miercuri, iunie 24, 2015

INTERMEZZO LIRIC: POEM RĂZLEȚ

SUMARUL BLOGULUI 



Păreau că fi-vor toate aceleași și mereu, 
iar moartea o poveste de adormit bătrînii,
și mă simțeam în pielea mea tînără un zeu.

Păcatul, ca o limbă firească a țărînii,
suna atît de dulce și negrăit de viu 
în carnea mea, trufașa, și-n ochii mei, păgînii.

N-aveam de cer vreo rîvnă să aflu și să știu,
ci rai destul pămîntul mi se părea să fie, 
într-un devreme care nu cunoștea tîrziu.

Cine-mi era asemeni sau pe aproape mie?
Și care fruct pe lume mi-era să-l gust oprit, 
cînd mă simțeam și unic, și plin de semeție?

Ignoră începutul că-l paște un sfîrșit
și-așa ne este viața de vană amăgire 
că ne-ntrebăm la urmă ce-nseamnă-a fi trăit...

Și-atît din noi rămîne pe vrejul ei subțire
cît vis am pus în toate și cît n-am pregetat 
să luăm în spate crucea, iubire cu iubire.

Doar Dumnezeu e șansa de-a fi cu-adevărat.

Răzvan CODRESCU

1 comentarii:

La 24/6/15 12:35 p.m. , Blogger alex a spus...

Viata-i trecatore,pe-acest pamnt distrus,
De ganduri, de pacate si fapte fortuite.
Ne pierdem ratiunea si scopul de-a trai,
Pactuim de-a pururi,fara a gandi la moarte,
De-abia cand vine clipa,ne amintim cu groaza,
De legea de iubire,ce ne-nvatat Iisus!

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire