vineri, ianuarie 22, 2016

P. GHIȚIU: «FEMEILE VOASTRE, TÎRFELE NOASTRE»

SUMARUL BLOGULUI 

Se va trezi Europa din hipnoza ideologică și va avea reacția vitală pe măsura agresiunii cu care se confruntă? Textul de mai jos face parte dintr-un expozeu mai amplu, publicat de prietenul Paul Ghițiu atît pe blogul său personal, cît și pe Platforma Rost (și care va continua în perioada următoare). Îi mulțumesc mult pentru îngăduința de a-l reproduce și aici (cu ortografia curentă a blogului meu). (R. C.)


«FEMEILE VOASTRE, 
TÎRFELE NOASTRE, 
VIERMILOR!»

Atentatele din Franţa anului 2015 au fost un semnal de forţă atît pentru indigeni, cît şi pentru colonizatori, un semnal de teroare pentru unii, de îmbărbătare şi de chemare la luptă pentru ceilalţi. Şi asta deoarece condiţiile s-au copt: musulmanii au atins un nivel critic în multe dintre statele Europei de Vest (de exemplu, cca 10 % în Franţa, Suedia, Germania, şi pe aproape în altele), de la care ştiu deja că, demografic, victoria şi viitorul sînt ale  lor. Şi mai ştiu ceva: că în favoarea lor lucrează un formidabil conglomerat financiaro-politico-media occidental împreună cu toate instituţiile şi ramificaţiile sale din societatea vestică, inclusiv o mare parte din societatea civilă. În plus, intrarea masivă de aşa-zişi refugiaţi din 2015 a dus la o creştere bruscă a acestui nivel, la introducerea în devălmăşia generală a unor fanatici, a unor luptători antrenaţi şi a unor mari cantităţi de armament şi explozibili. 
Europa este prefigurarea grădinii raiului musulman pe pămînt, iar femeile Vestului, fecioare sau nu, sînt numai bune pentru a le înlocui, deocamdată, pe cele de care eroii vor avea parte dincolo de această viaţă. Musulmanii ştiu acum că Europa va fi a lor peste 30 de ani. Ar putea aştepta, chiar mai puţin, pentru a prelua puterea politic, la început în alianţă cu politicieni indigeni. Dar de ce să aştepte atîta? Ce să facă pînă atunci? Presiunea este prea mare. Au fost răscoliţi, împinşi din spate, plătiţi, ajutaţi să ajungă în Europa. Şi vor continua să vină. Nu va fi de lucru decît pentru cîţiva, nu vor fi locuinţe, nu vor fi, în final, nici bani. Nu e mai simplu să pornească deja războiul de cucerire? 
Şi această stare, această siguranţă a cuceritorului s-a transmis şi celor din afară. Aţi văzut supărarea şi îndîrjirea migratorilor de la graniţe, sau din interiorul unor state de tranzit? Aţi văzut determinarea şi agresivitatea lor? Ale cui păreau acestea? Ale unor refugiaţi speriaţi şi umili, sau ale unor personaje care îşi cunosc bine drepturile? Printre care acela de a veni în Europa ca acasă, pentru că, în minţile lor, Europa reprezintă Dar al-Harb, ţinuturile războiului, care trebuie cucerite de la necredincioşi.
După ce ani buni au fost nu numai toleraţi ca traficanţi, agresori, incendiatori, neplătitori de taxe, ba şi răsfăţaţi cu subvenţii consistente de la stat, cu locuinţe cu chirie nesemnificativă sau deloc; după ce şi-au putut întinde în linişte şi cu ajutor de la buget reţeaua de organizaţii islamiste şi de moschei, în mare parte faţadă pentru activităţile islamiste dure; după ce autorităţile occidentale s-au făcut surde la plîngerile celor care au avut de suferit din cauza turbulenţilor islamişti, ba chiar şi-au inculpat  propriii cetăţeni pentru vina de islamofobie, adică pentru semnalarea adevărului; după ce Occidentul şi-a transformat femeile în prostituate, umplînd panourile de pe străzi, zidurile, ecranele televizoarelor, internetul cu „femeia trup” destinată să vîndă orice, inclusiv pe ea însăşi; după ce şi-a transformat bărbaţii în femei, după ce au dărîmat familia şi i-au transformat pe copii în obiecte-marfă pentru plăcerea dezaxaţilor, adică după ce au instaurat homosexualitatea şi pedofilia ca normalitate; după ce şi-au „castrat” psihic bărbaţii şi femeile; după ce i-au invitat şi continuă să-i invite pe aşa-zişii refugiaţi să le ocupe oraşele şi ţările – ei bine, după toate acestea, ce altceva era cel mai normal să se întîmple dacă nu ca aceştia să iasă în stradă şi să-şi pretindă ceea ce li s-a promis? 
Dacă încă nu credeţi  că în Europa de Vest s-a declanşat rebeliunea musulmană, deocamdată sub forma unor hărţuieli aproape zilnice, pentru cucerirea acesteia şi că sîntem în pragul unor războaie civile crîncene, care vor modifica fundamental continentul nostru, să urmărim puţin configurarea celor două linii ale frontului şi evenimentele din teren la acest început de an. Astăzi, atacatorii. 
Ca în orice război de cucerire – dar mai mult decît în oricare altul, fiind vorba, de această dată, de o cucerire din interior – atacatorul este mult mai organizat, mai decis, mai conştient de scopurile sale. Mai mult, este, după cum spuneam, sigur de victorie, ceea ce îi creează un avantaj psihologic extraordinar. Iată-i cum au evoluat în trecutul recent. 
2014 – Cam despre cîte alte evenimente extreme legate de musulmanii din Europa aţi auzit în 2014? Mai nici unul. Nu pentru că nu ar fost violuri (care au adus Suedia pe locul 2 în lume după Lesotho), trafic de arme, de droguri, de fiinţe umane, abuzuri asupra a zeci, poate sute de mii de minori, dar ele au putut fi ţinute de autorităţi şi de presa mainstream sub obroc. De exemplu, numai în localitatea Rotherham, din Marea Britanie, între 1997 și 2013, bande pakistanezo-afgane au violat și exploatat sexual peste 1400 de fetițe și adolescente. Cu știința autorităţilor locale, a poliției și a serviciilor sociale! 
2015 – Lucrurile se mai schimbă: avem la un capăt al anului (7 ianuarie) Charlie Hebdo, la celălalt, atentatele din 13 noiembrie. Interesantă încadrare a anului şi probabil nu întîmplătoare. În interior, alte cîteva evenimente de mai redus ecou emoţional. 
2016 – Începe în forţă cu o nouă declaraţie de război: agresarea femeilor în noaptea Anului Nou. Un atac la însuşi fundamentul existenţei oricărui neam, femeia, matricea neamului. Un anunţ că ele vor fi în curînd prada cuceritorului. „Femeile vor fi tîrfele noastre, iar bărbaţii vor muri, sau vor fi sclavi” (vezi bileţelele găsite asupra unora dintre ei). O provocare deosebit de dură şi de gravă, luînd în seamă caracterul special al agresiunii, din sfera intimă, a sexualităţii, a proliferării, dar şi a onoarei unui bărbat: dacă nu vor riposte, bărbaţii europeni vor fi catalogaţi ca laşi, ca viermi. Dacă vor riposta, încep conflictele deschise. Şi aici atacatorii sînt mult mai tineri, mai determinaţi şi fără nimic de pierdut.


Mai multă teroare pentru europeni, mai mult curaj pentru atacatori. O provocare deosebită, avînd în vedere şi participarea masivă a agresorilor. Pentru că nu au mai fost cîţiva terorişti, ca în Franţa; au fost mii, adică o mică armată. La început s-a aflat (cu greu) despre Köln, apoi despre alte oraşe ale Germaniei. Dar manifestări similare, de batjocorire a femeii europene şi, extrem de important, prin reflexie, de înjosire a bărbatului european (refugiaţii s-au manifestat ca nişte masculi alfa care sînt siguri că vor deveni noii şefi de turmă) au avut loc şi în alte state europene. 
Berliner Morgenpost, pe 6 ianuarie, dezvăluie că totuşi şi la Berlin au fost cazuri de atacuri sexuale în faţa Porţii Brandenburg, în Prezlauer Berg şi Kreuzberg.  Atacuri similare cu cele din Köln au fost în Hamburg, Stuttgart, Düsseldorf etc. 
Agresiunile nu s-au limitat la Germania. Suedia, Finlanda, Austria sau Elveţia au avut şi ele incidentele lor. De exemplu, Finlanda a înregistrat agresiuni sexuale fără precedent la Helsinki în timpul nopţii de Anul Nou. Şeful poliţiei din oraş, Ilkka Koskimaki, a declarat pentru The Telegraph că aveau informaţii despre pregătirea acestor agresiuni şi că au avut pe străzi forţe masive, care să-i controleze pe cei 1000 de refugiaţi din Iraq ce se adunaseră în tunelele din jurul staţiei de metrou centrale pe la ora 23. Tot el a spus că pînă la venirea celor 32.000 de solicitanţi de azil din 2015 atacurile sexuale pe străzi sau în  parcuri erau necunoscute în Finlanda. 
Zeci, sute și chiar mii de imigranţi adunaţi deodată în oraşe din mai multe ţări europene, veniţi, spune poliţia, şi din afara localităţilor respective, uneori de la distanţe consistente, iată ceva ce pare a depăşi, totuşi, varianta unor coincidenţe. Cade în ridicol şi argumentul că au ieşit pe stradă să vadă... cum se distrează occidentalii în acea noapte. 
În acest sens, Heiko Maas, ministrul federal al Justiţiei germane, a declarat pentru Bild am Sonntag: „Pentru ca astfel de hoarde de oameni să se întîlnească şi să comită aceste infracţiuni, trebuie ca totul să fi fost planificat. Nimeni nu-mi va putea spune că acest lucru nu a fost coordonat sau planificat”.
În ultimele zile ale anului trecut: autorităţile din Bruxelles au anulat focurile de artificii pentru noaptea Anului Nou; au fost arestaţi şase suspecţi de pregătirea unor atentate pentru acceaşi noapte; alţii doi fuseseră arestaţi la începutul ultimei săptămîni a anului pentru că plănuiau atacarea unor ţinte „emblematice” ale capitalei Belgiei. 
Tot din motive de protecţie împotriva unor atacuri teroriste, autorităţile ruseşti au închis Piaţa Roşie pentru noaptea Anului Nou. 
În Bosnia, procurorul Dubravko Campara a anunţat arestarea a 11 membri ai mişcării islamiste, printre care şi predicatori radicali, care pregăteau un atac terorist la Sarajevo cu ocazia sărbătorilor de sfarsit de an, în care să ucidă „circa o sută de persoane”, a relatat deunăzi televiziunea publică din Bosnia şi Herţegovina. Militari francezi au fost vizaţi de un atac cu maşina (de către un radicalizat singuratic). Gările din München au fost ţintite de ISIS pentru atentate. Rafale de armă automată au ucis 2 oameni şi au rănit alţi 7 într-un bar din Tel Aviv. „Un bărbat a fost ucis joi 8 ianuarie de poliţişti în faţa unui comisariat din cartierul sensibil Goutte d'Or din Paris, în timp ce încerca să pătrundă în clădire”, anunţă AFP. 
Acesta „era înarmat cu un cuţit şi un dispozitiv ce putea fi o vestă explozivă” şi striga Allah Akbar, în timp ce încerca să agreseze un poliţist, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne. Interesant este că sirianul respectiv, Walid Salihi, fusese arestat în 2014 la Köln pentru agresiune sexuală, iar un prieten al acestuia a fost arestat, tot la Köln, ca participant la agresiunea din noaptea Anului Nou. 
Anul trecut, în pregătirea acestei analize scriam: „În 13 noiembrie 2015 au fost cinci puncte de atac, 8 atacatori, 130 de victime, cîteva sute de răniţi. Pierderile economice pentru Paris de circa 500 milioane euro”.  
Datele oficiale vorbesc de cca 6000 de islamişti europeni care au luptat sau luptă în ISIS. Cei mai mulţi, se pare, au revenit acasă. Aceleaşi date oficiale nu ne spun nimic despre numărul de islamişti radicali care au pătruns anul acesta purtaţi de valul de imigranţi şi care continuă să pătrundă. 
Să presupunem că ar fi încă 5-6000. (La peste un milion de intraţi, estimarea nu poate fi exagerată decît în jos. Adică prea puţini.) Ca să nu-i mai punem la socoteală pe cei pregătiţi să se radicalizeze. Sau pe cei care, nemulţumiţi de diferenţa dintre aşteptări şi realitate, disperaţi sau pur şi simplu supăraţi, vor decide că e cazul ca musulmanii să cucerească Vestul. 
Dincolo de cazurile particulare, avem, aşadar, pentru început, cel puţin 12-15.000 de terorişti gata de orice. Evident, nu vor ataca toţi deodată. Nu încă, trebuie să fie mult mai mulţi, să-i ia - sau să-i oblige să intre - şi pe alţii în trena lor. Dar dacă o vor face 400 în 100 de ţinte? Sau 1000 în mai multe locuri? Cu mii, poate zeci de mii de morţi şi sute de mii de răniţi? Cu pierderi economice incalculabile? Ce se va întîmpla atunci? Ce va fi în 2016? Ce vor face europenii? Începutul anului mi-a arătat că situaţia s-ar putea să fie mai gravă decît anticipam cu doar cîteva săptămîni în urmă... 

