ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CLIII)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Autorul articolului

2008 
DESPRE DREPTUL DE PROPRIETATE

ÎNTR-O PERSPECTIVĂ ORTODOXĂ

Interpretările juridice ale Legii Vechi – şi cu atît mai puţin ale Legii Noi – nu au nici un sens dacă cineva e preocupat de aflarea Adevărului, căci aici e o inadecvare instrumentală. Este evident că Legea „promulgată” în inima omului nu poate fi tălmăcită şi răstălmăcită după măsura străină a convenţiilor sociale, căci acestea sînt menite să articuleze lumea utilitarist. Iar utilitarismul, dacă nu e de-a binelea suspect, este, în orice caz, mărginit de detaliile cîte unui raţionalism pasager, chemat să întreţină arzătoare, dar efemere actualităţi.
Bineînţeles, adecvarea legislativă la actualitatea relaţiilor mundane e necesară societăţii şi ea se fundamentează în mod util pe ceea ce în drept se numeşte ratio legis. Dar nici principiile şi nici terminologia legislaţiei civile nu pot lumina nimic din litera legii Acelui Cuvînt Care este Raţiunea a toate. De altfel, pentru ceea ce se înţelege prin „Lege Nouă”, cuvîntul „lege” este cu totul nepotrivit, ci mai potrivit în acest context este „legămînt”, căci legea presupune de cele mai multe ori o impunere exterioară, în vreme ce legămîntul se bizuie pe un acord interior. Şi există şi un argument de text: Dar iată legămîntul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie, şi le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor (Ieremia 31, 31-33; subl. n.).
Invers, interpretarea teologică a dreptului lumesc ar fi şi ea nelalocul ei dacă ar avea pretenţia studiului sistematic, fie şi numai pentru că, în auto-nomia ei, lumea juridică e atît de tehnică şi de complicată încît o foarte mare parte a acestui sistem nici nu permite amestecul teologic, această parte fiind procedurală lato sensu, iar nu substanţială. Cu alte cuvinte şi în alt registru, fireşte că trebuie să cedezi inimii care te împinge să te porţi creştineşte în sala de judecată, dar nu face să-ţi chinui mintea cu o critică ortodoxă a Codului de procedură civilă. Totuşi, evaluarea teologică a cîtorva instituţii de drept material e trebuincioasă, nu doar spre a ne lămuri acoperirea acelor concepte juridice, ci mai cu seamă spre a nu cădea în ispita „realităţilor” la care ele se raportează. Iar proprietatea, la care ne oprim acum, este, se pare, una dintre cele mai rîvnite concreteţi ale vieţii lumeşti de astăzi şi de ieri, deşi din unghi juridic nu e decît o abstracţiune despre care se spune uneori, cum se va vedea, că nu poate fi probată juridic decît cu ajutorul diavolului.
La romani, dreptul de proprietate era definit prin cele trei atribute ale sale: usus, fructus şi abusus.
În dreptul modern, se brodează la nesfîrşit pe marginea teoriei proprietăţii, iar asta în funcţie de scopul final al demonstraţiei, dar punctele esenţiale sînt cam aceleaşi. Definiţia scurtă zice, pe toate meridianele, explicit sau implicit, că proprietatea este dreptul pe care îl are cineva să îşi exercite asupra obiectului respectiv posesia, folosinţa şi dispoziţia, în mod exclusiv şi absolut, în limitele legii.
Ultima parte e oarecum contradictorie şi, cu toate eforturile teoriilor moderne (care, atunci cînd sînt sănătoase, se feresc cît se poate de tendinţele socialiste şi comuniste), ele nu reuşesc să fixeze suficient de precis conceptul proprietăţii. Motivul este că „exclusiv” şi „absolut” sînt calificative prea tari atît pentru oameni, cît şi pentru lucrurile care fac parte din larga categorie a celor cărora molia şi rugina le vin de hac mai devreme sau mai tîrziu. La urma urmei, dreptul acesta nu e nici exclusiv, nici absolut, de vreme ce se recunoaşte posibila prevalenţă a interesului general, social, asupra celui particular, al individului proprietar.

