SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME
REFUZUL UNUI PRIMAR
CANADIAN
DE A SCOATE
CARNEA DE PORC
DIN CANTINELE ȘCOLILOR
PUBLICE
Pe
cînd minoritarii musulmani din Germania au cerut interzicerea Oktoberfest-ului, părinții musulmani din
Canada au cerut eliminarea cărnii de porc din toate cantinele școlare dintr-o
suburbie a Montréalului! Primarul din suburbia Dorval, Edgar Rouleau, a refuzat
adoptarea unei astfel de măsuri. Se pare că „nota explicativă” care i-a fost
atribuită, de largă circulație pe internet, nu îi aparține nici lui, nici
vreunei oficialități locale, dar ea reflectă un anumit bun-simț rezidual al
„opiniei publice” (care capătă tot mai multe formulări asemănătoare și în
Europa de Vest – și care nu poate fi calificat abrupt drept „islamofobie”):
„Este
necesar ca musulmanii să înțeleagă că trebuie să se adapteze la Canada și Québec,
la obiceiurile și tradițiile de aici, la felul local de viață, dacă au ales să
emigreze în această țară. Să înțeleagă că trebuie să se integreze și să învețe
să trăiască în Québec. Să înțeleagă că ei trebuie să-și schimbe stilul de viață,
nu canadienii care i-au primit cu generozitate. Să înțeleagă aceasta, deoarece
canadienii nu sînt nici rasiști, nici xenofobi, ci au acceptat mulți imigranți.
Canadienii nu sunt dispuși să renunțe la identitatea lor, la cultura lor. Deoarece
Canada este un teren de bun-venit, nu numai primarul de Dorval îi salută pe
străini, dar și întreaga comunitate canadiană din Québec. Să înțeleagă că în
Canada (Québec), cu rădăcinile sale iudeo-creștine, cu pomi de Crăciun,
biserici și festivaluri religioase, religia trebuie să rămînă în domeniul
privat. Municipalitatea Dorval are dreptul de a refuza orice concesii față de
Islam și Sharia. Pentru musulmanii care nu sînt de acord cu secularismul și nu
se simt confortabil în Canada, există 57 de țări musulmane frumoase în lume,
cele mai multe dintre ele subpopulate și gata să-i primească cu brațele
deschise, în conformitate cu Sharia. Dacă v-ați părăsit țara pentru Canada, iar
nu pentru alte țări musulmane, este pentru că ați considerat că viața este mai
bună în Canada decît în altă parte. [...] Dacă nu vă place stilul nostru de
viață din Canada, mergeți înapoi de unde ați venit. Noi
nu v-am cerut să veniți aici. A fost alegerea voastră”.
Mai
degrabă se poate vorbi de „islamofobie” la București, unde au fost tăiați porci
pe terenul destinat de municipalitate viitoarei mega-moschei... Problema există
și ar trebui tratată rezonabil din ambele părți (creștină și musulmană), mai
ales că se profilează extinderea și acutizarea ei în viitorul cel mai
apropiat... (R. C.)
6 comentarii:
Unde se poate gasi cartea de poezie kama-sutra "Masajul erotico-apocaliptic" de Elena Dugleru, lansata recent libraria Eminescu? Am intrebat si se epuizase.
Poate vă răspunde chiar autoarea...
http://adevarul.ro/international/europa/grecia-legalizeaza-parteneriatul-civil-persoane-acelasi-sex-1_567a8f3637115986c6bdbf91/index.html
Daca a crezut vreodata cineva in bunele intentii ale neocomunistilor de la Syriza...
Probabil s-a gandit Tsipras: "Daca tot am bagat tara asta intr-un dezastru economic si i-am terfelit prestigiul international, de ce sa nu o distrug de tot si din punct de vedere moral?"
Un primar responsabil! Cinste lui!
Am vazut si in SUA un serif care a pus la intrarea in comuna sa urmatorul anunt: "Warning: Harris County is politically incorrect. We say: Merry Christmas, God Bless America and In God We Trust. We salute our troops and our flag. If this offends you. Leave!"
Musulmanii ar face bine sa invete ca libertatea merge in doua sensuri: ei au dreptul sa ne ceara, noi avem dreptul sa-i refuzam!
P.S. : Vad ca oamenii de pe aici au preocupari diversificate. Masoneria si, mai nou, "poezie kama-sutra".
Oameni, fel de fel...
Să aveți un Crăciun cu pace și bucurie!
Imi cer scuze daca preocuparile mele au adus vreo atingere simtului estetic al cuiva . Inca mai sper in coagularea unei Drepte crestine conservatoare ferite de inrudirile cu dreapta revolutionara neo-pagina , la aceasta se refera lucrarile pe care le-am mentionat . Multa liniste va doresc si un Craciun plin de bucurie .
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire