CUM GLUMESC ERETICII
SUMARUL BLOGULUI
Am primit şi dau mai departe…
La examenul final de la Facultatea de Chimie a Universităţii Maynouth (Irlanda) studenţilor li s-a pus o întrebare suplimentară, la care un student a dat un răspuns atît de neaţteptat încît profesorul l-a popularizat pe internet, notîndu-l cu calificativul maxim. Întrebarea a fost următoarea: „Oare Iadul este exoterm (adică degajă căldură) sau este endoterm (adică absoarbe căldura)?”.
Cum era de aşteptat, cei mai mulţi şi-au fundamentat răspunsul pe Legea lui Boyle, conform căreia gazele se răcesc la dilataţie şi se încălzesc la compresie. Singurul răspuns notat cu „excepţional” a fost însă cel de mai jos:
Mai întîi trebuie să examinăm dacă masa Iadului se schimbă sau nu în timp. Pentru aceasta, trebuie să ştim numărul sufletelor care se mută în Iad şi al celor care ar pleca din Iad. Consider cert faptul că cine ajunge în Iad nu mai poate pleca de acolo niciodată. Pentru a stabili numărul celor care ajung în Iad, trebuie avut în vedere că există mai multe religii, fiecare susţinînd că cei care nu sînt adepţii ei ajung în Iad. Rezultă de aici că toţi oamenii ajung în Iad, iar creşterea continuă a populaţiei lumii ne duce la concluzia că numărul sufletelor care ajung în Iad creşte exponenţial.
În consecinţă, trebuie să examinăm volumul Iadului. Conform Legii lui Boyle, pentru ca temperatura şi presiunea din Iad să rămînă constante, volumul Iadului trebuie să crească proporţional cu numărul celor ajunşi în Iad. Există două posibilităţi:
1. Dacă Iadul se dilată într-un ritm mai redus decît cel in care sosesc sufletele, atunci temperatura şi presiunea cresc pînă la un nivel care provoacă explozia Iadului.
2. Dacă Iadul se dilată într-un ritm mai mare decît cel în care sosesc sufletele, atunci temperatura şi presiunea scad pînă la un nivel în care Iadul îngheaţă complet.
Care este soluţia corectă?
Luînd în consideraţie prognoza colegei mele de an, Sandra, conform căreia, citez, „mai degrabă îngheaţă Iadul decît să mă culc cu tine", nu poate fi valabilă decît a doua posibilitate, de vreme ce, nu mai departe decît aseară, Sandra s-a culcat totuşi cu mine. În consecinţă, convingerea mea este că Iadul este endoterm şi, mai mult decît atît, deja a şi îngheţat, deci nu mai poate primi alte suflete, deoarece focul a dispărut întru totul de acolo. Rezultă şi faptul că nu mai putem ajunge decît în Rai, ceea ce pe de o parte dovedeşte existenţa lui Dumnezeu, iar pe de altă parte explică şi de ce aseară Sandra striga încontinuu: „Dumnezeule! Dumnezeule!”.
În căutarea omeniei (pierdute?):
SĂ FIM OAMENI !
Numele meu este Nedelca Alin, am vârsta de 36 ani şi sunt din Baia Mare, jud. Maramureş.
Dumnezeu mi-a binecuvântat familia cu doi băieţi. Răzvan, fiul cel mare, de 13 ani, şi Cătălin, mezinul familiei, de 9 ani. Ei sunt lumina şi sufletul familiei mele. Doar un părinte ştie ce vreau eu să spun, doar un părinte care îşi iubeşte îngerii daţi de Dumnezeu.
Uneori, stau şi mă gândesc, de ce trebuie ca lumea să sufere? În aceste momente în care aştern aceste cuvinte, mă gândesc dacă va citi… oare voi reuşi să sensibilizez pe cineva? Voi avea puterea şi tăria să trec peste această nenorocire care mi-a lovit familia? Mă aplec în faţa voastră şi vă rog să-i acordaţi o şansă fiului meu Răzvan.
În 2009, la spitalul INTERSERVISAN din Cluj-Napoca, au început problemele noastre, când, in urma unor analize, ni s-a comunicat că fiul meu avea acumulare de mucus în ureche, care urma să fie aspirată şi tratată. În urma acestei intervenţii , fiul meu a început să acuze dureri groaznice de cap. Am hotărât să-i fac un RMN la Cluj-Napoca, deoarece în Baia Mare nu exista aparatura necesară.