Paul GHIȚIU


Mai puteți citi pe acest blog:

32 comentarii:

La 22/1/16 4:42 p.m. , Anonymous Oana a spus...

Nu voiam să fiu prima care ar avea ceva de spus dar, după ce am citit comentariile la subiect pe Platforma Rost, unde fiecare şi-a expus îngrijorarea şi a găsit diferite cauze pentru ceea ce se întâmplă, culminând cu o frumoasă predică a Părintelui Galeriu care ne îndeamnă la iubirea vrăjmaşilor, mă gândesc că, lucrurile, totuşi, indiferent cum le privim, sunt destul de clare. Domnul Paul Ghiţiu a sintetizat (indiferent de pe ce poziţie) şi a pus cap la cap nişte date, pe care numai dacă nu doreşti, nu le vezi. Oricât ne dăm cu părerea, nu putem schimba mentalităţi, fapte consumate şi nici deciziile politice internaţionale de acum încolo. Alea jacta est, ce facem mai departe? Este clar că buba va plezni la un moment dat. Omenirea se va scutura şi e mai probabil să conteze atitudinea individuală decât cea naţională, care este la voia inspiraţiei şi hazardului politic. Aici, cine crede va fi în avantaj. Poate n-o să reuşim să ne iubim aproapele aşa cum ne îndeamnă un comentator de pe Rost, dar măcar să ne rugăm, asta putem.

 
La 22/1/16 5:06 p.m. , Anonymous Bloggoslovul a spus...

"A fi creștin nu înseamnă a fi prost”, vorba lui Steinhardt. Uneori diferența dintre prostie și virtute este subțire ca o lamă de cuțit...

 
La 22/1/16 5:22 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Bloggoslovul

În orice caz, virtuos de prost nu se poate spune, dar prost de virtuos - da. Sau vorba lui Chesterton: „Lumea nouă nu-i lipsită de virtuți, ci e plină de vechile virtuți care au luat-o razna”.

 
La 22/1/16 6:06 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nemtii s-au crezut destepti, gandindu-se "Ii aducem aici si ii punem la munca". Dar ce te faci cand salbaticii astia nu au nicio calificare si nu stiu nici macar o limba vorbita pe teritoriul UE?? Dupa Koln germanii probabil se gandesc: "Cautam zugrav cu mustacioara si trecut militar, rugam seriozitate"...

 
La 22/1/16 8:36 p.m. , Anonymous Iulian Popescu a spus...

Când „moartea e pe noi” (ca tot ați pomenit de monahul Nicolae de la Rohia), nu stai să faci exerciții de virtute abstractă, pentru ca să îți întreții tu iluzia că ești mare creștin. Ai dreptul să-ți iubești vrăjmașul și să-l ierți după ce ți-o viola ție nevasta sau ți-o ucide ție copilul. Până atunci vorbești în abstract, ambalând în retorică „creștinească” niște locuri comune ideologice și sentimentale. Eu unul nu mă sfiesc să declar că m-am săturat de pseudo-creștinismul acesta efeminat al modernității și că mi-e dor de bărbăția creștinismului medieval.

 
La 22/1/16 9:01 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Iulian Popescu

Am ridicat și eu cîndva această problemă, dar se vede că „vulgata bunului creștin” este de nezdruncinat. Chiar cu riscul de a scandaliza, rămîn de părere că nu e nimic mai primejdios pentru ființa unei comunități (fie ea familie, breaslă, neam, biserică) decît inflația proștilor care își prezintă slăbiciunile drept virtuți. „Umanitarismul” acesta pseudo-creștin este cel care paralizează de fapt civilizația europeană, la rînd cu ideologiile dominante. Retorica abstractă ia locul reacției vitale, iar adversarul profită fără scrupule și își impune ferm paradigma lui, mirîndu-se și el cît de ușor „îi merge”.

 
La 22/1/16 10:45 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Va fi razboi civil. Nici nu banuiti cum se organizeaza paramilitar nemtii. Nimic nu ii putea mobiliza mai tare decat sa se ia harapii de femeile lor.

 
La 23/1/16 6:55 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Notiunea de "antisemitism" incepe sa capete inteles adevarat...

 
La 23/1/16 11:54 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Sa fim sinceri, numai crestini nu mai suntem. Toate manifestarile si distractiile noastre post-moderne sunt marcate de desfrafau (sex protejat, muzica si dans canibalice etc). Ce ne mai miram ca arabii, vazand astfel de destrabalari sar si ei 'la atac"!

 
La 23/1/16 1:15 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu stiu cum e in Germania ori in Finlanda, dar la noi, la o adica, tare ma tem ca ar iesi in strada muncitoarele de la APACA si ar scanda: "Nu vrem Kent, nu vrem valuta, vrem arabi ca sa ne ....!".

 
La 23/1/16 1:38 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonim 1:15 p.m.

Poate că ar fi trebuit să nu vă postez, dar mărturisesc că nu m-am putut abține. Apropo: chiar mai există APACA asta?

 
La 23/1/16 2:01 p.m. , Anonymous Păstorelul a spus...

@ Răzvan Codrescu

Mai există platforma APACA, privatizată, cu vreo două sute de firme și vreo 6000 de persoane angajate (colosul industrial de pe vremea comunismului avea aproape 20000). Dar nu mai sunt muncitoarele de acum 25 de ani, ci altele, emancipate, care mai de graba ar ieși și ar scanda: „Vrem si Kent, vrem și valută, vrem și... (completați d-voastră, fiecare, că nu e greu)!”. Ce nu vrem? Nu vrem catedrale. În rest, vrem de toate. Pentru că merităm!

 
La 23/1/16 3:51 p.m. , Anonymous Ramona Pricop a spus...

@anonim 1:15pm
@Păstorelul

De completat nu e greu, dupa cum nu e ușor să recunoști că dacă femeia pune în rost bărbatul și bărbatul pune în rost femeia, atunci pierderea reperelor, cel puțin morale, de către muncitoarele de la APACA nu pune într-o lumină prea favorabilă pe nimeni...

Nu știm, în timp, cât de breze ar fi fost și nemțoaicele dacă s-ar fi pus problema de bunăvoie și nesilite de nimeni... Dar să nu uităm că acolo au fost abuzuri sexuale și violuri, ceea ce schimbă radical lucrurile și șterge cumva orice ușurință în privința previziunilor asupra comportamentului concetățenelor noastre, fumătoare sau nu...

Cui îi scapă ușurința asta să își imagineze cum i-ar fi, prins de revelion, într-un grup de genul semnalat în articol, doar că o țâră homosexuali!

În rest, presupun că dl Codrescu nu s-a putut abține fiindcă nu putea să nu remarce că tot a rămas ceva și după Petre Roman, oricât i-ar veni de greu să recunoască :)
În acest sens, si doar în acesta, e de zâmbit... amar. În rest e de plâns si de rugat să ne lumineze Dumnezeu pe toți!

 
La 23/1/16 5:58 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Ramona Pricop

Cer iertare, în numele meu și al celorlalți, pentru această mică evaziune mai necuvi(inci)oasă, din care - ca dintr-o „joacă” - nu trebuie trase concluzii prea serioase. Propun să ne reîntoarcem, spășiți și responsabili, la austeritatea pe care o reclamă gravitatea evenimentelor. Vă mulțumim cu toții pentru eleganța intervenției.

 
La 23/1/16 6:12 p.m. , Anonymous Fratele Alexandru a spus...

Sigur că e scandalos ce s-a întâmplat de Anul Nou în Germania și în alte țări vestice, dar hai să vedem și cealaltă față a lucrurilor. Femeia occidentală este ea însăși provocatoare (prin cum se îmbracă, cum se comportă, cum vorbește) și deliberat emancipată de „dogmele” morale, iar bărbatul occidental el însuși o promovează ca obiect al industriei sexuale (în filme, reclame, reviste, situri pornografice), așa că răul din afară este cumva atras de răul dinăuntru, iar vina sau răspunderea se împarte, chiar dacă nu ne place sau ne e greu să recunoaștem. Omul european ar avea mult de lucru cu el însuși ca să recupereze o normalitate pierdută, înainte de a îi pune pe alții la punct, cu vorba sau cu fapta.

 
La 23/1/16 6:38 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ii dau pe deplin dreptate Fratelui Alexandru. Femeia crestina trebuie sa isi motiveze si sa isi merite acest statut. Iar la aceasta avem datoria sa ne straduim a contribui cu totii, incepand cu si din propriile noastre familii. Conteaza cum ne respectam mamele, cum ne tratam sotiile, cum ne crestem fiicele. Sa lasam teoriile si sa ne punem pe fapte bine placute lui Dumnezeu!

Pr. Nicolae

 
La 23/1/16 9:18 p.m. , Anonymous Ramona Pricop a spus...


Ce-ați semănat aceea culegeți! Eleganța este rod din fileul așezat la mare înălțime de dvs. pe acest blog, iar remarca făcută îmi adeverește că, măcar în parte, m-am deprins și eu un pic la a mă ridica acolo unde încercați să îl țineți. Ceea ce spune multe despre dvs. și despre rostul pe care îl aveți/avem în viața celorlalți, că tot vorbeam despre asta.

Vă accept scuzele și vă mulțumesc atât pentru finețea spiritului de observație, cât și pentru efortul depus spre a ne dumiri împreună în aceste vremuri!



 
La 25/1/16 8:37 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Sa vedem cum vor rezista noii invadatori iernii europene, mai ales nordice. Poate ne mai scapa de ei natura („râul, ramul”), ca noi e clar ca nu mai suntem in stare.

 
La 25/1/16 10:34 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Anonim 8:37 a.m.

Vor rezista mersi bine, ca atîtea milioane de frați de-ai lor care trăiesc în Europa Occidentală de zeci de ani. Binefacerile civilizației îi scutesc de experiențe extreme. Ar vrea oamenii străzii de la noi să aibă condiții de refugiați în Occident!

 
La 25/1/16 5:32 p.m. , Anonymous Peregrinul transilvan a spus...

In Franta femeile frantuzoaice umbla cu limba scoasa dupa si se marita pe capete cu musulmani, de buna voie si nesilite de nimeni. Refugiatii din Germania s-au pripit: trebuiau sa le ia mai cu binisorul, caci sunt mai disponibile decat par, iar viitorul Europei este clar ca apartine alogenilor (turci, arabi, negri, chinezi, indieni, tigani), cu concursul larg al oamenilor politici si al unei societati civile descrestinate si degenerate (si biologic, si moral). Nu este vorba aici de nici o teorie, ci de cele mai crude realitati (pe care unii se prefac ca nu le vad, iar cei care le vad se dovedesc incapabili sa faca ceva). Titlul inspirat al materialului este cel de pe Paltforma ROST: "Apocalipsa Europei".

 
La 25/1/16 5:44 p.m. , Anonymous Apaca a spus...

Regulati-ne voi ca lumea si dati-le la bot negroteilor si arabilor. Daca nu sunteti capabili nici de una nici de alta, atunci lasati-ne in pace si faceti ciocu mic.

 
La 25/1/16 5:54 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Apaca, notre amour...
Am rescris „comentariul” de mai sus într-o formă ceva mai decentă (lexical și ortografic). Comentați, fraților!

 
La 25/1/16 9:30 p.m. , Anonymous Big Man a spus...

Trebuie aplicata o solutie de tip Brevik. Sa le vorbim ciuhabilor pe limba lor. Sau, vorba dlui Putin, nu le-ar strica alora de la ISIS sa primeasca o nucleara in cap(merge si de-aia cu hidrogen), sa vedeti atunci ce se cumintesc. Japonezii erau si mai fanatici si cu ei a mers solutia asta!

 
La 25/1/16 9:52 p.m. , Anonymous Ramona Pricop a spus...

Dacă Europa are a se trezi din hipnoza ideologică oare noi în ce (a)dormim?

Doar pentru mine si nevoia mea de ordine interioară rămân la convingerea că nu e nevoie de multă matematică pentru a numără de câte ori apare cuvântul viol și agresiune sexuală în articolul de față, prin care autorul, cumulat cu celelalte date, creionează situația și planurile care se află în mintea acestor "oameni".

Da, dar pe de altă parte și ele se dezbracă, nu?
Măcar din minimum de respect pentru cele 1400 de fetițe violate si exploatate sexual în Rotherham să ținem departe aceste argumente și să admitem că Sfânta Maria Egipteanca, înainte de a-L descoperi pe Hristos și pe chezășuitoarea sa, Fecioara Maria, prin comportamentul ei era poate mai abordabilă dar asta nu o făcea automat și mai de violat!

Înțeleg, notele fine pot scăpa adesea. Si chiar când nu înțeleg și nu admit o anumită lipsă, vitală pentru dialog, tot sunt chemată la îngăduință și rugăciune, în țara în care sper să construim o catedrală și afară și înăuntru, unde să primim și cățelele, cu coada lor ridicată cu tot! Asta dacă nu s-or sufoca de la pietrele aruncate de noi, care am uitat o simplă vorbă bătrânească: Prost, prost, da-i prostul meu!

Așa cum sunt, or fi și nemțoaicele astea ale noastre cumva, ale noastre care n-am făcut nimic să merităm să ne nastem aici, să fim (cât de cât)ortodocși. Să ne rugăm să ni se deschidă ochii si sa nu ne amăgim că noi am fi pe șine...

http://oameni-si-demoni.blogspot.ro/2015/08/mersul-trenului.html?m=1

PS: Dacă singura problemă pe care o semnalează autorul este că aceștia sunt niste giboni care reacționează la o fustă mai scurtă atunci chiar nu am a-mi face griji si chiar nu înțeleg de ce se impacientează omul?? Aveam de-a face cu niște băiețași, cu bilețele scrise dinainte la purtător, pregătiți să acționeze doar dacă și numai dacă "pică" ceva...

Decența, oricât ai cosmetiza situația, dacă nu e, nu e! Tocmai de aceea acesta nu este un comentariu, frate Răzvan, ci o durere!

 
La 25/1/16 10:54 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Big man? Așa mai da: bărbăția ia proporții nucleare!

 
La 25/1/16 11:18 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Ramona Pricop

Parafrazînd vorba din bătrîni: Durere, durere, dar e durerea noastră!

 
La 25/1/16 11:25 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Răzvan Adolf Codrescu, ești o javră ordinară !

 
La 25/1/16 11:43 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Nu mă apără nimeni? Bine că nu-s femeie!

 
La 26/1/16 12:19 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Numai sa nu fie un compliment. Cu putin sens al umorului si respectand moderna inversare de valori si de intelesuri ale cuvintelor, 'o javra ordinara !' poate fi schelalaitul admirativ al unuia pentru care termeni precum 'bestial'reprezinta ceva pozitiv, grozav......

al dvs.
Radu Greuceanu

 
La 26/1/16 5:31 a.m. , Anonymous I. P. a spus...

Poate e și semn că dialogul a obosit și că nu mai e nimic de comentat.

 
La 31/1/16 12:18 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

https://www.youtube.com/watch?v=3BcEXm9z858

Deja s-au prins unii cine sunt de fapt refugiatii astia, si ii trateaza corespunzator. Si tocmai in Suedia, tara foarte "progresista". In curand probabil ca vom vedea mascati in alb, cu torte in maini.

 
La 7/2/16 9:41 a.m. , Anonymous Peregrinul transilvan a spus...

Manifestatiile de la Dresda (si nu numai) arata ca Europa incepe sa se trezeasca. Important este sa se trezeasca nu numai populatia, dar si oamewnii politici (in frunte cu Angela Merkel) care sunt in mare masura responsabili de situatia creata in ultimul an. Biserica Catolica din Germania, spre onoarea ei, a fost de partea manifestantilor si a lansat un apel pentru reducerea numarului de refugiati primiti in spatiul Schengen. Prostia ideologica (botezata "umanitarism") nu poate anula instinctul vital. Avand in vedere agresivitatea si neintegrabilitatea elemetului islamic, aici e vorba chiar de o chestiune viata si de moarte.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire