DR. PAVEL CHIRILĂ: DIN BISERICĂ ŞI SPITAL

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

La Editura Christiana a apărut, în pragul acestei luni, un nou volum semnat de Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă (n. 1946): Întîmplări din Biserică şi Spital. Este vorba, mai precis, de un dialog pe care l-am consemnat recent şi care este împărţit în trei secţiuni: "Spitalul", "Biserica", "Diaconia". Pentru cei interesaţi, reproduc aici (cu ortografia curentă a blogului) cuvîntul înainte al autorului şi un scurt fragment din secţiunea a doua (pp. 49-51). (R. C.)

Cuvînt înainte

Am cumpănit mult pînă să scriu şi să difuzez această carte. Am revenit de multe ori asupra textului, pentru a mă convinge şi a-i convinge şi pe cititori că fraza este benignă, slujind numai acele adevăruri care au o semnificaţie precisă, care nu sînt însoţite de maliţiozitate şi care pot zidi. Căci "adevărul fără iubire face mai mult rău decît bine" – după un cuvînt filocalic.

Întîmplările din Biserică şi Spital nu sînt întotdeauna plăcute la prima vedere. Dar ele sînt un minunat exerciţiu de smerenie, atît de necesar la toate vîrstele vieţii spirituale.

Succesiunea apostolică este o structură adevărată şi sigură. Istoria Bisericii se clădeşte şi înaintează în istorie – clipă de clipă, an de an, secol de secol, mileniu de mileniu – întemeiată pe această certitudine. Noi trăim în ea aşa cum trăim şi ne manifestăm într-un loc al vindecării.

Mi-am făcut studiile medicale la Bucureşti. Am fost medic de ţară, apoi am lucrat la Spitalul de Urgenţă şi la Institutul de Medicină Internă. Căderea ateismului oficial a fost un prilej să ridic un spital creştin cu preot şi monahii, dedicaţi îngrijirii bolnavilor. Mi-am încheiat cariera ca profesor de bioetică la Facultatea de Teologie, învăţîndu-i pe studenţi ce e rău şi ce e bine în asistarea bolnavilor.

În Facultatea de Medicină din Bucureşti nu am învăţat nimic despre minunata alcătuire a fiinţei umane – creată de către Dumnezeu Atoatefăcătorul. Antropologia creştină nu a fost temeiul studierii embriologiei, anatomiei, fiziologiei. Numele lui Dumnezeu a fost alungat din actul terapeutic. După cîţiva ani de practică medicală am realizat – dureros – că medicina învăţată în facultate nu poate fi singura, că în mod sigur mai există o altă medicină, despre care nu ne-a vorbit nimeni. Despre  Biserică nu ştiam nimic. Dintr-un îndemn lăuntric care a venit de undeva am început să extrag din Sfintele Scripturi toate versetele biblice cu temă medicală, apoi din volumele filocalice, apoi din operele Sfinţilor Părinţi. A durat 10 ani. Aşa am descoperit conceptul de medicină creştină sau învăţătura de credinţă ortodoxă despre îngrijirea bolnavilor. Aşa am realizat cît de mult am greşit în abordarea bolnavilor şi cîte sfaturi şi gesturi necugetate le-am aplicat lor. Aşa am descoperit cauzele spirituale ale bolilor, de care nu mi-a vorbit nimeni în facultate.

Apoi mi-am dat seama şi m-am convins că puterea actului terapeutic creştin decurge din natura lui eclesială: în bolnav suferă Hristos, în preot dezleagă Hristos, în medic lucrează Hristos. Hristos suferă El Însuşi şi vindecă fiinţa umană El Însuşi. Ce poate fi mai sublim şi mai măreţ în cer, pe pămînt şi în alcătuirea noastră?!

Dar oare ce este Biserica? Desigur este un spital, nu un tribunal. Iar vindecarea este un proces continuu. Necazurile, nedreptăţile, bolile, imperfecţiunile, căderile continuă şi după ce medicul sau bolnavul intră în Biserică. Dar aici, în Biserică, au valoarea şi preţul unei probe de foc: Cîrteşti sau nu? Îţi pierzi credinţa sau nu? Ţi se răceşte iubirea sau nu? Îţi judeci aproapele sau nu? Te rătăceşti de la dogmă sau nu? Înveţi sau nu ce e mai mare: dreptatea sau iubirea?

Sfinţii Părinţi ne învaţă că tot ce i se întîmplă unui om botezat în numele Sfintei Treimi– dar absolut tot ce i se întîmplă – este numai şi numai spre mîntuirea lui. Depinde însă enorm de atitudinea lui, de verbele "a asuma", "a iubi", "a urî", "a cîrti", "a se smeri", "a se revolta", "a se mîndri".

Încercînd să aplic conceptul de medicină creştină şi fiind tot mai convins că vindecarea reală şi integrală se obţine doar în Biserică, a trebuit să trec şi eu mici probe: am făcut să funcţioneze un spital creştin care a fost distrus bestial după 5 ani, am vorbit împotriva tentativelor seculare de lezare a trupului (cercetare pe embrion, moarte cerebrală, avort, vaccinuri abuzive, poluare alimentară, planning familial etc.) şi au încercat să-mi ridice dreptul de liberă practică.

Pe unii ierarhi ai Bisericii încă nu îi înţeleg bine, căci nu m-au ajutat să salvăm spitalul creştin, iar unul dintre ei mi-a spus că prin atitudinea mea sectarizez Biserica! Recent, un consilier patriarhal mi-a spus că... "nu fac parte din Biserică"! Am descoperit însă cîteva chipuri sfinte în Biserică, care mă fac să cred că Biserica este unica nădejde în care sufletul se vindecă.

Cartea aceasta s-ar putea să supere sau să smintească. Celor care se smintesc le răspund că "numai smintiţii se smintesc", iar celor care se supără le răspund că în textul de la Romani 14, 17 se spune: ... Împărăţia lui Dumnezeu este... dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfînt.

Vremurile sînt grele. Toate viciile, păcatele, uciderile, idolatriile, pe care acum două mii de ani le-au trimis Apostolii în bezna istoriei, încearcă acum să se reîntoarcă, să atace şi să invadeze Biserica: creştini botezaţi în numele Sfintei Treimi votează legea prostituţiei, a liberalizării avorturilor, a eutanasiei, a educaţiei sexuale în şcoli, a căsătoriei între homosexuali, a conceptului de moarte cerebrală, a eutanasierii copiilor etc. Aceste fapte odioase le făceau în trecut păgînii, nu creştinii.

Acum Domnul ne cere să apărăm Biserica cea unică, nedespărţită, biruitoare în veci. Ea nu poate fi apărată decît dacă rostim adevărul în iubire.

Dr. Pavel Chirilă

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă

Fragment de dialog

În conceptul de medicină creştină, Molitfele Sfîntului Vasile îşi au locul lor?

Sînt convins. Demonul atacă sau îmbolnăveşte omul (căci este o diferenţă între a fi atacat de demon şi a fi stăpînit de demon). Lupta este dusă atît de către bolnav, cînd este doar atacat, şi nu stăpînit – dar şi de către Biserică, prin rugăciune şi post.

Am văzut molitfe aplicate fără rînduială: un preot mai de la marginea ţării făcea molitfe pe bandă oricui avea sau nu avea nevoie. Am avut un pacient cu o boală psihică. Mama lui s-a dus la această parohie unde se făceau zilnic molitfele şi l-a întrebat pe preot: "De ce s-a îmbolnăvit băiatul meu?". Preotul a zis: "Aşteaptă puţin, că începem molitfele, îl întrebăm pe diavol şi ne spune". Femeia şi-a luat copilul înapoi şi s-a întors acasă, dar i-a spus părintelui: "Eu nu am venit sute de kilometri să-l întrebi dumneata pe diavol diagnosticul băiatului meu".

Noi ştim că Sfînta Scriptură spune clar: Diavolul este tatăl minciunii. Pe de altă parte, nici o obstrucţionare totală a molitfelor nu ar fi un lucru bun. Pînă la urmă, de cine ne e frică: de diavol sau de molitfe? Am auzit că unele organizaţii oculte au o frică mare de molitfe...

Dar cunoaşterea şi aplicarea conceptului de medicină creştină aduce întîmplări minunate: cînd eram director la CHRISTIANA, am avut o bolnavă care, primită acolo, în mijlocul nostru (mireni şi monahi), s-a vindecat de boala ei şi a devenit membru practicant al Bisericii. Ne-a rugat să-i recomandăm un preot bun şi pentru tatăl ei, care era bătrîn şi nu a cunoscut Biserica pînă acum, deci nu s-a spovedit niciodată. Aşa a ajuns la Părintele Adrian Făgeţeanu. Sub epitrahil s-au recunoscut: Părintele Adrian era victima din închisoare, iar bătrînul era cel mai aprig torţionar care l-a chinuit pe părintele. Aşa a funcţionat conceptul de medicină creştină în acest caz: pocăinţă absolută şi iertare absolută, adică a fost împlinit cu adevărat un act terapeutic eclezial.

Mai am şi alte dovezi că preoţii prin viaţa lor, mai mult sau mai puţin vrednică, ca şi a noastră (pentru că ei sînt aşa cum sîntem noi, căci din mijlocul nostru au ieşit) – nu micşorează miracolele din Biserică şi nici şansele Bisericii de a înainta prin lume fără a se lăsa maculată de lume:

– Sfînta Lumină la Ierusalim vine an de an;

– norul de pe Tabor vine an de an;

– apa în Iordan se învălmăşeşte de Bobotează;

– agheasma nu se strică;

– în Biserica Ortodoxă există mulţime de sfinte moaşte (trupuri incoruptibile) care stau neschimbate şi răspîndesc mireasmă de sute de ani.

Aceasta ne dovedeşte, o dată în plus, că Biserica creştină este ceva mult mai mult decît adunarea şi suma celor care o compun.

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Dr. Pavel Chirilă: Vindecarea (texte de Dr. Pavel Chirilă şi Răzvan Codrescu)

* Lămuriri principiale despre Proiectul Aiud (cu un interviu dat de Dr. Pavel Chirilă)

* Tot despre legiferarea prostituţiei (Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă: O lege a fărădelegii)

* Principii de martirologie

* Simpozion de martirologie

* În căutarea tinereţii fără bătrîneţe 

* Dr. Pavel Chirilă despre Mitropolitul Bartolomeu Anania

* Prigoana cea dinăuntru (Cazul Părintelui Gheorghe Calciu)

* Încercările drepţilor în Biserica lor 

* Cu Dr. Pavel Chirilă despre Proiectul Nera

* O bioetică a morţii?! (protest semnat de Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – Dr. Pavel Chirilă, "Conceptul de medicină creştină"

* Cancerul: o călătorie prin urechile acului

* Trup-duh-suflet în tradiţia creştină