miercuri, septembrie 23, 2015

INTERMEZZO LIRIC: RĂBOJ DE TOAMNĂ

SUMARUL BLOGULUI



I

E toamnă iar (și cea din urmă poate):
iubirea s-a chircit într-un ungher, 
iar visele spre alte zări se cer,
ca de-un blestem părînd gonite toate.

Tăcuți ne ținem frunțile pe coate
și mai sperăm un semn venit din cer 
că nu rămîne sufletul stingher,
ci la liman vreun înger bun ne scoate...

Se-aude-n noi ca-ntr-un șopron cum plouă
și-n pori simțim suflarea morții, rece, 
și-am da vecíi întregi pe-o viață nouă,
căci robi ne facem vremii care trece 
și-n noi credința atîta-i de puțină
că nici de frig n-ajunge să ne țină.

  
II

Încă-ți străvăd în veșteda splendoare
desăvîrșirea chipului dintîi: 
te prind din urmă anii, dar rămîi
în felul tău etern biruitoare.

Cu tine-un ev al frumuseții moare,
cu iz suav de smirnă și tămîi, 
dar îți veghează albi la căpătîi
cereștii soli, cu imnică ardoare.

Tu te prefaci încet în veșnicie
și te strămuți în lamură de vis, 
iar Dumnezeu, ce pe de rost te știe,
îți face loc în raiul lui promis, 
să-i fii iubirii-n veci icoană vie
și răzbunare timpului ucis.


III

Mi-e vinovată-n veci de veci iubirea
că n-a păzit al firii legămînt? 
Dar dacă vrednic de osîndă sînt,
ce rai neșters rămîne amintirea!

În cer sau pe pămînt, nu-i nicăirea
ceva să-i fie inimii mai sfînt 
și-n fața morții dacă am cuvînt,
e c-am atins de viu nemărginirea.

De-i cutezanța visului păcat
și lamura plăcerii nebunie, 
de ce-aș rîvni la veacul ce-o să vie
și cît aș fi în el de-adevărat? 
S-ar face, Doamne, lumea ta pustie
de-ai fi așa cum noi te-am cugetat!

Răzvan CODRESCU

1 comentarii:

La 23/9/15 8:17 p.m. , Anonymous Valentin Dan a spus...

Magister!

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire