Pagini

luni, ianuarie 27, 2014

INTERMEZZO LIRIC: EROSSTIHURI (14)


By Andrew Gonzalez

I

Iubirea ta e ca o boare lină,
iubirea mea e ca un vînt avan,
şi n-am habar ce poate an de an,
de-o viaţă, laolaltă să ne ţină.

Tu luneci prin vîlcele de lumină,
eu caut printre bezne un liman,
iar dacă-n noi e visul tot mai van,
eu ştiu că port pe veci întreaga vină.

Risipă sînt în roiuri de ispite,
dar cînd m-adun o clipă-n poala ta,
în mine tac stihiile cumplite,
şi ciudă mi-e că nu rămîn aşa,
ci iar şi iar un daimon mă trimite
să hăituiesc ce n-am să pot vîna...


II

Iubirea noastră-i lebădă tăcută,
dar teamă mi-e c-am s-o aud curînd
pe heleşteul visului cîntînd,
cînd ziua-n cer cu noaptea se sărută.

Va fi un cîntec trist ca de lăută,
a cărui vrajă ne-o cuprinde blînd
şi se vor stinge stelele pe rînd,
lăsînd în urmă clăi de beznă mută.

Mai ţine-o, Doamne, dreaptă şi mlădie
pe undele tăcerii ei sfioase,
şi dacă n-are loc în veşnicie,
măcar mai rabd-o-n carne şi în oase,
şi-n ochii ei atît de-asemeni ţie
mai dă-i luminii licăr lin să lase!


III

Nu-i niciodată moda Poezie,
iar cîtă vrajă zace în cuvînt,
pe cît de veche e, pe-atît de vie,
cum numai cele după fire sînt.

Iubirea nu-i mai nicăieri acasă
decît în graiul sufletului pur
şi cîntecul în coapsa lumii lasă
o îngerească rană de azur.

E Dumnezeu în sinea lui Iubire
şi e Cuvînt Iubirea-n crucea ei,
şi tot ce-i cînt îşi are în psaltire
cel mai de taină şi mai sfînt temei:
de-i lipsă harul, Poezie nu-i,
ci doar Adam pierind pe limba lui.


IV

Ce rost să aibă arta dacă nu e
mai vie viaţa-n ea şi mai deplină?
Frumosul, de-i uscat la rădăcină,
n-o duce-n iad, dar nici la cer nu suie.

De-i arta doar lumeştii firi căţuie
şi n-arde-n ea serafica lumină
a slavei care trebuie să vină,
degeaba s-a bătut Cuvîntu-n cuie!

Nu-i artă vie, veşnică şi mare,
de urmă n-are-n ea de Dumnezeu,
şi-n frumuseţe nu e desfătare
de sîntem singuri, numai tu şi eu:
atîta preţ e-n toţi şi-n fiecare
cît ne atîrnă crucile de greu.


V

Avem cu ce-i mai bun şi pur în noi
un rămăşag pe care nici o vină
nu-l poate şterge sau ascuns să-l ţină,
oricît ne-ar trage carnea înapoi.

Din rai purtăm, chiar alungaţi şi goi,
a dragostei serafică lumină,
ce mult se dă, dar nu e mai puţină,
iar focul ei e pururea în toi.

E Dumnezeu în toţi şi peste toate,
cu întreita firii lui mărire,
şi-oricît ne-ar fi credinţa de subţire,
iubirea-aprinsă-n noi şi vrea, şi poate,
dînd morţii înseşi ne-ncetat de ştire
că viaţa cu-nvierea se socoate.


VI

Mă oboseşte-atîta frumuseţe
ce n-are-n ea de duh nici un fior:
pe limba ta nu pot decît să mor,
cu trupul veşted de plăceri răzleţe.

Iubirea n-are timp să se răsfeţe
în ochii tăi ce caută de zor
tot altceva, dar pe măsura lor,
mereu străini de-a visului nobleţe.

Frumoasă eşti, dar suni atît de goală
că şi pămîntul parcă se sfieşte
de goliciunea ta ca de o boală,
cînd luneci pe spinarea lui şerpeşte,
iar cerul îşi ascunde trist de tine
înaltul pur şi zările senine!


VII

De-a dreapta stă iubirea care-nvie,
de-a stînga stă iubirea care moare,
iar între ele tainica splendoare
a inimii arzînd ca o făclie.

Din noi se umplu veac şi veşnicie
cum se adună apa din izvoare,
iar Dumnezeul milei răbdătoare
e-n noi şi cruce, şi suflare vie.

În noi iubirea trage hăis sau cea,
pe cînd în el iubirea este una
şi năzuim că parte vom avea,
cînd vom primi în cerul sfînt cununa,
să fim şi noi deplin nuntiţi cu ea
şi-n slava lui să strălucim întruna.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

2 comentarii:

  1. Partajate intenţional între ,,ars amandi” şi ,,ars poetica”, sonetele acestei serii relevă – cred – un glisaj dinspre Erosstihuri spre Ethosstihuri, bazat pe un joc al dublei receptări est-/etice. Egal modelatoare întru vechea triadă Bine, Frumos şi Adevăr, versurile trezesc în noi amintiri ale raiului pierdut, la auzul unui nou cuvânt zămislitor, al altui înger care l-a strigat. ,,Vraja” lui îşi are iarăşi ca izvor iubirea, căci altfel, cum spunea apostolul, ,,şi de-aş grăi în limbile omeneşti şi îngereşti, dacă dragoste nu am, nimic nu sunt.” Rămânem, dar, cu cât întrezăreşte fiecare-n ,,arta vie, veşnică şi mare”, ca ,,urmă” a Cuvântului de la-ceput…

    RăspundețiȘtergere
  2. Elena Dulgheru28/1/14 12:20 a.m.

    Tot mai frumoase... To mai bine unind duhul cu jocul literei...

    RăspundețiȘtergere