Clicați pe fiecare pagină spre a o mări pentru lectură!
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
ULTIMA ORĂ:
DUPĂ „MARȚEA NEAGRĂ”
„Simt
nevoia să dau, cetăţeneşte, următoarea declaraţie:
1. Din ce am văzut şi auzit
pînă acum, este pentru prima dată cînd membrii unui guvern românesc, în frunte
cu prim-ministrul, au gîndire de repetenţi, vorbire de semi-analfabeţi şi fire
de ticăloşi. Nu mari ticăloşi, pentru că marii ticăloşi fac, din păcate,
istorie. La noi e vorba de mici ticăloşi, capabili numai de mici manevre de
cartier.
2. Scuza, emfatic repetată, a unor
alegeri cîştigate zdrobitor e – ca tot restul – o păcăleală: Din numărul total
al alegătorilor, s-au pronunţat în favoarea coaliţiei PSD-ALDE 18%. Adică puţin
peste trei milioane din 18. Restul nu şi-au exprimat, prin absenţă, decît
lehamitea. Oricum, în numele unui procent de 18%, nu se poate guverna autoritar
şi nu se poate dansa grotesc pe nervii întregii ţări.
3. Îi felicit pe cei care
au reacţionat prompt, în stradă, suportînd mîrlăniile experţilor în teoria
conspiraţiei, ale cîtorva gazetari plătiţi să fie proşti făcînd pe deştepţii şi
ale unui bătrîn miliţian care sugerează deschiderea focului ca măsură
democratică de restabilire a ordinii”.
Simt nevoia să dau,
cetăţeneşte, următoarea declaraţie: 1. Din ce am văzut şi auzit pînă
acum, este pentru prima dată cînd membrii unui guvern românesc, în
frunte cu prim-ministrul, au gîndire de repetenţi, vorbire de
semi-analfabeţi şi fire de ticăloşi. Nu mari ticăloşi, pentru că marii
ticăloşi fac, din păcate, istorie. La noi e vorba de mici ticăloşi,
capabili numai de mici manevre de cartier.
De acelasi autor
Ce au fost şi ce-au ajuns miniştrii noştri
Dileme, stupori, resemnare
Mirări de simplu cetăţean
2. Scuza, emfatic repetată, a unor alegeri cîştigate zdrobitor e – ca
tot restul – o păcăleală: Din numărul total al alegătorilor, s-au
pronunţat în favoarea coaliţiei PSD-ALDE 18%. Adică puţin peste trei
milioane din 18. Restul nu şi-au exprimat, prin absenţă, decît
lehamitea. Oricum, în numele unui procent de 18%, nu se poate guverna
autoritar şi nu se poate dansa grotesc pe nervii întregii ţări.
3. Îi felicit pe cei care au reacţionat prompt, în stradă, suportînd
mîrlăniile experţilor în teoria conspiraţiei, ale cîtorva gazetari
plătiţi să fie proşti făcînd pe deştepţii şi ale unui bătrîn miliţian
care sugerează deschiderea focului ca măsură democratică de restabilire a
ordinii.
Andrei Pleşu
Citeste mai mult:
adev.ro/okoxat

adev.ro/okoxa
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire