duminică, martie 17, 2013

INTERMEZZO LIRIC: CRUCEA NEAMULUI

SUMARUL BLOGULUI



I

Atît ne este visul de cuminte
că n-are teamă nimenea de noi;
doar Dumnezeu ne scoate din nevoi,
dar sîntem mici şi-n lucrurile sfinte.

C-am dăinuit şi mergem înainte
e-un dar de sus, ce nu se ia-napoi,
dar îi uimim cu cît umblăm de goi
pe cei ce-abia mai suflă sub veşminte.

E rău? E bine? Numai Domnul ştie
şi-n plata lui ne lasă lumea toată,
şi jos, în veac, şi sus, în veşnicie;
căci chiar să vină îngerii ciopor,
din ţarcul firii noastre să ne scoată,
ne-am închirci sub áripile lor...


II

Iubirea mea de neam e-atît de mare
că mă-ngrozesc să-l văd atît de mic
şi-aş da orice să pot să mi-l ridic
măcar la glezna marilor popoare.

Dar parte sînt şi eu, clevetitoare,
din firea lui, de-aş fi şi mucenic,
şi prea puţine fac din cîte zic,
necum din cîte-ar fi trebuitoare.

Mereu dator, pe limba mea tîrzie,
încerc să-i dau măsura prin cuvînt
şi să-i întorc tristeţea-n bucurie,
măcar cît pot de dragul lui să cînt...
Dar cine-s eu, să mi se cadă mie
să fiu mai mult decît am fost şi sînt?!


III

De mare-ai fi, flămînd de zări nebune,
m-aş preamări la rîndul meu prin tine,
dar eu de-aş fi măreţ în rău sau bine,
tu tot calic şi leneş ai apune...

Nevrednicia stirpei s-o răzbune
nici eu, nici nimeni n-ar putea prin sine,
ci numai cel ce iar pe nouri vine
ca să despartă relele de bune.

Aşa de mult îmi eşti, pe cînd eu ţie
aşa puţin, oricît m-aş osteni,
că numai sfînta crucii nebunie
ne poate ţine laolaltă vii.
O, neam al meu, de-ai îndrăzni odată,
puţinul tău ar umple lumea toată!

Răzvan CODRESCU


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire