RIDENDO CASTIGAT MORES (XLVII)

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME 
  
Am primit și dau mai departe...

 
L'hiver sur l' ulitza

A-nceput de ieri să cadă
Cîte-un rrom, pe urmă doi.
Franţa pusă e pe sfadă
Şi ni-i dă pe toţi grămadă,
                               Înapoi.

Nu e cuşer. Dar e bine
Pentru Franța de acum;
Taberele-s toate scrum,
Dar năvalnic vuiet vine
                              De pe drum.

Sunt ţigani şi balabuste,
Vin la Otopeni ţipînd
Şi se-mping, şi sar rîzînd,
Şi se-mpiedică de fuste,
                             Vrînd-nevrînd.

Cei mai mari, acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierare puşi,
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scîncesc şi stau grămadă
                             Lîngă uşi.

Colo-n colţ, acum răsare
Un ţigan mai mărunţel,
Chinuindu-se să care
O sacoşă mult mai mare
                            Decît el.

Opt cercei cu dînsul are,
Cinci brăţări şi-un portofel,
De la nişte trecătoare,
Pe sub turnul ăla mare,
                            Zis Eiffel.

Altul, zău, cu dînsul n-are
Nici bagaje, nici nimic,
Doar un lanţ, cu-o cruce mare,
Care saltă în mişcare
                            Pe buric.

Trei ţigănci cu burta mare
Şi cu rochii fistichii
Nu au loc ca să coboare,
C-alăptează fiecare
                           Doi copii.

Un reporter vine-n grabă
Să le ia un interviu
Şi se-nvîrte în pustiu
Pînă cînd răspunde-o babă,
                           Cam tîrziu.

Se-oţărăşte rău bătrîna
Către cel cu microfon
Şi-l înjură francofon,
Fi'ncă nu mai e româna
                           De bonton.

Zice: „Merde, cam mare graba,
N-am făcut nimica rău;
Uite-aici, îţi spune baba,
Ne băgară pe degeaba
                           La bulău.

Şi degeaba ne-au dat banii,
Că mai şmecheri suntem noi.
Într-un an sau maxim doi,
Ne întoarcem, toţi ţiganii
                           Înapoi.

Nu e mare socoteală
Că acasă ne-aţi trimis,
Ne-adunăm la repezeală
Şi să vezi atunci ciordeală
                          La Paris!”.