ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (LXXVI)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Ilustraţia care a însoţit textul în revistă

2002

ISTERIA ANTIFASCISTĂ

Isteria antifascistă, declanşată şi întreţinută în ultima vreme chiar de către guvernul României, este absolut gratuită. Presa – insuficient de deşteaptă şi suficient de abjectă – nu pare totuşi să observe asta, lăsîndu-se folosită pentru amplificarea unei temeri fără obiect.

Scopul Cabinetului Năstase în această “afacere” este evident: el vrea să se facă plăcut cu orice preţ comunităţii evreieşti internaţionale. Guvernanţii noştri şi-au făcut socoteala că dacă vor elimina statuile mareşalului Antonescu, dacă se vor zburli niţeluş la organizaţiile naţionaliste cu presupuse tendinţe radicale şi dacă vor satisface alte cîteva mici “mofturi” evreieşti, vor obţine sprijinul influent al evreimii în demersurile lor de politică externă. Dacă spui că evreii manipulează politica internaţională, eşti imediat calificat drept antisemit, dar în realitate toată lumea ştie, iată, că marile cancelarii ale lumii sînt deosebit de “receptive” la sugestiile lobby-ului evreiesc.

Un stat sub “asediul” fasciştilor?

În acest context se înscriu, printre altele: emiterea unei ordonanţe de urgenţă aberante; instrumentarea unui dosar penal primarului Clujului, Gheorghe Funar (nu pentru cunoscuta lui fixaţie antimaghiară, ci pentru că a păstrat în sediu un bust al lui Antonescu!); interzicerea unor conferinţe comemorative în Capitală; primirea cu temenele de către preşedintele Ion Iliescu a lui Elie Wiesel – laureat Nobel pentru pace, ca supravieţuitor al lagărelor de exterminare.

Dacă planul Puterii, oricît de penibil, este de înţeles conjunctural, ei lipsindu-i capacitatea de a face politică altfel decît “în genunchi”, în schimb reacţia mass-media şi a aşa-zisei “societăţi civile” este şi inadmisibilă, şi de neînţeles.

Felul în care Puterea a propus pe agenda de discuţii tema “luptei antifasciste” este inacceptabil din mai multe motive. Înainte de toate, pentru că măsurile respective mai degrabă alimentează gratuit suspiciunea Occidentului decît să înlesnească o apropiere reală a acestuia de România. Cum poate fi privită o ţară unde guvernul este obligat să dea o ordonanţă de urgenţă pentru interzicerea organizaţiilor fasciste? Înseamnă că acel stat este sub presiunea cohortelor de fascişti care militează violent, ameninţă ordinea constituţională, pun în pericol minorităţile naţionale ş.a.m.d.! (Nu mai are nici o importanţă că, în fapt, la noi nu există nici o organizaţie fascistă! Cel mult – dacă îi dădea mîna – guvernul putea să interzică PRM şi UDMR, considerate, în toate sondajele de opinie, drept formaţiuni cu apucături “extremiste”.)

Drepturi constituţionale încălcate

Mai pe departe, Puterea insinuează că, în cadrul mai larg al fascismului, o primejdie paşte România şi dinspre “grupările legionare”. Nu vreau să insist asupra diferenţelor considerabile dintre fascism şi legionarism. Au făcut-o alţii înaintea mea, inclusiv profesionişti ai istoriei, cu destulă persuasiune. Mă simt însă dator să atrag încă o dată atenţia asupra unei evidenţe banale, anume aceea că Legiunea este istorie şi punctum. Mileniul trei a fost apucat numai de un mic număr de supravieţuitori ai Mişcării, cu un trecut viforos, de rectitudine răstignită, dar epuizaţi de suferinţele îndurate în puşcăriile comuniste şi de fatalitatea uzurii biologice. Ei şi-au jertfit viaţa pentru o cauză şi nu-şi reneagă statutul de legionari. În anii scurşi de la evenimentele din decembrie 1989, aceşti supravieţuitori – an de an mai puţini – nu şi-au propus să refacă Legiunea ca atare. Au reluat numai lupta pentru afirmarea paşnică a unor principii suprainstituţionale, pentru cinstirea memoriei camarazilor martirizaţi şi pentru demistificarea istoriei legionare prin mărturii şi documente. O mînă de tineri au încercat să aducă în actualitate “cuiburile” de viaţă legionară, fără să aibă un impact semnificativ în societate şi fără să ia parte efectiv la “jocul” politic. Mai degrabă se poate spune că astăzi, în România, Legiunea e sublimă, dar lipseşte cu desăvîrşire… Prin urmare, cei din fruntea bucatelor nu ar avea a se teme nici dacă ar confunda, din ignoranţă sau rea-credinţă, fascismul cu legionarismul.

Revenind, o altă dovadă că Puterea a acţionat pripit şi fără noimă este că a neglijat efectul invers pe care-l vor avea deciziile sale. Fascinaţia “fructului oprit” este incontestabilă, iar pe fondul lipsei de cultură politică şi al nemulţumirii generale, ea ar putea deveni realmente periculoasă.

În fine, planul PSD de cîştigare a bunăvoinţei evreieşti este inadmisibil şi pentru că încearcă să ducă istoria la tribunal, încălcînd cel puţin două drepturi constituţionale ale fiecărui român: cel la asociere şi cel la libera exprimare. Ordonanţa cu pricina nu este doar ridicolă şi inabilă: ea este de-a dreptul anticonstituţională.

O ligă de inspiraţie bolşevică

În toată această tevatură, care ameninţă să continue, un episod m-a întristat şi m-a revoltat în mod deosebit.

Ca să dea o umbră de consistenţă luptei pentru stîrpirea “fasciştilor”, Puterea a născut cu forcepsul o organizaţie fantomatică rău-prevestitoare: o ligă antifascistă. Revendicată de la “mişcarea antifascistă” din anii '40, organizaţia adună o faună de inşi dubioşi, de la securişti notorii la foşti activişti PCR şi ofiţeri-politruci din divizia roşie “Tudor Vladimirescu”. Printr-o lege specială, organizaţia este finanţată de la bugetul statului, iar Prefecturile şi Primăriile sînt obligate să-i pună la dispoziţie sedii în toate oraşele.

Guvernul nu ne mai întreabă demult dacă sîntem de acord cu ce face pe banii noştri. Consider că este sfidător modul în care a creat o organizaţie cu caracter politic – altminteri, prin statut, neguvernamentală – pe care o întreţine din buzunarul contribuabililor. Şi asta în timp ce Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Bacău, de pildă, a fost evacuată dintr-un spaţiu al Prefecturii pe motiv că administraţia de stat descentralizată nu are suficient spaţiu pentru “a sluji cetăţeanul” [1]. Şi mai sînt şi alte organizaţii, unele cu scopuri mult mai concrete şi mai actuale, care se zbat în nevoi materiale şi îşi au sediile în spaţii improprii.

Troiţa care le stă în gît comuniştilor

Pentru că a venit vorba, tot în Bacăul lui Sachelariu [2] a fost atinsă şi culmea tupeului “antifascist”. Un oarecare lider conjunctural al filialei judeţene a Ligii i-a chemat la ordin pe venerabilii foşti deţinuţi politici. Fără multă diplomaţie, el le-a cerut să şteargă numele a doi eroi de pe o troiţă închinată memoriei luptătorilor anticomunişti ucişi în închisori, sub cuvînt că aceia n-ar fi fost victime ale terorii comuniste, ci ei înşişi “terorişti fascişti”, care au omorît miliţieni şi securişti ai ţării. Bineînţeles, “uitase” că miliţienii şi securiştii respectivi îi vînau la propriu pe cei doi luptători anticomunişti, aceştia din urmă aflându-se în legitimă apărare – personală şi naţională.

Mai mult decît atît, activistul antifascist s-a arătat oripilat de sintagma “ucişi în închisorile comuniste”, drept care a cerut ca şi aceasta să fie radiată de pe cruce. El a precizat că deţinuţii politici “decedaţi” în temniţă au murit aşa... fără un motiv special, doar din plictiseală şi trai la răcoare… Nu mai avea mult şi le recomanda foştilor deţinuţi politici să-şi dizolve asociaţia, să arunce în aer troiţa şi să intre înapoi în puşcării, pentru reeducare antifascistă!

Acestui avorton obraznic al tîrfei roşii, deghizat cu sprijin guvernamental în paznic al umanismului democratic, reprezentanţii AFDP Bacău i-au răspuns prea blînd, încercînd să-l lămurească, omeneşte şi creştineşte, de justeţea înscrisului de pe troiţă. Eu unul sînt de părere, cu indignarea unei alte generaţii, că liderii AFDP Bacău nici n-ar fi trebuit să dea curs chemării lor la discuţii despre acest subiect. În primul rînd, Liga respectivă nu este un organ de control al statului, ci tot o asociaţie, prin nimic îndreptăţită să impună (şi nici măcar să solicite în mod expres ceva) altei organizaţii neguvernamentale. În al doilea rînd, nimeni nu poate impune AFDPR – şi cu atît mai puţin foştii comunişti – pe care dintre eroii anticomunişti să-i cinstească şi pe care nu.

În cele din urmă, evident, AFDP Bacău nu a satisfăcut nici una dintre pretenţiile absurde şi tupeiste ale tovarăşilor de la Liga Antifascistă, care s-au găsit să lupte cu morţii dacă nu au găsit fascişti printre cei vii…

Nicolae TESCANU

[1] Sînt semne că Puterea actuală începe să se sufoce. Mai nou, nici Guvernul nu mai are “spaţiu vital”, trebuind să strămute bibliotecile de la Bucureşti la Popeşti-Leordeni, ca să poată respira în voie! Este simptomatic că neocomuniştii nu au loc tocmai de cărţi şi de foştii deţinuţi politici…

[2] Omul de afaceri Dumitru Sachelariu, fostul primar al Bacăului, a decedat între timp (februarie 2013). [Nota Blog]

* Nicolae Tescanu, “Isteria antifascistă”, în Puncte cardinale, anul XII, nr. 8/140, august 2002, p. 3 (rubrica “Pulsul vremii”).

Claudiu Târziu alias Nicolae Tescanu

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)