luni, octombrie 12, 2009

DUPĂ DOUĂZECI DE ANI...

Viitorul şi trecutul sînt a filei două feţe...

CEAUŞESCU E CU NOI !

Incredibil, dar adevărat: iată cum se apără şi se explică un candidat la preşedinţia României în anul de graţie 2009! Eu mărturisesc că nu sînt în stare să comentez aşa ceva. Voi posta însă aici comentariile celor care se vor arăta în stare... (R. C.)

Cuvânt pentru cei care îl urăsc mai departe
pe Nicolae Ceauşescu



În primul rând pentru dl Florin Dobrescu, care mi-a adresat o scrisoare deschisă la care mi-e greu să-i răspund punct cu punct, căci mi-ar lua prea mult timp, iar argumentele (acuzele) domniei sale sunt cele mai multe depăşite. Ar fi avut trecere acuzele sale până prin ’91-’92, dar azi, după douăzeci de ani, Ceauşescu nu mai poate fi înjurat decât cu documentul pe masă, la vederea tuturor! Îl asigur pe dl Dobrescu că tinerii istorici anti-comunişti, alde Marius Oprea şi alţii ca el, ar fi publicat cu mare entuziasm documentele din care să rezulte cât a fost de criminal Ceauşescu cu ocazia colectivizării sau a luptei cu partizanii din munţi. În schimb au apărut dovezile că ani de zile am fost minţiţi, de la „Europa liberă” îndeosebi, cu privire la represaliile sângeroase de la Lupeni 1977 sau Braşov, noiembrie 1987. În decembrie 1989 a apărut la TV liderul minerilor Constantin Dobre, despre care mereu ni se spunea de la München că băieţii cu ochi albaştri l-au lichidat din ordinul Ceauşescului...
Cunoaşteţi, domnule Dobrescu, ce i s-a întâmplat dlui Dobre atunci, în 1977, după greva minerilor? Dacă nu ştiţi, aşa cum cei mai mulţi români nu ştiu, aflaţi că lui Ceauşescu i-a plăcut curajul şi demnitatea „muncitorească” a dlui Dobre şi l-a adus la Bucureşti, să facă „Ştefan Gheorghiu” şi să devină un lider „şcolit” al clasei muncitoare din România. Nu ştiu dacă cei care îl înjură cu sârg pe Ceauşescu mai sunt capabili să aprecieze corect acest gest al fostului secretar general al PCR, dar eu regret mult că nu am cunoscut la vremea respectivă această împrejurare, că i-am crezut ca „un dobitoc” pe cei de la „Europa liberă” şi am continuat să-l urăsc pe Ceauşescu, acuzându-l în sinea mea pe Ceauşescu şi de asasinarea lui Constantin Dobre, de iradierea mortală a liderilor de la Braşov şi alte crime. Iată însă că după decembrie 1989 nimeni nu vine să se plângă, să reclame că fostul preşedinte al României are pe conştiinţă viaţa unor oameni, a unuia singur măcar! Nu vine fratele sau copiii victimei să acuze în cunoştinţă de cauză. Acuză dl Dobrescu, după ureche, fără nicio rigoare a afirmaţiilor. Nu este serios să procedăm aşa!
Un cuvînt în plus despre dl Dobre: în preajma „revoluţiei” din decembrie 1989, scenariştii loviturii de stat s-au gândit că prezenţa liderului de la Lupeni printre „revoluţionari” ar da bine pentru public. L-au invitat aşadar să facă parte din complot, în primele rânduri ale revoluţiei şi ale ciolaniadei aferente, dar bravul miner a refuzat, a refuzat să comploteze împotriva lui Ceauşescu, iar după 1990, simţindu-şi viaţa în pericol, a emigrat... Nota bene: azi dl Dobre îl vorbeşte de bine pe Ceauşescu şi cred că ştie ce face! Şi mai ales are dreptul moral de a se pronunţa!
Aşadar, între Constantin Dobre, liderul grevei de la Lupeni, şi Florin Dobrescu, liderul PPP, care abia se născuse în 1977, există o totală deosebire de păreri în privinţa lui Ceauşescu. Pe cine să credem? Care, dintre cei doi, are justificarea morală să vorbească de Ceauşescu rostind acuzaţiile cele mai grave? Nu cumva Constantin Dobre? Şi dacă n-o face, dacă nu are de spus nimic grav la adresa lui Ceauşescum, asta ce să însemne?
L-am urît şi eu pe Ceauşescu, dar am cedat în faţa evidenţelor. Şi am cedat cu mare satisfacţie, căci eu, ca naţionalist, nu prea mă împăcam cu ideea că neamul meu românesc, vreme de 25 de ani, a putut răbda în fruntea sa un criminal, un prostănac însetat de sânge şi de glorie! Iar când am citit documentele ivite după 1990, bunăoară stenogramele discuţiilor lui Ceauşescu cu Nixon sau cu Gorbaciov, la început m-am foarte mirat, iar în cele din urmă m-am foarte bucurat că „Nicalai al nostru” (cum îi zicea Petre Ţuţea când nu-l înjura!) i-a dominat pe super-preşedinţii respectivi. Îndeosebi stenograma discuţiilor cu Nixon, care era însoţit de celebrul Kiesinger [sic!], este extraordinară. Discuţia este condusă de reprezentantul nostru. „Prost prostul, dar e-al nostru!”. Numai că prostul şi bâlbâitul de Ceauşescu nu era deloc prost. Evident, nu era ceea ce numim un om cult, dar nici nu era atât de caraghios ca să încerce să pară. Avea cultura lui însă, alta decât a saloanelor sau a intelectualităţii de profesie. O cultură mai apropiată de rural, de mediul muncitoresc etc., dar cultură! Nu avea capul vid de idei şi de cunoştinţe!
Faţă de 1990, acum, după 20 de ani am aflat multe, mai ales cu privire la felul cum a fost „lucrat” şi sabotat de cei care l-au trădat, vînzându-se celor din afară care-i voiau capul Ceauşescului. Azi ştiu bine că a existat o structură discretă (a cui?) care s-a ocupat cu diverse acte de sabotaj, îndeosebi prin lansarea unor zvonuri false despre Ceauşescu, zvonuri compromiţătoare, care nu s-au adeverit după 1990. Cei care răspândeau aceste zvonuri nu aveau a se teme de nimic, căci protecţia lor era asigurată de faptul că erau agenţi DIA sau de securitate, cu acte în regulă. Însuşi cultul personalităţii, care ajunsese la formele paranoice binecunoscute, se pare că nu era pe placul lui Ceauşescu, nu el îl ceruse, dar l-a acceptat spunându-i-se că Moscova nu-l va putea debarca văzând cât este de iubit de popor! Nimeni nu l-a informat însă asupra stării de spirit a publicului, îngreţoşat şi scârbit până la vomă de spectacolele acelea mizerabile de pe stadioane sau alte spaţii publice. Cred că nu este târziu să aflăm cine sunt netrebnicii care au produs textele şi scenariile după care se făceau spectacolele „festive” care ne-au făcut mai mult ca orice altceva să-l urîm pe Ceauşescu. Nu este târziu şi lipsit de interes să aflăm ce s-a întâmplat după 1990 cu acei nemernici!... Pe câţiva îi cunoaşte toată lumea!
Sincer să fiu, nu m-aş mira să apară dovezile că autorii şi iniţiatorii cultului deşănţat al persoanei lui nea Nicu au fost în slujba „oficinelor” străine, că însuşi acest cult al personalităţii a fost conceput şi întreţinut ca să-i îndepărteze pe români de preşedintele ţării, să-l urîm chiar! Ba eu chiar sunt convins că aşa s-au petrecut lucrurile!...
Cei care sunt statornici anti-ceauşişti se împiedică cel mai tare în episodul august 1968, pe care însă îl „rezolvă” foarte simplu: Ceauşescu – zic ei, a făcut pe eroul, cu voie de la poliţie, adică de la Moscova. Teză neroadă, pe care o acceptă invocând şi mărturia unora ca Dumitru Tinu, adică a unor KGB-işti notorii. Cât a fost Ceauşescu de „om al ruşilor” s-a văzut în decembrie 1989, de Crăciun... Ne-am uitat cu toţii la nelegiuitul masacru, şi multora, aidoma mie, li s-a făcut ruşine că ani la rând l-au înjurat pe Ceauşescu mai mult degeaba decât cu temei. Mă întreb ce o fi în sufletul celor care continuă să-l urască pe Ceauşescu. Jubilează? Văd în oribila crimă o confirmare a faptului că Ceauşescu a fost omul ruşilor? Sunt complet absurzi!
Un român din America, dl Victor Gaitan, studiind arhivele SUA, a ajuns la concluzia că într-una din vizitele sale Ceauşescu a avut parte de un protocol extraordinar, cum nu i s-a mai oferit niciunui alt şef de stat. Cam la fel a fost tratat „Ceaşcă” al nostru, două luni mai târziu, la Londra, oferindu-i-se un tête à tête cu regina în însăşi caleaşca regală, sub privirile întregului imperiu britanic! Ne-am mirat atunci ca proştii, neînţelegând de unde atâta respect în Occident pentru un individ pe care noi îl ştiam de o calitate atât de proastă! Acum, după mai bine de treizeci de ani, pricep că la data aceea Nicolae Ceauşescu juca un rol de seamă în istorie, la nivel planetar. Şi nu era pentru prima oară!...
Şi mai pricep abia acum, după 1990, că tovarăşilor noştri de lagăr socialist le stăteau în gât succesele lui Ceauşescu care, în mare măsură, erau succese ale românilor! Dezertarea lui Pacepa în Occident a urmărit şi a reuşit să strice aranjamentele pe care Statele Unite doreau să le facă cu România. Agent KGB, Pacepa a reuşit să-l facă pe Ceauşescu să creadă ca fusese agent american, de unde Ceauşescu a tras concluzia că americanii nu sunt sinceri cu el. Şi toate proiectele gândite de Ceauşescu şi Nixon, extrem de benefice pentru noi, au căzut!... Noi am avut parte de un continuu sabotaj din partea partidelor şi a ţărilor „frăţeşti”, inclusiv din partea diasporei respective, mult mai prezentă şi mai vizibilă decât diaspora românească.
Încă din Marele manipulator, publicată cu vreo 15 ani în urmă, am prezentat mai multe acte de sabotaj efectuate de forţe greu de identificat, din cadrul aparatului de represiune din România, care urmăreau să sape între Ceauşescu şi români o prăpastie insurmontabilă. Aşa a fost şi sabotajul din 1989, când, din dispoziţia „conducerii superioare de partid” a fost achiziţionată toată carnea de care era nevoie pentru populaţie, dar a fost dosită prin depozite, n-a fost scoasă la vânzare, lumea a suferit de lipsa cărnii pe piaţă şi l-a înjurat cu năduf pe „nea Puiu”, iar carnea a fost dată pe piaţă abia după 22 decembrie, cu titlu de carne atunci importată...
Prea mult nu-mi răcesc eu gura pentru cei care „rezistă” la orice argument şi nu sunt în stare să-şi revizuiască opiniile. Adică nu sunt în stare să recunoască dacă au greşit. Se pare că aceasta este o maladie a spiritului care atinge aleatoriu, la orice vârstă şi la orice grad de inteligenţă. Pentru dl Dobrescu, care se consideră legionar cu acte în regulă, am să citez din Simion Ghinea: „Sub regimul comunist noi, legionarii, am avut de suferit mai puţin ca înainte de 1944”. Evident, dl Dobrescu iar se va indigna, înainte de a încerca să afle cine a fost Simion Ghinea. Alte explicaţii nu dau, ci mai adaug una: la Aiud, liderii legionari au disputat la nesfârşit o problemă: au greşit sau nu atunci când Stalin, printr-un emisar, colonelul Romanov, i-a invitat pe legionari la guvernare, conştient că o mână de comunişti, mai toţi alogeni, nu vor putea guverna ţara singuri. Au greşit legionarii refuzând?...
Nu mă încumet să dau un răspuns, dar când Petre Ţuţea mi-a cerut părerea i-am spus că pentru Mişcarea Legionară poate că este mai bine că n-au colaborat cu comuniştii şi şi-au păstrat „puritatea ideilor şi onoarea nepătată”, că suferind cum au suferit în temniţele comuniste au adăugat un nou capitol la istoria martiriului legionar. Dar din punctul de vedere al românului concret şi real, ar fi fost mai puţină suferinţă în ţară dacă legionarii ar fi intrat în structurile de guvernare de după 1944... Ar fi redus proporţia de bolşevism, din acel nefericit 90% hotărît la Yalta. Pasămite, dând acest răspuns eram şi eu marcat de acele suferinţe. Azi, când amintirea suferinţelor din Epoca de Aur s-a estompat binişor, aş zice că e mai bine aşa, e mai bine că modelul legionar nu s-a compromis în anii aceia şi s-a salvat pentru viitorime.
La rândul său nea Petrache, când a fost să-i cer eu un sfat – să intru sau nu în Partid? –, m-a împins s-o fac, zicând: „Comunismul nu poate fi răsturnat decât din interior!”. N-am încercat să răstorn comunismul, ci numai să-l fac mai uşor de tolerat. Şi nu au fost puţini în PCR românii care au încercat să facă acest lucru şi au şi reuşit. Drept care şi lucrurile în ţară au mers totuşi spre un mai bine de toată lumea aşteptat şi resimţit. Sigur, erau multe de îndreptat, dar cu puţină bună credinţă puteai să recunoşti fără jenă că erau şi multe lucruri bune, cărora le ducem acum dorul... Ca unul care ani de zile n-am avut locuinţă şi am stat în gazdă pe la zeci de adrese, mă gândesc la faptul că în 1989, de câţiva ani buni, la toate cererile de locuinţă răspunsul era acelaşi: „Poftiţi cheile!”. La fel, servici se găsea pentru oricine!...
Fireşte, nu mergeau toate cum ne-am fi dorit. Numai că lucrurile la care jinduiam atunci – paşaport, libera circulaţie auto, dreptul la o locuinţă de vacanţă, un week-end mai lung, se puteau obţine de pe o zi pe alta, printr-o decizie de sus. Azi însă nu avem cum, prin ce decizie a guvernului, să rezolvăm de azi pe mâine şomajul, dispariţia industriei, lipsa locuinţelor, discrepanţele sociale şi economice atât de mari şi fără nicio justificare morală etc., neajunsuri care ne strâng inima, stârnind în orice român simţitor îngrijorarea cea mai mare: unde va ajunge ţara?!
Cel mai mult am suferit în anii aceia că ne era îngrădit dreptul la libera iniţiativă. Spiritului întreprinzător, atât de definitoriu pentru fiinţa umană, îi era imposibil să se manifeste liber şi nestingherit. Eu personal visam la o editură pe care s-o conduc! După 1990 am căpătat această libertate şi ce a rezultat de pe urma ei? S-au putut astfel constitui structurile mafiote care controlează azi ţara şi înăbuşă orice iniţiativă personală onestă, luminoasă! Nu ai nicio şansă de reuşită dacă nu faci parte din haită! O singură competenţă are azi legătură cu succesul social, economic şi politic: competenţa la furat, la minţit, la fraudat statul, la păcălit fraierii de bună credinţă!
Asta ne-am dorit în decembrie 1989?
L-am auzit pe dl Florin Dobrescu, la o reuniune a PPP, a foştilor deţinuţi politici, lăudându-l pe Băsescu şi criticându-i pe adversarii acestuia, care încercau să-l suspende din funcţie. Mi-am dat seama că dl Dobrescu nu pricepe sau se face că nu pricepe că adversitatea dintre cei mai sus pomeniţi este teatru sau circ, este ceartă în interiorul aceleiaşi structuri, că nu este unul mai breaz decât ceilalţi, ci toţi sunt o apă şi-un pământ. Când lucrul acesta nu-l pricepi, este mai bine să rămâi acasă, să nu te grăbeşti să mai ai şi alte opinii, ba chiar să le mai faci şi publice...
În orice caz, dacă între Băsescu şi Ceauşescu îl preferi pe Băsescu, eu nu mai am ce discuta!
Îi avertizez totuşi pe oamenii de bună credinţă care continuă să trăiască cu aceeaşi imagine despre Ceauşescu pe care o aveau înainte de 22 decembrie 1989: a vorbi în continuare despre Ceauşescu ca despre un criminal, care a vrut răul poporului, care a distrus România etc., etc., înseamnă să faci jocul celor care în 25 decembrie 1989 l-au ucis în modul cel mai nelegiuit cu putinţă. Înseamnă să le dai dreptate că l-au împuşcat pe Ceauşescu fără judecata, să justifici şi să accepţi, ca român şi ca creştin, crimele care au distrus familia Ceauşescu. Zic familia, căci la asasinatele din 25 decembrie se adaugă uciderea lui Nicuşor Ceauşescu şi a Zoei Ceauşescu, prin iradiere, ca şi a fratelui mai mare, fost director la Şcoala de la Băneasa a MAI, care a murit în închisoare prin 1996.
Puneţi-vă, oameni buni, întrebarea de ce au fost asasinaţi cei doi copii ai lui Nicolae Ceauşescu! Nu cumva pentru că erau un potenţial pericol pe măsură ce populaţia ţării îşi dă seama că dracul nu a fost chiar atât de negru, că acuzaţiile aduse lui Ceauşescu în cea mai mare parte a lor nu se confirmă, ci se dovedesc a fi parte dintr-un vast scenariu al diversiunii, al deformării şi calomnierii lui Ceauşescu.
Trăim în minciună de când ne-am născut! Minţiţi am fost şi înainte de 1990, dar şi după! Minţiţi suntem şi azi! Am scris sute de texte despre aceste minciuni, şi câteva cărţi, cum ar fi Marele manipulator, Legionarii noştri, Transilvania – Invincibile argumentum, Holocaust în România?, Protocoalele Kogaionului, cărţi care mi-au atras multe adversităţi, multe lovituri laşe, pe la spate. Scriind aceste cărţi nu am avut decât un singur câştig – liniştea sufletească pe care ţi-o dă sentimentul datoriei împlinite. Nu cred că sunt mulţi cei care, în publicistica românească, au demascat minciuna cu atâta insistenţă şi tenacitate ca mine. Nu emit decât o singură pretenţie, ca răsplată publică pentru străduinţa mea: puţină încredere că dacă emit o părere, o fac cu sinceritate şi fără a urmări un profit personal. Nu am pretenţia că tot ce scriu împotriva minciunii este adevăr bătut în cuie. Adevărul este unul singur, iar abaterea de la adevăr se poate face în multe feluri. Dar mi se pare de domeniul evidenţei că forţele negre ale istoriei care după august 1944 au adus în România comunismul au fost parţial – repet: parţial înlăturate de la guvernare în 1964 de Dej, şi în anii următori de Ceauşescu. Aceste forţe au revenit la guvernarea României în Decembrie 1989, prin crime, prin asasinarea a circa 2000 de persoane nevinovate. Iar dacă l-au ucis pe Ceauşescu, nu au făcut-o ca să ne facă nouă pofta, căci n-am poftit aşa ceva, ci pentru a-l împiedica pe Ceauşescu să dezvăluie lumii ce ştia despre ei, despre aşa-zişii exponenţi ai democraţiei de după 1990.
Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim că Ceauşescu ar mai fi trăit încă zece, cincisprezece ani, aşa cum au mai trăit şi ceilalţi lideri din ţările est-europene comuniste. Nu cumva ar fi fost vocea cea mai incomodă, care ar fi contestat legitimitatea şi mai ales măsurile luate de noii guvernanţi? Şi-ar mai fi făcut de cap alde Petre Roman şi gaşca răspunzătoare de distrugerea economiei româneşti?

Ion Coja

Post scriptum

Ieri, Bogdan Olteanu a fost numit vice-guvernator al Băncii Naţionale. Nu are nici cea mai mică competenţă pentru această funcţie. Dar nu contează, câtă vreme este nepotul tovarăşei Gizela Vass! Cred că ştie dl Florin Dobrescu cine a fost Gizela Vass... Dar pariez că vocea plină de indignare a dlui Dobrescu pentru acest abuz de sorginte cominternistă nu se va auzi!

15 comentarii:

La 12/10/09 4:54 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

"Predicatorul de la Petru Voda" mai bine s-ar fi abtinut si ar fi tacut. Indecenta lui de pe urma e mai mare decat cea dintai. Pacat ca balamucul nu se poate autosesiza, ca procuratura!

 
La 12/10/09 5:08 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Inteleg de ce ati ramas fara cuvinte... Omul e nebun de legat, ori plangi ori razi in hohote daca citesti ce gandeste. Si se cunoaste ca e prieten cu Roncea, aceeasi 'coerenta si claritate' in exprimare.
Fac parte din categoria celor care 'nu sunt in stare' sa isi schimbe opinia despre ceausescu, o copilarie petrecuta la cozi si cu Bunici care au suferit pana in ultima clipa pentru faptul ca au fost desproprietariti sunt mai mult decat suficiente pentru a-mi mentine punctul de vedere.
Cred ca exista un curent in momentul de fata, o serie de suboameni cred ca vecinatatea cu Oameni in adevaratul sens al cuvantului le ridica nivelul cultural, social, sau le aduce mantuirea. Suntem individualitati care doar prin eforturi proprii in lucrarea dimpreuna cu Hristos ne desavarsim!!! Vecinatatea cu Parintele Iustin, Petre Tutea poate schimba vieti insa DEPINDE unde cade SAMANTA.
Iar starea actuala a Romaniei este cum este pentru ca tot comunistii conduc si la cat de informat e coja ma mir ca nu o stie.
Aparitia unor astfel de deraieri cred ca e pur si simplu o invitatie la a ne educa discernamantul, fiecare in parte!

Doamne ajuta!
A.

 
La 12/10/09 6:04 p.m. , Anonymous Cornel a spus...

E o nerusinare! Autorul ne ia drept prosti, parca n-am fi trait pe aceiasi lume. Pe astia i-as pune sa traiasca in colonii, dupa conditiile din anii 1980: cu alimentele pe ratie, cu lumina intrerupta de 3 ori pe zi, cu 2 ore de televizor (si antena de prins bulgarii), cu frig in casa (sa-si mai puna dracului o haina in plus), cu nechezol, cu cenzura la sange, cu frica in oase si cu rahatul la gura (Stima noastra si mandria - Ceausescu, Romania!). Si as mai angaja si niste baieti cu ochii albastri sa-i urmareasca de dimineata pana seara si sa-i beleasca daca-i prind cu valuta sau cu carti interzise, sau daca le da prin cap sa-si inchida balcoanele sau sa nu-si trimita nevestele la controlul genital de partid si de stat.

 
La 12/10/09 7:23 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

De ce sa nu recunoastem ca tov. Coja are si partea lui de dreptate? A existat si un alt Ceausescu decat cel demonizat prin propaganda. Nu l-am vrea inapoi (cum nici pe tov. Coja nu l-am vrea presedinte), dar trebui sa.i recunoastem un plus de constiinta nationala fata de guvernantii de azi ai tarii.

 
La 12/10/09 9:22 p.m. , Anonymous Alexandru a spus...

Daca a aduce o tara in sapa de lemn inseamna sa ai constiinta nationala, atuncea ma declar internationalist.
Si daca ortodoxia inseamna sa-si faca propaganda electorala nostalgicii comunismului prin manastiri, atuncea ma declar ecumenist.

 
La 13/10/09 8:23 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

E mai ticalos de cat permite legea
Nesimtitul!!!

Claudiu D

 
La 13/10/09 10:09 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Care lege?

 
La 13/10/09 10:29 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Legea celor 7 ani de acasa , legea bunului simt.

Claudiu D

 
La 13/10/09 10:00 p.m. , Anonymous Cristian a spus...

Pe Ion Coja il credeam inteligent. Dupa ce am citit urmatoarea fraza: "Cred că nu este târziu să aflăm cine sunt netrebnicii care au produs textele şi scenariile după care se făceau spectacolele „festive” care ne-au făcut mai mult ca orice altceva să-l urîm pe Ceauşescu.", am avut o clipa nevoia sa izbucnesc in ras, apoi m-a incercat sentimentul compasiunii. Nu e, dom'le! Omul e complet stupid. Saracul de el, traieste intr-o lume paralela. Si mai vrea sa devina presedintele Romaniei... Doamne, dar in tara asta nu ai cum sa te mai plictisesti!

 
La 15/10/09 11:06 a.m. , Anonymous nicolae a spus...

Cu tot rasu-plansu,fenomenul e demn de o analiza si o reactie pe masura (dupa ce ne trece starea de "n-am vorbe" pomenita de dl.Codrescu). Adica,ar trebui tratat omul si fenomenul "cum se cuvine",in loc sa-l bagatelizam sau expediem intr-o critica zeflemitoare. Cred ca ar fi necesar ca cineva cu cadere si cu "penita" sa strige in gura mare ca omul e bolnav si sa fie preveniti oamenii ca e contagios... si vorbesc serios. S-ar putea sa fie un demers ingrat si anevoios, dar trebuie spus lucrurilor pe nume. Nu cred ca trebuie intrat in polemica sau acuze reciproce cu cei de stirpea Coja, trebuie "numiti" si prevenita lumea asupra lor cu toata seriozitatea.
Nu cred ca e nebun in sensul normal al cuvantului, sunt sigur ca e "nebun" cu scop,o dedublare constienta,chiar complice. Deaceea si pericolul major. Cine are puterea sa se ia la tranta cu un asemenea "monstru", trebuie sa o faca.
Scuzati intoleranta parerii,dar trebuia sa o spun pentru cei ce vor sa auda.
Nicolae P.

 
La 15/10/09 12:18 p.m. , Anonymous Iulian a spus...

Sa vezi tupeu! Ne-a trimis mailuri sa-l sprijinim in propaganda ca candidat (ce buna cacofonie!)independent si chiar sa-i strangem semnaturi pana azi 15 octombrie!!!
Ca orice paranoic, se considera chemat sa fie salvator! Salveaza-ne, Doamne, de asa salvatori!

 
La 15/10/09 3:22 p.m. , Blogger Florin Dobrescu a spus...

Sunt Florin Dobrescu, cel despre care vorbeste prof. Coja si care l-a suparat atat de rau. Nu din spirit polemic, pe care-l resping, ci din datoria elementara pe care fiecare din cei care-am trait acei ani negri o avem in a spune Adevarul celor foarte tineri, care nu cunosc realitatea, din acest motiv mai pregatesc un raspuns. Ultimul dat dlui Coja pe chestiunea in discutie. Si anunt ca voi deschide in cateva zile un blog intitulat "argumente pentru ion coja". Dar si pentru toti tinerii care sunt indoctrinati de acest gend e apologeti ai regimului national-comunist.
Cat priveste continutul textului dlui Coja, ma abtin de la comentarii... Vad ca deja le-au facut altii pe blog.

 
La 16/10/09 12:17 a.m. , Anonymous Florian a spus...

Domnilor, tara are nevoie de conducatori bravi care cot la cot cu poporul sa infrunte aceasta mizerie care s-a numit comunismul. Astazi toti sunteti dupa ciolan, n-ati facut nimic, intai sa va vada tara la munca si apoi sa aveti pretenti sa luati macar un vot. Dupa suferinta veti intelege ca adevaratul conducator este Dumnezeu, asa ca scutiti-ne cu trandavia si puneti mana la munca in folosul comunitatii...

 
La 16/10/09 9:33 a.m. , Anonymous Constantin Pancu a spus...

Domnul Coja, "Micul nostru taliban", dupa cum spuneau unii, si-a dat arama pe fata. Pana la urma, a fost si este un comunist nostalgic, care imbracand legionarismul, face o de favoare acestei miscari. El este singurul antisemit, care din pacate nu este la inchisoare. De ce oare? Altii, precum Grigore Oprita, au fost cercetati penal degeaba, iar "Tatucul" Coja declara cu nonsalanta peste tot ca nu a existat Holocaust. Si nu pateste nimic.

 
La 16/10/09 10:31 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Îmi îngădui să vă contrazic în parte. Nu cred că d-l Coja este "singurul antisemit" (nepedepsit), iar holocaustul nu-l contestă total: îl contestă în proporţiile halucinante care i s-au dat, pe de o parte, şi îl contestă la meridian românesc, pe de altă parte.
Iar ideea legionară, din păcate, n-o compromit numai d-l Coja şi toţi naţionaliştii de stînga (ieşiţi din naţional-comunismul ceauşist), ci şi unii foşti legionari obtuzi, ca şi unii neolegionari teribilişti, practicanţi ai unui epigonism legionar de cea mai proastă calitate.
După 20 de ani, totul rămîne de făcut în privinţa resurecţiei dreptei creştine româneşti, iar condiţia minimală cred că ar fi aceea de a fi evitate cele două "fundături simetrice": încremenirea în vechiul proiect legionar şi corcirea naţionalismului cu comunismul.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire