ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (XCVIII)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Crucea ridicată iniţial la Majadahonda, 

lîngă tranşeea unde au căzut Moţa şi Marin

2004

Ce nu ştim despre ce ştim...

MIRCEA DINESCU

ÎNTRE IGNORANŢĂ ŞI ABJECŢIE

Nu demult, într-o tabletă din Jurnalul naţional (“Ce ştim despre ce nu ştim”, vineri 19 martie 2004, p. 4), clown-ul public al tranziţiei, ex-poetul Mircea Dinescu, sub cuvînt de legitimă indignare faţă de recentele acte teroriste de la Madrid [1], a găsit de cuviinţă să pornească de la o analogie istorică total aberantă (fapt caracteristic spiritelor superficiale şi “urechiste”): războiul civil spaniol şi episodul Moţa-Marin. Paralela în sine ar fi fost doar una ridicolă, fezabilă în semidoctismul general al presei noastre actuale, numai că termenii în care autorul a pus problema depăşesc cu mult cadrele simplei ignoranţe şi au toate caratele abjecţiei dîmboviţene:

“Cînd au plecat să împuşte comunişti şi intelectuali de stînga în Spania, e posibil ca legionarii Moţa şi Marin să fi călătorit în acelaşi vagon de tren cu tatăl lui Petre Roman, plecat şi el spre Madrid să cosească preoţi şi regalişti. [...] Prinşi sub un bombardament la o cîrciumă andaluză [sic], puşcaşul Marin şi colegul său Moţa fost-au aduşi în ţară în două sicrie pompoase şi, în Gara de Nord, Garda şi Căpitanul au pus la cale un măreţ spectacol sportivo-religios [...], de parcă pe catafalc ar fi zăcut doi mieluşei nevinovaţi, nu doi terorişti mioritici”.

Citind aceste şarje de abjecţie gratuită, mi-a venit brusc în minte definiţia pe care Nichifor Crainic, pornind de la o lectură prea eticistă a unei poezii, i-o dăduse pe vremuri lui Arghezi, în lungul lor război polemic: “o bestie făcută scăpată de la abator”. Poate nemeritată de Arghezi, formula mi s-a părut însă tocmai potrivită pentru patronul Plaiului cu boi, dar pe urmă mi-am revizuit părerea, din respect pentru bestie. Bestia nu poate sesiza şi aprecia jertfelnicia, dar măcar se cutremură în faţa faptului brut al morţii. Rudolf Otto povesteşte, în Das Heilige (vestita sa carte despre “sentimentul sacrului”), cum iapa lui, Diana, a fost cuprinsă de o mare nelinişte cînd, într-o împrejurare oarecare, au întîlnit în cale un cadavru cabalin. Dacă pînă şi animalele trăiesc, în felul lor, “cutremurul sacru” în faţa imaginii morţii celor din aceeaşi specie, cît de decăzut trebuie considerat omul care poate mistifica şi batjocori astfel moartea cuiva, numai pentru a forţa o notă de originalitate cinică într-o tabletă scrisă cu mîna stîngă?!

Nu mă iluzionez că stă în firea unui astfel de avorton moral şi intelectual să ia act de un adevăr punctual, drept care micul documentar din această pagină face abstracţie de tabletistul de Slobozia şi se adresează cititorilor indignaţi sau nedumeriţi, şi mai ales celor mai tineri şi poate insuficient informaţi, la rîndul lor, cu privire la evenimentele din anii ’30 ai secolului trecut. Primele extrase privesc războiul civil din Spania (1936-39) şi arată cu ce se îndeletniceau pe acolo “comuniştii şi intelectualii de stînga”, iar celelalte îi au în vedere pe tinerii avocaţi români Ionel Moţa (n. 1902, Orăştie) şi Vasile Marin (n.1904, Bucureşti), căzuţi amîndoi nu “într-o cîrciumă andaluză”, ci pe frontul de la Majadahonda (în coasta Madridului), la 13 ianuarie 1937, ca ostaşi ai lui Hristos, iar nu ca “terorişti mioritici”. Pentru mai multe informaţii, cf. vol. Taina jertfei. Dosar istoric Moţa-Marin, Sibiu, 2002. (R. C.)

Majadahonda: monumentul ridicat ulterior

1. Din Scrisoarea colectivă a episcopilor spanioli către cei din lumea întreagă, cu privire la Războiul Civil din Spania: “Judecînd excesele revoluţiei comuniste spaniole, se poate afirma că în istoria popoarelor apusene nu se mai întîlneşte nici un fenomen asemănător de sălbăticie colectivă… Hecatomba săvîrşită de revoluţia comunistă a fost premeditată. Cu puţin înainte de izbucnirea revoluţiei, au sosit din Rusia 79 de agitatori de profesie… Pentru înlăturarea persoanelor considerate duşmănoase revoluţiei se stabiliseră în prealabil liste negre. În ele, pe primul loc figurau Episcopii… Cu toate că cifrele nu sînt încă definitive, putem socoti că aproape 20000 de biserici au fost distruse sau prădate. Numărul preoţilor asasinaţi de ridică la aproape 16000… Revoluţia aceasta a fost mai presus de toate crudă, masacrul a îmbrăcat forme de barbarie îngrozitoare. Se evaluează la peste 300000 numărul mirenilor civili care au pierit asasinaţi pentru ideile lor politice, şi mai ales religioase…” (apud G. Constantinescu, Gîlceava anticomunistului cu lumea, Bucureşti, 2002, pp. 192-193).

2. Poetul creştin francez Paul Claudel a închinat un amplu poem “Martirilor spanioli”, din care reproducem aici un fragment: “Unsprezece episcopi, şaisprezece mii de preoţi măcelăriţi şi nici o lepădare!/ … Trebuie să i se facă loc lui Marx şi tuturor bibliilor imbecilităţii şi urii!/ Omoară, tovarăşe, distruge, îmbată-te, fă sex, căci asta-i solidaritatea umană!/ Toţi aceşti preoţi vii sau morţi, care ne privesc, să nu spuneţi că nu ne-au stîrnit!/ Aceşti oameni, ce ne-au făcut numai bine pe degeaba, nu mai puteau fi toleraţi!/ … Aduceţi gazul! Să-i dăm foc lui Dumnezeu! Va fi o descotorosire de pomină!…” (trad. n.). Cf. *** Prigoana religioasă în Spania, cu o poemă-prefaţă de Paul Claudel, Bucureşti, 1996.

3. În pragul perioadei pascale a anului 2001 a avut loc la Roma, în Piaţa Sf. Petru, ceremonia de beatificare a 233 de martiri catolici ai Războiului Civil din Spania, victime ale “republicanilor”, printre care 30 de misionari ai Acţiunii Catolice şi 12 surori carmelite, cei mai mulţi asasinaţi la Valencia, în prima fază a ostilităţilor (care a fost şi cea mai dură). Alţi 122 de spanioli fuseseră beatificaţi de Papa Ioan Paul II în octombrie 1992.

4. Iată şi relatarea unui martor ocular, membru al echipei de 7 legionari care a luptat în Legiunea străină spaniolă: “Sîntem concentraţi în dosul unei mănăstiri […] Pe mine mă cheamă locotenentul şi-mi dă în pază un prizonier… Toţi se reped să-l omoare. Eu mă lupt să-l scap. Îmi vine în ajutor Dl. Clime. Comunistul meu îmi oferă 3150 de pesetas, ca răsplată că l-am scăpat de la moarte. Îl refuz politicos şi-i spun că sînt român, avocat. Face ochii mari. Lor li se spune că toţi naţionaliştii sînt cruzi. Ce fac însă comuniştii cu prizonierii! Tăierea nasului, a limbei, scoaterea ochilor – astea sînt fleacuri! Alte chinuri degradatoare, practici murdare ce se termină cu amputarea organelor genitale, ce sînt date să fie mîncate de victimă. Desfacerea cutiei craniene, în care se amestecă creierii cu un băţ. Victima moare în chinuri îngrozitoare, apoi i se urinează pe creieri […] În această mănăstire a fost un centru de rezistenţă comunistă. Interiorul este distrus şi batjocorit. Călcăm pe odăjdii, pe icoane sfărmate şi tăvălite prin murdărie. Tablouri pictate de nume celebre, opere de artă de dinaintea şi din timpul Renaşterii (mănăstirea are 600 de ani) sînt rupte, iar sfinţii cu ochii scoşi. Murdării făcute pe altar, iar secera şi ciocanul mînjite pe pereţi şi pe icoane. O zdreanţă roşie fîlfîie pe crucea mănăstirii, ca o semnătură a profanatorilor […] Intrăm în castelul unui nobil spaniol, părăsit de comuniştii în retragere. Galeria de tablouri, oribil distrusă […] Icoana Madonei este profanată îngrozitor. Capela transformată în latrină. Pe treptele altarului recunoaştem, cu groază, cadavrul unui preot, cu mîinile legate la spate. Are o figură oribilă. Ne priveşte parcă, cu globurile ochilor nefiresc de mari. Apropiindu-ne, ne dăm seama că pleoapele i-au fost tăiate, iar nările umplute cu praf de puşcă şi explodate. Pe pereţi, bucăţi de creier, cu sînge şi fire de păr. În grajdul din curte, o femeie tînără şi cu fetiţa ei de vreo 6 ani, cu hainele sfîşiate, pline de vînătăi şi muşcături, violate, apoi ucise…” (Niculae Totu, Însemnări de pe front: noiembrie 1936 – ianuarie 1937, Sibiu, 1937; ed. sp.: Notas del frente español, Madrid, 1970).

5. Ionel Moţa le scria părinţilor săi (22 noiembrie 1936): “Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători?! […] Nu e o mare binefacere sufletească, pentru viaţa viitoare, să fi căzut în apărarea lui Hristos? [...] Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!” (Testamentul lui Ion Moţa, ed. a 6-a, München, 1990, pp. 9-10; cuvintele din urmă sînt înscrise şi pe monumentul comemorativ de la Majadahonda, inaugurat la 13 septembrie 1970, cu sprijinul statului spaniol). Vasile Marin îi scria soţiei sale (23 noiembrie 1936): “N-am făcut actul acesta din disperare sau aventură, ci perfect lucid. Era o datorie de onoare care apăsa pe umerii generaţiei noastre. L-am făcut cu acelaşi drag ca şi cînd ar fi fost vorba de ţara mea” (Vasile Marin, Crez de generaţie, ed. a 4-a, München, 1977, p. 235).

6. Moţa şi Marin au căzut împreună, zdrobiţi de acelaşi obuz, la doar cîţiva paşi de prinţul Alecu Cantacuzino, care reface filmul cutremurător al acelei zile. După-amiază, “pe la ora trei, ocupăm nişte tranşee înaintate […] Ionel Moţa e îngîndurat şi se apucă să scrie, în mare grabă, o scrisoare Căpitanului. Parcă se temea că nu va avea timp să o sfîrşească. Pe la ceasurile trei şi jumătate, încep ghiulele să cadă în jurul nostru şi apar, pe coama unui deal din faţă, trei tancuri înaintînd în linie spre tranşeele noastre […] Bombardamentul se domoleşte vreo jumătate de ceas, apoi reîncepe […] Acum vedem, coborînd coama dealului, vreo treisprezece tancuri mari. Primim ordin să ne culcăm la pămînt în tranşee […] Ionel Moţa ne strigă: «Dacă sîntem înconjuraţi, nu cade prizonier nimenea. Murim toţi împreună!». Sînt ultimele cuvinte pe care ni le-a spus. Pentru ultima oară îi văd vii, alături: Ionel cu fruntea ca un munte înnourat şi Marin cu faţă [ca] de marocan – lăsase să-i crească barba – şi privirea întoarsă spre ascunzişurile sale sufleteşti. Bubuitul devine năucitor. Vîjîitul gloanţelor şi schijelor ne ameţeşte. Exploziile obuzelor ne acopereau cu pămînt […] O detunătură doborîtoare mă forţează să închid ochii. Cînd îi deschid, o clipă după aceea, privirea îmi cade, la un metru şi jumătate de mine, asupra unui corp întins cu faţa spre pămînt. Îngenunchiu şi îi ridic capul. E Ionel Moţa […] La un metru zace Vasile Marin, cu spatele proptit de peretele tranşeei. Mă întorc şi urlu lui Clime şi părintelui Dumitrescu, peste vuietul gloanţelor şi al obuzelor: «Ionel şi Marin sînt morţi!». Peste haina cu stropi cu sînge neînchegat, ceasul lui Ionel Moţa atîrnă de lanţ, cu geamul spart. S-a oprit. E cinci fără un sfert. […] Sublocotenentul se apropie de mine şi mă trage la pămînt, după parapet. Îmi zice: «C’est la guerre!… Mala suerte»…” (Alexandru Cantacuzino, Pentru Christos, în Opere complete, Miami Beach, 1990, pp. 165-171. Pr. Ion Dumitrescu-Borşa precizează în memorialul său: “Moţa are piciorul stîng despicat şi pieptul ciuruit de schije, iar Marin – capul şi pieptul. Mi se îngăduie să merg cu morţii noştri, să stau de veghe şi să fac rugăciuni pentru ei”).

7. Însuşi Nicolae Iorga, cel atît de ostil legionarilor (şi ulterior victimă a unor sceleraţi rebeli de după “decapitarea” Mişcării), a avut la vremea respectivă onestitatea de a scrie: “Luptînd pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi Băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii [2]. [...] Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit (pentru că altfel rămîne celălalt entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şi mai ales singur), încălziţi de o idee căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decît în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce întotdeauna bine, să meargă acolo unde nu sînt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă în faţa morţii, pentru ce crede el sfînt şi mare. Şi - au căzut. [...] Dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mîndrie, că pentru aceasta au curs şi cîteva picături din sîngele scump al tineretului nostru” (“Doi Băieţi viteji: Moţa şi Marin”, în Neamul Românesc, 19 ianuarie 1937) [3].

[1] În dimineaţa zilei de 11 martie 2004, patru trenuri au fost aruncate în aer în patru staţii diferite. Au fost circa 200 de morţi şi 1500 de răniţi. 41 de victime au fost cetăţeni străini, printre care şi 15 români. Autorii au rămas necunoscuţi, iar cele mai multe bănuieli planează asupra organizaţiilor teroriste ETA şi Al-Qaida. [Nota Blog]
[2] În secolul XIX, denumire generică dată partizanilor stîngii (inclusiv liberalilor), în vreme ce partizanii dreptei erau numiţi “albii”. În secolul XX, mai ales după revoluţia bolşevică, denumirea s-a restrîns treptat la extrema stîngă (în speţă, comuniştii).
[3] În revistă, din motive de spaţiu, punctul 7 al scurtului documentar nu a mai fost inclus. Aici am optat să redau materialul în întregimea lui. [Nota Blog]  

* “Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie”, în Puncte cardinale, anul XIV, nr. 5/161, mai 2004, p. 16 (titlu de pagină: “Plai cu bou”).

Fostul poet Mircea Dinescu

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – “Cultul monştrilor” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – “Nu-i pace sub măslini...” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – “Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – “De la vulgaritate la perversiune” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – “Dimensiunea cosmică a dorului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – “Călătorie în «buricul pămîntului»” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – “Taina fratelui” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – “Conceptul de medicină creştină” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – “Cazul Paulescu văzut cu ochii altora” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – “Political correctness?” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – “Tîlcuirea patristică a Psalmului 50” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – “Un clown pentru Nobel?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – “Chilia isihastului în lume” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – “Paul Goma «antisemit»?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – “Catedrala Mîntuirii Neamului...” (2004)

Pe www.fgmanu.ro poate fi citit un reportaj - semnat de d-l Bogdan Munteanu - despre comemorarea care a avut loc şi anul aceasta la Majadahonda. Monumentul a fost curăţat şi resfinţit, iar printre vorbitori s-au numărat Miguel Menendez Piñar, Marcel Petrişor, pr. Marius Vişovan şi pr. Mircea Bejenar.