INTERMEZZO LIRIC: EROSSTIHURI (12)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

By Andrew Gonzalez

I

E în sfiala ta o frumuseţe

pe care n-am cuvinte să o cînt,

cum ar veni din ceruri pe pămînt

un înger blond în trup să se răsfeţe.

Nimic cu albul blîndei tale feţe

pe lume nu-i aidoma de sfînt,

iar vrednic nici n-am fost şi nici nu sînt

ca gura mea sărutul să te-nveţe.

Îţi stau de veghe nemişcat şi mut,

şi-mi este văzul pură bucurie,

cerşind, la poarta raiului pierdut,

să fiu doar ochi ce ţi se-nchină ţie

şi lumea să o luăm de la-nceput,

cu şarpele legat pe veşnicie...

II

Din cînd în cînd vorbim despre iubire,

dar iar şi iar iubirea tace-n noi

şi atîrnăm de-un fir tot mai subţire

pe vrejul strîmb al vieţii amîndoi.

Că suferim de vorbe ca de-o boală

nu-i oare-n noi fatidicul păcat?

Ai fost vreodată îndeajuns de goală

ca să te pot iubi cu-adevărat?

Iubire niciodată întrupată,

mai poţi să crezi aievea în cuvînt,

cînd azi mai mult te tac decît te cînt,

mereu sfios de vraja ta curată,

iar ce-a rămas din visul nostru sfînt

aşteaptă trist şi ceasul lui să bată?

III

Aşa de rece eşti că mi se face

în tine frig, oricît de-aprins aş fi,

şi glacialei tale măreţii

nu pare cerul să-i fi pus soroace.

Eu sloi s-ajung, tot te-aş rîvni rapace,

cu foamea pură-a ochilor tîrzii,

şi frumuseţii tale i-aş jertfi

tot focul viu ce-n pleava lumii zace.

Să te contemplu e mai mult decît

iubirea poate-n mine să viseze,

cu tot alaiul simţurilor treze,

cînd viaţa-i ţine morţii de urît,

căci taina ta e-o nadă care n-are

nimic din firea Evei legendare.

IV

S-ar cuveni să fie numai una

iubirea dată celui singur leac

şi numai ea să umple văgăuna

căscată silnic între veci şi veac.

Dar multe ni-s iubirile şi toate

n-ajung să spele firea de păcat,

căci trupul vrea mai mult decît se poate,

iar sufletul mai mult decît a dat.

Printre iubiri cătînd mereu Iubirea,

mai mult părem să ne smintim de ea

şi moartea-n noi atîrnă tot mai grea

de niciodată şi de nicăirea:

nici în virtuţi, nici în păcate-ntregi,

Tu singur, Doamne, poate ne-nţelegi...

V

Cînd îţi voi scrie ultimul sonet,

va fi demult splendoarea ta ţărînă,

dar lamura iubirii noastre pînă

la spartul lumii va mocni încet.

Sfidînd urgia timpului proclet,

din noi e dat atîta să rămînă

cît prin cuvînt ne-am pus la îndemînă

iubirii ce-o să-şi caute poet.

Voi fi atît de treaz în cîntul meu

şi tu vei fi în el atît de vie

încît din noi va face Dumnezeu

un stîlp de foc, să ardă în pustie

şi să-l urmeze pînă-n rai mereu

cîţi reprimiţi visează-n el să fie.

VI

Voi, care-aveţi o viaţă înainte,

nu vă jucaţi cu rosturile ei,

căci vremea trece iute şi ne minte,

şi de la capăt nu mai poţi s-o iei!

Pe lume nici o cruce nu-i mai grea

decît să-ţi porţi la urmă ne-mplinirea,

cînd nu mai poţi, oricît de mult ai vrea,

să dregi din mers nici ura, nici iubirea.

E-o vreme cînd ne-aprindem cu folos

şi alta-n care, orişice am face,

cădem, ca-n vis, din ce în ce mai jos,

şi moartea-ncet, pe limba ei, ne tace...

Dar nu-i puţin să poţi muri frumos,

cu lumea şi cu sinea ta în pace.

VII

Înţelepciunea nu-i de fel măsură

iubirii, care creşte din fervoare

şi fără ea ca jaru-n spuză moare,

oricît am da din coate sau din gură.

Cînd focul viu al dragostei ne fură,

să fie mintea cît de veghetoare,

putere-n noi nici cît o pruncă n-are,

ci-i, gînd cu gînd, zădărnicie pură.

E-n noi o taină-a inimii, divină,

ce are pururi ultimul cuvînt,

iar bezna ei e-o altfel de lumină,

mai sfîntă decît toate cîte sînt,

primită-n dulcea raiului grădină

şi dusă în ispită pe pămînt.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Erosstihuri (1)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (2)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (3)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (4)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (5)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (6)
* Intermezzo liric: Erosstihuri (7)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (8)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (9)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (10)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (11)