By Andrew Gonzalez
I
Iubirea ta e ca o boare lină,
iubirea mea e ca
un vînt avan,
şi n-am habar ce
poate an de an,
de-o viaţă,
laolaltă să ne ţină.
Tu luneci prin
vîlcele de lumină,
eu caut printre
bezne un liman,
iar dacă-n noi e
visul tot mai van,
eu ştiu că port pe
veci întreaga vină.
Risipă sînt în roiuri
de ispite,
dar cînd m-adun o
clipă-n poala ta,
în mine tac
stihiile cumplite,
şi ciudă mi-e că
nu rămîn aşa,
ci iar şi iar un
daimon mă trimite
să hăituiesc ce
n-am să pot vîna...
II
Iubirea noastră-i
lebădă tăcută,
dar teamă mi-e
c-am s-o aud curînd
pe heleşteul
visului cîntînd,
cînd ziua-n cer
cu noaptea se sărută.
Va fi un cîntec
trist ca de lăută,
a cărui vrajă
ne-o cuprinde blînd
şi se vor stinge
stelele pe rînd,
lăsînd în urmă
clăi de beznă mută.
Mai ţine-o,
Doamne, dreaptă şi mlădie
pe undele tăcerii
ei sfioase,
şi dacă n-are loc
în veşnicie,
măcar mai
rabd-o-n carne şi în oase,
şi-n ochii ei
atît de-asemeni ţie
mai dă-i luminii
licăr lin să lase!
III
Nu-i niciodată
moda Poezie,
iar cîtă vrajă
zace în cuvînt,
pe cît de veche
e, pe-atît de vie,
cum numai cele
după fire sînt.
Iubirea nu-i mai
nicăieri acasă
decît în graiul
sufletului pur
şi cîntecul în
coapsa lumii lasă
o îngerească rană
de azur.
E Dumnezeu în
sinea lui Iubire
şi e Cuvînt
Iubirea-n crucea ei,
şi tot ce-i cînt
îşi are în psaltire
cel mai de taină
şi mai sfînt temei:
de-i lipsă harul,
Poezie nu-i,
ci doar Adam
pierind pe limba lui.
IV
Ce rost să aibă arta dacă nu e
mai vie viaţa-n ea şi mai deplină?
Frumosul, de-i uscat la rădăcină,
n-o duce-n iad, dar nici la cer nu suie.
De-i arta doar lumeştii firi căţuie
şi n-arde-n ea serafica lumină
a slavei care trebuie să vină,
degeaba s-a bătut Cuvîntu-n cuie!
Nu-i artă vie, veşnică şi mare,
de urmă n-are-n ea de Dumnezeu,
şi-n frumuseţe nu e desfătare
de sîntem singuri, numai tu şi eu:
atîta preţ e-n toţi şi-n fiecare
cît ne atîrnă crucile de greu.
V
Avem cu ce-i mai bun şi pur în noi
un rămăşag pe care nici o vină
nu-l poate şterge sau ascuns să-l ţină,
oricît ne-ar trage carnea înapoi.
Din rai purtăm,
chiar alungaţi şi goi,
a dragostei
serafică lumină,
ce mult se dă,
dar nu e mai puţină,
iar focul ei e
pururea în toi.
E Dumnezeu în
toţi şi peste toate,
cu întreita firii
lui mărire,
şi-oricît ne-ar
fi credinţa de subţire,
iubirea-aprinsă-n
noi şi vrea, şi poate,
dînd morţii înseşi
ne-ncetat de ştire
că viaţa
cu-nvierea se socoate.
VI
Mă oboseşte-atîta
frumuseţe
ce n-are-n ea de
duh nici un fior:
pe limba ta nu
pot decît să mor,
cu trupul veşted
de plăceri răzleţe.
Iubirea n-are
timp să se răsfeţe
în ochii tăi ce
caută de zor
tot altceva, dar
pe măsura lor,
mereu străini
de-a visului nobleţe.
Frumoasă eşti,
dar suni atît de goală
că şi pămîntul
parcă se sfieşte
de goliciunea ta
ca de o boală,
cînd luneci pe spinarea
lui şerpeşte,
iar cerul îşi
ascunde trist de tine
înaltul pur şi
zările senine!
VII
De-a dreapta stă
iubirea care-nvie,
de-a stînga stă
iubirea care moare,
iar între ele tainica
splendoare
a inimii arzînd
ca o făclie.
Din noi se umplu
veac şi veşnicie
cum se adună apa
din izvoare,
iar Dumnezeul
milei răbdătoare
e-n noi şi cruce,
şi suflare vie.
În noi iubirea
trage hăis sau cea,
pe cînd în el
iubirea este una
şi năzuim că
parte vom avea,
cînd vom primi în
cerul sfînt cununa,
să fim şi noi
deplin nuntiţi cu ea
şi-n slava lui să
strălucim întruna.
Răzvan CODRESCU
Mai puteţi citi pe acest blog:
Partajate intenţional între ,,ars amandi” şi ,,ars poetica”, sonetele acestei serii relevă – cred – un glisaj dinspre Erosstihuri spre Ethosstihuri, bazat pe un joc al dublei receptări est-/etice. Egal modelatoare întru vechea triadă Bine, Frumos şi Adevăr, versurile trezesc în noi amintiri ale raiului pierdut, la auzul unui nou cuvânt zămislitor, al altui înger care l-a strigat. ,,Vraja” lui îşi are iarăşi ca izvor iubirea, căci altfel, cum spunea apostolul, ,,şi de-aş grăi în limbile omeneşti şi îngereşti, dacă dragoste nu am, nimic nu sunt.” Rămânem, dar, cu cât întrezăreşte fiecare-n ,,arta vie, veşnică şi mare”, ca ,,urmă” a Cuvântului de la-ceput…
RăspundețiȘtergereTot mai frumoase... To mai bine unind duhul cu jocul literei...
RăspundețiȘtergere