În ce priveşte „posesia” şi „folosinţa”, în jargon juridic au înţelesuri oarecum diferite de limbajul comun, dar în final nu se ajunge la alte concluzii decît cele dictate de bunul simţ al nejuristului.
„Dispoziţia” e posibilitatea recunoscută proprietarului de a înstrăina bunul, de a-l greva cu diferite sarcini (de pildă: să-l ipotecheze ori să-l gajeze), de a-l transforma în altceva sau chiar de a-l distruge. Legea civilă recunoaşte dreptul nefiresc al proprietarului de a desfiinţa obiectul proprietăţii. Proprietarul e liber să fie absurd şi să îşi întrebuinteze puterea de dominus prin exercitarea acestui drept distructiv (dacă nu e posibil să desfiinţeze bunul, are varianta de a-l face neutilizabil). 
Omul e foarte departe de a crea ceva din nimic, dar e foarte aproape de revers, adică de a distruge, de a „restaura” nimicul, de a des-fiinţa. Iar unele ca acestea nu le face cu sentimentul vreunei culpe, ci pretinzînd că „e dreptul lui”. Or, dreptul acesta nu poate fi justificat de auto-nomia ilicită a omului căzut, care, acţionînd o iluzorie forţă brută, se mişcă dezorientat în linia lui „aşa vreau eu”. În legea lui, cum s-ar zice pe româneşte, omul-proprietar se pierde orbit de un reflex luciferic şi capătă tendinţa schizoidei uitări a începuturilor edenice, ignorîndu-L pe veritabilul Proprietar.
Din unghi creştin, Dumnezeu a făcut pămîntul şi toate ale lui – de fapt, întregul univers – pentru om. Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpînească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se tîrăsc pe pămînt şi tot pămîntul!” (Facerea 1, 26). Iar în starea paradisiacă omului i s-a dat o anumită rînduială. Şi Dumnezeu i-a binecuvîntat, zicînd: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi-l supuneţi; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pămînt şi peste tot pămîntul!”. Apoi a zis Dumnezeu: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămînţă de pe toată faţa pămîntului şi tot pomul ce are rod cu sămînţă în el. Acestea vor fi hrana voastră” (Facerea 1, 28-29; subl. n.).
Desigur că acest creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul are un miez duhovnicesc mult mai însemnat decît sensurile incidente „proprietăţii”, dar în context ne vom referi doar la cele din urmă. Dacă, plecînd de la textul de mai sus, îi zici lui Adam posesor, uzufructuar, stăpîn sau chiar proprietar, n-are nici o importanţă, ci important e că nimic nu îl îndreptăţeşte pe Adam – deci nici pe moştenitorii lui, dintre care cei mai de pe urmă sîntem noi – să distrugă oarece pe motiv că... „aşa vrea el”.
Mai mult, stricîndu-se rînduiala raiului, relaţia lui Adam cu ceea ce se numeşte astăzi „bunurile susceptibile de a fi apropriate” s-a schimbat, căci Dumnezeu lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mîncat din pomul din care ţi-am poruncit: «Să nu mănînci!», blestemat va fi pămîntul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba cîmpului! În sudoarea feței tale îţi vei mînca pîinea ta, pînă te vei întoarce în pămîntul din care eşti luat; căci pămînt eşti şi în pămînt te vei întoarce” (Facerea 1, 17-19; subl. n.). Aşadar, nefiind omul următor al poruncii dintîi spre a umple pămîntul cu creşterea darurilor dumnezeieşti şi de a împlini creaţia întru sfinţenia sa, el a primit ascultarea suferinţei, a trudei şi a morţii trupeşti. Cu atît mai puţin pare să fi fost de atunci înainte omul îndreptăţit la proprietate ori stăpînire „absolută şi exclusivă”. Mai degrabă omul pare să fi devenit al pămîntului, decît pămîntul al omului...
Însă doctrina juridică a proprietăţii funciare – care e cea mai complexă între teoriile proprietăţii – rătăceşte pe alte căi. Şi cel mai bine se vede asta din felul în care omul a înţeles să-şi grăniţuiască acest drept pe verticală, cu pretenţia sa ad caelum. Formula romană Cuius est solum, eius est usque ad caelum et ad inferos însemnează că cel ce are un teren îşi exercită dreptul său pînă la cer şi pînă în miezul pămîntului. Ea e valabilă şi astăzi pe de-a-ntregul în mai toate statele în care comunismul nu şi-a băgat coada [1]. În realitate, ad caelum et ad inferos traduce orgoliul omului de a-şi apropria totul şi de a ridica pretenţii asupra unor spaţii ale căror dimensiuni materiale nu sînt relevante, ci pot fi socotite cu adevărat doar după măsuri cereşti ori infernale.
În dreptul civil, în situaţia necesităţii unei probe imposibil de făcut, se întrebuinţează sintagma probatio diabolica. În chestiunea revendicării unui teren, adică a acţiunii judiciare a cuiva (numit „reclamant”) de a cere terenul de la un neproprietar, reclamantul se pretinde proprietar şi are sarcina să dovedească existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul său. Or, pentru asta nu e suficient ca reclamantul, să-i zicem Primus, să dovedească numai că a existat un act juridic valid translativ de proprietate între el şi cel de la care l-a dobîndit, să-i zicem Secundus, ci şi că Secundus l-a avut în patrimoniul lui. Adică trebuie ca Primus să mai probeze că Secundus l-a avut de la Tertius, şi că Tertius l-a avut de la Quartus, şi, tot aşa, pînă la cel dintîi proprietar al terenului. Toţi juriştii sînt de acord că numai aşa s-ar dovedi cu adevărat cine este proprietar. Dar aceiaşi jurişti sînt de acord că asta ar fi prea greu, ba chiar imposibil, aşa că s-a convenit asupra unui alt regim probatoriu, altminteri rezonabil, care însă nu are importanţă aici. Însemnat e doar că acestei probări exhaustive a existenţei dreptului i s-a spus probatio diabolica, deşi, dacă e să privim unde s-ar fi putut ajunge cu dovedirea proprietarilor succesivi ai terenurilor, e limpede că ea ar fi meritat mai degrabă numirea de probatio divina. Dimpotrivă, diabolică e supleţea juridică a dracului aproprierii, care, după ce a întrerupt înlănţuirea unora dintre legăturile noastre cu Stăpînul a toate, ne dă ghes să zicem că nu acest divorţ e ceva drăcesc, ci dovada peremptorie a acestui divorţ!
În general, în materia Teoriei generale a dreptului [2], se recunoaşte că dreptul, în sens de sistem de norme, are, din punct de vedere etic, statura unei minime instituţionalizări a moralei. Pentru asta, normarea juridică a proprietăţii nu va izbuti niciodată prin ea însăşi să obţină de la proprietar un comportament bun şi frumos, ci doar un comportament co-rect, adică în conformitate cu dreptul, care e plasat cel mult la limita de jos a moralei [3]. Iar asta dacă nu cumva perspectiva etică a legiuitorului e distorsionată de vreo nebunie în genul „eticii şi echităţii socialiste”. Pe de altă parte, sigur că delimitarea obligaţiilor şi îngăduinţelor personale faţă de cel care are un bun e absolut necesară. Şi sigur că, întrucît societatea nu e compusă dintr-o sumă de creştini bine instruiţi, cu inimă iubitoare şi voinţă puternică, legiferarea unor reguli minimale devine obligatorie. Dar grila juridică nu trebuie să-i înrobească pe creştini ideii că în fiecare dintre ei există un cezár al proprietăţii, a cărui cuvenită „dreptate” e guvernată de norme juridice şi sancţionată de tribunale.
Stăpînirea dată de sus omului asupra creaţiei, chiar definită cu terminologia proprietăţii, e asumată de om conform unei necesităţi corelative istoricităţii post-adamice, iar dependenţa de proprietate e direct proporţională cu neputinţa duhovnicească şi înţepenirea fiecăruia. A fi proprietar nu e în sine un păcat, dar e clar că cine vrea să fie apostol trebuie să vîndă tot ce are şi să dea săracilor.
Iar noi, ceilalţi, trebuie să avem conştiinţa că nu sîntem proprietari absoluţi şi exclusivi, ci, prin darul începuturilor şi al pogorămintelor de mai apoi, sîntem beneficiarii unei îngăduinţe pentru fireasca întrebuinţare a toate cîte sînt, de la cele date pentru hrană şi pînă la pămîntul însuşi. Ştiind bine aceasta, creştinul e dator ca, utilizînd cu inimă curată matricea juridică a proprietăţii, să se ferească de obsesia aproprierii, înlesnită de autonomia juridică a societăţii secularizate şi percepută psihotic ca o mîntuire în materialitate.
Altminteri, în solidul nostru ataşament faţă de drepturi şi proprietăţi, ne vom înşela cu mulţumirea minimală pe care ne-o va livra, eventual, raţionalismul împietrit al legalităţii, uitînd că sîntem chemaţi la înţelepciunea nebunească şi maximală de Cuvîntul Care zice: Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa! (Matei 5, 40). 

Lucian D. POPESCU

[1] În statele comuniste, dreptul de proprietate, mai ales asupra terenurilor, a suferit, în grade diferite de la o ţară la alta, alterări ale căror efecte încă mai persistă, iar în unele locuri sînt extrem de puternice. În ideologia materialistă, dialectică, istorică, ştiinţifică, marxistă, leninistă, socialistă etc., devenise un loc comun afirmaţia că trebuie restaurat comunitarismul „omului primitiv”. Dar între speculaţiile „comunei primitive” şi paradigma adamică nu e nici asemănare, nici legătură, iar apropierea dintre comunism şi creştinism e o absurditate. 
[2] Înainte de război, disciplina se numea Enciclopedia dreptului. Ea a avut întotdeauna scopul unei abordări oarecum filosoficeşti, în orice caz esenţiale şi culturale, a raţiunilor, metodelor şi sistemelor de drept. 
[3] Maximumul subtilităţii juridice în această privinţă constă în teoria abuzului de drept, conform căreia judecătorul poate cenzura exercitarea unui drept de către titularul său în măsura în care aceasta e abuzivă. Dar teoria are o aplicabilitate extrem de restrînsă, întrucît nu există norme juridice clare în acest sens.

* Lucian D. Popescu, „Despre dreptul de proprietate într-o perspectivă ortodoxă”, în Puncte cardinale, anul XVIII, nr. 11/215, noiembrie 2008, 12 (rubrica „Dezbateri”).

În dispută amicală cu „Nenea” (Demostene Andronescu)

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – "Cine se teme de naţionalism?" (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – "Fiziologia trepăduşului" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – "Necesara despărţire a apelor" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – "Distincţii necesare" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – "Spiritul viu al dreptei" (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – "Martin Luther şi evreii..." (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – "Pe marginea unei decepţii" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – "Viaţa – proprietate de stat" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – "Sensul unităţii creştine" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – "Iarba verde de acasă…" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – "Doar o vorbă să-ţi mai spun…" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – "Între zoón politikón şi homo religiosus" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – "Apocalipsa şi ştiinţa" (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – "Stafia comunismului la Paris"   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – "Falimentul speranţei" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – "Masoneria şi organizaţiile internaţionale" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – "Ispita «iubirii»" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – "Apostrof-area ca asasinat moral" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – "Fabulă cu trandafir" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – "Aspecte ale dialogului religie-cultură…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – "Puncte cardinale 100": "La aniversară", "Măcel de Buna Vestire", "Marginalii" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – "Cronica unei gafe editoriale" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – "Epica Holocaustului…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – "Lecţia americană" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – "Demonizarea Americii" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – "«Dictatura bunului simţ»…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – "În sfîrşit, Acasă…" (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – "Anul Eminescu", "Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – "Cine eşti dumneata, domnule Neştian?" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – "Demitizarea" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – "Maxime Egger: Cum am devenit ortodox" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – "Marea iertare" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – "Maica Mihaela" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – "Un luceafăr pe columna cezarilor" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – "Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – "Supără realitatea sau formularea ei?" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – "Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade" (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – "Odihna de Eminescu" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – "Mesianismul Dreptei" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – "Misiunea românilor în istorie" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – "Obligaţiile unei conştiinţe morale" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – "Naţionalismul şi România de azi", "Menirea generaţiei noastre" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – "Lichidarea unei legende" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – "Pentru o Europă unită a naţiunilor" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – "Despre a fi altfel" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – "Pentru un naţionalism european" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – "Caracterul naţional al Ortodoxiei" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – "Un evreu renegat avertizează America" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – "In memoriam: Horia Bernea", "Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – "Europa lui Hristos" (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – "Ziua judecăţii" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – "Interviu cu istoricul Neagu Djuvara" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – "Elitele şi partidele politice" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – "Revolta «omului recent»" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – "Naţionalism şi democraţie" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – "Perversiunea naţional-comunistă" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – "Isteria antifascistă" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – "Moştenirile lui Horia Bernea" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – "Veşti triste din Spania" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – "Mai bine prea tîrziu decît niciodată!" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – "Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – "Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii" (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – "Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – "Cultul monştrilor" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – "Nu-i pace sub măslini..." (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – "Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – "De la vulgaritate la perversiune" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – "Dimensiunea cosmică a dorului" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – "Călătorie în «buricul pămîntului»" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – "Taina fratelui" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – "Conceptul de medicină creştină" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – "Cazul Paulescu văzut cu ochii altora" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – "Political correctness?" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – "Tîlcuirea patristică a Psalmului 50" (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – "Un clown pentru Nobel?" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – "Chilia isihastului în lume" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – "Paul Goma «antisemit»?" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – "Catedrala Mîntuirii Neamului..." (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – "August roşu: circ fără pîine" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (C) – "«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CI) – "Erosul care mişcă lumile" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CII) – "Sfinţita rugăciune" (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – "Păcatul lui Onan" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – "Dante, Infernul, Cîntul XXXIV" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CV) – "Acatistul Sfinţilor Români din închisori" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – "Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – "Tentative de purificare" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – "La despărţirea de Papa Ioan Paul II..." (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – "Cine a fost Teodor M. Popescu?" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CX) – "Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – "Cultul eroilor la români" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – "Miza unui linşaj mediatic" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – "Biblia lui Robespierre" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – "Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – "Împotriva falsului ecumenism" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – "De la Facere la Apocalipsă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – "O uşă interzisă" (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – "Pe marginea unei blasfemii" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – "Un portret al Căpitanului la copilărie" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXX) – "«Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXI) – "Ciobanul şi «futelniţa»" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXII) – "Luciferismul de larg consum" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIII) – "Adevărata dramă de la Petru-Vodă" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIV) – "În jurul unei neînţelegeri" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXV) – "Ofensiva homosexualilor" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVI) – "Ultima biruinţă a lui Ştefan cel Mare" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVII) – "«Sfîntul» Mişa din Clejani" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXVIII) – "Memento Gulag în Vendeea" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXIX) – "La plecarea dintre noi a Părintelui Calciu" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXX) – "Tinereţe fără bătrîneţe" (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXI) – "O nouă carte la Editura Puncte Cardinale..." (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXII) – "Despre poziţia Bisericii faţă de stăpînire" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIII) – Două traduceri din Annick de Souzenelle (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIV) – "Suferinţa ca binecuvîntare" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXV) – "Cele trei atacuri ale diavolului asupra lui Hristos" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVI) – "Luciferismul în ţara lui Caragiale" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVII) – "Sperietoarea şi modelul" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVIII) – "José Antonio Primo de Rivera..." (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIX) – "(De) ce uită Occidentul?" (2007)

* Antologia Punctelor cardinale (CXL) – " Principale diferenţe între Catolicism şi Ortodoxie"; "O istorisire de demult..." (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLI) – "Poezia carcerală (1): Valeriu Gafencu" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLII) – "Adevăr, Biserică, ecumenism" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLIII) – "De la un tînăr cititor al Punctelor cardinale" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLIV) – "Poezia carcerală (2): Radu Gyr" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLV) – "Paul Goma – lupul singuratic" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLVI) – "Biserica şi Securitatea" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLVII) – "Poezia carcerală (3): Nichifor Crainic" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLVIII) – "De la ecumenism la apostazie" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CXLIX) – "Taina decadenței" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CL) – "Dezbatere A.Z.E.C.: Cazul Nicolae Corneanu" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CLI) – "Cele două Românii (XV)" (2008)

* Antologia Punctelor cardinale (CLII) – "De ce Bram Stoker aici?!" (2008)