SUMARUL BLOGULUI
În 1848 Karl Marx a publicat Manifestul Comunist, pledind pentru
comunism şi un stat comunist. După 69 de ani, în 1917, primul sistem politic
comunist cunoscut lumii a fost instaurat în Uniunea Sovietică. A fost cel mai
crunt sistem politic cunoscut istoriei, a dăinuit cu puţin peste 70 de ani şi
în cursul existenţei lui a cauzat moartea a zeci de milioane de oameni
nevinovați – cel mai atroce genocid cunoscut vreodată. A promis raiul, dar a
instituţionalizat infernul.
În 1925 şi 1926 Adolf Hitler a publicat Mein Kampf, militînd
pentru un sistem politic naţional-socialist fondat pe ideile lui Friedrich
Nietzsche şi superioritatea rasei germane. După 12 ani, în 1933, primul sistem
politic naţional-socialist cunoscut istoriei a fost instaurat în Germania nazistă.
La fel ca Stalin, Hitler a promis Al Treilea Reich, un rai pe pămînt, dar, tot
la fel ca Stalin, a dat omenirii un alt infern. Între 1939 şi 1945 nazismul german
a cauzat cel mai mare conflict militar cunoscut în istorie, care a făcut zeci
de milioane de victime.
The Gay
Manifesto
(1971)
Mai puţin
cunoscut nouă – şi, de fapt, întregii lumi – este că în 1971 homosexualii britanici
au lansat The Gay Manifesto of 1971, revizuit în 1978. Nu l-am analizat niciodată pînă acum. E
vremea să o facem, pentru că, asemenea Manifestului Comunist din 1848 şi lui
Mein
Kampf, Manifestul Gay a
întors lumea pe dos, a produs o răsturnare a valorilor nemaicunoscută în
istorie şi a produs deja milioane de victime. Victimizarea continuă, cu
ajutorul instituţiilor de stat şi internaţionale. Paralele între cele trei
Manifeste sînt evidente şi greu de ignorat. Fiecare a promis o societate nouă,
o realitate istorică nouă, radical diferită de cea cu care fiinţele umane erau
obişnuite şi în care s-au născut. Una care i-a făcut pe oameni curioşi,
interesaţi, încrezători că ceea ce le-a fost promis va produce modificări
sociale, politice şi economice pozitive şi le va îmbunătăți viaţa. Comuniştii
au văzut în proprietatea privată rădăcina tuturor relelor şi în abolirea ei
prescripţia pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care societatea s-a
confruntat vreme de mii de ani. Ajunşi la putere, comuniştii au abolit
proprietatea privată, cauzînd un haos economic nemaîntilnit pînă atunci în
istorie. Naziştii au văzut rasele „inferioare” din aceeași perspectivă:
rădăcina tuturor relelor cunoscute istoriei, iar eliminarea lor – reţetă pentru
rezolvarea tuturor problemelor cu care „arienii” se confruntau.
Homosexualii au
deţinut şi încă deţin aceeași perspectivă, una care e evidentă din primele rînduri
ale Manifestului pe care îl studiem
cu de-amănuntul mai jos. După cum veţi
vedea, pentru homosexuali, familia binară, alcătuită din bărbat, femeie şi
copii, bazată pe relaţii de monogamie şi heteronormativitate, e rădăcina
tuturor relelor din lume. Reţeta pentru rezolvarea acestor probleme e aceeași:
eliminarea familiei, a heteronormativității şi a monogamiei.
Frapează și o
altă paralelă între cele trei Manifeste: indiferenţa noastră, a oamenilor
decenţi şi cu bun-simţ, faţă de ideile radicale semănate cu zeci de ani înainte
de instaurarea regimurilor promise. Majoritatea cetăţenilor au ignorat Manifestul Comunist, Mein Kampf şi Manifestul Gay din 1971, zîmbind şi zicîndu-şi că ceea ce au citit
ori auzit sînt nişte idei bizare, dar trecătoare şi fără consecinţe. Asemenea
unei dureri de cap. Nişte idei care nu vor fi niciodată puse în aplicaţie. Dar iată
că s-au înşelat. Din fericire pentru occidentali, Manifestul Comunist a făcut ravagii doar în estul Europei, ei fiind
scutiţi de cruzimea sistemului comunist. Nazismul, însă, i-a afectat atît
occidentalii, cît şi est-europeni. Iar revoluţia sexuală, avînd ca vîrf de
lance mişcarea homosexuală, face ravagii de cîteva decenii mai mult în Occident
decît în Europa de Est. Ironic, comunismul ne-a protejat de revoluţia sexuală,
care e încă relativ recentă în Europa de Est şi în România.
Nu putem ignora
nici perioada relativ scurtă de timp între plantarea ideilor radicale din cele
trei Manifeste şi consecinţele lor. Dacă i-a luat comunismului 69 de ani pentru
a-şi atinge scopul, lui Hitler i-a luat doar 12 ani, iar revoluţiei homosexuale
mai puţin de 30 de ani. Nici numărul foarte mare al victimelor nu poate fi
trecut cu vederea ori bagatelizat. La fel ca şi comunismul sau nazismul,
revoluţia sexuală şi homosexuală a făcut milioane de victime. Cine sînt
victimele revoluţiei sexuale?
Lista e lungă şi ne include şi pe noi: victimele
divorţului (părinţii, copiii, nepoţii); cei care vizualizează ori sînt
dependenţi de pornografie (în cifre de probabil miliarde de oameni); femeile
care au făcut ori fac avort; copiii nenăscuţi ucişi în avort; persoanele
dependente de sex; copiii născuţi din surogat, care nu îşi cunosc mama ori tatăl;
cei care comercializează (adică cumpără ori vînd) material genetic masculin ori
feminin; mamele purtătoare şi femeile care sînt folosite pentru a aduce pe lume
copii prin surogat; copiii adoptaţi de homosexuali ori copiii crescuţi de
cupluri de acelaşi sex.
Uşurinţa cu care
factorii mediatici, politici şi legislativi au îmbrăţişat ideile celor trei
Manifeste nu poate să ne scape nici ea din vedere. Manifestul Comunist, Mein
Kampf şi Manifestul Gay şi-au
găsit adepţi numeroşi şi vociferanți într-un timp relativ scurt. Intelectualii,
jurnaliştii, politicienii, legiuitorii, judecătorii, avocaţii, ba chiar şi unii
factori religioşi au sprijinit şi promovat aceste idei toxice, fără a se gîndi
la consecinţele lor în timp.
Acest The
Gay Manifesto a fost publicat la Londra, în 1971, de către un grup
de homosexuali britanici care la vremea aceea se identificau sub numele de Gay
Liberation Front („Frontul de Eliberare Gay”). Manifestul Gay a fost revizuit în 1978 şi are zece (10) pagini. Ceea
ce uimeşte este faptul că, fără excepţie, toate ideile şi obiectivele
enunţate în el au fost puse în aplicare, transformate în realitate, ori sînt pe
cale de a fi transformate în realitate: în Europa Occidentală, America de Nord
şi, în din ce în ce mai multe alte părți ale lumii. Ultima victimă care a
capitulat în fața Manifestului Gay a
fost Germania, care pe 30 iunie a. c. a legalizat căsătoriile homosexuale. Manifestul Gay e similar cu Manifestul Comunist şi cu Mein Kampf în mai multe privinţe. El
identifică un grup social specific, în cazul acesta homosexualii, care se
autodefineşte ca fiind victimizat de societate, cauzele nemulţumirilor
homosexualilor, instituţiile sociale care îi asupresc şi reţetele specifice
pentru eliminarea acestei asupriri. Homsexualii se identifică în Manifestul lor
ca fiind „mînioşi” (angry), la fel ca
toate grupurile asuprite din trecut. Societatea heterosexuală, zic ei, îi
tratează ca pe nişte fiinţe sub-umane şi e vremea, chipurile, să se organizeze
şi să acţioneze pentru a-şi dobîndi libertatea.
Instituţiile
care asupresc homosexualii
Manifestul
identifica instituţii sociale specifice care în opinia lor îi asupresc. În primul
rînd e FAMILIA. Asuprirea homosexualilor începe în familie, unde
bărbatul e „stăpîn”, soţia „sclavă” bărbatului, iar copii „robi” ai bărbatului.
Prin natura ei, familia se împotriveşte homosexualităţii şi homosexualilor (The very form of the family works against
homosexuality). Familia binară, fondată pe relaţia dintre sexele opuse, îi
face pe homosexuali să se simtă plini de ruşine, vinovăţie şi falimentari.
A doua
instituţie care asupreşte homosexualii e ŞCOALA, deoarece ea promovează
(ori promova la vremea aceea) moralitatea sexualităţii în familie şi căsătorie,
între un bărbat şi o femeie căsătoriţi, bazată pe doctrinele creştinismului.
Sistemul educativ era văzut la vremea aceea ca o extensie a moralităţii
creştine (an extension of Christian morality).
A treia
instituţie asupritoare a homosexualilor e BISERICA. Învățăturile
creştine privind sexualitatea şi familia erau văzute ca fiind demodate, arhaice
şi iraţionale (Christianity’s archaic and
irrational teachings support the family and marriage aş the only permitted
condition for sex).
A patra
instituţie în cauză era MASS MEDIA.
Mass media era atacată pentru că, în
opinia homosexualilor, promova o imagine negativă şi incorectă a homosexualilor
– perverși, pedofili, monştri, degeneraţi – şi apăra familia tradiţională.
A cincea
problemă cu care homosexualii erau confruntaţi era VOCABULARUL.
Vocabularul deceniilor trecute era atacat ca promovînd „ideologia şi
moralitatea anti-homosexuală” (anti-homosexual
morality and ideology). Vocabularul era desemnat să denigreze homosexualii
şi relaţiile lor sexuale.
LOCUL DE MUNCA era ostil și el
homosexualilor, pentru că atmosfera era dominată de atitudinile presupus
homofobe ale colegilor de muncă faţă de angajaţii homosexuali. Anumite funcţii
în companiile prestigioase erau rezervate doar heterosexualilor (şi în special
bărbaţilor căsătoriţi și cu copii), pentru a da impresia că bărbaţii
heterosexuali căsătoriți sînt mai siguri de ei înşişi şi mai capabili să
promoveze o imagine pozitivă a companiei decît bărbaţii homosexuali.
O altă
instituţie socială care era văzută ca asuprind homosexualii era SISTEMUL
LEGAL. Plîngerile majore ale homosexualilor britanici în 1971 erau legile
care interziceau relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex sub 21 de ani,
ori să adopte copii. Erau preocupaţi şi de faptul că violenţa împotriva
homosexualilor nu era luată în serios de poliţie, dar violenţa la cuplurile
heterosexuale era.
Critici majore
erau aduse şi PSIHIATRIEI, pentru că la vremea aceea ea încă identifica
homosexualitatea ca pe o boală psihică şi încă recomanda terapie pentru
reabilitarea inclinaţiilor homosexuale, homosexualii pretinzînd, dimpotrivă, că
homosexualitatea e normală.
Remedii
şi modificări sociale
Manifestul Gay din 1971 recomanda măsuri
concrete pentru eliberarea homosexualilor. În primul rînd, cerea „toleranţă şi
egalitate” (tolerance and equality),
şi „o schimbare revoluţionară în întreaga societate” (a revolutionary change în our whole society). Schimbarea trebuia să
înceapă cu „familia patriarhală”.
Toate problemele cu care se confruntă homosexualii, afirmă în repetate rînduri Manifestul Gay, au drept cauză
principală „familia patriarhală”
(cauza nenorocirilor is rooted in our
society’s most basic institution – the Patriarchal Family). Homosexualii
afirmă că, la fel ca toţi membrii societăţii, ei au fost socializaţi, împotriva
voinţei lor, să gîndească familia ca pe sursa fericirii şi împlinirii
personale. În aceste învăţături erau îndoctrinaţi copiii de la o vîrstă
fragedă, ceea ce face aproape imposibil să schimbi atitudinile lor şi ale
părinţilor lor faţă de homosexuali şi homosexualitate. Aceste învăţături sînt
nu doar eronate, dar şi greu de schimbat, pentru că îşi au originea în Biblie
şi în doctrinele creştine. Sînt eronate pentru că, în afara diferenţelor
biologice, nu există nici o diferenţă între bărbaţi şi femei (… there are no proven systematic differences
between male and female, apart from the obvious biologic ones) şi nu ne
naştem ca bărbaţi ori femei, ci sîntem socializaţi să devenim bărbaţi şi femei
(all differences of temperament,
aptitudes and şo on, are the result of upbringing and social pressure. They are
not inborn). Întreaga societate e construită pe „familia patriarhală”, iar
religia, cultura, literatura şi arta fortifică „familia patriarhală”, cu toate
aspectele şi consecinţele ei toxice (Our
entire society îs built around the patriarchal family and its enshrinment of
these masculine and feminine roles. Religion, polular morality, art, literature
and sport reinforce these stereotypes).
Cum e uşor de înţeles, abolirea asupririi homosexualilor implica
reformarea radicală a „familiei patriarhale”. Dar reformele nu sînt suficiente. Atîta
timp cît „familiile patriarhale” există, copiii crescuţi în ele vor învăţa şi
deţine atitudini contrare şi ostile homosexualilor. Care deci e soluţia finală? Abolirea familiei că instituţie. Manifestul Gay e direct, clar şi agresiv
privind acest obiectiv: We must aim at
the abolition of the family, so that the sexist, male supremacist system can no
longer be nurtured there („Trebuie să ţintim spre abolirea familiei, pentru
ca sistemul sexist al supremației bărbatului să nu mai poată fi perpetuat”).
Abolirea
familiei e un imperativ imediat care, în opinia autorilor Manifestului, poate
lua cîţiva ani ori cîteva decenii. Ce paşi concreţi trebuie făcuţi pentru
abolirea ei? În primul se impune abolirea monogamiei obligatorii. Monogamia,
zice Manifestul, e o doctrină impusă tuturor membrilor societăţii. Homosexualii
nu pot fi monogami prin natura sexualităţii lor şi de aceea ei îşi trăiesc
viaţa în afara familiei şi căsătoriei tradiţionale. Monogamia e o formă de
asuprire a femeii de către soţul ei. În virtutea monogamiei, femeia şi copiii ei
devin proprietatea bărbatului (Monogamy
îs usually based on ownership – the woman sells her services to the man în
return for security for herself and her children – and is entirely bound up în
the man’s idea of property. Furthermore, in our society the monogamous couple
with or without childern, is an isolated, shut-in, up-tight unit, suspicious of
and hostile to outsiders). Monogamia sufocă homosexualii, le cauzează
dependențe nevrotice şi infidelitate. Abolirea monogamiei implică abolirea
rolurilor sexuale în care bărbaţii şi femeile sînt socializaţi din copilărie.
Încă din 1971
homosexualii şi-au căutat aliaţi pentru îndeplinirea obiectivelor lor. Un aliat
natural pe care l-au aflat, care şi el la rîndul lui cere abolirea căsătoriei
şi a familiei, e mişcarea feministă şi mişcarea de eliberare a femeilor, în
vogă în Europa Occidentală şi America de Nord în anii ‘60 şi ‘70.
În final, Manifestul Gay îşi re-enunța obiectivele
fundamentale: abolirea familiei, căsătoriei şi monogamiei; eliminarea
discriminării împotriva homosexualilor la locul de muncă; promovarea noţiunii
că relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex sînt normale (perfectly valid); reformarea educaţiei
sexuale în şcoli cu scopul de a normaliza homosexualitatea; reformarea
psihiatriei cu scopul de a declara homosexualitatea o variantă normală a
sexualităţii umane; reducerea vîrstei legale pentru întreţinerea relațiilor
sexuale între persoane de acelaşi sex.
Situaţia
actuală
E uşor de
observat că obiectivele Manifestului Gay
din 1971 au fost atinse în mare parte şi că este doar o chestiune de timp pînă
cînd ele vor fi atinse în întregime acolo unde factorii mediatici, politici,
publicul, oamenii de bună-credinţă şi liderii religioşi vor îmbrăţişa şi vor
continua să promoveze aceste obiective fără discernămînt ori fără a lua în
considerare consecinţele. Pentru ţările şi societatiile care se opun şi vor
continua să se opună acestor obiective fără rost şi dăunătoare, însă, există
nădejde. Cei care citiţi îndeaproape comentariile noastre săptămînale (marţi şi
joi) ştiţi unde şi cum aceste obiective au fost atinse. În Occident nu există
nici un aspect social, politic, educaţional, literar, mediatic, ori chiar de
natură religioasă, care să nu fi fost afectat de Manifestul Gay din 1971. Mass
media din Occident a adoptat, fără excepţie, toate ideile enunţate în
Manifest. Le promovează zilnic. Politicienii au făcut la fel. Legiuitorii şi
ei. În 1989 Danemarca a devenit primul stat din lume care a legalizat parteneriatele
civile homosexuale. La scurt timp după acceea s-a produs avalanşa bine
cunoscută nouă tuturor. Privind căsătoriile homosexuale, gheața a fost spartă
în 2002, cînd un tribunal din Ontario, Canada, a decretat un drept la căsătorii
homosexuale. A urmat Tribunalul Suprem din Massachusetts, care a spart gheața în
SUA, în 2003, şi apoi Spania, în 2004, cînd căsătoriile homosexuale au fost
legalizate pentru prima dată într-o ţară europeană. Avalanşa continuă.
Parlamentul European a adoptat şi el Manifestul
Gay, fiecare rezoluţie privind aspecte sociale ale Uniunii Europene conţinînd
paragrafe peste paragrafe care plagiază ideile Manifestului Gay din 1971. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
făcut la fel. CEDO dovedeşte chiar o obsesie cu drepturile homosexualilor în
detrimentul drepturilor celorlalţi cetăţeni ai Consiliului Europei, printre ele
drepturile parentale, libertatea de conştiinţă, libertatea religioasă şi
libertatea cuvîntului.
La nivel
internaţional, Manifestul Gay a fost
încorporat în rezoluţiile adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi
în programele de asistență economică şi socială finanţate de ONU. La fel la
nivel regional, cum ar fi Curtea Americană a Drepturilor Omului.
Confuzia sexuală
e şi ea o realitate. Revoluţia transgenderistă e în toi. Instituţionalizarea
revoluţiei sexuale continuă. Abolirea diferenţelor dintre bărbaţi şi femei e
promovată de ideologia de gen, care a devenit una dintre doctrinele favorite
ale secularismului. Ideologia de gen e promovată de instituţiile europene,
sistemele de educaţie europene, mass media
şi tribunale.
România
Şi în România
liniile încep să fie trasate tot mai clar. Calul troian care promovează agenda
homosexuală în România e Uniunea Salvaţi România, formată din tineri
care probabil că nici nu se născuseră în 1971, cînd Manifestul Gay a fost enunţat prima dată. Stabilirea, ca dogmă de
partid, că USR se împotriveşte protejării căsătoriei naturale în Constituţia României
e un act extrem, care dovedeşte lipsa de discernămînt şi o imitaţie slugarnică
și ieftină a obiectivelor Manifestului
Gay din 1971. USR şi alţi politicieni români, care încă sînt indecişi
privind Articolul 48, ar trebui să se familiarizeze nu doar cu conţinutul
Manifestului, dar mai ales cu ce s-a petrecut în Europa, din 1971 încoace, în
materie de sexualitate şi familie. Căsătoria şi familia sînt dispreţuite, iar
monogamia denigrată. Doar pentru că ele ofensează homosexualii. Aceşti
politicieni ar trebui să înveţe din lecţia lui Merkel, laşul Cancelar al
Germaniei care şi-a sacrificat convingerile religioase şi personale pentru un cîştig
politic. Fiică de păstor luteran, pînă luna trecută Merkel a fost consistentă
în opoziţia ei faţă de căsătoriile homosexuale, afirmînd, public, totdeauna cînd
a avut ocazia, despre căsătoriile homosexuale că ele vatămă copiii. Am afirmat
şi noi acelaşi lucru – din 2006 încoace. Anual şi periodic am difuzat în România
materiale şi studii bine documentate privind impactul nociv al căsătoriilor
homosexuale asupra copiilor. Ce rost are atunci să instituţionalizezi forme
care dăunează copiilor? Doar o societate care şi-a pierdut raţiunea poate să
facă aşa ceva!
În 1948 societatea globală a adoptat, în unanimitate, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Articolul 16 al acesteia afirma: „Cu începere de la împlinirea vîrstei legale, bărbatul şi femeia, fără nici o restricţie în ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie. […] Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului”. După doar 23 de ani, în 1971, un grup minuscul de homosexuali britanici a afirmat contrariul, iar de atunci bătălia pentru familie şi căsătorie se desfăşoară sub ochii noştri. Vrem sau nu vrem, sîntem şi noi, românii, antrenaţi în această bătălie. Nădăjduim ca materialul de astăzi să vă fi convins şi mai bine că familia nu e duşmanul nimănui, ci că, dimpotrivă, e ea sub asediu şi trebuie protejată de agresiunile celori care gîndesc la fel ca autorii Manifestului Gay din 1971.
Asociația
Familiilor din România
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire