Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu
şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de
numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan
Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n.
Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi
i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor
mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii
despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
Ilustraţia care a însoţit textul în revistă
2005
DIVINA COMEDIE
A LUI DANTE
ALIGHIERI
ÎNTR-O NOUĂ VERSIUNE ROMÂNEASCĂ
DE RĂZVAN CODRESCU
Închin cu smerenie
această tălmăcire
memoriei ilustrului
romanist şi dantolog
Marian Papahagi
Cei doi poeţi ajung în cel mai
adînc punct al lumii infernale, unde sălăşluieşte Lucifer însuşi (numit aici şi
Dis, stăpînul Cetăţii Dite, menţionate încă din Cîntul VIII), asupra căruia
Vergiliu îi atrage atenţia lui Dante prin citarea unui vers latinesc dintr-un
imn religios atribuit lui Venanzio Fortunato: Vexilla regis prodeunt inferni
(“Steagurile regelui infernului [spre noi] înaintează”). Cele 6 aripi fără pene
(“ca de liliac”) ale lui Lucifer sînt asemănate pe rînd cu nişte steaguri de
luptă, cu paletele unei mori de vînt sau cu nişte pînze de corabie; ele produc
cele trei vînturi reci care bat peste fundul îngheţat al Infernului. Înfipt în
gheaţă pînă la piept, Lucifer îi mestecă în cele trei guri ale sale pe cei
socotiţi de Dante cei mai mari trădători din toate timpurile: Iuda
Iscarioteanul şi ucigaşii lui Cezar (Brutus şi Cassius). Căţăraţi pe trupul
păros al lui Lucifer, Dante şi Vergiliu ies din infern pe cealaltă emisferă a
Pămîntului (cea sudică sau australă, nelocuită şi acoperită de ape, după
credinţa vremii), unde se înalţă solitar Muntele Purgatoriului (pe a cărui
culme este localizat mai departe Paradisul terestru). Trecînd prin punctul ce
constituie centrul gravitaţional al Pămîntului, are loc “marea inversiune” pe
care Vergiliu i-o explică pe larg lui Dante (vv. 106-126). Apoi, străbătînd o
lungă galerie subterană, pe unde se înţelege că-şi are cursul şi rîul Lete (vv.
130-132), cei doi poeţi ies în cele din urmă, printr-o spărtură, la suprafaţa
pămîntului: a riveder le stelle (“spre zarişte de stele”). Cuvîntul stele
încheie toate cele trei părţi ale Divinei Comedii.
În curînd, îl vom urma pe Dante
prin Purgatoriu [1]. Între timp,
sperăm ca această nouă versiune românească a Infernului să apară în
volum (a se vedea şi Apelul alăturat).
INFERNUL
CÎNTUL XXXIV
1 “Vexilla regis prodeunt inferni
spre noi; de vrei să-l vezi, priveşte-n faţă”,
grăi Virgil, “prin viscolirea iernii”.
4 Precum, cînd
toate-s cufundate-n ceaţă
sau cade noaptea, s-ar ivi în zare
vreo moară-n vînt rotindu-se semeaţă,
7 aidoma văzui o
arătare;
şi-n lipsă de-adăpost, de vînt cătai
în spatele maestrului scăpare.
10 Eram de-acum,
şi-o spun cu teamă-n grai,
pe unde ca prin sticlă se străvede
sub gheaţă-ntregul umbrelor alai:
13 întinsă-i
una, alta dreaptă şede,
cu capul ori cu tălpile în jos,
sau arcuită, gleznele de-şi vede.
16 Cînd noi de
cel cîndva la chip frumos
aproape-am fost, cît domnul meu să poată
să mi-l arate cu deplin folos,
19 feri din faţa
mea şi-mi zise-ndată:
“Iată-l pe Dis şi iată locul unde
cu mult curaj a te încinge cată!”.
22 Cum amuţii şi
prinse-a mă pătrunde
de aprig gerul, nu-ntrebaţi, căci nu-i
vreun chip s-o spună vorbele rotunde.
25 Nici mort,
nici viu rămas în faţa lui,
cu mintea voastră, dacă-i iscusită,
vă-nchipuiţi ce simţămînt avui.
28 Stăpînul peste
lumea-n veci cumplită
sta de la piept în sus din gheaţă-afară,
şi-ar fi măsura mea mai potrivită
31 cu cei uriaşi,
ca ei cu braţu-i doară:
socoate, deci, întreg cât e de mare,
de numa-n parte-atît de mult măsoară!
34 De-a fost
frumos pe cît de hîd apare
şi l-a-nfruntat pe cel ce l-a zidit,
e drept din el tot răul să coboare.
37 O, cît am fost
atunci de uluit
văzînd că poartă capul lui trei feţe!
Chipul din mijloc pare-n foc roşit,
40 iar celelalte
se unesc semeţe
cu el din umeri, ca în creştet toate
să îşi adune marea lor hîdeţe:
43 cel drept ar
fi de-un alb ce-n galben bate,
pe cînd cel stîng aidoma-i cu cei
sosiţi de pe-ale Nilului olate.
46 Sub fiecare
chip din cele trei
avea un rînd de áripi pe măsură,
cum pînze-n vînt n-aflară ochii mei.
49 Ca de liliac
uriaş, aşa-mi părură,
căci n-aveau pene; şi-una cîte una
iscau trei vînturi reci încît putură
52 jur-împrejur să-ngheţe văgăuna;
plîngînd cu şase
ochi, pe trei bărbii
şi plîns, şi
bale-i şiroiau întruna.
55 Cu fiecare gură-a lui fîşii
făcea un păcătos,
iar meliţatul
acela-n veci pe
toţi i-o canoni.
58 Celui din faţă îi părea muşcatul
nimica toată,
cînd spinarea-n gheare
i-o jupuia
întreagă necuratul.
61 “Duhul ce-acolo sus mai greu chin are”,
grăi maestrul, “Iuda însuşi este,
ce, ros de cap,
se zbate din picioare.
64 Din ceilalţi doi, cu atîrnînde ţeste,
cel spînzurînd
din gura neagră-i Brut:
cum vezi, se
zbate, dar nu dă de veste;
67 iar Cassiu-i cel mai din topor făcut.
Dar se-nnoptează
şi cam vremea-ar fi
s-o luăm din loc,
căci toate le-am văzut”.
70 De gît l-am prins, simţind c-aşa-ar voi;
iar el, în loc şi
clipă priincioase,
cînd áripile-au
prins a se lărgi,
73 se agăţă
de coastele păroase:
din smoc în smoc,
pornit-a el în jos
printre gheţar şi
blană să se lase.
76 Iar de-am ajuns pe unde-al coapsei os
se-mbucă-n şold,
stăpînul deodată,
se răsuci, căznindu-se
vîrtos,
79 cu capul către tălpi, şi ca să poată
urca mai lesne,-n
păr se opintea,
de-am zis că-n
iad ne-om reîntoarce-ndată.
82 “Nu te lăsa, c-această scară-i cea”,
îmi zise el cu
sufletul la gură,
“pe care vom ieşi
din lumea rea”.
85 Şi dibuind în stîncă o spărtură,
mă-mpinse-n sus,
urcînd şi el apoi
pe buza gropii,
dintr-o săritură.
88 Credeam, zvîrlindu-mi ochii înapoi,
pe Lucifer să-l
văd ca mai nainte,
dar îl văzui cu
tălpile spre noi;
91 şi de-am rămas atunci uimit, aminte
să ia, prin care
punct am fost trecut,
cei mai puţin
descătuşaţi la minte.
94 “Ridică-te-n picioare”, mi-a cerut
maestrul, “că e drumul lung şi greu,
iar soarele-i
de-o suliţă-apărut”.
97 N-aveam a merge eu şi domnul meu
pe-alei ca de
palat, ci prin hîrtoape,
de-a lungul unui
sumbru defileu.
100 “Maestre-al meu”, zisei pe cînd aproape
mă ridicasem, “pîn’ să ies din hău,
de-o îndoială
vorba-ţi să mă scape.
103 Unde e gheaţa? Şi cum stă cel rău
înfipt cu capu-n
jos? Şi spre lumină
soarele cum zori
în drumul său?”.
106 Iar dînsul: “Mintea ta
să creadă-nclină
că-i dincolo de
unde eu cu spor
m-am prins de-al
lumii vierme greu de vină.
109 Dincolo-ai fost cît fu să mă scobor,
ci-odată-ntors,
trecut-ai punctul care
atrage
tot ce-i trup atîrnător:
112 te afli-acum sub bolta care-şi are
opusu-n cea
cuprinsă de uscat,
sub culmea cărei
fost-au să-l omoare
115 pe cel născut şi mort fără păcat;
iar palma de
pământ care te ţine
îşi are polu-n
Giudecca-mplîntat.
118 E-n zori aici cînd noaptea-acolo vine;
cît despre cel ce
ne sluji drept scară
cu perii lui,
precum a fost se-aţine.
121 Pe-aici căzu, din cer cînd l-alungară,
iar cît uscat
jur-împrejur se-aflase,
de frica lui se
scufundă-ntr-o doară
124 şi-n partea noastră de atunci se trase;
şi poate culmea
care-aici se-arată,
fugind de el,
fu-n jos un gol să lase”.
127 Cam cît de lungă-i hruba şi de lată,
un loc e hăt, de
Belzebut departe,
ce nu prin văz,
ci prin auz te-mbată
130 cu-n zvon de rîu ce undele-şi împarte
prin jgheaburile
stîncii peste care
în cursu-i lin
ajunge să se poarte.
133 Urmarăm, dar, umbroasa-n sus cărare
către senina lume
înapoi;
nedînd răgaz
truditelor picioare,
136 ajuns-am sus – el primul, eu apoi –
şi cerul îşi vădi
privirii mele
podoaba, prin
ogeacul pe-unde noi
139 ieşirăm iar spre zarişte de stele.
(Sfîrşitul Infernului)
APEL
Dumnezeu m-a ajutat să închei,
după 12 ani, noua versiune românească a Infernului. Am năzuit de la
început s-o pot tipări în ediţie bilingvă (ceea ce ar fi o premieră în
cultura românească, în ce-l priveşte pe Dante) şi ilustrată (cum au
apărut atâtea ediţii în Occident, mai cu seamă cu gravurile lui Gustave Doré,
sau, în perioada interbelică, traducerea românească în proză a lui Alexandru
Marcu, cu gravurile lui Mac Constantinescu) [2]. O asemenea ediţie implică, desigur, costuri editoriale foarte
mari (chiar renunţînd la legarea şi supracopertarea volumelor, ca şi la
policromie, cu excepţia copertei): remunerarea – fie şi modestă – a unui
ilustrator de marcă (ediţia va avea cel puţin 34 de ilustraţii interioare –
cîte una pentru fiecare cînt, redînd scenele cele mai semnificative), o hîrtie
de calitate superioară, un format atipic (peste dimensiunile obişnuite) etc. În
aceste condiţii (şi avînd în vedere că toate cele 34 de cînturi au fost
publicate de-a lungul vremii chiar în paginile Punctelor cardinale [3],
cu care am “compătimit” toţi laolaltă nu mai puţin de 14 ani), îndrăznesc acum,
ca niciodată, în nume propriu, să fac un apel către abonaţii şi cititorii
revistei, din ţară şi din străinătate, să contribuie, în măsura posibilităţilor,
la apariţia acestei cărţi, care sper să fie una de excepţie. Ediţia va cuprinde
o listă de onoare a principalilor ei “ctitori” [4], iar fiecare dintre cei care o vor sprijini cu echivalentul a
cel puţin 100 de dolari U.S.A. vor primi un volum gratuit, cu o dedicaţie
specială. Năzuinţa mea ar fi ca ediţia să apară, într-un tiraj de minimum 1000
de exemplare [5] şi la un preţ
totuşi accesibil, pînă în pragul toamnei viitoare şi să vădească, în răspărul
crizei pe care o străbatem, o solidaritate de conştiinţă şi de suflet
deopotrivă creştină, românească şi europeană.
Răzvan Codrescu,
(cu iertarea Dvs.)
tălmaci şi cerşetor
[1] Cînturile I-XXI din Purgatoriu au fost publicate în Puncte cardinale, din ianuarie 2007 în iulie 2010; cînturile
XXII-XXVI au fost publicate în Rost,
din mai 2011 în august 2012; cînturile XXVII-XXXIII au fost postate pe blogul personal – ultimul în decembrie 2013). Sper ca Purgatoriul
să apară în volum anul viitor, în preajma Sfintelor Paşti, cu notele şi
comentariile care au lipsit în reviste şi pe blog. [Nota Blog]
[2] Ediţia –
Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul,
text bilingv, cu versiune românească, note, comentarii, postfaţă şi repere
bibliografice de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2006 – a apărut, în lipsa unei ilustraţii actuale, cu
frumoasele xilografii ale ediţiei veneţiene din 1529 (în condiţii mai bune
decît în ediţia G. Coşbuc-R. Ortiz din 1924), iar Purgatoriul va apărea la fel. [Nota
Blog]
[3] Cînturile respective – uneori adnotate, alteori nu, cu minime
diferenţe faţă de textul din volum, fără ritmicitate şi ordine succesivă – au apărut în Puncte cardinale
din septembrie 1994 pînă în ianuarie 2005 (iar Cîntul V a apărut şi în România literară, anul XXXIII, nr.
1/2000, p. 21). [Nota Blog]
[4] A fost destui cititori fideli care au răspuns Apelului, din ţară şi din străinătate
(unii dintre ei, din nefericire, stingîndu-se înainte de a vedea ediţia ieşită
de sub tipar, în toamna lui 2006). Honoris
nomina (reproduc aici lista de la finele volumului): AFDPR – SIBIU, Ortansa
ALEXIU, Demostene ANDRONESCU, Alexandru ANGHEL, Constantin APOLZAN, Ligia şi
Toma BANEA, Vasile BĂNESCU, Florian BICHIR, Ierom. Amfilohie BRÂNZÄ, Prof.
Gheorghe BUZATU, Pr. Gheorghe CALCIU, Erast CĂLINESCU, Adriana şi Renzo CĂRĂUŞU,
Dr. Maria şi Pavel CHIRILĂ, Marcela şi Radu CIORA, Mihaela şi Romulus CIRIC,
Dana şi Emil CITREA, Dr. Alexandru COJOCARIU, Alexander COMAN, Maria şi Gabriel
CONSTANTINESCU, Dr. Maximilian CORBU, Mihai CORNEA, Flora CRĂCEA, Anca-Elena
CRIVĂŢ, Maurice DAJOU, Silvia şi Ginel DONCIU, Prof. Toma DORDEA, Arhim. Mihail
FILIMON, Maria şi Ioana GHYKA, Pr. Vasile GORDON, Sergiu GROSSU, Ioan HALMAGHI,
Tudora HORNEA, Constantin HORODNICEANU, Ştefania şi Vasile-Jacques IAMANDI,
Gabriela MADAN, Mihai V. MATEIAŞ, Nicolae MIHALACHE, Gabriela MOLDOVEANU
[viitoarea Maica Hristofora], Prof. Claudio MUTTI, Nicolae NAUM, Emil NELEGA,
Sorin NICOLAE, Maria şi Costion NICOLESCU, Dr. Sanda-Sidonia NICOLESCU, Cătălin
OBREJA, Liliana şi Viorel PANĂ, Dan PĂUN, Monahul Valerian (Vasile-Dragoş)
PÂSLARU, Prof. Marcel PETRIŞOR, Livia şi Ion PISO, Nicolae POPA, Iulian
POPESCU, Olga SANDU, Dumitru SINU, Prof. Ioana STANCIU, Dr. Dionisie STOENESCU,
Valentina STOICESCU, Petre SULTANA, Simona şi Claudiu TÂRZIU, Octavian TRIPA,
Constantin VASILIU. [Nota Blog]
[5] Pînă la urmă, datorită sprijinului generos, s-au putut tipări
2000 de exemplare: 1000 legate şi 1000 broşate. [Nota Blog]
* “Divina Comedie a lui Dante Alighieri într-o nouă
versiune românească de Răzvan Codrescu”, în Puncte cardinale, anul XV, nr. 1/169, ianuarie 2005, pp. 8-9.
Coperta I a ediţiei din 2006
Mai puteţi citi pe acest blog:
(1999)
1 comentarii:
Noroc ca am citit notele din josul apelului, altminteri ma pregateam sa va intreb in ce cont se putea contribui pentru editia cu pricina :)
Ma faceam de ras.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire