INTERMEZZO LIRIC: REST TÎRZIU

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

Eram atît de mult un altul  
încît m-a podidit înaltul 
şi m-am trezit, cu ochii beţi, 
în zbor prădalnic de ereţi, 
pe cînd, în zarea sinilie, 
între extaz şi agonie, 
tu năluceai atît de goală, 
cu luna-ncovoiată-n poală, 
frumoasă coz şi grea de stele 
la crucea visurilor mele.

Azi eu sînt eu şi tu eşti tu,  
tu prea mult da, eu prea mult nu, 
uituci de rai şi răi de lume, 
rîndaşi deşartelor cutume, 
prea joşi ca s-o mai luăm în sus,  
pe coasta visului răpus, 
prea singuri şi geloşi de noi, 
prea puşi pe moarte amîndoi, 
încît nici Dumnezeu nu ştie 
de ce ne vrea ispită vie...

Vom fi, ca mîine, colb stelar?  
Sau îngeri îmbrăcaţi în har? 
Sau poate,-n beznele meree, 
spăimîi de om şi de femeie? 
Vom fi ţărînă blestemată, 
sau ce am fost mai bun vreodată, 
sau ce urmează – şi nu ştim – 
în umbre reci de ţintirim? 
Dar orice-am fi, iubirii sfinte 
i-om sta nesinguri înainte.

Răzvan CODRESCU