vineri, decembrie 21, 2012

INTERMEZZO LIRIC: ÎN POALA MILELOR DIVINE

SUMARUL BLOGULUI



I

Ne mor de-acum iubirile în faşă
şi anii nu mai au cu noi răbdare,
doar visul viu şi pururi tînăr pare,
oricît l-ar paşte moartea de pizmaşă.

E-aşa tîrziu cum n-am crezut vreodată
că poate lumea-ajunge-n mersul ei
şi toate, de la oameni pîn’ la zei,
de-aievea fug şi altă noimă-şi cată.

Tu cum mai eşti, pe crucea ta, Iisuse?
Mai poţi din răni să sîngeri înviere,
cînd răsăritul chiar şi el apuse,
iar cerul stins în găuri negre piere?
N-aştept răspuns, ci cred orbeşte-n tine,
căci nu-i nimic ce loc să-ţi poată ţine.


II

Se pregătesc cei tineri să trăiască,
iar cei bătrîni să moară, şi mereu
cîntarul lumii-l ţine Dumnezeu
mai drept decît virtutea omenească.

În noi păcatu-atîrnă-atît de greu
încît s-ar fi căzut să se golescă,
de n-ar fi mila lui dumnezeiască,
pămîntul pînla cel din urmă eu.

Dar moartea cît păcatului e plată,
atît şi crucea-i morţii înviere,
de-aceea după ea făptura toată
ca după firea ei dintîi se cere,
iar pururea îi ia lui niciodată
şi ultima fărîmă de putere.


III

Ştim bine toţi că Dumnezeu ne cheamă,
dar nu ştim cînd, nici cum şi nici de ce,
şi-aşa de-nfricoşată taină e
că şi-a vorbi de ea ne este teamă.

Zăgaz la tot să pună omul poate,
doar vremea n-are cum s-o ţină-n loc
şi-n mersul ei păcatele se coc
pînă ce dau în pîrga morţii toate.

De păcătoşi murim de la Adam,
de cînd ajunse-n noi păcatul fire
şi-i prăznuim dulceaţa ca pe-un hram.
Dar Dumnezeu, ce-i bun din cale-afară,
ne lasă, din crucita lui iubire,
deschisă larga vecilor cămară…

Răzvan CODRESCU

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire