INTERMEZZO LIRIC: SONETELE LUI DIONIS (11)
SUMARUL BLOGULUI
DIN SONETELE
SĂRMANULUI DIONIS
XXXI
Habar n-am cîte vieţi am mai trăit,
nici de-am fost om, sau fiară, sau năpîrcă,
nici ce păcate vechi mi-atîrnă-n cîrcă,
nici de-s aievea sau din vis croit.
De-o viaţă ştiu – şi n-am vreun chef să mor,
chiar de-s întreg minciună şi durere,
ci-aş vrea s-o duc, oricare preţ s-ar cere,
mereu aşa, visat şi visător.
Mă uit în jur şi mă-ngrozesc cum toate,
mai iuţi ca mine, morţii-i dau obol,
şi tot mai sper că numai mie poate,
deşi zbîrcit de-al timpului pîrjol,
mi-e dat s-ajung, tîrîndu-mă pe coate,
să biruiesc stelarul morţii pol.
XXXII
Oricînd plăcerii i-aş jertfi iubirea,
de-i vorba doar de-un drac de fată mare,
al cărei miez nu-l afli nicăirea,
ci-i numai coji din creştet la picioare.
Dar şi iubirii i-aş jertfi plăcerea
pentru vreo doamnă fină, dar trecută,
solemnă-n mers şi-n gesturi ca durerea,
cînd vine moartea-n somn şi ne sărută.
Dar, mai presus, iubire şi plăcere
degrabă le-aş jertfi pe amîndouă,
cu tot ce-n schimb vreun zeu ciudos mi-ar cere,
să pot primi un cheag de viaţă nouă
şi din cetatea mea de duh şi carne
să pot privi vecia prin lucarne.
XXXIII
De oameni mici e plină lumea mare
şi toţi se cred, cumva, buricul ei:
la ce-ar fi bun un cer ticsit de zei,
cînd pe pămînt un zeu şi-e fiecare?
Cu-atît se umflă-n pielea lor mai tare
cu cît îi vezi că sînt mai mărunţei,
ba cei mai mulţi nici nu-şi încap în piei
de cît se simt de unici prin născare.
Cuvîntul magic e desigur „eu”
(majusculat prin ton şi de la sine),
iar de păreri e fiecare greu,
încît te miri pămîntul că-i mai ţine
pe toţi în cîrca lui, iar Dumnezeu
că n-a crăpat pe cruce de ruşine!
Pentru
conformitate,
Răzvan CODRESCU
Mai puteţi citi pe acest blog:
publicat de Răzvan Codrescu @ 00:00
0 comentarii
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire