HERMENEUTICA CREȘTINĂ A BASMULUI

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

Mirela Chelaru, Douăzeci de paşi spre mîntuire în basmul creştin  

Tinereţe fără bătrîneţe și viaţă fără de moarte,  

cu un cuvînt înainte de Pr. Constantin Necula,  

Editura Christiana, Bucureşti, 2016, 267 pagini, format 13x20 

(cu 21 de ilustrații alb-negru realizate de autoare)

Printre titlurile acestei toamne de la Editura Christiana se numără și cartea avocatei și scriitoarei Mirela Chelaru dedicată celui mai cunoscut și mai atipic basm românesc, recitit, la vîrsta maturității, din perspectiva teologiei și misticii creștine. Reproduc aici cuvîntul înainte al părintelui Constantin Necula (pp. 5-6) și „Argumentul” autoarei (p. 7), care adîncește, pe linia Ortodoxiei, perspectiva exegetică deschisă de Constantin Noica în Sentimentul românesc al ființei (1978). Am adaptat textele la ortografia blogului. (R. C.)

  

Dreptul la poveste 

Am terminat, tîrziu în noapte, de citit rîndurile Mirelei Chelaru şi continui să citesc, în taina rugăciunii, cheia de cuvînt prin care m-au prins. Un scris curat, precum cel din basmul românesc, închegat cu limpezimea „apei vieții”, care poartă în sfințenia alcătuirii lui trei smicele de lemn dulce și trei boabe de busuioc. Mărul și busuiocul, singurele semințe pe care îngerii, ne zic basmele basarabene, le-au strecurat lui Adam și Evei la alungarea lor din Rai, sub ochii înlăcrimați, de Tată Risipitor, ai lui Dumnezeu.  

Bătrînii noștri povesteau Evanghelia cu rigoarea unei limbi pe care astăzi ne-am pierdut-o în bîrfa fără de sfîrșit, în lamentația fără pocăință a vremii de acum, în înjurarea adevărului care nu ne susține dreptățile de moment. Nu sînt critic literar. Dar nu cred că pentru că aș fi fost mi-a îngăduit Dumnezeu aceste gînduri dinainte de a vă pune pe gînduri autoarea volumului pe care-l veți citi. Sub pana aceluiași Duh Sfînt gîndul respunerii basmului către omul modern, obositul nostru frate, ne unește. Sînteţi dinaintea unei respirări de basm românesc în limpezimea de zori a culturii creştine. În care parcursul de bucurie al Învierii nu poate fi întunecat de moarte, aripa de lumină a nădejdii nu poate fi murdărită de tina de îndoială a filozofiilor încremenite în proiect eretic. În care dragostea învinge. Nu ca într-un film hollywoodian, prin iubiri superficiale, marcate de aroganța unei false educații sexuale, ci din adîncul dumnezeiesc al firii omenești. Chipul slavei lui Dumnezeu, măcar de purtăm rănile păcatelor.  

Cartea aceasta vă spune altfel despre poveste. Vă spune, decent și tandru, că Dumnezeu e prezent. Vă spune că a gîndi înseamnă a te lega prin firul de borangic al rugăciunii cu Cerul, amplul Potir nesecat de Taină. Creatorul basmului, un anonim ori un cunoscut deopotrivă, este Poporul român creştin.

După ce s-a zguduit temelia creştină a culturii române, basmul s-a transformat în roman ori în nuvelă... Rupt de cer, basmul s-a transformat în țărînă uscată. Din cînd în cînd recitirea lui aduce cîte un strop de lacrimă ce învie în el sămînța de lumină a bucuriei respunerii. A recitării.  

Mirela Chelaru ne propune o astfel de recitire și recitare a băsmuirii, singura vrajă îngăduită în planul firii creștine a zicerii. Pune laolaltă personaje cu persoane ce au schimbat istoria umanității noastre. Urcă și coboară în văile de sens ale luminii. Simte oare și ea că sufletele noastre au obosit, inundate de toxina informației de tip breaking news? Basmul cere liniște, odihnă, așezare. De aceea citirea lui pare o catismă de psalm la opaiț de tihnă. 

Citiți și odihniți-vă! Ajunge zilelor răutatea de noapte adîncă în care ne zbatem. Redați-vă tihna poveștilor! Cartea de față este încă o posibilitate. Un drept. Dreptul la basm, la poveste.

   

Pr. Constantin Necula 

Mirela Chelaru văzută de Patricia Teodora Chelaru

Argument 

Cineva* spunea că basmul este „zăcămînt arhaic de sens ce trebuie exploatat și scos la lumină”. 

Abia acum, destul de aproape de vîrsta premergătoare Tainei, am avut răgazul să recitesc basmele copilăriei și am fost uimită să constat comoara duhovnicească ce zace în ele și care, cu fiecare generație, se imprimă în sufletele oamenilor, dîndu-le Calea. 

Ca orice lucrare a omului și nu a Domnului, desigur că interpretarea pe care o propun nu este lipsită de vulnerabilități. Aș fi bucuroasă să-mi fie descoperite, pentru a le remedia împreună. Dar dacă cititorii nu o vor accepta, voi fi bucuroasă să le fi oferit un motiv de meditație. 

Dacă nici acest lucru nu-l voi fi reușit, rămîne să considerați basmul un prilej­­­-pretext pentru omul de astăzi sufocat de autosuficiență și raționalism ateu să vină în contact cu cîteva mărgăritare ale literaturii creştin-ortodoxe. Poate că îl vor face să se reîntoarcă pe Cale, dacă s-a rătăcit, și să-și regăsească sensul vieții, dacă l-a pierdut. 

Autoarea 

* Cristian Ciocan, „Cum se împacă literatura cu filozofia”, în România literară, nr. 39/2005.