Timpul s-a oprit în loc pentru câteva secunde şi am crezut că totul s-a sfârşit când medicul mi-a citit RMN-ul şi am fost anunţaţi că fiul meu avea o tumoare pe creier. Am fost îndrumaţi spre Dr. Prof. Florescu, medic neurochirurg, pentru operaţie, operaţie care s-a efectuat la sfârşitul anului 2009. Din spusele medicului, operaţia a avut succes, dându-ne certitudinea că nu vor mai apărea probleme.
Bucuria, emoţia, lacrimile ne-au copleşit pe toţi, coşmarul luase sfârşit, dar nu pentru mult timp. Azi, după 2 ani, retrăim aceleaşi momente dureroase, aceleaşi deziluzii, pentru că, în urma controlului de 2 ani, RMN-ul a confirmat că tumoarea a recidivat. Cuvintele doctorului Florescu au fost: "Trebuie reoperat".
Am început să mă informez, să mă documentez, până am dat o de mână de ajutor, am auzit de DAN SÂNTIMBREANU, un suflet de om, un om care a cunoscut durerea, dar şi un supravieţuitor în lupta cu boala. La el am găsit speranţa şi ne-a îndrumat la clinica unde a fost şi el operat, în Germania la INI HANNOVER. Am trimis şi noi analizele fiului meu la această clinică. Răspunsul sosit de la Prof. Dr. R. Fahlbusch a fost că operaţia se poate face cu succes, însă suma necesară operaţiei şi îngrijirilor se ridică la 50.000 euro, aşa cum ne-a confirmat deja clinica, şi ar trebui făcută cât mai curând.
În momentul de faţă nu am aceşti bani şi nici nu cred că am cum să fac rost de ei într-un timp aşa de scurt, iar de formularul E 112 (de la Casa Naţională de Sănătate) nu putem beneficia, deoarece operaţia se poate realiza şi în Romania, chiar dacă şansele să scape fără sechele sunt foarte mici.
Pentru cei care cred că ne pot ajuta cu donaţii oricât de mici, sau care pot da informaţia mai departe, la societăţi care au posibilitatea să mă sprijine, am afişat următoarele conturi deschise la BCR Sucursala Baia Mare, Maramureş:
- EURO: RO93RNCB0182125040580002
- LEI: RO23RNCB0182125040580001
Mai multe detalii despre acest caz puteţi citi pe pagina:
Pentru informaţii suplimentare puteţi suna la 0743/622397 (Alin Nedelca)
publicat de Răzvan Codrescu @ 03:22
23 comentarii
23 comentarii:
Buna ziua,
Ma iertati ca va deranjez dar vin cu rugamintea la d-voastra sa ne sustineti in campania noastra umanitara “Sa fim oameni” punand pe blogul d-voastra logo campaniei de unde il puteti lua de pe pagina http://safimoameni.blogspot.com pagina promoveaza-ne.
Va multumesc pentru intelegerea acordata!
P.S. astept un raspuns pe la pagina de e-mail: safimoameni@yahoo.com
Am postat apelul şi aici, dar promit că îi voi da curs şi în revista "Lumea Credinţei" (numărul din martie 2012), unde impactul va fi mult mai mare. Dumnezeu să le rînduiască pe toate spre binele lui Răzvan şi pacea întregii familii.
Destept si haios irlandezul, dar fara nici o treaba cu Biserica. A concepe iadul ca pe ceva material, spatial, care functioneaza dupa legile fizico-chimice ale universului vazut, e gandire complet secularizata si aproape infantila. Eu ma intreb ce a fost in mintea profesorului respectiv cand a pus asa o intrebare?
Pr. Nicolae
Astia sunt catolici sau protestanti?
În majoritate covîrşitoare, sînt catolici. Dar cam departe de Roma, de!
Parca la Dante infernul era si cu foc, si cu gheata.
Da, dar Dante nu era irlandez.
Iar irlandezii (cel puţin cei mai tineri) se vede treaba că nu-l prea citesc pe Dante...
Biserica Anglicană a procedat mai practic (sau, dacă vreţi, mai englezeşte): a stipulat oficial că iadul nu există.
(Să nu vă închipuiţi însă că Biserica Ortodoxă poate să spună prea multe, dogmatic, despre iad, în afară de faptul că există... cumva.)
Dar cred că ar fi cazul să ne oprim: e ca şi cînd am face... teologia bancului!
Pai, dle Codrescu, oare nu teologia ortodoxa ne invata despre dracii cu coarne, cu copite, cu gheare si cu aripi de liliac, despre sulitele si biciurile lor, despre flacarile iadului, despre cazanele cu smoala incinsa, despre bezna vesnica, despre inutilitatea caintei dupa ce ai ajuns acolo etc.?!?
Se dă ca lucru cert că sufletul, după moartea trupului (şi judecata parţială) şi pînă la învierea cea de obşte (şi judecata finală), nu mai poate face nimic pentru sine însuşi în vederea mîntuirii, ci de ajutor nu-i mai pot fi decît rugăciunile celor rămaşi în viaţă (de unde numeroasele rugăciuni,personale sau obşteşti, pentru "cei adormiţi", rînduite în toate Bisericile tradiţionale).
Toate celelalte înşirate de dvs. ţin de mitologia populară sau de simbolistica iconografică (cu veche răspîndire şi în Răsărit, şi în Apus), nu de teologia dogmatică, unde despre lumea de dincolo avem mai mult opinii teologice şi teologumene decît dogme propriu-zise. De unde şi îndemnul Sfîntului Ioan Gură de Aur să nu ne mai tot întrebăm unde sau cum este iadul, ci mai degrabă să ne păzim să nu ajungem în el.
Cît despre Dante, nu trebuie uitat nici o clipă că el face literatură, nu teologie (chiar dacă înglobează şi multă teologie în literatura lui poetică).
Raspunsul respectivului mi se pare mai degraba smecheresc decat inteligent.
Cat despre iad, mi se pare putin ciudat relativismul cu care tratati problema, atata vreme cat avem suficiente referinte teologice vis-a-vis de existenta si substanta lui, atat in Sfanta Scriptura (si direct de la Hristos, a se vedea, de exemplu, pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar) cat si in diferitele experiente si viziuni ale Sfintilor Parinti (unele dintre ele destul de palpabile, poate chiar prea palpabile), Sfinti Parinti care nu prea erau asa de influentati sau influentabili de "folclorul vremii" ...
Eu vorbeam de cele cu statut dogmatic. Viziunea unui sfînt nu devine de la sine dogmă a Bisericii.
In regula, dar cele spuse de Hristos ? Devin sau nu dogma de la sine ? ... (chestiile cu vapaia, focul nestins, scrasnitul dintilor, samd).
Felul in care arata ingerii, de exemplu, tine tot de mitologia populara si simbolismul iconografic ? (caci daca in cazul iadului si a dracilor vorbim de asa ceva, de ce nu am pune problema si invers ?)
Este vorba de feluri în care SE ARATĂ, nu de feluri în care SÎNT. Iar în limbajul religios (inclusiv cel creştin: pildele sau parabolele lui Iisus, vedeniile apocaliptice ale lui Ioan etc.) nu trebuie confundat simbolismul alegoric cu realitatea tainică la care se referă.
Aveti dreptate, nu trebuie confundata.
Dar asta inseamna ca, totusi, dracii asa s-au aratat, la nivel uman, de-a lungul istoriei, cum au fost zugraviti de iconari.
Deci imaginea lor, desi nu reprezinta si nu poate reprezenta esenta lor tainica, nu este totusi nici o plasmuire folclorica sau mitologica sau ceva ce tine numai de un anumit tip de ilustratie strict simbolica.
Da. Treaba e relativă şi complexă. Se amestecă indefinit teologicul cu folcloricul, realul cu imaginarul, subiectivul cu obiectivul. Putem spune multe, dar toate sînt mai degrabă aproximaţii (mai mult sau mai puţin erudite). Cert rămîne, din perspectivă ortodoxă, că există (cum-necum) diavol, iad, pedeapsă. Şi că Hristos şi Sfinţii Lui ne-au pus la îndemînă suficiente elemente ca să ne păzim. Punctum.
Domnule Codrescu, sunt un cititor al dvs. As dori sa va pun o intrebare care nu are legatura directa cu evenimentul lansarii cartii domnului Dan C. Mihailescu.
Va adresez aceasta intrebare intrucat sunteti un cunoscator al lui Dante si al capodoperei lui, Divina Comedie si un traducator al acestui mare poet.
Parintele Staniloae spunea undeva, daca nu ma insel chiar in Teologia Dogmatica Ortodoxa, ca la Dante, infernul apare ca un act de justitie exterioara, deci ca un fel de pedeapsa impusa de Dumnezeu celor ce nu cred, parintele Staniloae exprimandu-si dezacordul cu aceasta viziune despre care spune ca tradeaza o neintelegere a iubirii divine.
Dvs. cum vedeti aceasta problema?
Se poate spune ca Dante vede infernul in acest fel?
Si cam care ar fi, dupa dvs., diferenta esentiala dintre viziunea dantesca asupra iadului, paradisului si mantuirii pe de o parte si viziunea ortodoxa pe de alta parte?
Va multumesc anticipat.
Sigur că Dante este tributar concepţiei mult mai "juridice" a romano-catolicismului şi credinţei dogmatice a acestuia privitoare la "spaţiul" intermediar al purgatoriului. Pe de altă parte, nu citim "Divina Comedie" ca tratat teologic, ci ca operă poetică.
Diferenţele între cele două concepţii - răsăriteană şi apuseană - sînt numeroase şi s-ar putea trata într-un tom masiv (sub toate aspectele: teologic, iconografic, mito-folcloric, literar). Dar şi în Răsărit percepţia populară este mai aproape de viziunea apuseană, diferenţele apărînd mai ales la nivelul abordării teologico-dogmatice şi duhovniceşti.
Mai întîi că nu este vorba de nişte spaţii în sensul material, ci mai degrabă de nişte stări în înţeles spiritual. Dostoievski a putut merge pînă la definirea iadului ca "neputinţă de a mai iubi".
În fond, Dumnezeu nu pedepseşte în sensul legal-punitiv al cuvîntului, ci lasă sufletul liber al omului să tragă consecinţele felului în care singur a ales să se raporteze la Dumnezeu şi la mîntuire.
Eu unul împărtăşesc cel mai îndeaproape viziunea Sfîntului Isaac Sirul, după care una şi aceeaşi iubire divină (Agápe) devine bucurie nemăsurată pentru cei ce au trăit în duhul ei şi chin de neîndurat pentru cei ce au respins-o sau au înjosit-o: “Pe cîţi vor sta în gheena focului, biciul iubirii îi va biciui... Căci dîndu-şi aceia seama că au păcătuit împotriva iubirii, cad pradă unei suferinţe mai mari decît aceea pe care le-ar putea-o pricinui orice alte înfricoşătoare chinuri. Durerea unei inimi vinovate faţă de iubire întrece toate chinurile care se pot închipui. Păcătoşii din iad nu sînt nicidecum lipsiţi de dumnezeiasca iubire... Numai că iubirea lucrează în două chipuri deosebite: ea li se face osîndiţilor suferinţă, iar preafericiţilor bucurie”.
Aşadar, omul îşi construieşte el însuşi, liber şi responsabil, destinul etern, beneficiind de asistenţa harului dumnezeiesc. Părăsim lumea de aici în condiţia pe care ne-am agonisit-o: fie “oi”, fie “capre”; “nemitarnicul Judecător” nu va face decît să pecetluiască o stare de fapt. Că-Şi poate îmblînzi dreptatea prin milă, este adevărat; dar aceasta este o taină pe care n-o putem sonda pînă la capăt. Dumnezeu, zic eu, nu este nici drept pînă la a fi nemilos, dar nici milos pînă la a fi nedrept. Şi nu e treaba noastră să ne substituim judecăţii divine. Cert este că nu-i indiferent, în raport cu Dumnezeu şi în perspectiva eternităţii, cum ne trăim viaţa pe pămînt (ce credem, ce gîndim, ce vorbim şi - mai ales - ce făptuim).
Multumesc pentru raspuns. Mi-a placut foarte mult citatul din Sf. Isaac Sirul.
As dori sa va mai intreb asupra unei probleme legate tot de opera lui Dante, pentru ca si eu sunt un cititor al lui.
Acum cativa ani, domnul Patapievici a publicat o carte, "Ochii Beatricei", in care incearca sa patrunda in cosmologia Divinei Comedii.
Domnul Patapievici sustine ca universul lui Dante era un univers asemanator celui descris de stiinta moderna, adica un univers cvadri-dimensional, o hipersfera, care are centrul pretutindeni si a carui circumferinta reprezinta originea timpului si a spatiului, adica pe Dumnezeu. Dupa aceasta interpretare, universul lui Dante ar fi mai degraba un fel de univers derivat din mecanica cuantica si teoria relativitatii.
Domnul Patapievici ajunge la aceasta concluzie incercand sa-si reprezinte vizual lumea lui Dante, acesta fiind un poet de puternica constructie vizuala.
Care este parerea dvs. in legatura cu aceasta interpretare a domnului Patapievici si cat de crestina vi se pare ca este?
Va multumesc inca o data pentru bunavointa si pentru timpul acordat.
Andrei
Teoria d-lui Patapievici "ţine", dar nu cred că Dante gîndea atît de complex. Se poate vorbi mai degrabă de intuiţie poetică genială.
Problema nu se pune în termeni de "creştin" şi "necreştin": creştinismul nu este cu nimic lezat în esenţa lui. Iar d-l Patapievici este fundamental un gînditor creştin, chiar dacă nu în litera teologiei şi nu întotdeauna în duhul răsăritean. "Ochii Beatricei" rămîne un eseu curajos şi incitant, cum nu s-au scris multe în cultura noastră recentă.
Frumoase si juste raspunsuri, domnule Codrescu. Pacat ca aceste lucruri prea putin le stiu sau nu le inteleg pe deplin crestinii nostri si chiar si unii preoti.
Pr. Nicolae
Multumesc pentru raspuns, domnule Codrescu. Totusi simt nevoia sa-mi spun si eu o parere, chiar daca sunt perfect constient ca e posibil sa ma insel si ramane ca eventual dvs. sa ma corectati.
Motivul pentru care v-am intrebat de compatibilitatea intre viziunea d-lui Patapievici si crestinism este acesta: parerea mea este ca aceasta viziune a unui univers in 4 dimensiuni, o hipersfera cu centrul pretutindeni si circumferinta nicaieri, sau altfel spus, a carui circumferinta il reprezinta pe Dumnezeu, prezinta pericolul transformarii Dumnezeului celui Viu si Personal in dumnezeul filosofilor si al savantilor. Deoarece a-l limita pe Dumnezeu sau a-l face dependent de un spatiu, fie el si cu 4 dimensiuni, prezinta in opinia mea pericolul alterarii transcendentei adevarate a lui Dumnezeu.
Sigur ca Dumnezeu S-a intrupat, dar aceasta ramane o taina nesfarsita a iubirii Sale.
In viziunea d-lui Patapievici pare insa ca Dumnezeu e continut cumva in acest spatiu cu 4 dimensiuni, care spatiu, chiar daca nu poate fi imaginat de om, este totusi total descriptibil pe cale matematica. De aceea am spus ca viziunea d-lui Patapievici tinde, in opinia mea, sa-l transforme pe Dumnezeul cel viu in dumnezeul savantilor si al filosofilor.
Aceeasi viziune, din cate stiu, a unui univers cvadri-dimensional a carui circumferinta si centru ar fi Dumnezeu o avea si Nicolaus Cusanus, a carui filosofie are de asemenea puternice accente panteiste.
Pe de alta parte, eu am serioase dubii cu privire la crestinismul d-lui Patapievici cata vreme acesta afirma in cartea Sensuri metafizice ale crucii, ca toate religiile sunt cai deopotriva legitime spre Dumnezeu.
O asemenea viziune sincretista nu cred ca poate fi numita crestina.
Aceasta e parerea mea.
Daca gresesc, va rog sa ma corectati.
Sigur că d-l Patapievici nu e un model de creştin, dar nici ateu sau anticreştin nu se poate spune că ar fi.
În ce priveşte teoria sa asupra universului, cred că îi atribuiţi un sens panteist care nu rezultă cu tot dinadinsul din ea. Oricum ar fi lumea, Dumnezeu este exterior ei şi mai presus de ea, iar ca "principiu creator" are posibilităţi nelimitate.
Dumnezeu se află în creaţia Sa nu ca fiinţă, ci ca "marcă auctorială", dacă vreţi, aşa cum geniul artistic se află în capodoperă, unic şi inconfundabil.
"Energiile necreate" ţin lumea în fiinţa ei, fără să se amestece cu ea, aşa cum nici în Hristos firile nu se amestecă, ci doar stau laolaltă într-o unitate tainică, scăpînd raţiunii curente şi neputîndu-se "defini" decît în cadru mistico-dogmatic ("raţiunea" mistică a dogmei este credinţa - întemeiată pe diferitele forme şi grade de revelaţie).
Desigur, aveti dreptate. Aceasta e dogma ortodoxa asa cum ati prezentat-o atat de frumos. Nu stiu insa daca e si viziunea d-lui patapievici.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire