AU APĂRUT «SONETELE LUI DIONIS»

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Răzvan Codrescu (pentru conformitate), Sonetele lui Dionis, Editura Timpul, Iaşi, 2013 (117 pagini, format 13x20; preţ: 15 lei noi).

Cartea poate fi procurată şi prin poştă: S.C. Supergraph S.R.L., Str. Ion Minulescu 36, sector 3, Bucureşti, cod 031216; Tel.: (021) 320 61 19, Fax: (021) 319 10 84, e-mail: contact@supergraph.ro sau www.librariasophia.ro (plata se face ramburs, la primirea cărţilor, iar taxele poştale sînt suportate de Supergraph).

În loc de prolog

[MIHAI CĂTRE DIONIS]

Nu-i greu şi nici uşor să scrii sonete,

ci totul e să-ţi aibă pana har,

iar uneori ţi-e dat cît n-ai habar

şi nu te-ncumeţi, Dionis băiete.

Ce-ţi scriu acum aş vrea să nu te-mbete,

dar dacă n-ai un sfanţ în buzunar,

talanţi, în schimb, atîţia ai măcar

cît să te simţi nu vrabie, ci erete.

Te-aş pizmui, de n-am fi buni amici,

măcar pentru vreun vers sau vreo terţină,

căci uneori aşa frumos le zici

că-mi pare jalea lumii mai puţină,

iar limba noastră crudă de pe-aici

îmi sună ca o muzică divină.

Al tău amic dintotdeauna,

Mihaiŭ*

***

Din Sonetele lui Dionis:

XCV

Trei ani avea Mihai mai mult ca mine**,

dar mă simţeam un ţînc pe lîngă el

şi să-l ascult aveam atîta zel

încît şi azi să rîd de mine-mi vine.

Şi el. ce-i drept, se cam umfla în sine

şi îmi spunea, cu morgă, “băieţel”***,

însă ţinea la mine într-un fel

ce m-a făcut mereu să mă simt bine.

Şi-n toată viaţa noastră, mai tîrziu,

mi-a fost atît de drag în umbra lui

ca Dante-n umbra lui Virgil să fiu,

încît şi-acum, bătrîn cum altul nu-i,

de mi-ar ieşi ca prin minune-n faţă,

m-aş face mic şi i-aş cerşi povaţă.

* Nu putem şti cîte şi care dintre sonetele prietenului său Dionis a­pucase “Mihaiŭ” să le citească la data (1881) cînd i-a dedicat acest sonet epistolar (păstrat, printre hîrtiile lui Dionis, chiar în plicul în ca­re a fost expediat de la Bucureşti la Iaşi – şi care are pe verso iniţialele expeditorului: M. E.). Cert este că majoritatea sonetelor lui Dionis ajunse pînă la noi sînt mult ulterioare mutării lui Emi­nescu la cer (1889). Cîteva (şi care se numără printre cele mai reu­şi­te, după părerea mea) au fost scrise chiar după împlinirea vîrstei de 100 de ani (1953). “Judecata” lui Eminescu (care are şi o notă de bunăvoinţă şi delicateţe amicală) trebuie luată, deci, în limitele ei conjuncturale.

** Deci, Eminescu fiind născut fie în 20 decembrie 1849, fie în 15 ia­nuarie 1850 (data adoptată oficial), Dionis se va fi născut cel mai pro­ba­bil în 1853 (sau, cel mai devreme, spre sfîrşitul lui 1852).

*** În sonetul-prolog apare adresarea “Dionis băiete”, iar de-a lungul sonetelor, de mai multe ori, “frate Dionis”. Dionisie Deleanu, cînd nu-l denumeşte pe prietenul său Mihai(l) sau chiar Eminescu, îi spune “Bădia”. În e­pistola care s-a păstrat, Toma Nour îi scrie amicului său despre “Bă­dia al tău”, cu referire clară la Eminescu (al cărui prenume el îl grafia­ză invariabil Mihail).

Mai puteţi citi pe acest blog:

* La Editura Timpul: Sonetele lui Dionis