joi, iunie 08, 2017

MEMENTO PETRE BAICU

SUMARUL BLOGULUI 


Bibliografia rezistenţei anticomuniste s-a îmbogăţit cu reeditarea unei cărți remarcabile: POVESTIRI DIN LAGĂRE ŞI ÎNCHISORI de PETRE BAICU. Lansarea cărții a avut loc miercuri 7 iunie 2017, de la ora 17,30, la Librãria „Mihai Eminescu” din București, și s-a bucurat de o participare prestigioasă: Octav Bjoza, Mihail Diaconescu, Zoe Rădulescu, Marius Oprea şi Horia Baicu (fiul autorului). Evenimentul a fost organizat de Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu” şi Asociaţia „Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei” (moderator: Florin Dobrescu).

Petre Baicu după ieşirea din închisoare
  
DIN BIOGRAFIA UNUI EROU 

Petre Baicu s-a născut la 3 iunie 1908 în satul Pleșcoi, com. Berca, jud. Buzău, fiind cel mai mare dintre cei 7 copii ai lui Ion Baicu, maistru în foraj petrolier la schela de petrol Berca, și Anicăi Baicu, care se trăgea dintr-o familie de țărani mijlocași. 
A urmat școala primară în satul natal, apoi și-a continuat studiile la Școala de Arte și Meserii din cadrul Politehnicii București, devenind subinginer. 
A lucrat la IAR Brașov (Uzina de avioane a României, care producea în anii 1938 un avion pe zi!). ajungînd apoi copropietar la fabrica TERO din Râșnov, ce producea aparatură de bord și subansamble pentru industria aviatică. 
Din 1932 a făcut parte din Mișcarea Legionară, fiind la un moment dat șeful  Corpului Muncitoresc Legionar din jud. Brașov și președintele Camerei de Muncă pentru județele Brașov, Prahova și Buzău. Arestat în mai multe rînduri sub guvernarea antonesciană, în august 1943 a fost trimis pe front în batalioanele de reabilitare ale regimului Antonescu, participicînd la luptele din Crimeea (cf. Memorialul de război apărut în 1997 la Oradea). 
După 23 august 1944 a desfășurat activitate anticomunistă la Brașov și în împrejurimi (cf. cartea Rezistenţa în munți și în orașul Braşov, scrisă împreună cu Alexandru Salca și apărută în 1997 la Brașov, precum și cartea Rezistenţa în munții Brașovului, apărută peste ocean, în Colecția „Omul Nou” a lui Traian Golea, în 1994). 
După o primă arestare în 1945, este arestat din nou în 1948 și rămîne în temnițele comuniste (Ghencea, Midia, Năvodari, Peninsula, Valea Neagră, Ministerul de Interne, Uranus, Sibiu, Gherla, Aiud) pînă în 1964. 
După eliberarea din închisoare, stabilit la Brașov (și rămas permanent în vizorul Securiății), a lucrat ca subinginer la Întreprinderea Comunală Brașov, unde a terminat alimentarea cu apă a orașului. În 1990 a fost unul dintre fondatorii ADFDPR Brașov, iar mai tîrziu unul dintre fondatorii PPP. 
A trecut în lumea celor drepți pe 27 august 1999. 
  
(Sursa: http://www.buciumul.ro/2017/06/05/lansare-de-carte-povestiri-din-inchisori-si-lagare-de-petre-baicu/)

Cîteva imagini de la lansare:


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire