, de urgia stalinistă şi de pleava comunistă? Francezul din popor, înţelept ca şi ţăranul român de odinioară, are o vorbă de duh: "Cînd omul îşi aduce aminte, neamul supravieţuieşte" (Quand l’homme se souvient, le peuple se maintient). O ajunge oare o mînă de oameni pentru a forma cimentul unei societăţi, atunci cînd majoritatea ignoră sau bagatelizează trecutul? Ne-om putea mulţumi să păstrăm vie memoria în micro-celulele noastre, îndurerîndu-ne invariabil şi la infinit la cîteva pahare de vin cu aceiaşi prieteni demult convinşi de aceste adevăruri, dînd cu bocancii pentru a sparge uşi deja larg deschise? O fi destul să punem pe umerii copiilor noştri – şi aşa destul de fragilizaţi de acapararea copilăriei lor de către televizor şi jocuri electronice – tragedia comunistă fără a face NOI ceva, orice ?

Toţi cei ce am avut norocul de a citi la o vîrstă fragedă pe Nae Ionescu, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Emil Cioran, Mircea Eliade, am crescut în umbra lor, simţindu-ne mici şi ezitînd a scrie, a ne da cu părerea atunci cînd nu ne întreabă nimeni, ferm convinşi că dacă pînă la Platon nu se scrisese tot, pînă la noi sigur se înfăptuise prin sclipirea unică a generaţiei interbelice. Amarnică greşeală! Chiar dacă esenţialul a fost scris, trebuie repetat, reformulat iarăşi şi iarăşi.

După atîţia ani ce nu au fost închinaţi menirii noastre, adică a arăta prin faptă şi prin scris calea luminoasă pe care o distingeam cu avîntul şi nebunia tinereţii, momentul a sosit să ne recunoaştem ca şi generaţie, să ne unim eforturile, adică să scriem, în sens mărturisitor şi misionar. Să scriem pentru a nu uita trecutul şi pentru a ne descoperi un viitor. Deoarece subscriem crezului lui Bulgakov că scrisul este "magic". Şi deoarece ajungem la vîrsta la care începem să ne gîndim că dacă nu o facem acum, nu o vom mai face niciodată. Primatul şi importanţa scrisului, cel cotidian, efort prelungit în timp, ne-au fost îndestul arătate de către cei ce au pus bazele iubirii de ţară şi neam şi ale luptei naţionale. Cine dintre noi poate uita publicistica unui Eminescu, unui Goga, unui Eliade? Avem deja un oarecare sentiment al inutilităţii, întrebîndu-ne cine în Ţara Româneasca mai citeşte presa şi cît anume am putea influenţa ceva fie şi în cultură, într-o lume în care necinstea şi laşitatea – şi nu doar cele politicieneşti – sînt mai degrabă preţuite şi recompensate. Dar frumoasa nebunie a lui Don Quijote nu ne sperie, şi pînă la urmă nimic din ceea ce gîndim şi scriem nu poate fi absolut inutil. Dacă durerile, zbaterile noastre mişcă zece tineri, dacă zece suflete de români îşi pot depăşi preocupările strict materiale, dacă cu ajutorul scrierilor noastre pot ajunge să tindă dacă nu spre Absolut, măcar spre respectul spiritualului, scopul nostru va fi atins.

Zece. Cei zece pot forma, la rîndul lor, o elită, o generaţie.

Am citit recent o piesă de teatru numită Cît Saturn va răsări, scrisă de Liviu Uleia. D-sa, excelent observator, nu creează o lume – în piesă decorurile, pe două nivele, fiind dintr-un azil psihiatric –, ci retranscrie în acest cadru discuţii banale din Uniunea Scriitorilor sau dintr-un oarecare minister din România post-revoluţionară, unde, dacă nu există un interes financiar, toată lumea vorbeşte împreună pentru a se înţelege separat. Or, cum polemica din Cît Saturn va răsări este în mod manifest lipsită de miză economică pentru personaje, replicile se succed, se încrucişează, cîteodată senzuale, deseori pline de umor (cunoscîndu-l pe D-l Uleia, cu greu ni-l putem imagina lipsit de umor), fie el şi negru, ba se şi schiţează un sistem filozofic. Autorul, la 39 de ani, filolog, are opere publicate, fiind atît poet, cît dramaturg şi eseist. Face parte din generaţia care la "revoluţie" avea 18-25 de ani. D-l Uleia însă, ca şi alţi exponenţi emeriţi ai generaţiei noastre, străluceşte prin absenţa D-sale din discuţiile treburilor obşteşti.

Tăcerea noastră este dureroasă, nu pentru că am lăsa un loc neocupat sau pentru că nu am face noi istoria, dar gîndindu-ne la copiii noştri, pe care în anii de huzureală sau luptă zilnică împotriva sărăciei, am găsit timp să-i facem, la golul pe care-l vor resimţi cînd vor constata că între scriitorii realist-socialişti, ce sînt pe cale de a deveni referinţele culturale ale acestui secol, şi ei, tinerii, nu este... nimic.

Ţine D-l Uleia neapărat să se expună unor asemenea concluzii din partea copiilor D-sale? Această întrebare ne-o punem şi noi, şi o punem tuturor celor din generaţia noastră care nu şi-au secat izvorul forţelor vii încercînd să supravieţuiască în această societate îngăduitor numită "liberală" sau "capitalistă", care nu s-au compromis iremediabil sau care, după expresia lui Eliade, mai pot trăi altceva decît dezagreabila şi puţin glorioasa serie de procese biologice, psihologice, economice şi sociale ce-i poartă mai lent sau mai rapid spre moarte.

Piesa D-lui Uleia este o radiografie fidelă a haosului ce domneşte în societatea românească post-comunistă. Menirea noastră însă, aşa cum o înţelegem noi, nu este de a fotografia naturi moarte, ci, cît avem încă acea licărire de nebunie numită tinereţe, de a încerca să ordonăm acest haos fie numai şi prin condei, singurul mijloc pe care îl mai avem la îndemînă cinstit vorbind.

Aceste rînduri sînt un îndemn la luptă. Şi, ca atare, durerosul strigăt din temniţă, cu acelaşi nume al lui Radu Gyr, traduce perfect consternarea, stupoarea noastră de a vedea bărbaţi de valoare demisionînd din rolurile lor fireşti. Oricîtă scîrbă ne-ar provoca forma actuală a mioriticei polis, nu avem voie să dezertăm, cu pumnii strînşi să tăcem din gură, să întrebuinţăm în loc de polilalie ermetismul, să fugim în munţi pînă să fi început lupta, darămite să se fi sunat retragerea... Nu dor nici luptele pierdute,/ nici rănile din piept nu dor/ cum dor acele braţe slute/ care să lupte nu mai vor...

Am putea concluziona prin: "Ascute-ţi, aşadar, pana de gîscă, ia hîrtia şi la morile de vînt!". Sau prin a ne întreba cît ne-o mai fi rămas în clepsidră înainte de a o întoarce definitiv, cînd ne vom dispensa de a mai pomeni vreodată ceva despre tinereţea şi avîntul nostru, renunţînd pînă şi a înţelege acea tinereţe fără de bătrîneţe invocată de înaintaşii noştri.

Mircea Eliade spunea că timpul pe care ni-l îngăduie viaţa pentru totala noastră depăşire, pentru trăirea unui mit, este limitat. Este întotdeauna timp pentru creaţii de orice fel, artistice, sociale, filozofice. Trăgea concluzia în 1965 că generaţia sa nu a avut decît 12 ani de libertate creatoare. Apoi a venit ocupaţia sovietică şi totul a amuţit.

Oare generaţia noastră cît va mai avea?

Simona NICULESCU

* Simona Niculescu, "Tinereţe fără bătrîneţe", în Puncte cardinale, anul XVI, nr. 12/192, decembrie 2006, p. 11 (rubrica "Sic cogito").

Autoarea articolului

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – "Cine se teme de naţionalism?" (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – "Fiziologia trepăduşului" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – "Necesara despărţire a apelor" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – "Distincţii necesare" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – "Spiritul viu al dreptei" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – "Martin Luther şi evreii..." (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – "Pe marginea unei decepţii" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – "Viaţa – proprietate de stat" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – "Sensul unităţii creştine" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – "Iarba verde de acasă…" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – "Doar o vorbă să-ţi mai spun…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – "Între zoón politikón şi homo religiosus" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – "Apocalipsa şi ştiinţa" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – "Stafia comunismului la Paris"   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – "Falimentul speranţei" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – "Masoneria şi organizaţiile internaţionale" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – "Ispita «iubirii»" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – "Apostrof-area ca asasinat moral" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – "Fabulă cu trandafir" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – "Aspecte ale dialogului religie-cultură…"

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – "Puncte cardinale 100": "La aniversară", "Măcel de Buna Vestire", "Marginalii" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – "Cronica unei gafe editoriale" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – "Epica Holocaustului…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – "Lecţia americană" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – "Demonizarea Americii" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – "«Dictatura bunului simţ»…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – "În sfîrşit, Acasă…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – "Anul Eminescu", "Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – "Cine eşti dumneata, domnule Neştian?" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – "Demitizarea" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – "Maxime Egger: Cum am devenit ortodox" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – "Marea iertare" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – "Maica Mihaela" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – "Un luceafăr pe columna cezarilor" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – "Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – "Supără realitatea sau formularea ei?" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – "Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – "Odihna de Eminescu" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – "Mesianismul Dreptei" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – "Misiunea românilor în istorie" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – "Obligaţiile unei conştiinţe morale" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – "Naţionalismul şi România de azi", "Menirea generaţiei noastre" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – "Lichidarea unei legende" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – "Pentru o Europă unită a naţiunilor" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – "Despre a fi altfel" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – "Pentru un naţionalism european" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – "Caracterul naţional al Ortodoxiei" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – "Un evreu renegat avertizează America" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – "In memoriam: Horia Bernea", "Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – "Europa lui Hristos" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – "Ziua judecăţii" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – "Interviu cu istoricul Neagu Djuvara" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – "Elitele şi partidele politice" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – "Revolta «omului recent»" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – "Naţionalism şi democraţie" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – "Perversiunea naţional-comunistă" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – "Isteria antifascistă" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – "Moştenirile lui Horia Bernea" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – "Veşti triste din Spania" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – "Mai bine prea tîrziu decît niciodată!" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – "Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – "Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – "Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – "Cultul monştrilor" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – "Nu-i pace sub măslini..." (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – "Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – "De la vulgaritate la perversiune" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – "Dimensiunea cosmică a dorului" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – "Călătorie în «buricul pămîntului»" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – "Taina fratelui" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – "Conceptul de medicină creştină" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – "Cazul Paulescu văzut cu ochii altora" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – "Political correctness?" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – "Tîlcuirea patristică a Psalmului 50" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – "Un clown pentru Nobel?" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – "Chilia isihastului în lume" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – "Paul Goma «antisemit»?" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – "Catedrala Mîntuirii Neamului..." (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – "August roşu: circ fără pîine" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (C) – "«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CI) – "Erosul care mişcă lumile" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CII) – "Sfinţita rugăciune" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – "Păcatul lui Onan" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – "Dante, Infernul, Cîntul XXXIV" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CV) – "Acatistul Sfinţilor Români din închisori" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – "Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – "Tentative de purificare" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – "La despărţirea de Papa Ioan Paul II..." (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – "Cine a fost Teodor M. Popescu?" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CX) – "Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – "Cultul eroilor la români" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – "Miza unui linşaj mediatic" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – "Biblia lui Robespierre" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – "Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – "Împotriva falsului ecumenism" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – "De la Facere la Apocalipsă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – "O uşă interzisă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – "Pe marginea unei blasfemii" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – "Un portret al Căpitanului la copilărie" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXX) – "«Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXI) – "Ciobanul şi «futelniţa»" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXII) – "Luciferismul de larg consum" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIII) – "Adevărata dramă de la Petru-Vodă" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIV) – "În jurul unei neînţelegeri" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXV) – "Ofensiva homosexualilor"

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVI) – "Ultima biruinţă a lui Ştefan cel Mare"

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVII) – "«Sfîntul» Mişa din Clejani"

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVIII) – "Memento Gulag în Vendeea"

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIX) – "La plecarea dintre noi a Părintelui Calciu"