luni, februarie 02, 2015

SFINŢENIA FEMININĂ ÎN CALENDARUL ORTODOX (VI)

SUMARUL BLOGULUI


 
Iisus cu Marta şi Maria


SFINTELE LUNII FEBRUARIE


Pe 1 februarie sînt pomenite Sfintele Muceniţe Perpetua ("cea răbdătoare") şi Felicitas ("cea fericită"). Cruţate de fiare, au fost ucise cu sabia, în zorii veacului al III-lea, pe vremea persecuţiilor lui Severus. Prima cu prunc la sîn, a doua însărcinată şi născînd în temniţă, L-au mărturisit pe Hristos chiar şi înainte de a fi botezate, iar mucenicia au primit-o în plînsetul pruncilor. Pomenită pe 3 februarie, Sfînta Proorociţă Ana (a nu fi confundată cu mama Sfîntului Samuel Proorocul, cinstită pe 9 decembrie) e fiica lui Fanuel, cea despre care evanghelistul Luca arată (cap. 2) că a mărturisit dumnezeirea Pruncului Iisus alături de Dreptul Simeon, în Templul din Ierusalim. Pomenite amîndouă pe 5 februarie, sicilianca Agata a fost martirizată sub prigoana lui Decius (murind în temniţă, de pe urma supliciilor), iar Teodota sub prigoana lui Diocleţian şi Maximian (fiind aruncată în foc). Fausta, muceniţă din Cizec, pomenită pe 6 februarie, a fost victimă a persecuţiilor lui Maximian Daia şi a convertit la credinţă doi funcţionari publici romani. Celebrele surori ale lui Lazăr pomenite în Evanghelii (vezi mai ales la Luca, cap. 10, şi la Ioan, cap. 12), Maria şi Marta, sînt trecute în calendar ca sfinte  la data de 8 februarie. Enata (din Gaza) şi Valentina (din Cezareea), pomenite pe 10 februarie, au primit mucenicia împreună, prin foc, din porunca unui consul Firmilian, pentru că au refuzat să jertfească idolilor. Pe 11 februarie e cinstită ca sfîntă împărăteasa Teodora, soţia împăratului Teofil (secolul IX), mare apărătoare a icoanelor. Priscila (sau Prisca), menţionată în Faptele Apostolilor (cap. 18) şi pomenită pe 13 februarie, a fost soţia Sfîntului Apostol şi Mucenic Acvila, împreună-lucrătoare cu el ca diaconiţă. Tot soţie de apostol mucenicit (Filimon, ucenicul lui Pavel) a fost şi cuvioasa Apfia, ucisă cu pietre alături de soţul ei şi de Sfîntul Apostol Arhip, pe vremea lui Nero (toţi trei sînt cinstiţi pe 19 februarie). O soră a Sfîntului Apostol Filip, plină de rîvnă mărturisitoare şi greu chinuită pentru credinţa ei, e pomenită pe 17 febrarie: Sfînta Muceniţă Mariamna. În ce-o priveşte pe Sfînta Muceniţă Gorgonia, pomenită pe 23 februarie, ea a fost fiica episcopului Grigorie cel Bătrîn şi soră cu Sfîntul Grigorie de Nazianz (cel supranumit Teologul). 26 februarie este ziua de pomenire a Sfintei Muceniţe Fotini (în formă latinizată: Fotina), nimeni alta decît femeia samarineancă de la puţul lui Iacov, căreia i-a vorbit Mîntuitorul (vezi la Ioan, cap. 4) şi care, botezată mai apoi, a fost adusă şi decapitată la Roma, din porunca sceleratului Nero (tradiţia spune că sfînta ar fi creştinat-o pe Domnina, fiica împăratului, devenită prin botez Antuza). (R. C.)  

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire