„CAZUL” DAN PURIC

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

Cu cîteva apariții memorabile pe micile ecrane, ca la fiecare sfîrșit de an, maestrul Dan Puric se vede a fi agitat din nou demonii cetății. Unii îl atacă din invidie, alții din prostie, alții din abjecție. Mă pregăteam, cu toată aglomerația perioadei, să-i sar în apărare cu un text postat măcar pe blogul meu, dar iată că prietenul Claudiu Târziu mi-a luat-o înainte – și a făcut-o cu pertinență, spunînd, în mare, cam ce aș fi fost tentat să spun și eu (poate cu un plus de iritare, căci nervii mă cam lasă cu vîrsta). În aceste condiții, am preferat unei intervenții redundante să preiau și să postez și pe blogul meu textul de pe Platforma Rost, la care subscriu din mai toate punctele de vedere. Am încredințarea că prietenul Dan Puric are înțelepciunea de a nu pune la inimă șarjele de abjecție calomnioasă la care este supus și îi doresc un an nou mai salubru, în care am temeiuri să cred că vom avea mai multă nevoie decît oricînd de mesajul lui creștin și identitar, căci lumea a luat-o razna într-un mod galopant, iar tradiția, la noi și pe aiurea, este pusă într-o cumpănă fără precedent. Poate că un Dan Puric nu are dreptate în toate detaliile, dar dreptatea lui de principiu rămîne - și pe limba ei, mai devreme sau mai tîrziu, ca mărturisitori ai tradiției legitimante și ai idealurilor ei, vom birui sau vom fi biruiți... donquijotește. (R. C.)

 

Adevărul despre Dan Puric

Atacurile la care e supus în aceste zile Dan Puric, mai ales de către unii despre care ştim că sînt vuvuzelele Securităţii, arată că a atins un punct nevralgic în ultimele lui ieşiri publice. Băieţii vor să-i închidă gura. Nu întîmplător, vîrf de lance în această nouă campanie de discreditare a lui Dan Puric sînt două ziare patronate de inşi conectaţi la reţelele Securităţii (de ieri şi de azi). Cum tot nu întîmplător, atacurile au loc după ce actorul a participat la două emisiuni de televiziune cu mare audienţă.  

Nu importă acum nici forma discursului lui Dan Puric (cît a citit, cît a asimilat, cum citează etc. – reproşuri reîncălzite, dintr-un text mai vechi al lui Andrei Pleşu), nici angajamentul semnat de el cu Securitatea, pe cînd avea 17 ani (recunoscut demult, din proprie iniţiativă) şi care nu a fost urmat de vreo delaţiune, după cum ne asigură chiar CNSAS, nici despre cîţi bani cîştigă el dintr-o întreprindere privată, în care îşi munceşte talentul pentru a-şi asigura traiul decent pe care nu i-l poate garanta – la vîrsta, experienţa şi performanţele sale – Teatrul Naţional şi în care îi învaţă pe alţii meserie (e ilară ignoranţa unor „lideri” de opinie, care pun semnul egal între profitul firmei şi cîştigul net al managerului-proprietar). Astea sînt pretexte, pentru a-l pune la stîlpul infamiei, cu orice preţ. 

Pe acuzatorii publici îi dor persuasiunea şi puterea de înflăcărare pe care le exercită asupra unei părţi importante a auditoriului. De fapt, îi sperie de-a dreptul. Şi-atunci, au ieşit cu parul la drumul mare. Dan Puric trebuie anihilat, pentru că, indiferent dacă are sau nu dreptate, poate influenţa masele.  

Nu este vreun arhanghel al dreptăţii, vreun cavaler fără prihană, ori vreun aşteptat „Căpitan” al neamului, şi nici nu pretinde că ar fi unul. Nu a făcut politică şi nu şi-a manifestat intenţia de a face, ba, din cîte ştiu, a refuzat cîteva oferte, nici nu a susţinut vreun om politic, deci nu promite nimic. Dar are un crez – „incorect politic”, ce să-i faci? – şi o forţă mărturisitoare prin care ajunge la inima oamenilor. Publicul lui vibrează la adevărul pe care îl simte în spatele cuvintelor. Nu de „jocul de scenă” este fascinat acest public, ci de esenţa mesajului pe care îl poartă Dan Puric. 

În treacăt fie spus, eu unul nu sînt de acord cu tot ce susţine prietenul Dan Puric. De pildă, afirmaţiile sale despre islam şi musulmani, ca şi cele despre Rusia m-au intrigat, ca să mă exprim eufemistic. Cred că uneori se înşală, că nu are întotdeauna dreptate, dar şi că el crede mereu în ce spune. E dreptul lui la opinie. Şi, dacă am altă opinie, n-am decît să o susţin. Dezbaterile de idei sînt necesare pentru a ne lămuri. Ukazurile sînt pentru regimurile totalitare. Cenzura, aşijderea. De ce să nu-l lăsăm pe Dan Puric să vorbească? Pentru că ne temem că ar putea fi mai convingător? Atunci chiar avem o problemă cu democraţia noastră originală! 

În fine, închei paranteza şi revin la criticii lui Dan Puric. O vorbă înţeleaptă ne face atenţi ca, atunci cînd auzim despre cineva ceva, să vedem bine cine ce spune despre acela. Dan Puric e cineva. Despre el se scriu şi se rostesc tot felul de trăznăi, nu de azi, de ieri, dar azi cu mai multă furie, parcă, decît ieri. Ce credibilitate au cei care le spun? Ce cădere morală au? În ce raporturi sînt sau au fost cu el? Ce calităţi personale şi izbînzi culturale îi îndreptăţesc să o facă? În numele sau spre folosul cui o fac? În ce moment? Care este efectul „dezvăluirilor” lor? Răspunzînd exact la astfel de întrebări, ni se va releva şi ce este adevărat din ce se spune despre Dan Puric.

Claudiu TÂRZIU

Update (31 decembrie 2015): Cred că e foarte util să se citească și comentariile la această postare. (R. C.)

Mai puteți citi pe acest blog: 

* Răspuns unui cititor intoxicat