CAZUL CODREANU VĂZUT DE UN FRANCEZ

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

  

CORNELIU CODREANU, PATRIOT ROMÂN,  

OSTAȘ AL LUI DUMNEZEU ȘI MARTIR* 

Corneliu Codreanu (1899-1938) este cel mai fascinant reprezentant al mișcărilor fasciste între cele două războaie mondiale. Cariera sa, fulgerătoare, este asemănătoare unei epopei ce se termină tragic, la vîrsta de 39 de ani. Atît Corneliu Codreanu, cît și J. A. Primo de Rivera sînt singurii fondatori de mișcări naționaliste ce au fost asasinați de mîna inamicilor lor, fără să cunoască cel de-Al Doilea Război Mondial și fără să-și vadă ideile accedînd la putere. 

   

NAȘTEREA UNUI NAȚIONALIST ROMÂN

  

Chiar dacă Codreanu a trăit cu dorința de-a întruchipa la cel mai înalt nivel identitatea națională, el nu este de pură origine românească. Cert, străbunii săi pe linie paternă sînt români din Bucovina, purtînd numele de Zelea [1], pe cînd străbunii pe linia maternă sînt de origine bavareză, numele de familie fiind Brunner [numele corect e Brauner]. Ion Zelea, „tatăl Căpitanului”, fiu de țărani, este profesor de limba germană și-și adaugă numele Codreanu în jurul anului 1920. Fiul său Corneliu se naște pe 13 septembrie 1899, la Huși, făcîndu-și studiile secundare la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, apoi urmînd Școala Militară din Bacău. Profund creștin, este puternic marcat de tragica soartă a umanității, ilustrată atît de bine de calvarul și supliciile lui Hristos. Impregnat fiind de disciplina militară, nu-i de mirare faptul că și-a conceput partidul ca pe o armată. Vocația de militant naționalist îi este inspirată de contrastul dintre mizeria cu care era confruntat țăranul din Bucovina și relativa prosperitate a minorităților evreiești sau germane, pe de o parte, și, pe de altă parte, atitudinea Rusiei din 1917-1918, cînd regimentele rusești, influențate de bolșevici, se revoltă împotriva oricărei forme de disciplină, prădînd și distrugînd satele din Bucovina. Retrăgîndu-se sovieticii din conflagrația mondială, România a fost obligată să capituleze în fața Germaniei [2]. Astfel, naționalismul lui Codreanu face corp comun cu antisemitismul și anticomunismul. Animat de dorința de a se înrola, intră la Școala Militară de Infanterie de la Botoșani.

   

TIMPUL ACTIVISMULUI VEHEMENT  

ȘI FORMAREA DOCTRINALĂ

  

Codreanu își începe studiile universitare la Facultatea de Drept din Iași, unde se instalase familia lui. Aici îl întîlnește pe A. C. Cuza, profesor de economie, naționalist creștin agrarian, de strictă obediență, ale cărui discursuri și scrieri îl ajută să-și formeze propria gîndire politică. În anul 1919 aderă la Garda Conștiinței Naționale, condusă de Constantin Pancu, ce se bucura de susținerea prestigiosului mareșal Averescu [3]. Este epoca de forță împotriva socialismului și începutul antisemitismului militant: conducînd Uniunea Studenților Creștini, Codreanu cere o strictă limitare a numărului de evrei [numerus clausus]. Violența sa se soldează cu exmatricularea din universitate. Chiar dacă decizia de exmatriculare este anulată în urma intervenției profesorului Cuza, Codreanu pleacă să-și continue studiile la Berlin și Jena. Își face o parte din studii și în Franța, unde descoperă lucrările lui Maurras și Gobineau. Maurras îi formează simțul argumentației și al demonstrației, ce-l ajută la structurarea gîndirii, iar Gobineau îl marcheasză prin rasismul său, teoria decadenței în urma metisajului și concepția democrației comparate cu „cimitirul civilizațiilor”. Acești doi autori întăresc ura lui pentru democrație, care contribuie, în gîndirea sa, la cosmopolitismul ai cărui vector erau evreii fără țară. Astfel, în gîndirea lui Codreanu, totul este strîns legat, lucrurile neputînd fi separate, orice analiză s-ar face. Naționalismul refuză automat cosmopolitismul și democrația, aflate în strînsă legătură, religia, antisemitismul și rasismul fiind mutual îmbinate și avînd un sens real doar în raportul dintre ele. În 1923 fondează, cu A. C. Cuza, Liga Apărării Naționale Creștine. Înțelegerea între cei doi nu are o lungă durată. Cuza, în vîrstă de 56 de ani, nu este înclinat spre violență, preferînd rezolvarea problemelor pe cale academică; Codreanu, tînăr cu avînturi pasionale, optează pentru lupta cu adversarii. În sînul Ligii fondează Frățiile de Cruce, ale căror manifestații sînt reprimate de poliție. În ziua de 24 octombrie 1924, Codreanu îl împușcă pe Constantin Manciu, prefectul de poliție din Iași, în incinta tribunalului. Arestat, este achitat, considerîndu-se că fusese în legitimă apărare și motivîndu-se cu brutalitatea lui Manciu față de Codreanu, ceea ce pare surprinzător [4]. Cuza se sperie de caracterul violent al adjunctului său [5].  

Codreanu este un om ca toți oamenii, avînd o viață sentimentală. Fizicul său agreabil și puternica personalitate vor fi determinat succesul la femei. La 4 iunie [1925] se căsătorește cu Elena Ilinoiu, mai tînără cu trei ani, fiica unui funcționar de la Căile Ferate. Foarte cunoscut și în fruntea unei mișcări compuse din oameni care-l adulau, la nunta lui [la Focșani] au participat 10.000 de persoane. Cuplul nu va avea copii, dar va adopta o fată, Cătălina. 

  

LEGIUNEA ARHANGHELUI MIHAIL: 

IDEOLOGIE ȘI ACȚIUNE

  

Despărțindu-se de Cuza, Codreanu, împreună cu Ion Moţa şi un grup de tineri militanţi, fondează la Iaşi, în ziua de 24 iulie 1927, Legiunea Arhanghelul Mihail. Emblema (astăzi logo-ul) noii formaţiuni reprezintă şase bare negre încrucişate (trei verticale şi trei orizontale), ceea ce le permite detractorilor comparația cu o cuşcă de fier, expresie pe care încearcă să o utilizeze pentru a desemna sarcastic Legiunea. Codreanu transformă această numire devalorizantă în alta, „Garda de Fier”, apelaţie utilizată pentru a desemna Mişcarea.  

Codreanu viza instaurarea unui regim care să asigure unitatea politică şi morală a naţiunii, mulţumită acţiunilor legionare, care jucau un rol educativ, de încadrare şi mobilizare. În acest sens, Garda de Fier se aseamănă cu Partidul Naţional-Socialist german şi cu Partidul Fascist italian. Militanţii Legiunii Arhanghelul Mihail se numesc „legionari”, iar Codreanu este „Căpitanul” lor. Ei poartă o uniformă care include cămaşa verde, sînt organizaţi ca o armată, defilează milităreşte şi utilizează salutul roman. Codreanu înmulțește reuniunile, manifestaţiile şi defilările. El apără identitatea naţiunii române, străduindu-se să elaboreze o doctrină precisă, atît în discursuri și declarații, cît şi în cele două cărţi ale sale: Garda de Fier. Pentru legionari (1931) [Pentru legionari a apărut în 1936; Garda de Fier nu făcea parte din titlu, ci este un adaos în unele traduceri occidentale], manual pentru uzul oamenilor săi, și  Învierea neamului (1936) [nu există o carte a lui Codreanu cu acest titlu original; referința este probabil la Cărticica șefului de cuib, apărută însă 1933].  

În concepţia lui Codreanu, poporul român are o dublă origine, dacă şi romană, care i-a fasonat esenţa; apoi creştinismul i-a dat direcţia moral-spirituală şi sensul idealului, ajungînd să constituie identitatea sa. Tocmai această identitate este ameninţată, de la începutul secolului XX, de elemente străine, neasimilabile, și care nu pot avea decît o influență nefastă şi dizolvantă. Aceste elemente sînt evreii, popor alogen total opus intereselor naţiunii. Evreii se străduiesc să degradeze o lume care nu este patria lor; astfel apar ei, dacă nu ca fondatori, cel puţin ca vectori, releuri şi auxiliari activi şi eficienți a tot ce rugineşte, corupe şi descompune civilizaţia creştină: protestantismul, liberalismul, franc-masoneria şi democraţia. În viziunea lui Codreanu, evreii nu sînt singuri. Ungurii, rutenii şi nemții contribuie în acelaşi scop. Codreanu invită poporul român la o regenerare integrală – etnică, etică, fizică şi spirituală. O regenerare a cărei reuşită vizează atît națiunea în ansamblul ei, cît şi pe fiecare individ în parte. Codreanu înţelege necesitatea creării „omului nou”. Similitudinile îngăduie analogia cu fascismul şi naţional-socialismul.  

Aderenţii la Legiune sînt supuşi unui ritual selectiv, ei depun legămînt de fidelitate Căpitanului. Legiunea este fidelă Bisericii Ortodoxe Române, iar în manifestările sale introduce anumite rituri creştine. Codreanu îmbracă des şi cu mîndrie costumul naţional, urmat fiind de legionari, care se deplasau la sate pentru a determina clasa ţărănească să adere la ideile lor. Legionarii afişau spiritualitatea lor mistică, fără concesii, acceptînd moartea în orice moment pentru cauza naţională. Se regăseşte la ei acceptarea martirajului. În momente de înfruntări cu adversarii lor, ei nu ezită să rişte pînă la sacrificiul suprem, moartea, jertfindu-se de bună voie. Arestaţi, înfruntă cu eroism torturile şi condiţiile inumane ale puşcăriilor. După Codreanu, legionarii împliniți devin pentru întreg poporul român exemple curate spre transformarea fiecărui cetăţean în contact cu ei. În sufletul fiecăruia va rezida un ideal naţional, spiritual, ce nu se preocupă de materialism, ci este capabil de a se sacrifica pentru Dumnezeu şi Patrie. Legionarii sînt creştini profunzi (mergînd pînă la martiriu), adevăraţi eroi, cărora românii trebuie să li se asemene. Orice român poate și trebuie să fie un erou potenţial. 

  

SUCCESUL ÎN RÎNDURILE PREOŢIMII,  

ŢĂRĂNIMI ŞI TINERILOR INTELECTUALI 

   

Se putea crede că toate aceste lucruri vor crea o stare de frică şi îi vor izola pe legionari. Acest lucru nu se întâmplă însă, ci, dinpotrivă, Legiunea obţine un mare succes în toate clasele societății: un mare număr de preoţi ortodocşi îi mărturisesc simpatie, iar clasa țărănească priveşte Mişcarea cu speranţe, ceea ce explică de ce un număr important de țărani preferă Legiunea Partidului Naţional Țărănesc al lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, precum şi Uniuni Agrare a lui Constantin Argetoianu. Un număr însemnat de intelectuali de înalt nivel, profesori, avocaţi [6] şi chiar oameni de știință, aderă la ideile legionare. Amintim intelectuali de renume ca Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu şi Vintilă Horia, ce în tinereţea lor au aderat cu entuziasm la Garda de Fier [Eugen Ionescu nici vorbă să fi fost membru sau simpatizant legionar]. Mircea Eliade, viitor mare istoric a religiilor, defineşte Garda de Fier ca pe marea făuritoare a unei revoluţii creştine, ce tinde a crea o nouă Românie și capabilă de a împăca România cu Dumnezeu. Emil Cioran publică două cărți: Schimbarea la față României (1936), carte în care îşi exprimă convingerile legionare, şi Lacrimi şi sfinţi (1937), eseu xenofob şi antisemit. Această exaltare se explică şi prin curentul de naționalism ce animă întreaga țară, în urma realipirii teritoriilor românești din fostul Imperiu Austro-Ungar, dar şi a teritoriilor de sub dominaţia Rusiei sau Bulgariei (Transilvania, Basarabia, Bucovina, Dobrogea [nu Dobrogea, ci Cadrilaterul]). Alt element decisiv este stagnarea economică, criza din 1930 [de fapt 1929] şi consecinţele ei, precum numărul mare de tineri șomeri intelectuali, dificultățile clasei mijlocii şi antisemitismul cronic al naţiunilor din Europa Orientală. În România, ca şi în celelalte țări, democraţia parlamentară este privită cu dispreţ, iar fascismul ca reprezentînd cealaltă latură, plină de sens, ce pare a oferi o soluţie problemelor de moment, satisfăcînd aspiraţiile naţionale şi sociale. Şef carismatic, Codreanu este asistat de fidelii săi locotenenți: Gheorghe Clime (1889-1939), inginer silvicol, Ion Moţa (1902-1937), tînăr jurist şi editor, Radu Mironovici, Nicolae Totu, Corneliu Georgescu, iar printre alţii și Horia Sima, fără a-l uita nici pe tatăl Căpitanului, Ion Zelea Codreanu, ce împărtășește convingerile lui Corneliu.

GARDA DE FIER ȘI PARTIDUL  

NAȚIONAL-SOCIALIST GERMAN

  

Foarte repede efectivul Legiunii se mărește, iar partidul organizează din ce în ce mai multe mitinguri, defilări şi conferinţe, acţiuni prozelitiste în rîndurile țărănimii şi ale preoțimii. Legionarii atrag atenția, prin violenţa acţiunilor lor, împotriva adversarilor şi a evreilor, ceea ce în opinia unei părți a populaţiei româneşti şi a observatorilor străini duce la asemănarea Legiunii cu S.A. din Germania. Garda de Fier se vede asimilată unui Partid Nazist Român, asimilare abuzivă. Cert, pe plan doctrinar; ea este profund creștină, neputînd fi învinuită de tendinţe neopăgîne sau nietzscheene. Codreanu (şi fruntașii legionarii) nu creează propriile lor valori, ci aderă cu tot sufletul la morala creștină, devenind astfel veritabili călugări-soldați ai lui Dumnezeu şi ai Civilizației Creștine. Omul nou dorit atît de mult de Codreanu nu are nimic în comun cu Supraomul lui Nietzsche şi nici cu nazistul teoretic. El se doreşte a fi apărătorul românismului, al latinității, ceea ce-l opune germanismului nazist. Devine, în sfîrşit, apărătorul intereselor geopolitice ale României, opuse intereselor germane. Toate aceste caracteristici au drept consecință că Reich-ul hitlerist privește mișcarea cu o anumită neîncredere și că Garda de Fier nu beneficiază de ajutor financiar din partea hitleristă decît mult mai tîrziu, începînd din 1939, pentru motive pur strategice.  

Codreanu este ales deputat din partea judeţului Neamț [7], în 1931, şi a raionului Tutova, în 1932. 

  

RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA STATULUI

  

Din păcate, Codreanu îi preocupă serios pe conducătorii statului român. Între ei şi acesta se va derula un război fără milă. La 10 decembrie 1933, Ion G. Duca, prim-ministru al României, ordonă arestarea unui mare număr de candidaţi „legionari” la alegerile legislative, determinat de frica intrării în Parlament a unui număr important de reprezentanți ai Gărzii de Fier. În ziua de 29 a aceleiaşi luni, Duca este asasinat, iar succesorul său, Gheorghe Tătărescu [8], dizolvă Garda de Fier şi ordonă arestarea lui Codreanu. Acuzaţiile împotriva lui sînt foarte grele, dar la această dată (1934) Codreanu este susţinut de alte partide, chiar dacă îi sînt adversare şi le combate. La proces, înalte personalități ale clasei politice depun mărturie în favoarea lui, ca martori de moralitate (continuînd în acelaşi timp să-i rămînă adversari): Alexandru Vaida-Voevod, Constantin Argetoianu, Gheorghe I. Brătianu [9]. Astfel, Codreanu este achitat. Prestigiul său ia amploare în opinia publică. De altfel, acest prestigiu depășește frontierele naţionale. Codreanu devine un personaj foarte cunoscut în străinătate, iar dacă are adversari, admiratorii nu-i lipsesc nici ei, exemplu viu fiind fraţii Jérôme şi Jean Tharaud, care îi consacră cartea – apărută după moartea lui – Trimisul Arhanghelului (1939) [totuși, cartea fraților Tharaud este mai degrabă critică decît apologetică]. În urma morţii lui Duca, distrugerea de magazine evreieşti şi localuri publice șochează un număr de români [10], creînd astfel o criză gravă în sînul Gărzii de Fier. De altfel, în sînul partidului apare dezidența. Codreanu este contestat de anumiţi legionari, ce se regrupează în jurul lui Mihail Stelescu, unul dintre locotenenţii săi devenit rival [11]. Stelescu moare asasinat la 16 iulie. Partidul își pierde din considerație și este divizat. O refondare a lui se impune. Codreanu creează un partid asemănător celorlalte, atît în structura sa, cât şi în felul de a acţiona, ce primeşte numele de „Totul pentru Țară”, partid de alură mai clasică decît Garda de Fier. În acelaşi timp, caută alianţe. La 25 noiembrie 1937, semnează cu Iuliu Maniu (de trei ori prim-ministru între 1928-1932), şef al Partidului Național-Țărănesc, cu Uniunea Agrară şi cu anumiţi liberali naţionaliști pactul de neagresiune electorală, prin care se angajează să-l împiedice pe Carol II, inamicul lor comun, de-a avea la dispoziţia sa o majoritate parlamentară în urma alegerilor legislative din decembrie 1937. Aceste alegeri sînt un succes pentru Partidul Totul pentru Țară, care, cu un procentaj de 15,5%, obține o intrare remarcabilă în Camera Deputaţilor, devenind astfel a treia forță politică a țării, după Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Țărănesc. Alegerea strategică de a se opune regelui se arată a fi o eroare funestă. Blocat de Camera Deputaţilor, care-i este ostilă, regele dizolvă Parlamentul, instaurînd dictatura sa (10 februarie 1938). Omul său de încredere. Armand Călinescu, este numit prim-ministru. 

MARTIRAJUL

  

Armand Călinescu dizolvă partidul şi ordonă arestarea lui Codreanu şi a 44 de camarazi. În urma unui proces pierdut dinainte (nici Codreanu, nici avocaţii apărării nu puteau să se exprime liber), este condamnat la 10 ani de detenţie pentru înaltă trădare. La 30 noiembrie, împreună cu alţi 13 fideli camarazi, este executat într-o pădure de lîngă Jilava [Tîncăbești]. Strangulaţi cu frînghii, sînt apoi ciuruiţi de gloanţe, iar autoritățile afirmă că ar fi fost împuşcaţi în cursul unei tentative de evadare.

  

RĂZBUNARE ȘI REPRESALII

   

Cum Ion Moța a murit în Spania luptînd în armata franchistă (ianuarie 1937), iar Gheorghe Clime în detenție, succesorul lui Codreanu este Horia Sima. Tînăr profesor de filosofie, Horia Sima (1907 [1906]-1993) nu are carisma Căpitanului. În plus, partidul, obligat la clandestinitate, este privat de libertatea de acțiune. Lipsit de libertatea de a face campanie pentru ideile sale, se refugiază în acțiunile teroriste, vizînd mai ales răzbunarea șefului său și a camarazilor. La 21 septembrie, un grup de nouă legionari, conduși de tînărul avocat Miti Dumitrescu, îl împușcă pe prim-ministrul Armand Călinescu, care fusese la originea asasinării lui Codreanu și a celorlalți 13 camarazi uciși o dată cu el. Un alt val de represiuni lovește Garda de Fier. A doua zi după asasinarea lui Călinescu, Miti Dumitrescu și camarazii lui sînt executați, după lungi și oribile torturi la care au fost supuși. În aceeași zi, Gheorghe Clime, apropiat al lui Codreanu, este la rîndul lui executat. 

  

VARA 1940: PERICOL NAȚIONAL  

PROFITABIL PENTRU GARDA DE FIER

  

Și totuși lucrurile se schimbă. Vara lui 1940 este în mod aparte dramatică pentru România: la 26 iunie, în urma amenințărilor U.R.S.S., Basarabia, anexată României în 1918, este retrocedată; la 30 august, în urma presiunii germane, nordul Transilvaniei este cedat Ungariei (arbitrajul Tratatului de la Viena), iar la 7 septembrie România se vede nevoită să cedeze Bulgariei sudul Dobrogei [Cadrilaterul]. Văzîndu-se înconjurat de țări ostile, Carol II se simte obligat a strînge rîndurile și a crea o unitate națională în fața pericolului. Astfel, decide de a pune capăt ofensivei sale împotriva Gărzii de Fier și chiar de a o asocia la guvernare. În urma unei negocieri dificile, Horia Sima și alți doi camarazi intră în guvernul Gigurtu, format la 4 iulie 1940. De altfel, rămîn doar patru zile, ceea ce arată fragilitatea acordului. 

  

GARDA DE FIER SUB ANTONESCU: 

DE LA COLABORARE LA REBELIUNE 

  

La 6 septembrie 1940, Garda de Fier se aliază guvernului mareșalului Antonescu, iar Horia Sima devine vice-prim-ministru. Încă de la început, Garda impune punctul său de vedere mareșalului, determinîndu-l să instaureze Statul Național Legionar. Garda începe reglarea conturilor cu inamicii săi. La 27 noiembrie îl asasinează pe Nicolae Iorga, eminent istoric și fost prim-ministru [12]. Foarte repede relațiile dintre Antonescu și Garda de Fier se degradează [13]. Antonescu rămîne un moderat convins, aspirînd să salveze ceea ce se mai putea salva și optînd pentru o alianță pragmatică cu Germania. Horia Sima și camarazii săi deplîng lipsa de doctrină a mareșalului [14]. Pe de altă parte, naționaliști mîndri și curajoși, legionarii suportă cu dificultate mutilarea țării și marea docilitate a lui Antonescu față de Hitler. Astfel, ei încearcă o lovitură de stat, sortită însă eșecului (armata rămînîndu-i fidelă lui Antonescu), în ianuarie 1941. Dispersată și dezorganizată, Garda de Fier își încetează, practic, existența [15].

   

O IREDUCTIBILĂ ORIGINALITATE

  

Fascinant personaj acest Corneliu Codreanu. Dintre toți liderii de tendință fascistă dintre cele două războaie mondiale, Codreanu a fost cel mai eroic. De numeroase ori a plătit personal: detențiile suportate, numeroasele procese în care a fost tîrît şi asasinatul laș, ignobil şi dureros. Corneliu Codreanu s-a născut pentru a trăi, a suferi şi a muri pentru convingerile sale, pentru Dumnezeu şi pentru gloria naţiunii române. Surprinzătoare mişcare a sa Garda de Fier. Disciplina, organizarea paramilitară, uniforma membrilor săi, înseși denumirile de Legiune şi Gardă de Fier, înfruntările violente cu inamicii, voinţa sa de a făuri un „om nou” eroic, vehemența discursurilor lui Codreanu, toate evocă irezistibil Partidul Naţional-Socialist şi S.A.  Ne permitem totuşi să o repetăm: nu este decît o aparență înşelătoare. Reamintim că Garda de Fier este o mişcare creştină, iar religia tronează în concepţia sa de patrie, de popor român, de civilizaţie europeană, ba chiar de om, caracteristici ce-o opun național-socialismului, marcat cel puţin într-o măsură de păgînismul nietzscheean. Codreanu a trăit ca profet, luptător al sufletului, călugăr-soldat, terminîndu-și viaţa ca martir, destin acceptat totalmente şi pe care l-a trăit ca pe o vocaţie încă din tinereţea sa. Aceeaşi trăire au avut-o şi un număr important dintre oamenii lui. Relaţiile sale cu Biserica Ortodoxă Română au fost întotdeauna excelente. Din acest punct de vedere, diferă total de Hitler, de Röhm sau de Goebbels, fără a-i mai aminti pe Goering, Himmler, Bormann sau Kerrl, toţi adepți ai unei imagini a lumii mai puţin creştine, relaţiile lor cu Biserica (protestantă sau catolică) fiind pline de ambiguitate, încordate sau chiar conflictuale. 

Este Garda de Fier într-o mai mare analogie cu fascismul italian? Nu, bineînțeles. Fascismul nu a pus niciodată religia în centrul ideologiei sale, iar viziunea sa despre om şi societate nu este în primul rînd creştină. În fascism, catolicismul este un ingredient important al civilizaţiei, dar nici singurul şi nici cel mai important. Fascismul găseşte alte referinţe istorice, în Roma antică sau în Italia Renaşterii, în cultul forţei şi al eroismului păgîn. În plus, fascismul se reclamă revoluţionar şi socialist (cu eclipse şi evoluţii certe), ceea ce nu a fost niciodată cazul lui Codreanu şi al mişcării sale. Codreanu nu a avut niciodată o concepţie precisă şi personală de ordin social. Cert, el vedea în clasa ţărănească substratul poporului român, al națiunii române. Pentru Codreanu, clasa socială nu era primordial a se impune teoriei politice. În opinia sa, sufletul este prioritatea absolută în ce privește individul, primînd asupra condiţiei sociale; acesta nu impune determinismul implacabil şi nu decide forma sa de gândire, ideile, sentimentele sau comportamentul său. Încă o dată, Codreanu este spiritualist şi străin de viziunea materialistă a omului, a societăţii şi a istoriei. Socialul, în sensul în care îl concepem astăzi, îi era atît de străin încît, contrar celorlalţi reprezentanţi ai dreptei naţionale europene, nu-şi imaginează o a treia cale între capitalismul liberal şi socialism, capabilă de a aduce o soluţie compatibilă cu eficacitatea economică şi cu exigența măreției țării. Astfel, se distinge chiar dintre cei ce cred că viziunea religioasă al omului ocupă un loc central, la fel ca în statul creştin corporativ al lui Dollfuss, Falanga lui J. A. Primo de Rivera, național-catolicismul spaniol urmat de franchism şi l'Estado novo salazarian sau regalismul lui de Degrelle. Este adevărat că, deși creştini convinşi, Salazar, Primo de Rivera, Franco, Degrelle nu erau mistici (Dollfuss fiind doar într-o oarecare măsură), ca şeful Legiunii Arhanghelul Mihail. În concepţia sa ideală despre România, Codreanu o vedea ca pe o mare armată, cu combatanţi uniţi prin forţa sufletească, apărîndu-se şi apărînd patria indisolubil unită (el ignora noţiunea însăși de laicitate). Legiunea trebuia să fie elita acestei armate-națiune române. În definitiv, Codreanu a fost un cruciat rătăcit în secolul XX. 

   

Paul-André DELORME

  

(traducere românească de  

Nicolae OPRESCU)

  

* Articol apărut în revista pariziană Rivarol, nr. 3311, 27 decembrie 2017, pp. 14-15. Îi rămînem recunoscători d-lui Nicolae Oprescu pentru strădania de a traduce textul în românește, cu o admirabilă promptitudine, precum și d-lui Radu Greuceanu, care ni l-a semnalat inițial. Notele sînt ale autorului francez, dar celelalte paranteze drepte (din text și din note) ne aparțin. Sigur că rămîn și informații sau interpretări discutabile, dar traducerea a respectat punctul de vedere al autorului. Traducerea a fost trimisă și redacției revistei Permanențe, care se cuvine salutată la împlinirea a 20 de ani de apariție. (R. C.) 

[1] Ocuparea Bucovinei de către Polonia condiţionează familia Codreanu să-şi schimbe numele în „Zelinschi”, revenind la patronimul iniţial de Zelea după realipirea Bucovinei la România, în anul 1918.  

[2] Capitulare ce duce la tratative: „Tratatul de la Bucureşti”, din mai 1918.  

[3] Fost şef al statului major general, erou al Războiului Balcanic şi al Primului Război Mondial, Mareşalul Alexandru Averescu (1859-1938) a fost de trei ori preşedintele Consiliului de Coroană (ianuarie-februarie 1918, martie 1920 – decembrie 1921 şi martie 1926 – iunie1927), fondator al partidului naţionalist şi conservator numit Partidul Popular (1922). A exercitat o certă influență morală şi politică asupra lui Ion Antonescu şi Corneliu Codreanu.  

[4] În realitate, există posibilitatea ca tînărul Codreanu să fi beneficiat de simpatia juriului de la Iaşi față de ideile sale, ca şi de antipatia generală față de prefectura şi poliţia locală, taxate de violență şi corupţie.  

[5] Motiv de ordin privat, dar lipsit de orice fel de probe care să explice despărţirea lui Codreanu de Cuza: se pare că fiul lui Cuza ar fi lăsat-o gravidă pe sora lui Codreanu, refuzînd s-o ia de soţie.  

[6] La fel ca și Codreanu.  

[7] Echivalent românesc al departamentului nostru.  

[8] După un interimat Angelescu (29 decembrie 1933 – 3 ianuarie 1934).  

[9] Alexandru Vaida-Voevod (1872-1950), naţional-ţărănist, a fost de mai multe ori ministru şi de trei ori prim-ministru (decembrie 1919 – martie 1920, iunie-octombrie 1932 şi ianuarie-noiembrie 1933). Constantin Argetoianu (1871-1955), liderul partidului Uniunea Agrară, exercită în egală măsură diferite funcţii ministeriale, fiind prim-ministru din septembrie pînă în noiembrie 1939. Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), descendent a unei mari familii de conducători politici români, era o personalitate a Partidului Naţional Liberal.  

[10] Eminenţi intelectuali recunoscuţi iau atitudine împotriva Legiunii, ca Nicolae Iorga (în egală măsură om politic), Tudor Arghezi şi Mihail Sadoveanu.  

[11] Încurajat de Carol II şi de anumiţi miniştri, dornici de a distruge Garda de Fier, fondează propria sa mişcare, Cruciada Românismului.  

[12] În total, Garda de Fier a asasinat trei prim-miniştri: Ion Duca (29 decembrie 1933), Armand Călinescu (21 septembrie 1939) şi Nicolae Iorga (27 noiembrie1940).  

[13] Carol II abdică la 6 septembrie, plecînd în exil.

[14] Şi totuşi în cursul anului 1930 Antonescu şi Codreanu au întreţinut relaţii cordiale. 

[15] Horia Sima se refugiază succesiv în Germania, Italia, Argentina, apoi în Spania, unde decedează în 1993 [de fapt a decedat în Germania, dar a fost înmormîntat în Spania, unde locuia curent].