INTERMEZZO LIRIC: SONETELE LUI DIONIS (13)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

DIN SONETELE

SĂRMANULUI DIONIS

XXXVII

Am fost şi eu amorezat de ea,

dar nu i-am spus nici ei, nici lui Mihai…

N-aş fi eu vrednic să ajung în rai,

dar nici cu Iancu-n iad nu m-aş vedea…

Cred că i-am scris vreo două-trei sonete

şi m-am plimbat prin faţa casei ei,

dar focul meu de crai şi de holtei

la alte uşi a ars mai pe-ndelete…

Iar pe Mihai deplin l-am priceput

cînd ea s-a dus în urma lui degrabă,

ca o nălucă palidă şi slabă

urmînd cărarea visului pierdut…

Şi azi, cînd îmi aduc de ei aminte,

mă înfior din tălpi pînă-n cuvinte.

XXXVIII

Tu, care-n nume-i porţi Venerei hramul

şi eşti atît de blestemat femeie,

cum rodul mult în jos înclină ramul,

şi nurii tăi tînjesc întinşi să steie.

Dar tot mai grea de vise fruntea-ţi este

cînd capul tău pe braţul alb se lasă

şi luneci lin, prin vaduri de poveste,

din tine în icoana ta frumoasă.

Tu-n sinea-ţi eşti mai mult decît se-mbie

făptura ta privirilor aprinse,

dar taina ta doar Dumnezeu o ştie

şi geniul care-n graiul lui te prinse,

pustiu pe cît îţi eşti şi tu pustie,

ca două mîini spre-un rai pierdut întinse.

XXXIX

Că-i fu Mariei fiul Dumnezeu

n-am izbutit deplin să cred vreodată,

dar cred că ea e maica preacurată

a unei lumi cum o visez şi eu.

Un neam mai bun din vrejul ei se naşte,

ce-ar merita dumnezeiesc să fie

şi pe Golgota lumii să-şi învie,

din an în an, icoana lui de Paşte.

Un neam frumos, şi pur, şi fără moarte,

ce-şi poate fi în veci de veci măsură

şi gata crucea dragostei s-o poarte

spre plinătatea cîtor noimă-avură,

încît nici el, nici lumea lui ferice

de vreun păcat nici gînd să se mai strice.

Pentru conformitate,

Răzvan CODRESCU

UPDATE: 8 SEPTEMBRIE 2012

Mi s-a sugerat să fiu mai exigent în „selecţia” acestor sonete publicate în serial, pentru că nu toate ar fi egal de reuşite, iar autorul însuşi le-ar fi lăsat probabil pe unele dintre ele uitate printre „ciornele” atelierului său de creaţie. Este adevărat că nimeni pe lumea aceasta nu poate fi egal cu sine însuşi de la un capăt la altul şi că orice „selecţie” este fatalmente subiectivă (mai ales cînd este vorba de creaţii literar-artistice). Mărturisesc că pe mine m-a interesat, din capul locului, nu doar valoarea estetică a acestor sonete inedite, ci şi valoarea lor psihologică şi documentară, care contribuie la mai buna înţelegere a unui personaj literar şi istoric destul de important, precum şi a epocii în care s-a format şi s-a manifestat predilect (chiar dacă plin de o discreţie pe care numai prietenul său Mihai a găsit de cuviinţă să i-o „suspende” artistic, prefăcîndu-l în „personaj romantic” şi în ipostază a „geniului pustiu” – ca şi pe Toma Nour, la care îmi propun să mă refer într-un alt context, mai ales că drumurile lor s-au intersectat, cel puţin în prima tinereţe). Publicarea „Sonetelor lui Dionis” (chiar dacă selectivă, unele pagini de manuscris fiind, din păcate, astăzi indescifrabile) cred că interesează, pe de altă parte, şi domeniul eminescologiei (cam lipsit în anii din urmă de revelaţii majore, precum şi de locul proeminent pe care l-ar fi meritat în conştiinţa noilor generaţii). (Răzvan Codrescu)

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (1)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (2)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (3)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (4)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (5)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (6)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (7)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (8)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (9)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (10)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (11)

* Intermezzo liric: Sonetele lui Dionis (12)